Interviu cu Mihai Coman,decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării – iunie 2004

Un 
interviu realizat de Oltea Mutulescu

…Toată lumea ştie care e răspunderea presei, dar ca să informezi corect trebuie să munceşti mult.
Am explicat de la început şi n-o spun pentru prima dată: una dintre problemele mass-media române este exact lenea… 

Deşi cunoaşte ca pe buzunarul propriu tehnici de seducţie intelectuală şi persuasiune, decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării nu le foloseşte. O discuţie cu el te provoacă să fii pur şi simplu inteligent. Argumentele sale taie ca diamantul, dar el nu e doar un interlocutor îndrăgostit de esenţa lucrurilor. Mihai Coman are vocaţie de profesor. Mai mult, are viziune de întemeietor

A fondat Journet, reţeaua internaţională de educaţie în jurnalism de pe lângă UNESCO. A racordat programa românească universitară la pulsul alert al şcolii europene de presă. Cursurile lui sunt vii, polemice, provocatoare. Aşa se face că Mihai Coman nu-şi cheamă la examen numai studenţii. Ci întregul sistem mass-media, pe care îl cercetează cu rigoarea antropologului. Yoga Magazin a asistat la un asemenea examen şi a aflat ce slăbiciune are presa română pentru Miţa Baston, cum se inflamează imaginarul colectiv când vine vorba de Mişcarea Spirituală de Integrare în Absolut, de ce demonizează mass-media din toate cele patru colţuri ale lumii şi cât durează lungul drum al imaginii de la criză la normalitate. 

Yoga Magazin: Ce părere aveţi ca profesor de jurnalism despre modul de abordare mass-media în privinţa aşa- numitului scandal MISA – Bivolaru? 

Mihai Coman: Aveţi deja răspunsul. E vorba de integrarea unui eveniment în cadrele scandalului. Aceasta e o boală mai veche a presei noastre care judecă totul, fie că e politică, fie că e sport, pe matriţa scandalului. Chiar şi când nu e vorba de un senzaţional răvăşitor, ziariştii caută sau exagerează elemente care ar putea să aibă notă de scandal. 

Yoga Magazin: Ce înseamnă, de fapt, un scandal? 

Mihai Coman: Înseamnă încălcare flagrantă, violentă a unor norme, în special din partea unor personalităţi de la care aşteptările sociale erau diferite sau chiar opuse. Din acest punct de vedere la un pol se află imaginea caragialească a Miţei Baston… 

Yoga Magazin: „Voi scandal!”, spunea ea cu patos… 

Mihai Coman: Sigur că da, şi la celălalt pol se află cazul Watergate, şi el un scandal celebru. Pe scala dintre aceşti doi poli pot fi plasate diferite evenimente. Acesta este un aspect, cazul MISA – Bivolaru a fost cadrat ca un scandal. Al doilea aspect ţine de tendinţa presei noastre, tendinţă observată de foarte mulţi autori, de a avea un comportament isteric, din punct de vedere psihologic. 

Yoga Magazin: Vă referiţi la jurnalişti? 

Mihai Coman: La presă, în general. Nu ştiu dacă jurnaliştii sunt isterici, presupun că nu, dar produsul muncii lor  are caracteristicile bolii numite isterie, ceea ce implică exagerări necontrolate ale unor aspecte… Este clar că în cazul MISA – Bivolaru documentarea a fost foarte fragilă, foarte slabă, este clar că foarte puţini au fost capabili să ofere investigaţii în profunzime ale fenomenului şi este clar că o mulţime de materiale erau elaborate de alte instituţii, iar jurnaliştii respectivi nu digeraseră şi nu aprofundaseră aceste materiale. 

Yoga Magazin: Pe ce vă bazaţi? 

Mihai Coman: E clar că ei s-au folosit de comunicate şi informaţii primite de la autorităţi sau de la avocaţi ori reprezentanţi autorizaţi ai MISA. Asta nu ajunge. Sursele trebuie verificate, încrucişate.  

Yoga Magazin: Chiar şi cele oficiale? 

Mihai Coman: Chiar şi cele oficiale, atunci când ai o situaţie delicată ca aceasta. Dacă se anunţă că tramvaiul 15 nu circulă mâine, nu mă apuc să verific, pentru că bănuiesc că Primăria nu se ţine de şotii, pe când în cazul de faţă, unele lucruri ar fi trebuit aprofundate. 

Yoga Magazin: Ce părere aveţi despre faptul că regăsim formulări tip în mai multe publicaţii? 

Mihai Coman: E evident, apare o unitate stilistică nefirească. Asta ţine de o anumită lene a instituţiilor, totuşi investigaţia cere bani şi patronii din presa scrisă rareori acceptă să disloce trei-patru oameni, care să cerceteze informaţia mai mult de o săptămână. 

