Prăbușirea spirituală a omenirii: De la vaccinuri la totalitarism

Hoinărind pe rețelele de comunicare virtuală, am dat din nou peste această idee interesantă a lui Rudolph Steiner:

„În trecut, am eliminat spiritul. Sufletul va fi eliminat cu un medicament. Pornind de la o «viziune sănătoasă a lucrurilor», se va găsi un vaccin cu care organismul va fi tratat din prima tinerețe, pe cât posibil, dacă se poate chiar de la naștere, astfel încât acest organism să nu ajungă să creadă că există un suflet și un spirit”.

Și vorbește în continuare despre oameni care vor descoperi „un vaccin care poate, încă din prima tinerețe, prin intermediul trupului, să extirpe tendința spre spiritualitate”[1].

Cunosc foarte puține elemente despre opera lui Steiner și puținul pe care îl știu nu mă atrage deloc. Cu toate acestea, această propoziție este uimitoare și m-a pus mereu pe gânduri. Ce ar putea avea de-a face vaccinurile cu spiritualitatea? Cum ar putea un produs farmaceutic să distrugă sufletul? Cum ar putea un preparat biologic să altereze principiul gândirii care este distinct de trup, sau sufletul? Dacă spiritualitatea este o reflecție asupra relației dintre ființa umană și Tot, cum ar putea un vaccin să o distrugă? Ce legături între persoană și Marele Tot ar putea fi alterate de vaccin? Care sunt consecințele pentru umanitate?

Ar fi necesar să judecăm natura pentru a o îmbunătăți?

Poate că Spinoza ne-ar putea fi de ajutor atunci când scrie în Tratatul de teologie și politică:

„[…] Natura nu se limitează la legile rațiunii umane, al căror unic țel este adevărata utilitate și conservare a oamenilor; ea include un număr nesfârșit de alte legi care se referă la ordinea eternă a întregii naturi, din care omul este o mică parte; și prin simpla necesitate a acestei ordini, toate ființele individuale sunt determinate să existe și să se comporte într-un anumit fel. Prin urmare, ori de câte ori ceva din Natură ni se pare ridicol, absurd sau rău, aceasta se datorează faptului că nu cunoaștem aspectele decât în parte, ignorăm în mare parte ordinea și coeziunea întregii Naturi și dorim ca totul să fie îndreptat în beneficiul rațiunii noastre; în timp ce ceea ce rațiunea pronunță ca fiind rău, nu este rău în ceea ce privește ordinea și legile întregii Naturi, ci numai în ceea ce privește legile naturii noastre”[2].

Ideea este că, de fiecare dată când oamenii consideră că ceva din natură este rău și chiar, am putea adăuga, pretind să îmbunătățească acest aspect, tot ceea ce fac este să demonstreze că nu înțeleg ce este. Acest aspect poate părea surprinzător pentru oamenii moderni, dar are sens, deoarece un fenomen este, de fapt, doar felul în care percepem un proces. Procesul este funcția activă al cărei rezultat, interpretat de legile raționale ale cunoașterii (și, prin urmare, modul în care îl percepem și interpretăm), se numește fenomen[3]. Pentru a înțelege realitatea, este important să avem acces la procesele care o alcătuiesc; dar nu avem acces decât la fenomene. Nu numai că participăm doar la o parte a realității, dar percepem doar o zonă din ceea ce participăm.

În aceste condiții, judecarea naturii riscă să ducă la neînțelegerea rolului fiecărui proces pe care îl percepem prin fenomenul său. În consecință, incapabili să înțelegem mecanismele interne ale oricărui element, este necesar să ne suspendăm judecata asupra naturii. Altfel spus, noi nu îmbunătățim natura. O lăsăm așa cum este.

De fapt, este îngrijorător să observăm de câte ori ni se reamintește în mass-media cât de important este să protejăm natura, pentru că fără ea suntem morți. Valoarea naturii constă în faptul că ne este utilă, că fără ea nu putem supraviețui. Cel puțin pentru moment. Ce s-ar petrece dacă am reuși, prin intermediul tehnologiei, să ne emancipăm complet de ea? Dacă ea nu ne-ar mai fi de niciun folos? Ce anume ne-ar împiedica atunci să o artificializăm total? Ce anume ne-ar împiedica să distrugem ființele vii?

