Noua Religie Mondială: Cum vor să înlocuiască Biblia cu Agenda 2030 (II)

Citiți prima parte a articolului

Ce spun, totuși, religioșii ăștia?!

E clar, ceva este necesar să fie făcut. Numai că, pentru a-i putea antrena în vreun proiect sau altul, corporatiștii este nevoie să înțeleagă, întâi de toate, despre ce vorbesc, totuși, acești „actori confesionali” ‒ ce înseamnă.

În opinia studiului, limbajul, conceptele religioase ‒ totul în acest domeniu este de o „lipsă de claritate absolut notorie”.

Studiul propune finanțarea de programe de „alfabetizare religioasă” ‒  pregătirea teoretică și practică a persoanelor din domeniile educație, media, guvernământ, acțiuni umanitare, jurnalism și activism.

Nici nu pot să încep să îmi închipui. Mai ales când aflu, din raportul WEF, în cel mai puțin obscur jargon din lume, că „alfabetizarea religioasă” este „abilitatea de a discerne și analiza intersecțiile fundamentale ale religiei cu viața socială / politică / culturală printr-o diversitate de prisme”.

Religia ca unealtă de transformare socială în sensul Țelurilor de Dezvoltare Sustenabilă

Potrivit raportului Faith in Action, odată obținută „fluența” în acest domeniu nebulos, „liderii în afaceri” urmează să „exploreze parteneriate inovative cu actorii confesionali ‒ pe teme de mediu, sănătate, «reziliență» și tehnologie”.

Ușor nu va fi. Din prima, în astfel de medii obscurantiste, discuțiile se poartă, de regulă, „cu bărbați bătrâni”.

„Multe instituții religioase, inclusiv comunitățile catolice, iudaice și musulmane, exclud în mod sistematic femeile din poziții de conducere”.

Admițând că se poate trece, cumva, peste acest impediment de-a dreptul scandalos cu „menținerea respectului reciproc” ‒ ceea ce pare dificil de crezut din premisă ‒ scopul este acela de a obține „parteneriate în care valorile comune sunt aliniate” ‒ ceea ce, citind atent raportul, înseamnă alinierea „actorilor confesionali” la valorile celorlalți „stakeholders” (iar nu invers ‒ cazul mai sus menționat, al lipsei unui parteneriat bine făcut deja dinainte, care ar fi salvat situația în campania de injectare, fiind ilustrativ).

Pentru evitarea oricărei îndoieli: studiul notează că religiile „au abilitatea remarcabilă de a iniția și susține procesul de transformare personală, care poate duce, în final, la transformare socială……. oferind legitimitate morală unor modificări comportamentale care, altfel, ar intra în conflict cu valorile locale……. Tipul acesta de transformare profundă ca parte din practica religioasă și dimensiunile spirituale este elementul de care este nevoie dacă e ca modificările proiectate prin dezvoltare să fie sustenabile”.

Altfel spus, WEF ia act că religia, bine strunită și reorientată, are capacitatea de a ne produce, ca să folosesc un termen la modă, acea shift of consciousness (schimbare în sfera conștiinței) de care are nevoie Agenda 2030.

Vă mai amintiți cultul acela (cargo cult) din Insula Vanuatu, unde băștinașii copiau punct cu punct mișcările personalului militar american, convinși că, dacă vorbesc și ei într-o piatră cu băț, în loc de stație radio, o să vină din cer un elicopter cu provizii?

Ei, cam așa vrea și WEF să facă, imitând misterioasele manevre ale religiei, forme fără fond, supra- ori infrastructură, ca să obțină transformări spirituale la om. Scuze de paranteză.

Revin. Pentru că, spune studiul, într-un acces de sinceritate, „nu doar actorii confesionali urmăresc să transforme gândirea și să modifice atitudinile și comportamentele ‒ pe scurt, «să convertească». În realitate, asta este o trăsătură comună la toți agenții de dezvoltare, pentru că dezvoltare tocmai asta înseamnă: un proces al cărui rezultat diferă semnificativ de situația inițială..…..”

De-asta și „ONG-urile [care intenționau să înlocuiască Biserica, dar nu au reușit] au fost de la bun început entități morale, contestând «Ce e rău» în favoarea a «Ce e bine»”.

