Mihai Tîrnoveanu: Victorie importantă! O instanță judecătorească din România decide că afișarea bannerului „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!” la manifestările comunității maghiare este legală!

Judecătoria Brașov anulează amenda de 5000 lei pe care mi-a aplicat-o Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov, pe 15 martie la Sfântu-Gheorghe, când cu prilejul discursului ministrului de Externe al Ungariei, am încercat ridicarea bannerul mai sus amintit, acesta fiindu-mi smuls cu brutalitate de către forțele de ordine (Dosar Nr.8586/197/2024) foto mai jos.

Deși atât agentul constatator al jandarmeriei (într-un mod inexplicabil) cât și organizatorii Zilei Maghiarilor de Pretutindeni au susținut că mesajul ,,Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!” este de natură a instiga și contraveni scopului adunării publice din 15 martie, aceștia sunt contraziși de instanța judecătorească. Judecătoria Brașov reține, printre altele, un aspect extrem de important în motivarea deciziei de anulare a amenzii: ,,mesajul ce s-a încercat a fi afișat este unul ce nu include expresii jignitoare la adresa comunității maghiare, iar prin acesta nu se neagă în niciun fel cultura maghiară”.

Rolul Brigăzii Mobile de Jandarmi Brașov nu este acela de a asculta „mecanic” cerințele organizatorilor UDMR de la Sfântu-Gheorghe, ci de a asigura respectarea legilor statului român. Anul acesta organizatorii le-au cerut să împiedice afișarea unui banner pe motiv că deranjează adunarea. La anul poate le cer să îndepărteze steagurile tricolore românești din Sfântu-Gheorghe, e foarte posibil ca și acestea să fie considerate instigatoare, să ,,contravină scopului adunării”. Vor fi îndepărtate și acestea, doar pentru că organizatorii cer aceasta?

Până unde se merge cu ascultarea „cerințelor”?

Soluția este ca Jandarmeria prin reprezentanții ei la fața locului să aibă discernământ și să respecte legea atât în litera cât și în spiritul ei, altfel se cheamă abuz în toată regula. Pe viitor este important să se țină cont de această hotărâre a Instanței.

Aviz și pentru Băile Tușnad!

Autor׃ Mihai Tîrnoveanu

Citiți și:
Semnal de alarmă din Transilvania! Dragoș Burghelia: În trei județe din inima României riscăm să pierim. Românii sunt discriminați în propria țară, iar viața lor națională este pusă în pericol
Trianon, iunie 1920 – un studiu de caz în continuă actualitate (I)

 

yogaesoteric
7 octombrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More