Pronumele, dragie miele

Despre agresiunile postmodernității globaliste le adresa ordinii dumnezeiești, a realității și a sensurilor ei am scris în numeroase ocazii. Într-o recentă intervenție pe subiect, am oftat din cauza insistentelor dinamitări ale semnificațiilor naturale și autentice ale cuvintelor și rosturilor justiției.

Nici bine că mi s-a înecat amarul inversiunilor semantice promovate de așa-zisele „politici de gen”, c-am dat, zilele trecute, de câteva știri care mi-au reactivat greața în fața corectitudinilor ideologice.

Prima, despre o tânără mamă care, plimbându-și cu trufie odrasla de nici doi ani la o defilare pride-curcubeu, i se adresa insistent acesteia cu pronumele they și invita cu nedisimulată satisfacție pe alți mândri și diverși genderi să-i urmeze exemplul pedagogic.

Repet, vorbim de o fetiță în căutarea primilor pași, plimbată prin mulțimea de diverși și incluzivi ca exemplu de afirmare și precoce asimilare a nonconformismelor „de gen”.

A doua știre, despre un colonel „transgender” din armata americană, care încuraja folosirea pronumelor „alese” în „autoidentificarea” și „autopromovarea” persoanelor „trans”, ca semnal de optimism militar și garanție a viitoarelor ‒ așa cum se aude! ‒ „victorii pe frontul de luptă”.

În fine, abia ce-mi făcusem câteva idei despre așezarea în text a acestor gânduri despre revoluția lexicală (și morală!) prin pronumele „alese”, c-am dat peste o altă știre menită să deturneze serios această insurecție înspre noi culmi.

Este bomba conform căreia „un grup de activiști queer propune introducerea unei noi terminații pentru cuvintele din limba română, «x», care să înlocuiască genurile gramaticale masculin/feminin.” O asemenea inițiativă este văzută de promotorii săi ca „modalitate de acceptare a persoanelor care nu se asociază niciunui sex și de înțelegere mai bună a acestora” și ca mijloc de „demasculinizare a limbii române”.

Mama mia, mama meu, mamx! Asta da știre bombx! O să revin asupra ei, evident, la paragraful potrivit.

Până atunci însă, mă întorc la primele două exemple. Ele, descoperite la interval de o zi, mi-au amintit de multe altele, adunate în ultima vreme ca să le pun pe foc (1). Flăcările aprinse de cazuistica asta riscă să alimenteze, însă, un incendiu mai vast, pornit să pârjolească repere fundamentale pe calea unor intervenții normative (2) sau a unor inovații lexicale (3) și să instaureze o veritabilă tiranie a excepțiilor și, finalmente, a aberațiilor, confuziilor și nonsensurilor, bun prilej să-l înmulțim pe x cu zero (4).

1. A trecut întâi o boare, pe deasupra viilor, și-a furat de prin ponoare candoarea copiilor (și mușchii spahiilor)

N-am în mapă argumente de istoric sau sociolog, dar cred că tăvălugul ideologiilor și politicilor „de gen” a fost pornit cumva (ca tehnică de manipulare, desigur) de imperativul „toleranței”; este teza inoculată în conștiințele personale și în psihicul colectiv că ar fi necesar să fim mai buni și mai îngăduitori cu aceia care nu sunt ca noi și care, teoretic, s-ar înscrie într-o diversitate de opțiuni legate de sexualitate: atracția față de persoane de același sex, înclinația identificării nu cu un sex determinat biologic, ci cu un „gen-construct social”, dezvoltarea și promovarea unei întregi culturi (literatură, muzică, film, modă, divertisment) centrată pe libertatea „opțiunii de gen” și „fluiditatea genurilor”, acceptarea crescândă în zona normalului și a decenței a unor apucături patologice precum pedofilia etc. Unul dintre elementele componente ale acestei noi culturi a post-modernismului psihologic este tot mai invocata nevoie de înțelegere și empatie în legătură cu opțiunea identificării prin pronume „alese” (he/she/they/ze/xe și altele), care se vrea, de altfel, tema principală a prezentei schițe de jurilingvistică.

