Sfârșitul oricărei forme de democrație e mult mai aproape decât credem

Pentru bună măsură, pentru echilibru emoțional, pentru bună cumpănire informațională și în general pentru menținerea unui nivel de normalitate și detașare sănătos în viața noastră în perioada ce vine, ar fi necesar să nu uităm un aspect esențial: ne aflăm în plină campanie electorală, ne aflăm aproape de vârful unui nou val propagandistic și ne confruntăm cu aceeași combinație toxică între structurile mass-media de propagandă turate la maximum, amplificate de rețelele de comunicare virtuală, la care se adaugă într-o manieră inconștientă, o mulțime de cetățeni care au cele mai bune intenții dar practic, lăsându-se antrenați în aceste valuri, contribuie la crearea unui climat toxic anti-liberal și antidemocratic care va avea efecte sociale nefaste profunde pe termen mediu și lung.

Ar fi necesar să avem de acum experiența și să recunoaștem instrumentele și canalele și platformele de manufacturare a acestor efecte de ură, divizare, polarizare și stigmatizare pe care le vedem rostogolite și inflamate zilele acestea.

Ar fi cazul să ne fie de acum déjà vu ieșirile instrumentate isteric la adresa pericolelor pretinse pe care le-ar reprezenta concetățenii noștri care au opțiuni, opinii sau orientări diferite cu privire la diferite aspecte ale vieții publice. Temele, șabloanele, tipologiile și retorica ar fi bine să ne fie familiare și să ne sune de acum suspicios.

În ceea ce privește interesele: ar fi necesar să recunoaștem că ne aflăm în fața aceluiași bloc și rețea de interese care au promovat și celelalte valuri majore în ultimii ani, cu aceeași intensitate, și cu aceeași nonșalanță față de adevăr, bun-simț sau coroziunea socială și distrugerea țesutului public pe care o aduc societății românești.

Rămași la mijloc, cetățenii sunt ațâțați între ei să se demaște și eticheteze, să se împroaște cu noroi propagandistic și ideologic, să se disprețuiască reciproc, până la loc comanda.

Să nu ne amăgim că e vorba de ceva superficial ce va trece ca și celelalte valuri, fie ele medicale, fie belicoase: Această practică, perfecționată în laboratoarele de propagandă și amplificată exponențial de utilizarea rețelelor de comunicare virtuală pentru mobilizarea inconștientă a cetățenilor într-o mecanică deliberat divizivă și conflictuală, instrumentată politic sau monetizată, este practic sfârșitul democrației.

După fiecare astfel de nou val în care o parte a cetățenilor este ațâțată împotriva celorlalți, în care o parte a cetățenilor este dezumanizată, stigmatizată, înfierată și amenințată cu penalități politice, sociale, legale, sau chiar cu retragerea unor drepturi constituționale, facem un nou pas înainte în direcția sfârșitului oricărei forme de democrație: deliberativă, reprezentativă sau liberală.

Iar acest sfârșit e mult mai aproape decât credem.

Citiți și:
Prof. Paul Dragoș Aligică despre „schema folosită” pentru „discreditarea și marginalizarea” celor care se vor arăta nemulțumiți de problemele apărute în urma crizei: Scopul este de a crea autocenzura și inhibiția
Democrația, cea mai periculoasă religie

 

yogaesoteric
8 iunie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More