Acum, sigur, spune studiul, „faptul că toți agenții de dezvoltare se ocupă cu «convertirea» nu legitimează, per se, convertirea……. Este necesar să fie îndeplinite niște criterii”. Surpriză, aceste criterii sunt: „transparența, nediscriminarea și non-violența”. În rest, ce mi-e o religie, ce mi-e SDG.

Parteneriate nu doar cu globaliștii, ci și cu alte religii

În plus, studiul subliniază că „o singură credință nu este de ajuns” într-un parteneriat multi-stakeholder; puterea (globalismului) stă în „angajamente multi-confesionale”.

„Colaborarea cu actorii confesionali se concentrează, de regulă, pe cele trei religii avraamice ‒ iudaism, creștinism și mahomedanism. Ar fi necesar să fie luată în considerare și înțelepciunea altor tradiții, cum ar fi cea a populațiilor indigene ori tradiția dharmică. Actorii confesionali este nevoie să colaboreze nu doar cu actori laici, ci și între ei, unii cu alții, dezvoltând «narative» și angajamente multi-religioase cu privire la SDG”.

Un astfel de exemplu de colaborare multi-religioasă pentru îndeplinirea SDG privește nevoia de „regândire a ierarhiei religioase”, mutând accentul pe femei.

Asta înseamnă:

„(1) conceptul de «lider religios» trebuie revizuit și (2) criteriile de angajare a actorilor confesionali în [operațiuni de] dezvoltare trebuie adaptate pentru a încorpora vocea femeilor”.

E clar că „bărbații bătrâni” îi scot din sărite.

Un alt exemplu, bine-cunoscut, este „Casa Familiei Avraamice” de la Abu Dhabi, un centru multi-confesional, constând dintr-o biserică, o moschee, o sinagogă și un centru educațional, care a fost inaugurată în 2023 ca „loc de învățare, dialog și rugăciune”.

Proiectul a debutat după semnarea, de către papa Francisc și Marele Imam Ahmed Al-Tayeb, a Documentului Fraternității Umane (februarie 2019).

Păi ce diferență e între post și dietă?!

Bun. Acum: să nu disperăm; există, totuși, niște „valori comune” între religii și SDG, chestii de care să te-agăți când convertești omul de la o teologie la cealaltă. De exemplu, în caz că nu știați, religiile pot fi considerate primele instituții pe model ESG (mediu-social-guvernanță) din lume, și asta înainte să se știe, măcar, ce e ăla ESG. Ăsta geniu dezlănțuit.

Pentru ilustrare, á propos de egalitatea promovată de Agenda 2030, aflăm din studiu că, la musulmani, faptul că și ei postesc poate crea solidaritate cu cei înfometați sau aflați la nevoie, iar „la creștini, ritualul Sfintei Împărtășanii amintește foarte pregnant de egalitate”.

Pe teme de protecția mediului, iar ne situăm bine, mai ales la budiști și hinduși; dar nici la creștini nu e meciul pierdut, întrucât scripturile „subliniază rolul [omului] de îngrijitor al creației, subliniind o etică a iubirii în grija pentru planeta Pământ”.

Pe acest aspect, raportul WEF face trimitere la una dintre lucrările unei doamne pe nume Sallie McFague, care este simultan „teolog creștin” și „eco-feministă”, o voce importantă azi în „eco-teologie”, care spune, printre altele, că față cu criza planetară (cauzată nu doar de suprapopulare, ci și de antropocentrismul creștin) ar fi necesar să adoptăm o „teologie cosmologică”, în care „lumea este trupul lui Dumnezeu”, și să redefinim noțiunea de „mântuire”, care nu privește numai oamenii, nu e privată sau personală, ci are în vedere întreaga planetă.

Un alt mod util de a-l iubi pe Dumnezeu (pe lângă „a hrăni trupul suferind al lumii”) este, în opinia doamnei teolog, „dispariția individului ‒ kenosis ‒ golirea de sine pentru a face loc altora……. scădere, retragere și sacrificiu pentru ca alții să trăiască”.

Explică McFague:

„De exemplu, în tradiția creștină, kenosis sau golirea de sine înseamnă că Dumnezeu își limitează eul dumnezeiesc……. pentru a face loc și altora să existe. Dumnezeu..….. nu ocupă tot spațiul, ci lasă loc și viață și pentru alții……. Nu e, oare, posibil ca Hristos cosmic să îi îndemne pe creștini să răspundă schimbării climatice trăind în [acest mod]?”.