Primele pe scenă au apărut persoanele adulte care s-au identificat cu unul dintre „genurile” din spectrul nelimitat al „fluidității” și pentru care, dintr-o dată, pronumele „clasice” ale persoanei a treia (el, ea, ei, ele) au devenit demodate și complet nepotrivite în raport de complexitatea noilor simțiri. Este motivul pentru care categoria gramaticală a pronumelui personal s-a cerut îmbogățită cu noi invenții.

Au urmat la rând, cum era de așteptat, copiii, ținta preferată a tuturor experimentelor toxice din zona „identității de gen”. De exemplu (un exemplu dintre sute), conform Departamentului Educației din Pennsylvania, copiii se pot identifica ei înșiși ca „transgender” încă de la vârsta de trei ani (!!!) și-și pot alege pronume după preferință (numite și neo-pronume), precum „ne, ve, se/zie, xe”, pe care profesorii sunt datori să și le însușească întocmai pentru a evita eventuale „confuzii”. („In addition to the traditional pronouns (he/him, she/her, they), some people prefer to use gender-neutral pronouns, such as ne, ve, ze/zie and xe. If you don’t know a student’s preferred personal pronoun, it’s always best to ask.” – „Pe lângă pronumele tradiționale (el/el, ea/ea, ei), unii preferă să folosească pronume neutre din punct de vedere al genului, cum ar fi ne, ve, ze/zie și xe. Dacă nu cunoașteți pronumele personal preferat de un elev, cel mai bine este întotdeauna să întrebați.”)

Politica „alegerii” pronumelor preferate a fost, apoi, adoptată și în alte spații publice, precum băncile, unele dintre ele solicitând funcționarilor să poarte ecusoane la vedere cu pronumele „ales” înscris pe ele, pentru evitarea „confuziilor de gen” („accidental misgendering”), o politică internă într-atât de fermă încât orice client care se declara în dezacord cu ea era invitat să-și închidă conturile la banca respectivă.

În mod similar, pentru asigurarea unui „spațiu sigur” („safe space”) persoanelor „transgender” și „non-binare”, politica lui they, ze ori xe înscrisă pe piept a fost adoptată și în numeroase locații comerciale și spitale, ca gest de simbolică supunere în fața directivelor ideologiei woke.

Mai mult decât atât, această politică a avansat și în domenii precum armata sau marina, în care, până mai ieri, dominant era ‒ pe drept cuvânt ‒ spiritul virilității masculine. Cum prioritățile au suferit o radicală schimbare și în acest domeniu, se pare că nu combativitatea, dârzenia și eroismul ar fi necesar să reprezinte atuurile principale ale unui veritabil militar sau marinar, ci gentilețea și gingășia cu care aceștia respectă „genul” și neo-pronumele preferat, „simțit” de camaradul său (sau camarada sa, ori camrara se).

Mărturie în acest sens stau numeroase analize pe subiect, instructaje scrise sau materiale video pe post de ghid care, toate, insistă pe importanța utilizării în armată a unui limbaj „incluziv”, a „pronumelor adoptate” și a „etichetei politicoase”.

În plus, militarii sunt instruiți cu maximă grijă să nu-și preseze colegii să-și dezvăluie „genul și pronumele ales”, câtă vreme aceștia din urmă s-ar putea afla în proces de „căutări și descoperiri interioare” („The Navy also warns staff against pressuring an individual to disclose his or her gender pronouns, saying that colleagues may still be in «the process of discovery» and not yet ready to provide this information”. – „Marina avertizează, de asemenea, personalul să nu facă presiuni asupra unei persoane pentru a-și dezvălui pronumele de gen, spunând că acești colegi ar putea fi încă într-un «proces de descoperire» și nu sunt încă pregătiți să furnizeze aceste informații.”)

