Jefuită, distrusă, pustiită…

O parte a românilor, dornici de libertate – dar şi obligaţi de marasmul economic postdecembrist al dispariţiei locurilor de muncă după falimentarea intenţionată a sute de întreprinderi – au plecat către cele patru vânturi, în speranţa de mai bine. N-au găsit câini cu covrigi în coadă, ci umilire, sfidare şi sclavie modernă. Invazia kalergiano-musulmană din ultimii ani a creat zone în statele occidentale unde legile gazdelor nu mai au valabilitate, acolo domneşte Şharia islamică.

După atâta covid şi isterie generalizată cu care ne-a obligat alde Arafat şi ai lui să facem pas cu pas cu masca pe figură, cred că se impune o sumară trecere în revistă a unor evenimente de la care ne-a fost distrasă atenţia şi pe care balamucul generalizat le-a făcut aproape neobservate. 

Am mai afirmat şi cu alt prilej că între Imperiul Roman, campania de expansiune a lui Napoleon Bonaparte, Primul, dar mai ales al Doilea Război Mondial şi Uniunea Europeană există un numitor comun – dorinţa stăpânirii necondiţionate şi a acumulării de bunuri. Mult lăudatul conglomerat numit Uniunea Europeană s-a dovedit a fi o creaţie machiavelică mult mai diabolică, superioară celorlalte menţionate. 

Privind retrospectiv, finele celui de-al Doilea Război Mondial s-a soldat pentru România (dar şi pentru alte state europene) cu ocupaţia militară sovietică. Pentru români, până în 1958, când hulitul, dar mai puţin cunoscutul Gheorghiu-Dej i-a scos din ţară; pentru ceilalţi, până în 1990. Astăzi, Federaţia Rusă este „oaia neagră” a Europei şi „inamicul potenţial” al României – cum a numit-o în înalta sa prostie –, Diktatorul de la Cotroceni.

Fără posibilitate de contrazicere, legea învingătorului a demonstrat că după război, URSS ne-a batjocorit, ne-a asuprit şi ne-a jefuit. Astăzi, la scurgerea a peste treizeci de ani de la „Monstruoasa coaliţie” Bush-Gorbaciov şi la 13 ani de la catastrofa cedării suveranităţii ţării şi trecerea Tricolorului sub Drapelul celor 12 stele, constatăm că România a fost nu doar – din nou – jefuită, ci literalmente distrusă, pustiită nu doar de bogăţii materiale, ci şi de oameni. Până şi numele e pe cale de a fi şters de pe carcasa ruginită a navei „România” aflată în derivă în ape tulburi. Google deja a făcut-o, a scris „Wallachia”.

De parcă n-ar fi fost de ajuns demolarea de după 1989, cei trei „escu” – slugi trădătoare şi servile ale altora – au vândut pe bani puţini şi comisioane grase Ţara, au ruinat ceea ce clădiseră cetăţenii României de-a lungul secolelor şi în perioada ceauşistă, iar atunci când dezastrul a devenit vizibil, s-au bucurat ca proştii privind cum le arde casa. 

Cele două date istorice blestemate în care românii, la comenzi străine, şi-au asasinat conducătorii (1 iunie 1946 – mareşalul Ion Antonescu şi 25 decembrie 1989 – preşedintele Nicolae Ceauşescu) au continuat pas cu pas prin punerea pe tronul naţiei a antiromânului străin de Neam şi Ţară care – în plin spectacol pandemic al „stării de urgenţă” – a trimis sclavii mioritici la cules sparanghel nemţesc. 

În discursuri, Sparanghel-Vodă – cum cineva l-a rebotezat după nelegiuirea comisă – a surclasat lejer „perlele” comise de viorici, turcane, anisii, vele, tătari, arafaţi şi alte reziduuri bipede contemporane. Emite prostii, apoi cere scuze. Să nu-l omitem din gaşcă pe „ucenicul vrăjitor” al doctorului Mengele, pre numele său Adrian Wiener (după nume, „român” neaoş din pleava politicianistă), deputat în Parlamentul României, care a propus „exterminarea celor ce refuză vaccinarea obligatorie”… 

De ce nu şi a celor care nu se supun aberaţiilor legii carantinării, că până la crimă împotriva umanităţii nu-i decât un pas. Pentru o astfel de afirmaţie, în altă ţară ar fi fost dat afară din forul legislativ, iar în alte timpuri, plimbat în căruţă cu placarda ruşinii de gât, să-l vadă tot românul, dar la noi, ca la nimeni.

„Nu vom uita niciodată că România a sfidat naziștii și a salvat viața a 400.000 de evrei” (Shimon Peres, Bucureşti, august 2010)… 

Campania nedeclarată oficial împotriva a tot ceea ce este românesc continuă sub diverse forme:
– „La 8 iulie 2020, Președintele Israelului, Reuven Rivlin, a primit scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori ai Argentinei, Columbiei, Danemarcei, Greciei și României – al cărei ambasador este Radu Ioanid, distins în 2009 de președintele României cu Ordinul Național «Pentru Merit», în grad de Comandor. Acesta a declarat că România este mândră de poziția ei fruntașă în combaterea antisemitismului.”

Să nu neglijăm faptul cert că „Istoria contemporană a B’nai B’rith România este oglindă retrovizoare pentru drumul parcurs de România acestui timp. […] Înaltul Patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis, spune mult despre anvergura și prestigiul evenimentului”. 