Pe sănătate, iarăși stăm bine, în general vorbind. De regulă, religiile „prescriu metodologii de igienă personală, de preparare a hranei, de interacțiune cu animalele”, cum ar fi „regulile de dietă iudaice (Kashrut), care, pentru unele persoane, pot dicta o practică religioasă, dar pot fi înțelese și ca modalități de a promova curățenia și evitarea unor riscuri de sănătate… La fel, creștinii se inspiră din viața lui Isus Hristos, care, peste tot în Evanghelii, a trecut granițele sociale și de clasă pentru a vindeca pe cei bolnavi și a calma tulburările” ‒ raportul trimite aici, pentru exemplificare, la e.g., Luca 11:14 și Matei 9:32.

Problemele se rezolvă prin hermeneutică ‒ noua teologie

Spre deosebire de raport, care tace pe subiect ca să nu strice feng shui-ul, studiul zice că există, hélas, și unele „incompatibilități cu anumite SDG”, cum ar fi: egalitatea de gen (inacceptabilă în „comunități religioase încă dominate de structuri patriarhale, cum ar fi Biserica Catolică și anumite ramuri din mahomedanism, iudaism și budism”), „sănătatea sexuală și reproductivă” (în care domeniu „comunitățile religioase pot face ‒ și au și făcut ‒ foarte mult rău”) și alte domenii ale sănătății (în „pandemie”, de exemplu, când „adunările religioase au devenit în mod repetat focare de super-răspândire”) ori homofobia (încă „prevalentă în multe instituții religioase”).

Dar religia, spune studiul, este „inerent ambivalentă”, hoața. „Atât aspectele ei întunecate, cât și cele luminoase pot fi folosite pentru multe scopuri diferite”. Soluția stă în hermeneutică.

Unii teologi, unii „actori confesionali” sunt capabili să înțeleagă că „valorile” SDG sunt nu doar mai bune decât cele susținute de comunitate, dintr-un motiv practic ori „științific”, ci cele adevărate potrivit interpretării corecte a textelor sacre.

Citez din studiu:

„Abordări hermeneutice diferite, însă, care combină o lectură istoric-critică a textului [sacru] cu perspective sensibile la raporturile de putere permit o lectură diferită”.

Cum ar fi abordările mai sus-menționatei teoloage McFague, care susține că:

„Nu-l întâlnim pe Dumnezeu doar în Iisus din Nazaret, pentru că lumea noastră însăși este o încarnare a lui Dumnezeu ca Hristos universal……. sau cosmic.”

Sau abordările pastoriței americane Beth Moore, citată și ea în studiu, care „ne invită să reinterpretăm viziunea Bibliei despre femei, de pildă, prin prisma feminismului iudaic”, ceea ce va duce la „o altă lectură, care subliniază justiția și egalitatea de gen”.

Ăștia sunt „actori confesionali” interesanți, de urmărit, de susținut. Studiul îi numește „critici imanenți”. Ei este necesar „să identifice și să contreze interpretările problematice în interiorul propriei lor tradiții”, zice studiul, insistând că e nevoie de „mai multă religie, nu de mai puțină” ‒ adică de noi și noi interpretări. Mai ales acolo unde interpretările acumulate până acum încurcă.

Dar, spune studiul, până la urmă toți „actorii confesionali” este necesar să învețe „limbajul drepturilor omului” ‒ de fapt, „însăși ideea de drepturi universale ale omului este necesar să își găsească un loc central în fiecare tradiție religioasă. Altfel, drepturile omului ‒ și SDG, care au apărut din acest concept ‒ vor fi întotdeauna în pericol de a rămâne doar la suprafață. Pentru ca SDG să devină parte integrantă din ADN-ul fiecărui om, avem nevoie de teologi care să vorbească critic și auto-critic, din interiorul propriilor tradiții”.

Asta înseamnă că „este de datoria fiecărei tradiții religioase în parte să sape adânc în propriile teologii ca să găsească interfețe cu drepturile omului și cu SDG……. De aceea, teoria și practica dezvoltării sustenabile este necesar să susțină teologii din toate credințele și tradițiile în munca lor crucială de a fi critici imanenți și a găsi suprapuneri între propria lor credință și preocupările drepturilor omului și SDG”.

Modelul personal

În fine, un alt motiv esențial pentru cooptarea „actorilor confesionali” în propagarea Agendei 2030 este că ei reprezintă un model pentru mase mari de credincioși.

