Planul fiscal – act de trădare națională

După ce timp de patru ani au blocat economia națională prin măsurile aberante de lockdown, care au dus la distrugerea a sute de mii de firme și societăți comerciale, au achiziționat milioane de doze de vaccinuri pentru a le arunca apoi la coșul de gunoi, au umflat aparatul de stat cu sute de mii de membrii de partid, numărul celor care lucrează la stat ajungând la 1,3 milioane, adică 22 din 100 de angajați în economie muncesc la stat, și au împrumutat într-o veselie bani de pe piețele externe, majorând deficitul bugetar la peste 7% din PIB, acum a venit nota de plată.

Planul de reformă fiscală al guvernului PSD-PNL, condus de habarnistul Ciolacu, care a ajuns în fruntea guvernului fără să cunoască o boabă de economie, prevede numai aberații fiscale, al căror efect va fi introducerea de noi taxe și scăderea nivelului de trai al românilor. În timp ce în programele lor de guvernare, PSD și PNL promit numai lapte și miere, creșteri de salarii sau pensii, în planul de reformă fiscală pe care îl vor trimite în curând la Bruxelles, se menționează clar că veniturile bugetare din impozitul pe venit vor crește, în 2025, la 4% din PIB. Asta înseamnă majorarea cotei unice pe venitul salarial.

De aceea, partidul AUR și candidatul la alegerile prezidențiale, George Simion, solicită retragerea acestui plan odios, care are drept scop pierderea suveranității și independenței naționale. Dacă planul de reformă fiscală propus de covrigarul Ciolacu va fi aprobat de Comisia Europeană, românii vor fi condamnați să trăiască într-o sărăcie lucie. Pe 24 noiembrie, 1 decembrie și 8 decembrie, acest act de trădare națională este necesar să fie sancționat de români la vot.

Citiți și:
Gheorghe Piperea: Guvernul Ciolacu duce România în faliment
Ciclul deglobalizării

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More