În ciuda convingerii tragicomice a ideologilor de serviciu care promovează aceste politici în scopul „întăririi forței militare” („the shift to more neutral language will help improve the fighting force’s «lethality»” – „trecerea la un limbaj mai neutru va ajuta la îmbunătățirea «letalității» forței de luptă”)(!), ele reprezintă, în fapt ‒ și nu este cazul să detaliem ‒ expresia tristului colaps actual al însăși definiției și misiunii armatei.

Zona contra-terorismului nu putea, nici ea, rămâne insensibilă în fața seducătoarelor pedagogii woke care invită vigilenții spioni britanici să folosească steagul curcubeu și semnătura din e-mail cu indicarea neo-pronumelui adoptat, zie ori ey, ca expresii a unei atitudini civice „responsabile și corecte”. (Dacă stau bine să cuget, o atare strategie diversionistă nu-i de colea, pentru că ar fi în măsură, cred, să creeze serioase confuzii în rândul teroriștilor; grupul Divertis ar fi demonstrat-o mai bine, cred.)

Peste toate domeniile care au trecut la noua religie a pronumologiei tronează, însă, industria divertismentului, iar numeroase celebrități și influențări din lumea show-bizz-ului au trecut fără prea mari ezitări în tabăra lui they-them și zie-ey. De altfel, biserica Hollywood a și lansat relativ recent un film care se intitulează They/Them (cu Kavin Bacon în rol principal), o imensă mizerie woke ce nu se sfiește să promoveze, alături de dogma pronumelor, și simbolistica îndoctrinării orchestrate de elite, inclusiv pe calea controlului în sfera conștiinței.

În paralel cu toată această evoluție, a fost pregătit cu grijă și semnalul care să vină din partea clasei politice și economice. Așa se face că președinți și vicepreședinți de țară, prim-miniștri și parlamentari, șefi de partide și businessmeni celebri au apărut în fața oamenilor-spectatori-la-circ-și-bâlci și și-au devoalat identități „alese” una-și-una.

Nu contează că unii dintre ei sunt trecuți bine de vârsta străbunicilor sau că nu știu pe ce lume, pe ce podium ori pe ce scară de avion se află. Tonul emfatic cu care ei își prezintă propria identitate învelită în pronume, face irelevantă identitatea pronumelui „ales” cu sexul biologic; ceea ce contează este valoarea de declarație politică a acestei „opțiuni” și girul acordat noii religii lingvistic-revoluționare: da, proștilor, de azi înainte, puteți să fiți ceea ce pretindeți că sunteți.

Iar luarea în răspăr a acestei pretenții ‒ o să vedem în cele ce urmează ‒ este pe cale să devină o veritabilă blasfemie.

2. Domnul, devenit „crud și inacceptabil”

Posibilitatea „alegerii” pronumelui personal pentru propria „identificare” n-a rămas în stadiul de simplă opțiune sau jonglare ludică a unor inovații lexicale. Nu-nu-nu!, ea se vrea, transferată, pe nesimțite, în zona drepturilor subiective, adică a acelor atribute ale persoanei care reclamă respectarea lor ca atare de către terți, cu riscul aplicării sancțiunilor disciplinare, contravenționale sau penale în caz de nesupunere. De altfel, în multe locuri ale „lumii civilizate” există (sau se află în pregătire) norme care să consacre o asemenea forțată reajustare de moravuri.

În alți termeni, trăim vremuri în care ifose, exhibiționisme și capricii ale unor minorități ajung să se transforme în literă de lege, iar ignorarea lor, în veritabil sacrilegiu.

Celebra scriitoare britanică JK Rowling, de exemplu, a ajuns o persoană indezirabilă pentru „comunitatea LGBTQ” datorită îndrăznelii de a numi „bărbat” un bărbat care se pretinde femeie doar pentru că s-a castrat și a apelat la serviciile unui „designer de vaginuri”.

Cutezanța asta a fost imediat calificată drept „grotescă transfobie”, „misgendering” și chiar infracțiune („JK Rowling has definitely committed a crime” – „JK Rowling a comis cu siguranță o crimă”).