Studiul notează că, în timpul „unei pandemii” oarecare, „liderii religioși și autoritățile bisericești își asumă importanta funcție de modele sociale, de exemplu, prin demonstrarea comportamentului corect, cum ar fi carantina sau distanțarea socială”.

Aici ai și exemple proaste, cum ar fi pastorul Tony Spell din Louisiana, care „s-a opus fățiș regulilor impuse în pandemie, organizând întruniri religioase de masă cu încălcarea reglementărilor oficiale”, dar și exemple bune, cum ar fi preoți și pastori creștini din Tanzania care și-au sfătuit enoriașii să respecte regulile sanitare, deși președintele țării, John Magufuli, „ignora sau minimiza riscul prezentat de virus” (adică, pentru cine nu-și mai amintește, făcea cu succes teste PCR la capre, oi, fructe de papaia și găleți de motorină).

Practic vorbind…….

Raportul Faith in Action și studiul atașat lui merită o analiză mult mai aprofundată, dar mă opresc, din rațiuni de spațiu. Nu înainte de a menționa că ambele documente dau exemple de parteneriate strategice deja dezvoltate cu diverși „actori confesionali” și care funcționează drept modele.

Într-unul din aceste parteneriate, menționat în raport, marele succes a fost că, „în suprapunerea dintre religie și business, s-a trecut de la limbajul religios la termenii obișnuiți ai pieței, cum ar fi «valoare», «țel determinant», «impact» și «întreprindere socială»..….. ceea ce permite o comunicare eficientă, folosind valori împărtășite de ambele părți în slujba unei cauze comune”.

Un alt exemplu privește colaborarea dintre un „actor confesional” (o mare alianță creștină ecumenică) și un furnizor de servicii medicale, angajat în proiecte umanitare în Africa și care, în timpul „pandemiei”, a utilizat unitățile medicale mobile, menite să se ocupe de mici intervenții chirurgicale în zone geografice mai greu accesibile, pentru a administra „vaccinuri”.

De altfel, un alt studiu menționează eficiența sporită a distribuirii de „vaccinuri anti-covid” în spațiile de cult.

În fine, se pregătesc planuri clare, cu îndrumări exacte și calendare de implementare pentru o varietate de programe subsumate acestui „angajament religios strategic”.

Printre altele, diseminarea noilor idei religioso-globaliste se va face masiv prin platformele de comunicare virtuală.

Studiul spune că tinerii sunt ținta cea mai importantă a schimbării, ei este nevoie să fie agenții cei mai importanți ai SDG – dar, cu toate astea, „foarte surprinzător”, social media, „una dintre cele mai eficiente unelte de a ajunge la tineri, rămâne sub-utilizată. Actorii de dezvoltare este nevoie să devină mai eficienți în utilizarea platformelor de comunicare virtuală pentru a ajunge la tineri pe chestiuni de credință religioasă și dezvoltare”.

Concluzia este că, exasperați, poate, de o aparentă ineficiență ori lentoare a ONU în antrenarea și alinierea religiilor la scopurile Agendei 2030 și, mai ales, scuturați zdravăn de eșecul campaniei de injectare în „pandemie” – eșec datorat, în mare parte, credinței religioase – „partenerii strategici” s-au hotărât să preia ferm hățurile în acest domeniu.

Desigur, însă, că, așa cum transpare pe alocuri și din documentele analizate aici, nu va fi vorba doar de o poluare sinistră a lăcașelor, limbajului și comunităților religioase cu jargonul corporatist barbar.

Așa cum constată studiul de fundamentare, secularismul a fost o idee proastă; știința nu poate ține loc de credință, ONG-urile nu pot ține loc de biserici, activiștii nu-s preoți. Numai o religie o poate înlocui pe alta.

Planul e ca, în curând, să înlocuim Biblia cu Agenda 2030 și să ne închinăm la „liderii globaliști” pe post de icoane.

Autor: Levana Zigmund

Citiți și:
Eliberează-ne pe noi de rău: Arhiepiscopul Viganò – Considerații despre Marea Resetare și Noua Ordine Mondială (I)
Marea minciună a lui Antihrist, dezvăluită: Francmasoneria, „religia mondială unică” ‒ O opinie catolică
Nu este o glumă, este pura realitate a ceea ce ni se pregătește: omul nou, eliberat de „cătușele tradiționalului și ale religiei”

 

yogaesoteric
26 iulie 2024