Yoga Magazin: N-are de-a face mai degrabă cu… spiritul de economie? 

Mihai Coman: Pe de-o parte, şi de partea cealaltă este lenea oamenilor de teren. Deci sunt două aspecte, zgârcenia şi lenea care se întâlnesc şi conduc în acelaşi punct, preluarea de informaţii fără discernământ. 

Yoga Magazin: Ce notă aţi fi acordat unui student care la fel ca, nu spun nume, ziare şi posturi de televiziune importante, ar fi abordat evenimentele legate de MISA – Bivolaru în stil blind information? Ce calificativ i-aţi fi acordat?  

Mihai Coman: Nu-i vorba de calificativ, dar în relaţia dintre ce ştiu şi ce pot studenţii noştri şi ce se întâmplă în afară este un logo asemănător celui pe care îl foloseşte revista Academia Caţavencu. 

Yoga Magazin: Studenţii noştri sunt mai inteligenţi decât jurnaliştii lor? 

Mihai Coman: Nu, nu sunt mai inteligenţi, sunt mult mai bine pregătiţi şi mai responsabili faţă de profesie. 

Yoga Magazin: Există  în cazul MISA – Bivolaru elemente care pot fi speculate pentru a prepara un scandal? Sunt ingredientele necesare unei salate explozive? 

Mihai Coman: Trebuie să recunoaştem că acest caz cuprindea şi câteva elemente simbolice, în măsură să atingă straturi profunde ale conştiinţei receptorilor. Aveam dimensiunea sexuală cu toate ambiguităţile ei, mai ales că e legată de adolescenţi şi tineri, aveam o foarte puternică dimensiune escatologică, să mă exprim în termeni diplomatici, care părea scoasă din scrierile preromantismului sau din filmele lui Passolini… 

Yoga Magazin: Vorbim despre ceea ce am aflat din presă. Putem băga mâna în foc pentru informaţiile pe care le-a vehiculat mass-media?  

Mihai Coman: Nu e problema mea să discut ce e adevărat sau nu, discut ce elemente puteau în acest caz să inflameze imaginarul jurnaliştilor şi l-au inflamat şi pe cel al publicului. Pe urmă aveam ideea aceasta a unei dominaţii fascinante… Gregorian Bivolaru n-a fost numit altfel decât guru, numele lui a fost uitat. Cuvinte din acestea ca „baron”, „guru” şi altele par că explică totul, substituindu-se unei descrieri complexe. 

Yoga Magazin: Deseori cuvântul „guru” a fost folosit în sens peiorativ… 

Mihai Coman: E greu de spus, a fost folosit cu o anumită ambiguitate, iar uneori părea să aibă un sens peiorativ. „Guru” e un cuvânt obscur pentru o mare parte a publicului, cu toate conotaţiile sale asiatice şi mistice, care tocmai prin obscuritatea sa creează o aureolă, o atracţie. Şi toate acestea au avut un final rocambolesc, un final de comedie ieftină, ceva în genul „Miţa fugind pe geam”. Probabil că acest final a pus punct avântului pe care îl luase imaginarul social. 

Yoga Magazin: Se ajunsese într-un punct culminant, dincolo de care imaginarul colectiv nu mai avea ce aştepta? 

Mihai Coman: Se putea ajunge şi mai departe. Dar în momentul în care personajul căruia i se crease o aureolă, fuge pe uşa din dos sau este descris ca fugind pe uşa din dos, căci iarăşi nu ştim ce a fost, sigur că nu mai poate fi vorba de aureolă simbolică. 

Yoga Magazin: Totul a fost coborât în derizoriu. 

Mihai Coman: Sigur. Şi asta a făcut ca un subiect care începuse ca un scandal şi care se îndrepta vertiginos spre legendă, spre fabulosul straniu pe care îl vehiculează presa deseori, să fie din nou trântit în tiparul scandalului. Gregorian Bivolaru căpătase aureola unui tip care fascinează, nici nu ştii prin ce, şi care poate face oamenii să fugă de acasă, să-şi dea banii… 

Yoga Magazin: Să se spele pe creier la fel cum s-ar spăla pe mâini… Toată această aureolă construită de presă are conotaţii luciferice. 

Mihai Coman: Nu contează. Avem precedente celebre. Generaţia mea îşi aminteşte de scandalul legat de uciderea soţiei lui Roman Polanski de către conducătorul unei secte, de controversele legate de secta Moon care rezistă de atâta vreme, mai putem vorbi de Temple du Soleil ai cărui adepţi s-au sinucis în Elveţia, sunt multe exemple de acest fel. Zona asta malefică sau descrisă drept malefică a trezit mereu interesul. Cred că – Eliade a scris lucruri interesante pe tema asta – are legătură cu o fascinaţie a orientalismului asociat unor tehnici mistice.  