Replica autoarei lui Harry Potter a fost foarte promptă și tăioasă, ea susținându-și cu fermitate poziția că a-i spune „bărbat” unui bărbat este nu misgendering, ci gendering, adică recunoașterea unui adevăr și unei realități biologice.

Tot de misgendering a fost acuzat și guvernatorul republican al statului Virginia, Winsome Earle-Sears, care a „îndrăznit” să se adreseze cu apelativul „sir” unui bărbat care „se identifica” femeie. O asemenea îndrăzneală a fost calificată „blasfemie”, iar cuvântul „domnule”, „crud și inacceptabil” („S-word was «cruel and unacceptable»”).

Pentru refuzul de a i se adresa unui student „trans” cu apelativul they, un profesor din Irlanda a fost suspendat din funcție, exclus din școală și, pentru încăpățânarea de a-și exprima public atașamentul pentru dogma creștină și refuzul de a da curs acestei pretenții „contrare gramaticii, științei și moralei”, s-a trezit arestat și inculpat.

Sancțiunea excluderii din școală a fost aplicată și unui tânăr profesor de matematică din orașul Oxford care, adresându-se unor eleve cu elogiul „well done girls” („bravo fetelor”), a călcat grav pe bec, întrucât n-a luat în considerare dorința unei fete din respectivul grup de a fi considerată băiat.

Scuzele lui n-au fost acceptate, iar omisiunea de a folosi pronumele „ales” de respectiva fetibăiețel a fost considerată o atitudine „lipsită de demnitate și respect”. Potrivit relatărilor presei, sărmanul profesor mai are de așteptat până în 2025 când ar putea să facă apel împotriva deciziei și să solicite revocarea excluderii.

Foarte emoționantă și tristă este povestea extrasă din presa americană a unei nonagenare care, după șase decenii de voluntariat National Multiple Sclerosis Society, s-a văzut exclusă din comunitate pentru „crima” de a fi ignorat politica pronumelor „alese”, pe care a calificat-o un „nonsens cap-coadă”. Mda, se pare că, în linie cu războiul declarat de China anilor ’60 „vechilor idealuri” și celor „patru vechituri” („vechi idei”, „vechi culturi”, „vechi tradiții” și „vechi obiceiuri” ‒ „war on the «four olds» ‒ old ideas, old culture, old customs and old habits”), America de astăzi pare să fi devenit, ea însăși, no country for old men („nu este o țară pentru oameni bătrâni”).

O asemenea concluzie pare confirmată de un recent sondaj de opinie, conform căruia 44% dintre membrii generației Millenials (vârste între 25-34 de ani) sunt în favoarea sancționării penale a „erorilor” în utilizarea pronumelor „alese” („favor criminal charges for people who use the wrong pronouns for others or so-called «misgendering»” – „favorizează acuzațiile penale pentru persoanele care folosesc pronume greșit pentru alții sau așa-numitul «misgendering»”).

În plus, această optică este împărtășită și de forurile regulatoare ale mediului academic occidental. Astfel, potrivit unui ghid al Universității Colorado, nesocotirea pronumelui „ales” ar reprezenta nu doar un act de opresiune, ci o veritabilă formă de violență împotriva aspirantului de gen respectiv („choosing to ignore or disrespect someone’s pronouns is not only an act of oppression but can also be considered an act of violence” – „alegerea de a ignora sau de a nu respecta pronumele cuiva nu este doar un act de opresiune, ci poate fi considerat și un act de violență”). De altfel, în foarte multe școli din Statele Unite, asemenea bâlbe sunt ridicate la rang de abateri disciplinare serioase („serious misconduct”) sau chiar infracțiuni („felonies”) sancționabile cu închisoare până la 5 ani și amendă până la 10.000 de dolari.

