Toni Neacșu demontează juridic anularea alegerilor din 2024: CCR a acționat fără temei constituțional și legal, a ignorat propria jurisprudență și a creat o cale de anulare inexistentă în lege

La aproape doi ani de la anularea alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024, avocatul Adrian Toni Neacșu publică o amplă analiză juridică a deciziei fără precedent prin care Curtea Constituțională a anulat întregul proces electoral, după ce validase rezultatul primului tur de scrutin.

Adrian Toni Neacșu

Confruntând Hotărârea nr. 32/2024 cu prevederile Constituției, cu legislația electorală și cu jurisprudența CCR din ultimii aproape 30 de ani, Neacșu ajunge la o concluzie gravă: anularea scrutinului nu a avut temei constituțional și legal, iar judecătorii constituționali au creat, prin interpretare, o procedură de anulare inexistentă în lege.

Studiul examinează lipsa unei sesizări, nerespectarea condițiilor legale de anulare, absența unor probe administrate în cadrul unei proceduri contradictorii și contradicțiile dintre hotărârea din 6 decembrie și deciziile anterioare ale aceleiași Curți. Un punct deosebit de sensibil îl reprezintă faptul că, doar cu patru zile înainte de anularea alegerilor, CCR confirmase rezultatul primului tur.

Redăm mai jos un fragment din prima parte a studiului:

Anularea alegerilor prezidențiale din 2024: legalitate, legitimitate, lege ferenda (I). Nelegalitatea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32/2024

Rezumat: Prin Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat, din oficiu, întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României. Prima parte a studiului confruntă hotărârea cu Constituția, cu legea și cu jurisprudența Curții din perioada 1996-2025. Concluzia este că hotărârea nu are temei constituțional și legal: art. 146 lit. f) din Constituție nu dă Curții dreptul de a anula alegerile din oficiu, iar art. 52 din Legea nr. 370/2004, singurul text care reglementează anularea, nu a fost aplicat și nici nu putea fi aplicat. Hotărârea a fost pronunțată fără sesizarea cuiva, fără respectarea vreunui termen, fără citarea candidaților și fără procuror, pe baza unor note de informare preluate ca atare. Curtea s-a îndepărtat, fără nicio motivare, de propria jurisprudență, aplicată constant înainte și după decembrie 2024, și de opiniile pe care două dintre judecătoarele care au semnat hotărârea le scriseseră în octombrie și chiar cu patru zile înainte. Hotărârea nr. 32 nu este, așadar, un reviriment, ci o excepție: a creat, prin interpretare, o a doua cale de anulare a alegerilor, inexistentă în lege.

Cuvinte cheie: anularea alegerilor, Curtea Constituțională, art. 146 lit. f) din Constituție, art. 52 din Legea nr. 370/2004, fraudă electorală, sesizare din oficiu, competență implicită, jurisprudență electorală

I. Introducere

La 6 decembrie 2024, cu două zile înaintea turului al doilea și în timp ce în străinătate se vota deja, Curtea Constituțională a anulat întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României. Nu fusese sesizată de nimeni. Cu patru zile înainte confirmase rezultatul primului tur, iar în cele opt zile anterioare respinsese două cereri de anulare, una dintre ele întemeiată pe aceleași fapte pe care avea să le rețină în hotărârea de anulare.

Prima parte a studiului pune o singură întrebare, strict juridică: avea Curtea competența să pronunțe Hotărârea nr. 32/2024 și a respectat condițiile de fond și de procedură pe care legea le prevede pentru anularea alegerilor? Pentru a răspunde, studiul examinează textul hotărârii (cap. II), cadrul legal al anulării (cap. III) și jurisprudența Curții din perioada 1996-2025 (cap. IV), apoi confruntă hotărârea cu acestea (cap. V și VI). Hotărârea este judecată aici după temeiurile pe care le-a invocat și după probele de care dispunea la data pronunțării; ceea ce s-a aflat ulterior nu face obiectul acestei analize.

Partea a doua examinează argumentele prin care hotărârea a fost apărată după pronunțare, de la precedentele străine la teoria democrației militante, precum și pozițiile exprimate în doctrină. Partea a treia privește caracterul definitiv al hotărârii, campania din 2025 pentru desființarea ei în instanțe și teza „loviturii de stat”; ea propune, în final, o reglementare a anulării alegerilor care să facă din Hotărârea nr. 32/2024 o excepție.

