Spitalul de neurochirurgie din România cu cel mai performant robot din lume folosit în domeniu
Cel mai performant robot folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie a intrat în dotarea Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, valoarea acestuia fiind de 1,2 milioane de euro. Potrivit managerului Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, medicul Lucian Eva, unitatea medicală este singura din ţară care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie.
„Robotul Mazor X este un sistem care va da o siguranţă aproape de sută la sută chirurgului, având 6 grade de libertate a mişcărilor. El este unic în ţară, este unic în lume ca versiune. În lume sunt 142 de roboţi, versiuni mai vechi. Cele mai multe sisteme sunt în SUA. Fiecare stat american are cel puţin un asemenea robot care a devenit standard în chirurgia coloanei. Va fi foarte util intervenţiilor care nu vor mai necesita secţiuni mari operatorii, ci doar incizii, pacientul putându-se recupera mult mai repede, chiar va putea pleca acasă după două-trei zile. Am ajuns la nivelul în care, vorbind de robotică în medicină, în neurochirurgie, putem sta alături de clinici precum cea din Viena, de exemplu”, a declarat managerul Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, medicul Lucian Eva.
Robotul poate fi utilizat atât în ceea ce înseamnă patologie traumatică, tumorală, degenerativă, cât şi în diformităţi ale coloanei, cum sunt scoliozele la copii – precizează managerul.
„Ca să vă faceţi o imagine, nu se mai deschide coloana, nu mai sunt operaţii deschise cu incizii mari de sus până jos, ci pur şi simplu, prin mici incizii, de un centimetru, se deplasează fiecare şurub, iar coloana este îndreptată printr-o tijă specială care relaxează coloana pe planul respectiv. Ceea ce face robotul în plus este faptul că elimină orice eroare umană în privinţa implantării device-urilor în coloană. El nu exclude prezenţa chirurgului în sala de operaţie”, a explicat dr. Lucian Eva.
Robotul are două componente, una dintre acestea fiind un braţ care se ataşează în sala de operaţie şi o consolă de comandă.
„Operaţiile se fac virtual. Se face un planning preoperator, se setează operaţia din punct de vedere virtual, robotul preia imaginile, pacientul este aşezat pe masa de operaţie, este scanat, se preiau imaginile reale pe care robotul le suprapune pe operaţia virtuală, iar după aceea se poate începe operaţia propriu-zisă. E un mecanism destul de sofisticat care necesită o echipă multidisciplinară, inclusiv bioinginer”, a precizat dr. Lucian Eva.
Citiți și:
Aparatul de chirurgie fotonică, invenţia doctorului Codruţ Răduță, este uimitor. S-ar putea economisi astfel anual o cisternă de sânge
Roboții și inteligența artificială vor înlocui 50% dintre angajați, la nivel global… mai curând decât am crede!
yogaesoteric
22 martie 2019