Alexandru Racu: Înainte de „a te pregăti pentru viață”, școala ar fi necesar să te învețe să scrii

Înainte de „a te pregăti pentru viață”, whatever that means (indiferent ce ar însemna aceasta), școala ar fi necesar să te învețe să scrii. Spunând asta, nici măcar nu mă mai refer la scrisul fără erori gramaticale, care se mai îndreaptă cu timpul și la Facultate; ci doar la capacitatea de a te exprima inteligibil în limba română, de a scrie un eseu sau măcar o compunere din care profesorul să poată înțelege ceva, abilitate elementară pe care tot mai mulți absolvenți de liceu nu o (mai) dobândesc în învățământul preuniversitar. Atenție! Mă refer aici la cei care au terminat liceul și au luat bacul. Mi-e groază să mă gândesc la condiția în care se află cei, nu puțini, care au picat bacul sau au abandonat școala înainte de bacalaureat.

Dar în ciuda acestui dezastru al școlii românești, a cărui evidență te izbește tot mai des și mai dureros în față, noi ne plângem nu de incapacitatea școlii de a-și mai îndeplini funcția ei elementară, de a te învăța să scrii, ci de faptul că școala nu preia tot felul de noi atribuții – să te învețe „să faci sex”, „să gândești pozitiv”, să îți începi o afacere ș.a.m.d. – acordând, implicit, și mai puțin timp menirii sale firești pe care oricum o ratează tot mai des. Nu ne plângem pentru că școala s-a schimbat prea mult (în rău! nu zic că era perfectă pe vremea când am făcut eu școală sau că nu era loc de mai bine); ci că nu s-a schimbat îndeajuns de mult, fără să punem sub semnul îndoielii direcția în care ne îndreptăm (insuficient de repede, în opinia multora).

Cred că această reacție se explică prin simplul fapt că suntem întotdeauna în căutarea unei scuze pentru a nu pune mâna pe carte și a nu ne dezvolta cu adevărat conștiința prin muncă (sorry, dar altfel nu se poate). Ba pentru că școala nu e „creativă”, prin creativitate înțelegându-se creativitatea unei maimuțe care dă cu laba în claviatură fără să fi învățat în prealabil măcar gama do; ba pentru că nu are utilitate practică și nu ne oferă așa-numita pregătire pentru viață, care e de fapt pregătire pentru piață; ba pentru că nu e „fun” și ne strică „starea de bine”, punându-i și pe elevi, și pe profesori la treabă ș.a.m.d.

Și uite așa ajungem să discutăm despre orice altceva în afară de elefantul din cameră (repet: procentul de absolvenți de liceu, cu bacul luat, care nu pot să scrie inteligibil în limba română e uriaș și continuă să crească). Apoi ne uităm ca vițelul la poarta nouă în gura unor capete seci – care nu sunt așa din vina lor, ci din vina noastră, a adulților – de la care așteptăm „soluția de viitor” după ce tot noi le-am răpit trecutul cu tot bagajul său de cunoștințe și abilități intelectuale care până de curând te înzestrau cu capacitatea de a înțelege lumea și societatea în care trăiești, de a te cunoaște pe tine însuți, de a-ți înțelege viața.

Ceva cu totul inutil, ce se numea cândva „viața spiritului” și care – nu-i așa? – nu te ajută cu nimic în „viața reală”, analfabetismul funcțional pregătindu-te mult mai bine și cu mult mai puțin efort pentru un anumit tip de piață și de viață, de consum și producție (sau produs, domeniu în care ocupăm un loc fruntaș în Europa).

Autor: Alexandru Racu

Citiți și:
IQ-ul global va scădea în viitorul apropiat. Pe ce loc este România. Imbecilizarea populației și analfabeții funcțional
Gheorghe Piperea, despre România: «O colonie ținută în frâu de vătafi semianalfabeți»
Prof. Nina Vasile: Cu cât urcă gradul de digitalizare, cu atât scad competențele cognitive ale elevilor. Scrisul de mână se uită, greșelile gramaticale devin normă

yogaesoteric
16 iunie 2024