II. Ce a hotărât Curtea

Prin Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024[1], Curtea a anulat întregul proces electoral pentru alegerea Președintelui României, inclusiv voturile deja exprimate în străinătate pentru turul al doilea, și a dispus reluarea lui de la depunerea candidaturilor, la patru zile după ce confirmase rezultatul primului tur[2]. Hotărârea nu a fost pronunțată în urma unei sesizări: obiectul cauzei îl constituie „examinarea aspectelor referitoare la corectitudinea și legalitatea procesului electoral”, aduse la cunoștința publicului prin declasificarea, la 4 decembrie 2024, a unor note de informare ale MAI, SIE, SRI și STS (par. 1). Dosarul a fost constituit prin încheierea Curții din 6 decembrie, chiar în ziua pronunțării (par. 2). În practicaua hotărârii nu este menționat reprezentantul Ministerului Public. Încheierea din 6 decembrie prin care Curtea s-a sesizat din oficiu nu a fost publicată și nu a fost anunțată nici măcar printr-un comunicat, spre deosebire de încheierile din 28 și 29 noiembrie[3]; chiar apărătorii hotărârii admit că, nefiind public conținutul ei, nu se cunoaște modul în care a fost fundamentată[4]. Cu o zi înainte, la 5 decembrie, Curtea comunicase public că, „în această etapă a procesului electoral”, poate examina „contestații formulate de către candidații calificați în turul II”[5]. Nicio asemenea contestație nu a fost formulată. Petițiile și cererile privind alegerile primite până atunci, despre care Curtea anunța, în același comunicat, că vor fi examinate „în cadrul procesului de validare a alegerilor”, nu au mai fost soluționate, iar hotărârea nu le menționează[6].

Pentru a-și justifica competența, Curtea invocă art. 146 lit. f) din Constituție, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992[7] și art. 3 din Legea nr. 370/2004[8] (par. 3 și 23). Toate cele trei texte prevăd că instanța constituțională veghează la respectarea procedurii, respectiv a legii electorale, și confirmă rezultatele sufragiului; niciunul nu se referă la anulare. Art. 52 din Legea nr. 370/2004, singurul text care reglementează anularea alegerilor prezidențiale, nu este menționat, iar dispozitivul este întemeiat numai pe art. 146 lit. f) din Constituție. În par. 4, Curtea arată că atribuția sa „nu poate fi interpretată restrictiv” și este necesar să fie corelată cu art. 142 alin. (1) din Constituție, preluând formularea din Hotărârea nr. 2/2024[9] (par. 53).

Situația de fapt este reținută „potrivit Notelor de informare” (par. 11): manipularea votului și denaturarea egalității de șanse prin folosirea netransparentă a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale și prin finanțarea campaniei din surse nedeclarate; promovarea agresivă a unui candidat, exploatarea abuzivă a algoritmilor și lipsa însemnelor publicității electorale (par. 14); reducerea „direct proporțională” a expunerii celorlalți candidați (par. 16); contradicția dintre declarația de cheltuieli de 0 lei și datele din notele MAI și SRI, din care au fost „induse suspiciuni” (par. 18). Prin par. 19-20 sunt anulate toate operațiunile electorale desfășurate în baza Hotărârilor Guvernului nr. 756/2024 și nr. 1.061/2024[10]; par. 21 arată că acest „control constituțional și democratic asupra procesului electoral” urmărește înlăturarea „oricăror suspiciuni de natura celor constatate”; par. 22 menține în funcție președintele în exercițiu.

Cuvântul „fraudă” nu apare în niciunul dintre cele 23 de paragrafe. Nici ingerința unui stat străin, invocată public drept motiv al anulării, nu este reținută ca fapt: par. 13 arată doar că o asemenea ingerință „trebuie exclusă”. Întreaga motivare a fost descrisă, pe bună dreptate, drept „lapidară”, de întinderea unui „referat de seminar”[11].

III. Cadrul legal al anulării alegerilor prezidențiale

Potrivit art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea Constituțională „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului”. Textul nu se referă la anularea alegerilor. Atribuția este dezvoltată prin art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992: Curtea validează rezultatul alegerilor și soluționează contestațiile privind înregistrarea sau neînregistrarea candidaturilor, precum și pe cele privind împiedicarea unui candidat de a-și desfășura campania electorală. Art. 3 din Legea nr. 370/2004 prevede, în același sens, că, potrivit art. 146 lit. f), Curtea „veghează la respectarea în întreaga țară a prevederilor prezentei legi și confirmă rezultatele sufragiului”.

Anularea alegerilor este reglementată de un singur text, art. 52 din Legea nr. 370/2004. Potrivit alin. (1), Curtea „anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin”, caz în care dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării. Alin. (2) stabilește cine poate cere anularea (partidele politice, alianțele politice și electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și candidații care au participat la alegeri), termenul de cel mult trei zile de la închiderea votării și condiția ca cererea să fie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază. Alin. (3) obligă Curtea să soluționeze cererea până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor.

