Uniunea Europeană vrea să înlocuiască carnetul de conducere fizic cu permisul auto digital cu cod QR. De când ar putea intra în vigoare noua variantă
Într-un demers de a redefini regulile și standardele din industria auto, Uniunea Europeană se află în discuții privind introducerea unui permis auto digital. Această inițiativă urmărește crearea unei formate standardizate de document digital, care să înlocuiască carnetul de conducere fizic și să fie acceptat în toate statele membre UE.
Uniunea Europeană este în prezent implicată în elaborarea unui nou set de reguli pentru șoferi, care vizează modificări semnificative în privința obținerii și valabilității permiselor auto.
O măsură propusă constă în scăderea vârstei minime necesare pentru obținerea carnetului de conducere, în vederea facilitării accesului la dreptul de a conduce pentru un număr mai mare de persoane.
O altă propunere importantă constă în introducerea permisului auto digital, care ar avea valabilitate în toate statele membre UE. Măsura se leagă cu toate demersurile pentru înregimentare biometrică digitală întreprinse în ritm alert în ultima perioadă, începând cu operațiunea covid. Se urmărește ca toate actele de identitate, de la permis auto la card de sănătate, buletin și pașaport, să fie înglobate într-un singur document electronic biometric.
De asemenea, UE va analiza propunerea ca valabilitatea permiselor de conducere să fie majorată la 15 ani. Dar numai pentru categoriile A, B și Tr. Pentru camioane și autobuze, propunerea e ca valabilitatea să fie de 5 ani.
Noul document va putea fi prezentat autorităților pe telefonul mobil, tabletă, laptop sau chiar pe sistemul media-nav al mașinii
Astfel, e foarte probabil ca permisul auto să nu mai fie obligatoriu în format fizic.
Până la finalul lunii martie, deputații europeni și-au propus să analizeze aceste idei și să decidă când și dacă le adoptă.
Citiți și:
Digitalizarea este sfârșitul umanității. „Smartfonizarea” umanității. Codul QR este pretutindeni
Cei care au inventat codul QR și portofelul digital au înțeles foarte bine sfatul lui Beria
Șefa Comisiei Europene cere pași fermi către o aplicație de identitate digitală care să stocheze datele personale, administrative, medicale, de card, permis de conducere etc.
yogaesoteric
6 februarie 2024