Și totuși, putem constata că cercetarea tehnologică de astăzi tinde spre această monstruozitate, sub masca unei bune intenții. De exemplu, sistemul ne oferă carne care nu a fost produsă de animale, ci care a fost „crescută” în laboratoare. În aceeași ordine de idei, promovarea insectelor în alimentația umană nu prefigurează oare crearea de proteine și nutrienți care nu mai provin din insecte sau chiar din ființe vii, ci doar din materii prime? Suntem încă departe de acest punct, dar nu este o astfel de cercetare un pas spre emanciparea speciei umane de natură? Dacă într-o bună zi ar fi așa, natura – sau mai exact, ființele vii – și-ar pierde rapid orice rațiune de a exista în ochii unei populații consumate de materialism.

Este îngrijorător să observăm că această mișcare ne este impusă de monopolurile publice (statele și instituțiile lor) și de monopolurile private (capitalul financiar) prin exacerbarea fricii de moarte. În timp ce moartea a fost mult timp considerată ca fiind punctul culminant al ființei – ca o împlinire totală, ca să spunem așa –, ea a devenit aproape patologică în epoca modernă, ca expresie ultimă a acelei naturi care va fi astfel zădărnicită. Mega-mașina statului industrial vrea să învingă Camardele, un preludiu paradoxal la eradicarea celor vii. La fel se petrece și cu Google și filiala sa Calico, care își propune să „ucidă moartea”. Moartea devine un rău, judecat dintr-un punct de vedere total emancipat de natură.

Desigur, doar pentru că moartea este lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă că nu mai este necesar să avem grijă de noi înșine atunci când suntem bolnavi. Doar pentru că leul este lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă că antilopa nu mai este obligată să fugă pentru a-și salva viața. Fiecare societate a avut propriul său medicament pentru a vindeca oamenii. Dar acolo unde rugăciunea magică sau medicina folosea substanțe naturale pentru a învinge boala sau rănile, medicina modernă a făcut un nou pas cu vaccinul. Principiul său este de a modifica sistemul imunitar pentru a-l îmbunătăți, cu scopul nu de a vindeca oamenii, ci de a-i împiedica să se îmbolnăvească. Aceasta este o trecere a Rubiconului în comparație cu medicamentele, care nu îmbunătățesc natura umană, ci doar compensează temporar deficiențele acesteia în fața unui inamic, reechilibrând-o în mediul său. Vaccinurile nu fac aceasta. Este expresia științei, care a identificat o slăbiciune structurală a naturii umane și a reparat-o. Pretinde că îmbunătățește sistemul imunitar („pretinde”, deoarece realitatea pare cu totul alta).

Raționalizarea vieții sau mitul progresului

Această atitudine arată că societatea noastră acceptă ideea că sistemul imunitar nu mai corespunde valorilor actuale, modului nostru de a privi viața. Dar, departe de a ne pune sub semnul întrebării și de a ne readapta la natură, aceasta este cea care va fi necesar să se adapteze. Ne comportăm ca niște copii care fac crize de furie pentru că realitatea le încurcă dorințele: ar fi necesar ca viața să dureze mai mult, cu mai multă siguranță, decât permite sistemul imunitar. Așa ajungem să acceptăm să facem ca sistemul imunitar să corespundă dorințelor noastre, să îl raționalizăm, să îl facem să corespundă ideii pe care o avem despre modul în care ar putea să fie folosit. Nu este exact aici unde a greșit Spinoza?

Trăim într-o epocă în care materialismul a respins spiritualitatea. Trupul uman este considerat în termeni de utilitate, așa cum este definit de societate. Acesta este extras din Marele Tot pentru a îndeplini standardele a ceea ce este bun numai pentru om într-o anumită societate. Asistăm la o mișcare de raționalizare a trupului pentru a-l alinia la standardele de sănătate în vigoare, standarde de sănătate care nu sunt niciodată decât o expresie a luptei de clasă: știința medicală nu este altceva decât un paravan pentru raportul de forțe între o putere managerială și popor. Vaccinurile sunt un exemplu paradigmatic al unei tendințe dezastruoase care pare să se afle chiar în inima civilizației noastre.