Procedura este cea pe care Curtea o reține constant în aceste cauze, în temeiul art. 52 din Legea nr. 47/1992 și al art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004: cererile se soluționează fără înștiințarea părților, „pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar”, cu participarea obligatorie a procurorului. Chiar și regula generală de procedură presupune existența unei sesizări. Plângerile privind desfășurarea campaniei electorale sunt date de art. 42 din Legea nr. 370/2004 în competența birourilor electorale. În lipsa unei sesizări, Curtea exercită doar atribuțiile prevăzute de art. 53 și 54 din aceeași lege: confirmă rezultatul fiecărui tur de scrutin și validează alegerea. În sfârșit, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile și hotărârile Curții au putere numai pentru viitor.

IV. Jurisprudența Curții în materia anulării alegerilor (1996-2025)

1. Regulile constante

Între 1996 și 2025, Curtea a soluționat zeci de cereri de anulare a alegerilor prezidențiale și nu a admis niciuna. Din considerentele acestor hotărâri se desprind câteva reguli constante.

a) Anularea privește votarea și stabilirea rezultatelor, nu campania electorală. Prin Hotărârea nr. 39/2009[12], Curtea a reținut că alegerile pot fi anulate numai dacă votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă, că nu orice fraudă echivalează cu fraudarea alegerilor, ci numai aceea de natură să modifice atribuirea mandatului, și că cererea trebuie motivată și însoțită de dovezi. Prin Hotărârea nr. 52/2014[13], Curtea a statuat expres că alegerile se anulează dacă „votarea și stabilirea rezultatelor” au avut loc prin fraudă, „iar nu pentru neregularități din timpul campaniei electorale”, întrucât „a decide altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituțională în atribuțiile altor autorități ale statului”. Contestațiile privind desfășurarea campaniei pot fi formulate numai în timpul acesteia[14], iar cele formulate după încheierea ei sunt tardive (Hotărârea nr. 38/2025[15], par. 20-23).

b) Frauda presupune intenție și se dovedește prin actele autorităților competente. În aceeași Hotărâre nr. 52/2014, Curtea a reținut că frauda „prin excelență implică un element volitiv, intenționat”, astfel că neregularitățile tehnice, în lipsa intenției, nu o pot constitui. Prin Hotărârea nr. 39/2009, Curtea a refuzat să-și întemeieze soluția pe declarații, fotografii și înregistrări video „în absența unor procese-verbale de constatare a contravențiilor, întocmite în temeiul Legii nr. 370/2004, respectiv a unor hotărâri de condamnare”, arătând că, în caz contrar, s-ar substitui autorităților statului; a mai reținut că frauda nu poate fi stabilită prin analogie și că deducțiile și calculele statistice sau probabilistice nu constituie dovezi. Hotărârea nr. 52/2014 a respins, la rândul ei, frauda dedusă „doar prin diverse informații din mass-media, deducții, calcule probabilistice”, iar Hotărârile nr. 57/2014[16] și nr. 28/2024[17] au calificat acuzațiile nedovedite drept „afirmații și opinii personale”, respectiv „simple aprecieri subiective”. În formularea din 2009, reluată în 2025, valabilitatea alegerilor depinde „de dimensiunile și de amploarea neregularităților constatate de autoritățile statului” (Hotărârea nr. 38/2025, par. 19).

c) Neregularitățile se raportează la diferența de voturi. În 2009, Curtea a dispus renumărarea voturilor nule pentru că numărul acestora (138.476) depășea de două ori diferența dintre candidați (aproximativ 70.000 de voturi). În 2014, a refuzat renumărarea, pentru că cele 237.761 de voturi nule nu puteau acoperi o diferență de aproximativ 950.000 de voturi (Hotărârea nr. 57/2014). Neregularitățile care nu au această greutate sunt, potrivit Curții, „elemente secvențiale care nu au format un fenomen cu vocația de a schimba voința alegătorilor” (Hotărârea nr. 39/2009; Hotărârea nr. 38/2025, par. 27).

d) Opțiunea alegătorilor nu poate fi cenzurată. În 2009, autorii cererii invocau diferența dintre rezultatele din străinătate și cele din țară și cereau Curții să aprecieze „ex propriis sensibus” situația de ansamblu și starea de spirit a populației. Curtea a răspuns că asemenea diferențe pun în discuție „opțiunea politică a alegătorilor, iar nu nelegalitatea votului exprimat de aceștia”, și a refuzat să se pronunțe asupra climatului electoral în general (Hotărârea nr. 39/2009).

e) Faptele concrete se cercetează de către autoritățile competente. Prin Hotărârea nr. 39/2000[18], Curtea a refuzat să reverifice semnăturile susținătorilor, certificate de Biroul Electoral Central, arătând că răspunderea pentru eventualele falsuri revine, potrivit legii penale, celor care au întocmit listele. Prin Hotărârile nr. 39/2009 și nr. 52/2014, a lăsat cercetarea și sancționarea faptelor în sarcina autorităților competente; în 2014, procurorul de ședință a calificat dovedirea efectului electoral al unor asemenea fapte drept o „probatio diabolica” și a arătat că „sesizările punctuale de încălcare a legii rămân în sarcina autorităților competente”. Hotărârea nr. 38/2025 aplică aceeași regulă contravențiilor privind sondajele de opinie și plângerilor privind campania online (par. 25, 27 și 31-32).

