Minune – Miracol

– Termen de glosar –

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Termenul „minune” este conex cu latinescul mirabili care înseamnă în traducere românească admirabil, uimitor, minunat. Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, minunea poate fi considerată ca ceva dumnezeiesc, supranatural şi inexplicabil.

Minunea poate fi definită ca o excepţie faţă de legile universale ale naturii, care este atribuită intervenţiei directe a lui Dumnezeu Tatăl, mai ales datorită faptului că ea este cel mai adesea inexplicabilă pentru înţelegerea umană obişnuită. Minunea dumnezeiască este o misterioasă intervenţie dumnezeiască, supranaturală, în Lumea materială, care totodată prilejuieşte pentru fiinţa umană, ce este capabilă să discearnă, descoperirea Omniprezenţei şi a Omnipotenţei lui Dumnezeu Tatăl. Minunea dumnezeiască nu este un eveniment ce constituie rezultatul unei combinaţii oarecare a forţelor tainice ale naturii, ci ea este cel mai adesea ceva uluitor care îşi are originea într-o misterioasă decizie dumnezeiască. În Biblie, toate aceste minuni dumnezeieşti sunt denumite „semne”, „fapte măreţe”, „miracole”, „puteri”.

Dat fiind faptul că încă de la origini omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiecare fiinţă umană care este capabilă să înţeleagă aşa cum se cuvine acest aspect îşi poate da seama că atunci când ea crede cu o credinţă de nezdruncinat în Atotputernicul Dumnezeu ce este Creatorul Cerului şi al Pământului şi care totodată este stăpânul Macrocosmosului, admite în mod necesar că atunci când îi imploră, fiind plină de credinţă şi umilinţă, ajutorul lui Dumnezeu Tatăl, în şi prin intermediul fiinţei sale este cu putinţă să se înfăptuiască multe miracole (minuni dumnezeieşti). Această posibilitate extraordinară se bazează pe Legământul suprem pe care Dumnezeu Tatăl l-a realizat cu omul. Acest Legământ fundamental al lui Dumnezeu le-a fost revelat oamenilor de către Iisus prin cuvinte simple şi pline de înţelepciune: „Cere, plin de umilinţă şi credinţă, tot ceea ce este bun, şi ţi se va da.”

Astfel de minuni dumnezeieşti sau miracole, care se înfăptuiesc întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu, în şi prin fiinţa omului care cere (ceea ce este bun), se împlinesc fie prin felurite excepţii care apar în cadrul legilor universale care stăpânesc ordinea naturală (deoarece Dumnezeu Tatăl este cel care le-a stabilit), fie acestea (minunile) se produc într-un mod natural, prin alegerea modului şi a momentului în care manifestarea legilor tainice ale naturii produce în mod exact efectul „miraculos” ce este înscris în intenţia misterioasă şi în planurile eternei înţelepciuni a lui Dumnezeu Tatăl. Această posibilitate fundamentală este subliniată chiar de învăţătura lui Iisus, care la un moment dat afirmă în mod semnificativ că şi alte fiinţe umane vor putea ulterior să realizeze (cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl) chiar mai multe minuni dumnezeieşti şi miracole decât a înfăptuit El (Iisus) atunci când a trăit pe Pământ. Iată cuvintele dumnezeiesc inspirate ale lui Iisus: „Acela care crede în Mine va face şi el de asemeni faptele pe care Eu le-am făcut.” (Ioan 14,12). O alta afirmaţie semnificativă a lui Iisus este următoarea: „Aproape totul este cu putinţă pentru acela care are o credinţă mare şi de nezdruncinat în Dumnezeu” (Marcu 9, 23).

Aceia care sunt capabili să înţeleagă aşa cum se cuvine aceste revelaţii ale Sale, îşi pot da astfel seama că fiecare fiinţă umană „care are credinţă cât un bob de muştar”, devine în felul acesta capabilă (cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl), să realizeze o mulţime de minuni dumnezeieşti sau miracole ce vor fi făptuite în şi prin fiinţa sa cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl. Fiind pe deplin convinşi de realitatea acestor revelaţii, ne putem da seama că fiecare fiinţă umană „care are credinţă cât un bob de muştar”, devine în felul acesta capabilă (cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl), să realizeze o mulţime de minuni dumnezeieşti sau miracole ce vor fi înfăptuite în şi prin fiinţa sa cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl.

Fiind pe deplin convinşi de realitatea acestor revelaţii, ne putem da seama că fiecare fiinţă umană care are o credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu Tatăl şi care Îl iubeşte, poate astfel să se transforme în mod gradat şi să devină un Fiu al Său. O astfel de fiinţă umană poate apoi să realizeze cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl felurite minuni dumnezeieşti sau miracole. Dat fiind faptul că acum fiecare dintre noi ne aflăm pe calea ce conduce la revelarea Adevărului Ultim Dumnezeiesc reamintirea acestei promisiuni fundamentale pe care a făcut-o Iisus are o foarte mare importanţă. De altfel, în acest context merită să ne amintim cea ce este scris în Biblie: „Pentru Dumnezeu, nimic nu este imposibil.”

Pentru cei înţelepţi, care deja au ajuns să cunoască Adevărul Ultim Dumnezeiesc, totul este miracol în acest Macrocosmos atât de minunat alcătuit şi organizat, care nu poate să fie rezultatul unui hazard. În eternul prezent, unde se proiectează destinul tuturor fiinţelor umane şi al tuturor popoarelor, nu se poate vorbi niciodată despre un aşa-zis hazard care apare la un moment dat, ci se poate vorbi numai despre acţiunea Providenţei Dumnezeieşti, care anulează eventual – este adevărat, fără niciun fel de surpriză pentru Omniscienţa Dumnezeiască – manifestarea libertăţii umane (ce este un dar care provine şi el tot de la Dumnezeu), în cazul în care fiinţa umană se foloseşte de această libertate pentru a face rău.