În acest context, cum putem judeca progresul? Ce este progresul dacă nu este pretenția omului de a-și îmbunătăți condiția? Progresul este viața care se emancipează de condițiile sale inițiale, în numele a ceva mai bun. Progresul este, într-un fel, tehnologia care se emancipează de spiritualitate. El nu mai servește la depășirea necesității, ci la îmbunătățirea vieții, fie că o înțelegem în termeni de zōē (care desemna în greaca veche simplul fapt de a trăi) sau de bios (adică forma sau modul de viață specific unui individ sau unui grup)[4]. Incapabilă să reflecteze asupra locului omului în Marele Tot, oarbă chiar și la această întrebare întrucât propune o explicație rațională a universului lipsită de orice ordine transcendentă, societatea progresului poate abroga toate limitele care au împiedicat tehnologia să modifice viața, zōē ca bios. Nu este aceasta o formă de orgoliu? Credința că cunoștințele noastre despre natură sunt suficiente pentru a o îmbunătăți? Nu cumva progresul este omul care se crede Dumnezeu?

Și, în cele din urmă, unde ne duce progresul? Până în epoca modernă, societățile erau scăldate într-o lume fermecată, fie că era vorba de cosmosul Antichității, de universul teofanic al Evului Mediu sau de cosmogoniile societăților tradiționale. Acolo, viața era de la sine înțeleasă, iar locul ființei umane în Întreg emana în mod natural dintr-o prezență suverană: Dumnezeu. Când, odată cu apariția științei, această ordine s-a prăbușit, a făcut loc unui univers golit de substanță, cu oameni eliberați de tot, inclusiv de legătura lor cu Natura, condamnați la un materialism care exclude orice sentiment de simpatie între suflet și lucruri. Ochiul nostru pentru măsurători și calcule a golit realitatea de orice substanță unitară, analizând-o, cu alte cuvinte, fragmentând-o într-o multitudine de probleme puse în cuvinte în termenii rațiunii noastre. În timp ce, în vraja care a precedat această mișcare dezastruoasă, universul era un semn al lui Dumnezeu, știința l-a făcut să-și piardă orice semnificație, deschizând astfel un bulevard pentru progres.

Spiritualitatea ca ultim bastion împotriva totalitarismului

În schimb, dacă spiritualitatea este o reflecție asupra legăturilor care unesc particularul și întregul, dacă este ideea că există o ordine care transcende lumea fenomenelor, atunci ea autorizează omul să se situeze în ordinea a ceea ce este. Ea ne oferă un loc în totalitate, inclusiv în tot ceea ce este incomprehensibil în ea. Așadar, în timp ce spiritualitatea aduce ființei umane certitudinea ontologică, satisfăcând astfel o aspirație profundă a sufletului, știința și avatarul ei, progresul, au creat un fel de incultură ontologică care crește proporțional cu cunoașterea rațională.

Aici este locul în care mesajul transmis de religii se dovedește a avea o sferă de cuprindere foarte diferită de cea a materialismului. În creștinism, mesajul lui Dumnezeu este iubirea: este important să iubim ceea ce este, pentru ceea ce este. Dimpotrivă, a iubi natura de dragul ei, așa cum promovează mass-media și școlile, este o greșeală fatală pe termen lung. Este important să iubești natura pentru ceea ce este, pentru că este. În spatele acestei iubiri se află renunțarea la judecarea a ceea ce este natura pentru simplul motiv că ne depășește, că nu-i înțelegem resorturile. Fără această iubire necondiționată față de natură, aceasta este în pericol. Dacă ea dispare, nu va mai fi posibil să fim oameni așa cum îi înțelegem noi antropologic. Dacă această concepție despre condiția umană – sau cel puțin ceea ce a mai rămas din ea – dispare, ultimul baraj care reține asaltul totalitar se va rupe. Nimic nu va împiedica integrarea totală a celor vii în mașină.

Vaccinul este, așadar, o armă de război folosită de mașină împotriva celor vii. Este o poartă de acces în trup pentru tehnologia unei societăți total dedicate materialismului. El confirmă absența totală a spiritualității. Apariția injecțiilor cu ARN mesager pentru a înlocui principiul inițial al vaccinurilor nu este decât o prelungire a acestei logici: sistemul pătrunde și mai mult în viu prin găzduirea unui proces artificial în interiorul acestuia.

În acest context, fără a dori să tragem în ambulanță, nu ar fi timpul să ne amintim de apelul Papei Francisc de a ne vaccina? Același Papă care a prezentat vaccinarea ca pe un act de iubire:

„A vaccina, cu vaccinuri autorizate de autoritățile competente, este un act de iubire”, spune Francisc, „iar a contribui la vaccinarea majorității oamenilor este un act de iubire”. Iubirea este, de asemenea, socială și politică, explică Papa: „Este universală, mereu debordând de mici gesturi de caritate personală capabile să transforme și să îmbunătățească societățile”.