Yoga Magazin: Românii asociază orientalismul mai degrabă cu ceva malefic? 

Mihai Coman: Nu cu ceva malefic, cu nişte tehnici generatoare de miracol sau de surpriză. E această idee că „Acolo” exista o ştiinţă secretos-sacră din care noi prindem frânturi, că e vorba de yoga, de acupunctură, de mistica tibetană, de anumite practici sexuale… Ca antropolog, eu mă mişc într-o zonă a imaginarului social în care caut semne şi eventual conexiuni între semne. 

Yoga Magazin: De ce credeţi că preferă mass-media să demonizeze MISA? 

Mihai Coman: Presa oricum preferă să demonizeze. 

Yoga Magazin: De ce? 

Mihai Coman: Presa demonizează. Îl demonizează şi pe Saddam, demonizează şi MISA, demonizează şi un jucător de fotbal sau un antrenor, e o caracteristică a presei de a lucra cu alb şi negru. 

Yoga Magazin: E vorba de presa românească? 

Mihai Coman: E vorba de presă în general. Alegerile în America nu sunt făcute în alb şi negru? E o chestiune care ţine de esenţa acestui sistem. Dincolo de asta e vorba de o anumită tendinţă a jurnaliştilor care au intrat în acest scandal de a pune nişte accente… Nu puteau să divinizeze aşa ceva. Nu era nici o valoare acolo care să permită o proiectare în alt spectru. Erau practici necunoscute, cu imagini care sugerau o anumită libertate şi  încălcarea normelor. Încălcarea normelor poţi s-o faci într-un spaţiu de privacy, de aceea există plajele de nudişti… atunci când capătă aparenţa unui fenomen de masă, încălcarea normelor stârneşte însă spaimă. Pe urmă aveam aspectul acesta caracteristic al dezmembrării ţesăturii sociale (în momentul în care îi iei pe oameni din familie, negi instituţiile sociale de bază, din nou este o încălcare a normelor) erau acuzaţiile privind extorcarea de bani, sunt foarte multe lucruri care ating zonele acestea sensibile. 

Yoga Magazin: Vă referiţi la anumite pârghii emoţionale pe care s-a putut construi acest scandal? 

Mihai Coman: Şi care puteau fi chiar reale, dar nu ştim. Problema noastră este că nu ştim exact, n-avem date, nu cunoaştem amploarea fenomenului. Noi discutăm imaginea în presă şi nu ceea ce s-a întâmplat. Iar eu nu mă pot pronunţa pe ceea ce s-a întâmplat fiindcă nu am nici un dosar de informaţii aici. Ceea ce am e o anumită imagine în presă. Ceea ce s-a întâmplat, ceea ce s-a petrecut în trecut, ceea ce există ca practică acceptată sau nu, nici nu mă interesează pentru discuţia de faţă. Şi aş vrea să fac această precizare, ca să nu mă trezesc că apar ca susţinător al unei doctrine sau al alteia. Dar e vorba de imagini sociale actuale, care au rădăcini într-un alt imaginar, e ca un efect de cascadă japoneză, din cascadă în cascadă, din imaginar în imaginar. Iată aspectul fascinant aici şi în alte mişcări de acest gen atunci când apar în mass-media. 

Yoga Magazin: La această dezlănţuire de fantezie a contribuit şi imaginarul jurnaliştilor?  

Mihai Coman: Şi ei fac parte din comunitate şi au fost manipulaţi de propriul lor imaginar. 

Yoga Magazin: Care e în condiţiile acestea responsabilitatea presei? 

Mihai Coman: Întrebaţi-i pe ei, nu pe mine. Întrebaţi-i ce scriu în codurile lor deontologice, întrebaţi-i ce scriu pe frontispiciul ziarului, privind misiunea publicaţiei respective, întrebaţi-i ce scriu când se referă la presă, e o discuţie foarte lungă, n-o s-o deschidem acum… Toată lumea ştie care e răspunderea presei, dar ca să informezi corect trebuie să munceşti mult. Am explicat de la început şi n-o spun pentru prima dată: una dintre problemele mass-media române este exact lenea. 

Yoga Magazin: Într-o asemenea situaţie, cu toate pârghiile pe care le-aţi pus în lumină, consideraţi că se putea evita acest risc, de inflamare a imaginarului colectiv? 

Mihai Coman: Numai dacă din partea cealaltă, din partea organizaţiei cu pricina exista o competenţă de relaţii publice. Asta e o chestiune de manual, se numeşte comunicare de criză – să ştii cum să acţionezi pentru a echilibra balanţa şi a da şi tu o informaţie. Or din partea cealaltă nu au existat decât elementele care convergeau spre inflamare: mişcări de stradă, reacţii violente…  manifestări care par iraţionale. 

