O inteligență artificială dezvoltată de cei de la Google poate să prezică dacă și când va muri un pacient aflat pe patul de spital
O inteligență artificială dezvoltată recent știe când vei muri. Deși informația pare desprinsă din filmele SF, nu este deloc așa. O nouă lucrare publicată în revista Nature demonstrează faptul că o inteligență artificială creată de cei de la Google poate ajunge sa prezică, cu o foarte mare acuratețe, momentul în care un pacient aflat pe patul de spital va muri. Tot ce are nevoie AI-ul este de un simplu acces la baza de date a pacientului în care sunt trecute istoricul medical, sexul, vârsta, etnia etc.
În cadrul experimentelor efectuate în două unități spitalicești de peste ocean, s-a demonstrat că, folosindu-se doar de niște algoritmi matematici, inteligența artificială le poate spune medicilor, cu o mare precizie, ziua în care un pacient va fi externat, dar și dacă afecțiunea pentru care a ajuns la spital îi va provoca decesul în perioada imediat următoare.
Ce putem face cu aceste informații? Ei bine, medicii susțin că ar putea prioritiza îngrijirea unor pacienți în funcție de aceste predicții, le-ar putea ajusta planurile de tratament sau i-ar putea pregăti pe ei și pe cei dragi lor pentru ce este mai rău.
Bineînțeles că o astfel de tehnologie folosită la scară largă vine și cu o mulțime de părți nefaste. Spre exemplu, cine sau ce companie din domeniul tehnologiei ne poate garanta faptul că datele noastre medicale nu ajung pe mâna producătorilor de medicamente, care ulterior să ne „bombardeze” cu tot felul de reclame personalizate pentru tratarea afecțiunii noastre. Sau oare prin folosirea unui calculator care să ne spună cine trăiește în urma unei intervenții chirurgicale și cine va muri, nu cumva renunțăm să mai credem în miracole?
Cei de la Google susțin că au mare grijă de informaţiile personale ale pacienţilor, folosiți în studiu. Gigantul american din domeniul tehnologiei informației, cât şi spitalele partenere spun că datele colectate au fost anonime, sigure şi folosite doar cu acordul pacientului.
Informaţiile medicale sunt doar o parte din planurile Google referitoare la inteligenţa artificială din domeniul serviciilor medicale. Compania a creat sisteme AI şi pentru domenii precum radiologia, oftalmologia şi cardiologia. Sigur, cercetările în ceea ce privește această tehnologie sunt abia la început, și va mai trece mult timp până când un astfel de sistem va fi disponibil într-un spital.
Citiți și:
Atenționare: inteligenţa artificială poate reconfigura ordinea globală. Riscul autoritarismului digital
Inteligenţa artificială este pe cale să declanşeze schimbări în rău ce sunt dramatice. Avertismentul experţilor
Inteligenţa artificială poate fi exploatată de hackeri, susţin cercetătorii
yogaesoteric
3 martie 2019