Mai mult, în statul Michigan, conform legislației în vigoare, simpla utilizare a pronumelui „greșit” pare prezumată în mod absolut ca „generatoare de anxietate”, considerată „discurs instigator la ură” și, deci, având ca efect automat un sentiment de teroare și teamă („it will be a felony hate crime with up to five years in prison or a $10,000 fine for causing protected classes to «feel terrorized, frightened, or threatened», regarding gender identity or sexual orientation” – „va fi considerată infracțiune de ură, cu o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare sau o amendă de 10.000 de dolari pentru faptul de a provoca clasele protejate să «se simtă terorizate, speriate sau amenințate», cu privire la identitatea de gen sau orientarea sexuală”).

3. Haideți să transformăm limba în ceva „ludic, drăguț și drăgălaș”

Se pare însă că, oricât de sever se arată regimul sancționator evocat exemplificativ mai sus și oricât de tare ar fi împinsă spre prioritățile de top ale ideologiei „de gen” și spre subiectele fierbinți ale agendei, tema pronumelor personale „alese” nu pare capabilă, prin ea însăși, să dinamiteze întru totul logica gramaticii, a biologiei și a bunului-simț moral. Asta, cel puțin, deocamdată……. Este motivul pentru care ea se folosește de tot soiul de proptele, strigă după diverse ajutoare și cheamă la rivuluție toată frunza și toată iarba „diversității de gen”.

Prima care sare-n ajutor este deja celebra campanie de eliminare din dicționar a cuvântului „femeie” pentru că ar fi ori imposibil de definit, ori prea puțin „incluziv”, ori prea „transfobic”. După cum se știe, în locul acestui termen au fost sugerate mai multe opțiuni „corecte politic”: „persoane care pot fi însărcinate”, „persoane cu uter”, „persoane cu menstruație” și alte asemenea aberații.

Pe măsură ce dezbaterile pe subiect au devenit tot mai aprinse, s-a ajuns la concluzia că nici aceste eufemisme nu-s tocmai riguroase de vreme ce ‒ nu-i așa? ‒ și bărbații pot avea ciclu, pot alăpta și pot rămâne gravizi, pardon, gravix. Motiv pentru care s-a făcut apel la alte ajutoare.

Așa se face că o a doua bine-venită intervenție este sugestia adoptării unor inovații lexicale care să neutralizeze complet genurile masculin și, respectiv, feminin. Gata!, este musai ca ele să dispară definitiv pentru că, fiind opuse, adunarea lui plus cu minus dă întotdeauna zero. Iar o propunere venită din direcția asta aparține chiar lui Michelle Obama, fosta primă doamnă, sau prima fostă doamnă, sau doamna fostă primă, nu mi-e clar cum ar suna corect politic. Indiferent cum însă, she/they a sugerat ca, în locul demodatului și discriminatorului cuvânt women, să folosim womxn, grație plusului de „genderfluiditate” a acestuia din urmă.

În aceeași logică se înscrie și propunerea românească de care pomeneam în debutul acestei intervenții: „folosirea terminației în «x», care să înlocuiască terminațiile genizate pentru substantive, adjective sau pronume”.

Conform acestei propuneri, „utilizarea formei cu «x» are mai multe funcții. Pe de-o parte, deschide posibilitatea unui limbaj mai incluziv pentru persoane pe spectrul non-binar, care se identifică în afara genului masculin sau al celui feminin. În același timp, este o propunere de formă neutră care nu e, automat, masculină. Dacă, în mod «standard», în limba română folosim «grupul de prieteni» atunci când nu știm genurile persoanelor din grup, am putea folosi, în loc, «grupul de prietenx», ca formă neutră, care include și persoanele non-binare din grup.”

Conform promotorilor acestei idei, „Nimeni nu știe toate răspunsurile. Toțx învățăm și putem învăța unx de la altx.”.

„Există limbi care au mai multe cuvinte cu «x», dar în română e mai puțin comun. Nici acum nu știu dacă m-am obișnuit pe deplin cu folosirea lui”, zice tânărul Alex-Alexxxx, „dar îl folosesc mai des față de cât îl foloseam în trecut”.

