Google recunoaşte că a modificat setări în telefoane Android – de la distanţă şi fără permisiune

 

Gigantul hi-tech Google a recunoscut că a modificat de la distanţă setări în telefoanele Android fără permisiunea utilizatorilor, măsură considerată de experţi ca fiind negativă din punctul de vedere al „transparenţei şi consimţământului”.

BBC a susţinut că Google a recunoscut faptul că a activat de la distanţă funcţia „battery saver” (de economisire a bateriei) pe telefoanele Android la numeroşi utilizatori. Funcţia este proiectată să permită telefonului să opereze la un nivel scăzut de performanţă dar protejând bateria şi, în unele cazuri, este activată automat când bateria unui telefon scade sub un anumit nivel. Potrivit mai multor persoane care au descris situaţia, funcţia a fost activată în cazuri în care bateria era plină sau aproape plină.

Într-un mesaj postat pe Reddit, un purtător de cuvânt al Google a explicat că activarea neaşteptată a acelei funcţii a făcut parte dintr-un test intern ce are legătură cu actualizarea sistemului de operare Android şi că măsura a fost făcută publică din greşeală.

„Acesta a fost un experiment intern pentru a testa funcţiile de salvare a bateriei şi a fost aplicat la un număr mai mare de utilizatori decât s-a intenţionat. Acum am readus funcţia la setările iniţiale. Vă rugăm să configuraţi după cum doriţi. Ne pare rău pentru confuzie”, a susţinut compania într-un comentariu pe Reddit.

Majoritatea telefoanelor afectate au fost raportate ca fiind dispozitive Google Pixel, dar au existat şi alte tipuri de telefoane a căror funcţie pentru economisirea bateriei a fost activată pe neaşteptate.


Citiți și:

O DEZVĂLUIRE ULUITOARE: Serviciile secrete pot controla de la distanţă telefoanele mobile

Informații foarte importante pentru utilizatorii Facebook și Google (I)

Google operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

 

yogaesoteric
22 martie 2019

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More