f) Anularea poate fi cerută numai de titularii prevăzuți de lege și numai în termen. Curtea a respins ca inadmisibile sesizările unei organizații județene a alianței PSD+PC, care reclamau fraude în cinci secții de votare (Hotărârea nr. 40/2009[19]), cererile formulate de simpli alegători (Hotărârea nr. 56/2014[20], Hotărârile nr. 70 și nr. 71/2019[21]) și cererea unui membru de partid, a cărui calitate nu îl încadra „între subiecții expres și limitativ prevăzuți” de lege (Hotărârea nr. 61/2014[22]). Lipsa calității procesuale active constituie o „excepție dirimantă”, iar după constatarea ei Curtea „nu va mai analiza celelalte aspecte” (Hotărârea nr. 78/2019, par. 13; Hotărârea nr. 82/2019, par. 26[23]). Regula a fost aplicată și atunci când cererile invocau chiar influențarea alegătorilor. Autorul cererii respinse prin Hotărârea nr. 61/2014 susținea că opinia publică fusese „manipulată” în ziua votului prin declarațiile președintelui în exercițiu și prin presă și cerea, prin analogie cu suspendarea tranzacționării acțiunilor la bursă, ca alegerile să fie „blocate” până la lămurirea suspiciunilor. Cererea respinsă prin Hotărârea nr. 79/2019[24] reclama desfășurarea campaniei în țară în timp ce în străinătate se vota deja și, de aici, „posibilitatea influențării alegătorilor” (par. 4 și 9). Curtea nu a examinat din oficiu niciuna dintre aceste susțineri, deși prin aceeași Hotărâre nr. 79/2019 reafirmase teza competenței sale implicite (par. 6). Termenul de trei zile a fost aplicat la fel de riguros (Hotărârea nr. 58/2014[25]; Hotărârea nr. 75/2019[26]), inclusiv la 28 noiembrie 2024, unei cereri depuse la câteva ore după împlinirea lui (Hotărârea nr. 29/2024[27], par. 14-17).

g) La judecarea cererii de anulare participă procurorul. În toate cauzele de anulare examinate, procurorul a participat la judecată și a pus concluzii: în 2009, 2014, 2019, în noiembrie și decembrie 2024 și în 2025, ca și la soluționarea contestațiilor privind candidaturile din 2000, din octombrie 2024[28] și din martie 2025[29]. Concluziile sale nu au fost formale. În noiembrie 2024, procurorul arăta că frauda prevăzută de art. 52 „nu înseamnă orice încălcare a legii electorale” și că eventualele neregularități privind finanțarea campaniei sau folosirea tehnicilor de influențare a opiniei publice „nu pot fi considerate fraude în sensul art. 52 din Legea nr. 370/2004” (Hotărârea nr. 29/2024, par. 12).

h) La validare, Curtea verifică regularitatea proceselor-verbale. Hotărârile de validare arată ce anume verifică Curtea atunci când acționează din oficiu. În 1996, Curtea a validat alegerea Președintelui „constatând că nu a fost sesizată cu cereri de anulare a alegerilor”[30], ceea ce înseamnă că anularea presupunea o asemenea cerere. Hotărârile ulterioare constată, pe baza dosarului candidaturii și a proceselor-verbale ale birourilor electorale, că au fost respectate art. 81 din Constituție și legea electorală[31]. Hotărârile din 2025 precizează obiectul acestui control: Curtea constată că „nu s-au produs neregularități referitoare la întocmirea proceselor-verbale de către birourile electorale, de natură să infirme rezultatul stabilit”[32]. Este exact verificarea pe care Curtea o făcuse, pentru primul tur, prin Hotărârea nr. 31/2024, confirmând rezultatul.

Continuarea analizei, inclusiv argumentele privind nelegalitatea Hotărârii CCR nr. 32/2024, probele invocate și concluziile autorului, poate fi citită integral pe Juridice.ro, împreună cu toate referințele bibliografice.

Citiți și:
Stéphane Luçon: Lovitura de stat judiciară din 2024 a rămas nepedepsită. Cenzura continuă. Narativul FIMI este instrumentalizat împotriva suveraniștilor. Discursul meu în Parlamentul European
Toni Neacșu spulberă noul dosar al președintelui Călin Georgescu. „Se pot face dosare din orice, important e să vedem finalitate măcar la unul dintre ele”

 

yogaesoteric
17 noiembrie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More