Conform unei alte pledoarii, „Pe lângă caracterul său ludic, jucăuș, drăgălaș, «x» -ul are și puterea de a deranja puțin, de a fi disonant, de a ne opri din fluxul gândirii, de a ne opri din ceea ce citeam și de a ne opri din ceea ce voiam să spunem. Și poate fi benefic uneori să ne oprim și să ne întrebăm atunci când vedem pentru prima oară un «x» într-un text: oare pentru cine este pus acolo sau ce scop are?”

Închei seria argumentelor inovatoare cu teza Mariei: „Mie mi se pare importantă explorarea lingvistică și gramaticală a diferitelor moduri de a sparge binaritatea de gen. Asta mi se pare că face «x»-ul, dar nu cred că e singura variantă. Mi se pare important să căutăm mai multe variante. De exemplu, eu am căutat să fac asta: uneori combin terminațiile masculine cu cele feminine și le pun pe amândouă deodată, cum am scris într-un basm la început: «dragie miele», folosind și «i» și «e».”

În fața acestei avalanșe de argumente, rămân, recunosc, fără replică. Dragie miele, propunerea-i complex, sufixul x mă lasă perplex.

O altă practică de eliminare a genurilor masculin și feminin și de transformare a tuturor substantivelor în neutru o întâlnim în Germania, un spațiu creativ prin excelență când vine vorba de……. uniformizare. Este jurisdicția în care Gendersprache, practica transformării substantivelor și încadrării lor în genul neutru, a fost instituționalizată în importante zone din sectoarele public și privat.

Concepută inițial să fie mai atentă cu femeile, această practică a devenit ulterior parte a agendei de instituționalizare a ideologiei „transgender”.

În 2019, de exemplu, orașul Hanovra pare să fi impus, potrivit presei, utilizarea limbajului neutru în toate comunicatele oficiale, unul din mijloacele folosite fiind asteriscul „gender star”, plasat în interiorul substantivului cu menirea de a arăta că respectivul cuvânt se referă la bărbați, femei și persoane „non-binare”, deopotrivă (de exemplu, Bürger*innen, adică „cetățeni”).

De altfel, potrivit unor opinii, Germania are în pregătire una dintre cele mai extreme legislații „trans” din Europa, în această jurisdicție fiind permisă „schimbarea genului” de la 14 ani (fără vreo justificare medicală legată de „disforia de gen”), în condițiile în care și cărțile de identitate oficiale includ trei opțiuni („masculin”, „feminin” și „divers”). În plus, alarmantă este și adoptarea de norme care impun sancțiuni penale pentru „deadnaming”, nechibzuința de a numi o persoană „trans” prin invocarea „vechiului” nume al acesteia.

Că tot vorbim de Germania, nu mă pot abține să evoc exemplul primei femei șef de post din Poliția Berlinului care, supărată că funcția are în denumire un substantiv masculin (der Polizeipräsident), a aruncat la coș opțiunea de a alege varianta feminină (die Polizeipräsidentin) și s-a decis pentru varianta neutră, Polizei Berlin, adică, pe românește, Poliția Berlin.

O sectă specială desprinsă din cultul pronumologiei, care vine, la rândul său, să dea un plus de vigoare curentului, este subcategoria neo-pronumelor reprezentată de pronumele de tip substantiv-self. The Times le definește „un cuvânt preexistent..….. folosit pe post de pronume”.

Pronumele de tip substantiv-self pot face referire la animale (bun/bunself – iepuraș, kitten/kittenself – pisoi, bee/beself – albină) sau chiar la personaje fantastice (vamp/vampself – vampir, prin/cess/princess/princesself – prințesă). Cu alte cuvinte, un pronume de tip substantiv-self nici măcar nu e necesar să reflecte faptul că ești o ființă umană; dacă identitățile sexuale nu mai sunt expresii ale sexului biologic, atunci nimic nu pare a împiedica o persoană să se identifice ca fiind de sex opus, fără sex, de ambele sexe sau ca fiind element non-uman, de exemplu, animal, obiect, personaj fictiv sau concept abstract. Printr-o asemenea optică, se pare că ne încadrăm în suprema încercare de abolire a genului („gender abolitionist”).

