Ministrul iranian de Externe: Suntem în pragul unei catastrofe. Israelul a încălcat toate liniile roșii

Regiunea Orientului Mijlociu se află în pragul unei catastrofe, avertizează ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, subliniind că Teheranul nu va rămâne pasiv în cazul unui război în Liban, scrie Știripesurse.

La New York, Araqchi a cerut intervenția Consiliului de Securitate al ONU pentru reinstaurarea păcii, în timp ce Israelul, prin emisarul său la ONU, Danny Danon, a subliniat că preferă o soluție diplomatică, dar nu va ezita să folosească toate mijloacele disponibile dacă diplomația va eșua. Tensiunile între Israel și Hezbollah, susținut de Iran, se intensifică, iar liderii mondiali solicită un armistițiu urgent.

Într-o întâlnire cu presa la New York, ministrul de Externe al Iranului a afirmat că Israelul a „încălcat toate liniile roșii” și că este necesară intervenția Consiliului de Securitate al ONU pentru a reinstala pacea și stabilitatea.

Lideri din toată lumea și-au exprimat preocuparea față de escaladarea ostilităților dintre Israel și mișcarea islamistă Hezbollah din Liban, care au loc în paralel cu războiul Israelului din Gaza împotriva mișcării islamiste palestiniene Hamas, susținută de Iran, la fel ca Hezbollah. Ostilitățile s-au soldat în ultimele zile cu sute de morți în Liban și mii de oameni au fost nevoiți să se refugieze.

Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Canada, Australia, Japonia și mai multe țări europene și arabe au îndemnat miercuri, 25 septembrie, la un „armistițiu imediat de 21 de zile” în Liban.

Premierul libanez Najib Mikati a salutat apelul la încetarea focului, adăugând că cheia pentru implementarea acestuia este ca Israelul să se angajeze să respecte rezoluțiile internaționale.

Întrebat mai devreme dacă s-ar putea ajunge în scurt timp la un armistițiu, Mikati a declarat că „speră” să fie posibil.

Ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, a declarat la rândul său presei la Națiunile Unite că Israelul ar saluta un armistițiu și ar prefera o soluție diplomatică în Liban, dar va folosi toate mijloacele de care dispune dacă diplomația eșuează.

Danon a afirmat ulterior într-o reuniune a Consiliului de Securitate că Iranul este în centrul rețelei violențelor în regiune și că pentru pace este necesară desființarea acestei rețele.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a reiterat miercuri, 25 septembrie, apelul la încetarea ostilităților dintre Israel și Hezbollah, subliniind că Libanul nu poate deveni o nouă Fâșie Gaza.

Să spunem cu o singură voce clară, puneți capăt măcelului și distrugerii! Calmați retorica și amenințările. Retrageți-vă de pe marginea prăpastiei. Este necesar să fie evitat cu orice preț un război total”, a declarat Guterres în Consiliul de Securitate.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sosit ulterior la New York și a rostit un discurs în cadrul Adunării Generale, pe 27 septembrie. El a condamnat Iranul și a apărat atacurile țării sale asupra luptătorilor susținuți de Teheran din Liban și Fâșia Gaza, afirmând că „Atâta timp Hezbollah cât alege calea războiului, Israelul nu are altă alegere”. Netanyahu a fost huiduit în timpul discursului său de la ONU.

Citiți și:
Israelul se angajează la un război la scară largă în Liban
Israelul continuă să folosească fosforul alb în Liban, substanța incendiară care arde pielea până la os

 

yogaesoteric
30 septembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More