Firesc, ne întrebăm: În afara „rolului important jucat de Radu Ioanid în realizarea Muzeului Holocaustului de la Washington”, care sunt celelalte „merite” ale proaspătului ambasador fără experienţă în diplomaţie, pentru care a fost numit reprezentant al intereselor României în Israel? Să fie Radu Ioanid la Ierusalim un fel de Adrian Zuckerman la Bucureşti? Dacă-i aşa, poate că era mult mai potrivit Teşu Solomovici… Mare e grădina „diplomaţiei”!

– Pentru că nu putea lipsi martie din post, Radio Europa Liberă faimoasa oficină de şanţ plătită de Congresului SUA promovează – nu pentru prima dată – ura, şovinismul şi rasismul. Ca să fiu mai explicit aş dori ca Diktatorul, „Guvernul meu 4”, Şeful Federației Comunităților Evreiești din România şi oricare membru al dinastiilor Cioabă-rege sau Iulian-împărat să mă lumineze: dacă eu, român, îndrăznesc să atenţionez un evreu sau un ţigan care comite fapte reprobabile şi/sau în detrimentul românilor, sunt considerat rasist şi sancţionat conform legii-fără-de-lege 157/2018 (continuatoare a mereu modificatei şi anticonstituţionale O.U.G. 31/2002). Dacă însă un evreu sau ţigan foloseşte expresii duşmănoase, calomnii şi insulte, ba chiar agresiuni armate împotriva românilor, reversul nu mai e valabil. Păi, aşa ceva se numeşte tot rasism, dar şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (desigur, din „întâmplare”, tot neromân) poartă ochelari de cal şi nu vede decât ce i permite U.D.M.R. sau „ce vrea muşchii lui”.

Într-un „interviu” cu întrebări de genul „nu-i aşa că pământul e rotund?”, „Vocea patriotului naţional” de la Radio Europa liberă dă apă la moara şefului Gestapo-Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R.-„E.W.” Alexandru Florian, care a afirmat că unii istorici români (cu adresă directă la Preşedintele Academiei Române şi la instituţia în sine) ar minimaliza dramele suferite de evreii din România în secolul trecut: „Conform datelor sociologice pe care I.N.S.H.R. le-a comandat (o „scăpare” greu pardonabilă care permite interpretări – n.a.), nivelul de informare referitor la Holocaust în România este precar în societatea autohtonă. Volumul Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova coordonat de domnii profesori academicieni Pop și Bolovan minimalizează tragedia evreilor din România. Nu înseamnă că dacă ești coordonator strângi acolo cu fărașul orice și nu ești responsabil.”

Profesorul universitar bătut în cuie ca acuzator public la instituţia inchizitorială Gestapo-Н.К.В.Д.-I.N.S.H.R.-2020 încheie apoteotic denunţul, întrecându-l în tupeu şi perseverenţă pe însuşi Oracolul din Dămăroaia: „Nu cred că există informații istoriografice care să dezmintă Raportul Wiesel. Este cazul să fim vigilenți, să nu uităm, să avem o societate civilă puternică, gata să reacționeze de câte ori statul încearcă să devină autoritar, arbitrar sau totalitar, fiindcă Holocaustul este legat numai de un regim totalitar”. Raportul în cauză şi numele unui controversat auto-declarat fost deţinut la Auschwitz (fără număr tatuat pe braţ) or avea tabu-uri mai mari decât cele din Talmud şi nu pot fi contestate? La Ierusalim se ştie?

După ce Gauleiterul-Diktator s-a lăudat în gura mare: „am obţinut miliarde de la UE!”, Viktor Orban – prim-ministrul Ungariei (rog a nu se confunda numele premierului de la Budapesta cu cel al mandolinei-sugativă de la Palatul Victoria), aruncă la coş clămpăneala infatuării iohanniste şi spune care este adevărata realitate: „Spun că primim bani de la Uniunea Europeană. Primim din părţi! Nu primim bani de la Uniunea Europeană: recuperăm o parte din banii scoși din Ungaria de către occidentali, (cărora) le permitem să își aducă bunurile aici fără a le impune taxe vamale protecționiste. Așteptăm de la ei să ne dea înapoi o parte onestă din profiturile afacerilor lor – deoarece este a noastră și noi am muncit pentru ea. Așa ar fi necesar să fie văzută situația. 70-80% din banii primiți de la UE sunt de fapt utilizați pentru a cumpăra produse fabricate de întreprinderile occidentale și pentru investiții implementate de companiile vestice. Liderii UE nu acționează din milă și bunătate. Ei profită! Deci este deopotrivă umilitor și neadevărat să prezinți fondurile UE ca pe o condescendență a Uniunii de a da niște bani pentru central-europenii mai săraci. Mi-aș dori ca noi, ungurii, să avem mai mult respect de sine!” 

Se spune că speranţa moare ultima. Oare? Cred că în România deja a sucombat în timpul celui de-al doilea mandat al „României normale”, din cauza Covid, a miliardelor de gogoşi ale UE şi trădările de ţară ale guvernelor postdecembriste. Vreau ca noi, românii „să avem mai mult respect faţă de noi înşine!”.

Autor: Ion Măldărescu

Citiți și:

De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea României) (II)

Mult rău a făcut Iohannis României! (VI)

UE nu este o țară. UE nu va fi o țară. UE nu poate fi niciodată o țară

yogaesoteric

8 decembrie 2020