O altă mână de ajutor oferită politicilor de neutralizare a genurilor care-mi sare-n ochi este un ghid al Universității din Ontario, conform căruia studenții ar cam trebui să evite discuțiile despre sexul animalelor și să le numească, pe toate, la grămadă, cu they și them ca nu cumva să ofenseze bietele necuvântătoare.

Carevasăzică, dacă genurile oamenilor se caută să se comprime-ntr-unul singur, și anume neutru, neutre să fie și dobitoacele. În temeiul acestei indicații, o afirmație precum „băiat cuminte” („good boy”) cu referire la un câine ar fi insuficient de „trans-inclusivă” și, deci, de evitat. Prin urmare, să mergem în pădure, / Să căutăm they veverițe și xe ren / Să culegem them fragi și ve mure / Și să fim corecți politic, gen.

Ajunși la acest punct, cred că a venit vremea să ne tragem oleacă răsuflarea. După ce-am trecut cu tăvălugul peste atâtea forme de diferențiere și-am ajuns la un numitor comun neutru, fie că vorbim de oameni, fie că vorbim de animale, ce Dumnezeu ne mai rămâne să neutralizăm? Cum „ce Dumnezeu”?!… Este simplu, chiar pe……. Dumnezeu. Asta o zice însăși biserica, dacă biserică se numește the Church of England, conform căreia ar cam trebui să nu ne mai referim la Cel de Sus zicându-I „El”, preferabilă fiind utilizarea unor „formule de gen-neutru”.

4. Lumea, gata să-și ia lumea-n cap

Cazuistica și teoriile evocate mai sus ar fi, cred, suficiente prin ele însele ca să las prezentul text fără vreo concluzie. Ele atestă o tristă inversiune axiologică: ceea ce până mai ieri era considerat decent, ori valoros, ori frumos, ori cu sens, astăzi devine bun de azvârlit la gunoi; în mod similar, ceea ce în trecut era calificat drept vulgar, ieftin, detestabil sau execrabil se cere, astăzi, ridicat la rang de rugăciune.

În jargonul de specialitate britanic a fost și inventată o expresie care să numească această inversiune: to queer something (identificarea aspectelor subversive ale unui fenomen ‒ în special, sexual subversive ‒ și ridicarea lor la rang de normă). Este inversiunea care, conform lui Rod Dreher, ne plasează într-o „tiranie a excepției” în temeiul căreia orice idee, subiect sau practică pe care suntem invitați să le celebrăm provin din periferie și-au fost tratate, mai mereu, ca marginale.

Vrăjiți de potențialul revoluționar al acestei inversiuni, unii semeni de-ai noștri au ajuns, iată, să vrea queerăsturnarea lumii pe dos: să-i falsifice istoria, să-i rescrie morala, să-i storneze limbajul, și să joace cuvintele-n x și zero, întru o perfectă și imediată neutralizare.

Dar lumea, lumea cum reacționează? Lumea aceea a copiilor veseli și inocenți, a femeilor frumoase și cochete, a bărbaților netoxici și virili; lumea aceea a poveștilor de iubiri romantice și de fapte de eroism; lumea aceea a poeziei și literaturii și teatrului scrise și vorbite în cuvinte minunate și cu sens; lumea aceea, aceea de cândva, unde este?

Deocamdată, lumea aceea a rămas, la figurat, fără grai. Necazul este că, dacă mai tace mult, riscă să rămână fără grai și la propriu.

Autor: Av. Florentin Țuca 

Citiți și:
Cultura woke în școli și universități
Discriminarea este bună: Fără ea, civilizația s-ar prăbuși
Lăsați copiii în pace! (I)

 

yogaesoteric
12 aprilie 2024