Yoga Magazin: Mitingul nu este un drept cetăţenesc? 

Mihai Coman: Este. Nu dreptul cetăţenesc îl discut, ci ambalajul acestui drept. În momentul în care el este violent în reacţii şi pot să văd la televizor persoane ţipând… te gândeşti cum rişti să fii perceput. Care e imaginea pe care vrei s-o comunici? De grup de oameni intelectuali, care spun: „Greşiţi, nu ştiţi cine suntem?“. Atunci apar oameni cu cravată, oameni raţionali, personalităţi, sunt tot felul de tehnici de comunicare de criză. Sunt studiile clasice ale celor din Cultural Studies, în legătură cu mişcarea sindicală: cum ajungea să fie percepută ca antisocială, chiar de către cei care ar fi putut beneficia de ea! 

Yoga Magazin: Ca specialist în comunicare, ce consideraţi că era mai bine pentru imaginea MISA: să nu reacţioneze deloc dacă nu avea acces la nici un canal mediatic pe care să reacţioneze sau să iasă în stradă? 

Mihai Coman: O construcţie de imagine se face în timp, nu cu două-trei zile înainte de momentul de criză. Toată această perioadă în care nu a existat din partea MISA nici un fel de mesaj pozitiv îşi vădeşte roadele. Foarte multe organizaţii suferă de asta, tocmai pentru că nu vor să se amestece, sunt pasive, nu vor să dea decât drept la replică atunci când oricum nu mai contează. Asemenea erori sunt semnalate în toate manualele de relaţii publice. 

Yoga Magazin: Dacă aţi avea de elaborat o strategie de comunicare pentru MISA… 

Mihai Coman: Tocmai asta este: nu ştiu ce înseamnă MISA, presa nu mi-a oferit nici o informaţie din care eu să mă lămuresc ce înseamnă MISA. Deci nu pot să discut acest caz din punctul de vedere al adevărului, pe de o parte, şi din punctul de vedere al strategiilor de comunicare, pe de altă parte, atâta vreme cât n-am găsit informaţii referenţiale, denotative, nemarcate de elemente emoţionale. În momentul actual nu putem discuta decât despre o imagine, o imagine de scandal, descalificantă. 

Yoga Magazin: Presa a vorbit despre marile drame ale familiilor care îşi caută copiii, mame înlăcrimate au apărut  la posturile de televiziune…  

Mihai Coman: Ăştia sunt termenii presei. Presa nu este ştiinţă, presa vede cazuri particulare, nu generale. Astea erau elementele afective, iar una din calităţile stilului jurnalistic este dramatismul. 

Yoga Magazin: Dramatismul cu accente de scandal este o fatalitate a timpului pe care îl trăim, a presei? 

Mihai Coman: Este vorba despre constante sociale, constante ale presei. Puteţi să le numiţi fatalităţi, dacă vă place acest lucru… 

Yoga Magazin: Nu-mi place… 

Mihai Coman: Sunt nişte constante ale sistemelor. Dar ceea ce nu trebuie să uitaţi e că ingredientele acestei poveşti aveau toate elementele scandalului. Cu sau fără promisiunea obiectivităţii pe care o face presa română, şi dacă era presa americană, şi dacă era presa franceză tot aici ajungeam, poate cu mai puţine excese, dar tot aici ajungeam. De aceea am făcut o incursiune în imaginarul colectiv, ca să susţin acest fapt. Nu e numai un viciu sau o imperfecţie a presei româneşti. E vorba de nişte cârlige sau nişte – cum spun francezii –  puncte de trecere obligatorii. 

Yoga Magazin: Credeţi că putem ajunge să vedem că se modifică relaţia mass-media – MISA?

Mihai Coman: După douăzeci de ani.

Yoga Magazin: Ne întoarcem la „stupid people” lansat de Silviu Brucan?

Mihai Coman: „Stupid people” se află de ambele părţi ale baricadei, asta se ignoră. Cine vrea să-şi îmbunătăţească imaginea începe să facă relaţii publice. Dar pentru a face relaţii publice e nevoie să fii cinstit. Legea numărul unu în relaţii publice este onestitatea. Numai aceia au reuşit, care au spus adevărul. Schimbarea se face prin campanii de relaţii publice care se bazează pe sinceritate şi adevăr, e simplu ca bună ziua. Sunt cazuri în care s-au încercat campanii de manipulare care pe termen lung s-au întors împotriva celui care le-a început. Când e sinceritate, pe termen mediu spre lung se produc schimbări. Sunt cazuri, Rockfeller, spre exemplu, şi-a schimbat imaginea de hienă şi de criminal cam în 5-6 ani. Totul este la ce scară gândeşti.   

Un interviu preluat din revista Yoga Magazin nr 50
yogaesoteric.net