Lovitură de teatru: Turcia a făcut cerere să intre în BRICS

Turcia, stat NATO, a depus oficial actele pentru aderarea la grupul țărilor BRICS, dominat de China și Rusia, marii inamici ai Statelor Unite.

Frustrat de faptul că Uniunea Europeană tărăgănează de ani buni negocierile de aderare a Turciei, regimul de la Ankara a făcut cerere pentru a se alătura piețelor în curs de dezvoltare asociate în BRICS.

Potrivit unor surse apropiate dosarului de aderare, citate de Bloomberg, guvernul Erdogan consideră că centrul de gravitație geopolitică se îndepărtează de economiile dezvoltate occidentale.

Turcia a depus cererea de aderare la BRICS în urmă cu câteva luni, mai dezvăluie sursele citate, ca urmare a frustrării că negocierile de aderare la UE, care durează de zece ani, nu au înregistrat niciun progres semnificativ și nici nu se întrevede vreo perspectivă.

Pe de altă parte, candidatura la BRICS reflectă și divergențele pe care Turcia le are cu țările NATO, din cauză că a menținut relații strânse cu Rusia.

Este important de amintit că, la începutul războiului, Turcia a fost cea care a adus la aceeași masă Ucraina și Rusia, iar negocierile au fost foarte aproape să se încheie cu succes, dacă nu ar fi fost sabotate de Marea Britanie și SUA.

Într-o declarație făcută în urmă cu două săptămâni la Istanbul, Erdogan a spus:

Turcia poate deveni o țară puternică, prosperă, prestigioasă și eficientă dacă își îmbunătățește simultan relațiile cu Estul și cu Vestul. Orice altă metodă nu va fi în beneficiul Turciei, ci doar îi va dăuna.

Bloomberg notează că prin cererea de aderare la BRICS, Turcia dorește să fie o punte de legătură între Europa și Asia. În special un nod al exporturilor de gaze din Rusia și Asia Centrală către Occident.

De asemenea, Erdogan urmărește să îi atragă pe investitorii chinezi din domeniul vehiculelor electrice, care ar putea profita de uniunea vamală dintre Turcia și UE pentru a inunda Europa cu mașinile lor ieftine.

Citiți și:
Încă 24 de țări vor în BRICS
Turcia avertizează asupra riscului declanșării unui război mondial: „Lumea este necesar să ia în serios această amenințare”. Ankara urmărește o apropiere de țările BRICS

 

yogaesoteric
14 septembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More