Dat fiind faptul că Dumnezeu Tatăl este omnipotent şi se află pretutindeni, deoarece totul există şi subzistă prin intermediul bunăvoinţei Sale, absolut totul – fără excepţie – evoluează, se mişcă sau acţionează sub controlul Său suveran. Ştiind aceasta e bine să nu privim cu neîncredere faptul că unii înţelepţi sau sfinţi care au fost inspiraţi au auzit de exemplu „vocea lui Dumnezeu Tatăl” în bubuitul tunetului şi al apelor. Alţii însă au putut să perceapă într-un mod tainic, întocmai precum David, semnul lui Dumnezeu care se manifestă printre frunze.

În Noul Testament, pentru a defini minunile dumnezeieşti sunt utilizate trei cuvinte distincte:
1) dynamis – acţiune extraordinară ce este înfăptuită de o fiinţă umană deţinătoare a unei mari puteri;
2) semeion – semn dumnezeiesc care adeseori poate să treacă drept neînsemnat, dar care poate sa anunţe cu anticipaţie ceea ce va urma să se petreacă în viitor sau care Îl evidenţiază într-un mod tainic, numai pentru acela care este capabil (pregătit) să discearnă, pe Dumnezeu, care acţionează într-un anume fel în această lume.
3) teras – minune dumnezeiască care iese cu totul din cursul obişnuit al fenomenelor. Cel mai adesea minunea dumnezeiască pare chiar să contravină legilor naturale care sunt cunoscute de om. Minunea dumnezeiască evidenţiază amploarea cu totul extraordinară a puterii dumnezeieşti într-un anume mod care ne face să ne dăm seama că în realitate Dumnezeu este grandios şi uluitor.

Minunile dumnezeieşti pot fi privite în mod indirect ca fiind o demonstraţie a Omnipotenţei Voinţei lui Dumnezeu, care nu implică o violare a legilor naturale. Privind într-un sens mai restrâns, putem spune că nu poate fi considerată minune dumnezeiască orice fapt sau eveniment care este datorat unor cauze supranaturale sau unor potriviri cu totul extraordinare care sunt tocmai de aceea numite uneori situaţii providenţiale. Din perspectiva biblică se poate spune că întreaga natură şi întregul Univers fizic se află fără încetare sub controlul absolut a lui Dumnezeu şi nici nu poate fi vorba de un univers pur material ce este guvernat de nişte legi imuabile.

Am putea spune că esenţa unei minuni dumnezeieşti nu este caracterul său supranatural, ci faptul că ea constituie o dovadă cât se poate de clară şi chiar frapantă a Atotputerniciei lui Dumnezeu şi a libertăţii cu care El Îşi duce întotdeauna la îndeplinire planurile Sale misterioase. Mai ales pentru fiinţele umane care cred cu o credinţă mare şi de nezdruncinat în existenţa unui Dumnezeu viu, atotputernic şi adevărat, posibilitatea săvârşirii unor minuni dumnezeieşti nu implică nicio umbră de îndoială.

Urmărind acum să realizăm o necesară sinteză referitoare la minunile dumnezeieşti, am putea spune că o minune dumnezeiască este:
1. Un semn misterios care vine de la Dumnezeu;
2. Ceva cu totul nemaipomenit care stârneşte uimirea tuturor oamenilor şi tocmai de aceea poate fi considerat un miracol;
3. O dovadă a Atotputerniciei dumnezeieşti, o acţiune sau un fenomen ce este plin de o mare putere dumnezeiască.

Este esenţial să ne dăm fiecare dintre noi seama că şi în epoca actuală este fără îndoială posibilă săvârşirea unor minuni dumnezeieşti. Mai ales în cazul acelora care ajung să cunoască Adevărul Ultim Dumnezeiesc şi care acţionează la unison cu Voinţa lui Dumnezeu este cu uşurinţă posibil ca ei să realizeze felurite minuni dumnezeieşti datorită ajutorului care le este oferit de Dumnezeu Tatăl. Condiţia care este esenţială pentru fiecare fiinţă umană ce ajunge să cunoască Adevărul Ultim Dumnezeiesc ca ea să poată să săvârşească unele minuni dumnezeieşti cu ajutorul lui Dumnezeu este ca ea „să aibă o credinţă fermă şi de nezdruncinat care să fie de mărimea unei seminţe de muştar”.

Această credinţă fermă şi de nezdruncinat în Dumnezeu despre care se spune, deloc întâmplător, că este de mărimea unei seminţe muştar, este întotdeauna o condiţie esenţială pentru fiinţa umană care aspiră să săvârşească minuni dumnezeieşti şi la aceasta se mai adaugă cunoaşterea Adevărului Ultim Dumnezeiesc, precum şi starea de puritate şi umilinţă. În cazul unei astfel de fiinţe umane, tot ceea ce ea cere bun, având o suficient de mare credinţă, puritate şi umilinţă, i se va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl. Prin urmare, se poate spune că mai ales prin astfel de fiinţe umane care au o credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu, ce este dublată de o mare puritate şi umilinţă, Dumnezeu Tatăl poate face o mulţime de minuni dumnezeieşti.

Citiţi şi:

Rugăciunea de 24 de ore

Yoga şi credinţa

yogaesoteric
16 aprilie 2020