O astfel de declarație semnalează pur și simplu falimentul Vaticanului: un faliment spiritual, moral și intelectual. Vaccinarea este un act de ură față de natură, în general, și față de organismele vii, în special. Vaccinarea este o expresie a unei frici irepresibile față de ceea ce este, o frică de realitate. Este o ură față de natura imprevizibilă a organismelor vii, față de faptul că acestea sunt imposibil de gestionat. Este, de asemenea, o ură față de moarte, iar în spatele ei, să nu ne înșelăm, se află sfârșitul aventurii umane. Ultima instituție spirituală din Occident își abandonează rațiunea de a fi pentru a se bălăci în materialism și poftă. Reluând mitul lui Icar, omenirea este pe cale să cadă în marele vid, în ceea ce pare a fi o civilizație totalitară globală.

Este oare visul lui Aleksandr Dughin născut mort?

De fapt, progresul a omorât deja spiritualitatea peste tot în lume. Aleksandr Dughin vede Rusia ca apărător al spiritualității, dar mă tem că pescuiește optimism. Materialismul roade deja Rusia, care este o țară capitalistă complet modernă, care și-a gestionat criza din domeniul sănătății de către grupul McKinsey (redenumit Yakov & Partners), care dezvoltă biotehnologii, inteligență artificială, identitate digitală și rubla, care se lansează într-un plan de reducere a gazelor cu efect de seră etc. Chiar și Rusia pare a fi departe de a fi o țară spirituală. Chiar și Rusia pare departe de a fi un paradis spiritual, atât de mare este aderența sa la agenda materialistă dezastruoasă care asaltează Occidentul. Poate că am văzut puterea rusă mai frumoasă decât este în realitate. Cum poate Dughin să nu ia în considerare acest aspect? Are nevoie să i se reamintească faptul că până și acronimul BRICS este o creație a lui Goldman Sachs? În acest context, cum putem înțelege războiul din Ucraina? Cât de departe sunt dispuse elitele să meargă împotriva poporului? Viitorul război mondial, la fel ca și cele două precedente, nu va fi nimic altceva decât un mijloc de modernizare a ceea ce a mai rămas din popor?

Este de temut că epoca modernă, care a luat naștere în urma prăbușirii ordinii feudale sub loviturile progresului, nu a fost decât o tranziție de la epoca autonomiei umane, adică a tradiției, la epoca totalitară. În primele lor spasme monstruoase, forțele progresului au dat naștere nazismului și stalinismului. Am crezut că totalitarismul era un nou regim politic. Dar este posibil să fi subestimat gravitatea indicelui. Ceea ce apare odată cu sfârșitul spiritualității este mult mai profund: nu este un sistem totalitar care se cristalizează ca regim politic, ci o epocă. O eră pentru că războiul mondial care se prefigurează, aparent inevitabil, ar putea foarte bine să aibă ca scop nu menținerea Rusiei și a valorilor spirituale pe care aparent le apără, ci instaurarea unei birocrații globale. O astfel de abominație ar fi în măsură să gestioneze întreaga viață și Natura. Ar lua literalmente locul lui Dumnezeu, zdrobindu-i lucrarea. De aceea, nu o civilizație totalitară (satanică, cum ar spune Dughin) ar prinde contur sub ochii noștri, ci mai degrabă o epocă. Viitorul este sumbru, dar istoria nu este scrisă dinainte.

Autor: Jacques Roure

Note:
1. A 5-a Conferință 7 octombrie 1917 și a 13-a Conferință 27 octombrie 1917. Disponibil aici, cu interpretarea lui Nicolas Bonnal aici.
2. Baruch Spinoza, „Traité théologico-politique”, GF Flammarion, Paris, 1965, p.263.
3. André Lalande, „Vocabulaire technique et critique de la philosophie”.
4. Giorgio Agamben, „Homo sacer”, Paris, Éditions du Seuil, 1997, p.9.

Citiți și:
Robert F. Kennedy Jr.: Războiul psihologic din timpul pandemiei covid și impactul acestuia asupra democrației – tehnicile de control al conștiinței, totalitarismul tehnologic și experimentul Milgram trăit la scară globală
Geototalitarism și geovirusare… Prăbuşirea intelectuală – semnul decadenței supreme a omului

 

yogaesoteric
11 decembrie 2023

 

Also available in: Français