Și săraci și otrăviți. Ce ne vând marile companii alimentare
Cele mai mari companii de alimente și băuturi din lume vând în medie produse mai puțin sănătoase în țările sărace decât o fac în țările cu venituri ridicate, avertizează un nou raport citat de agenția Reuters.
Produse vândute de companii ca Nestle, Pepsico și Unilever au fost evaluate pentru indicele global publicat de Inițiativa Accesului la Nutriție (IAN) în primul său raport din 2021 încoace. ONG-ul a constatat că 30 de companii vând produse mai proaste din punct de vedere nutrițional în țările sărace decât în cele bogate.
Constatarea a fost făcută în baza unui sistem de rating dezvoltat de IAN, care evaluează produsele pe o scară de la 1 la 5. Cele cu nota 5 sunt cele mai sănătoase, și cele evaluate la peste 3,5 sunt considerate în general opțiuni mai sănătoase.
În țările cu venituri mici, portofoliul marilor multinaționale a fost evaluat cu nota de 1,8 în baza acestui sistem. În țările cu venituri mari, unde au fost testate mai multe produse, nota medie a fost de 2,3.
„Este o imagine foarte clară că ceea ce aceste companii vând în cele mai sărace țări din lume, unde sunt din ce în ce mai prezente, nu sunt produse sănătoase”, a declarat Mark Wijne, directorul de cercetări al IAN, într-un interviu acordat Reuters.
„Este un semnal de trezire pentru guvernele din aceste țări să fie vigilente”, a subliniat el.
Raportul amintește că produsele alimentare de slabă calitate joacă un rol tot mai mare în criza obezității.
Raportul publicat acum de IAN este primul în care produsele au fost evaluate defalcat, ținând cont de faptul că sunt vândute în țări bogate sau sărace.
IAN atrage atenția că indicele său poate oferi informații esențiale, întrucât produsele alimentare ambalate joacă un rol tot mai mare în criza obezității, care a devenit acum un fenomen global.
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, peste un miliard de persoane din întreaga lume suferă de obezitate. Banca Mondială estimează că 70% din persoanele obeze sau supraponderale trăiesc în țări cu venituri mici sau medii.
Agenția Reuters a cerut un punct de vedere de la mai multe companii acuzate în raport.
„Ne-am luat angajamentul de a ne crește vânzările de alimente mai sănătoase nutrițional, precum și de a ghida oamenii către diete mai echilibrate”, a răspuns un purtător de cuvânt al Nestle prin e-mail. Acesta a adăugat că, dimpotrivă, compania își „fortifică” produsele pe care le vinde în țările în curs de dezvoltare tocmai pentru a închide breșa nutrițională față de statele bogate.
Un purtător de cuvânt al PepsiCo a refuzat să comenteze informațiile prezentate în raport.
Agenția Reuters amintește însă că PepsiCo și-a stabilit anul trecut noi ținte de a reduce cantitatea de sodiu din chipsurile de cartofi și a adăuga ingrediente precum cereale integrale în produsele sale alimentare.
Citiți și:
Otrava din mâncare ce afectează celulele creierului, acționând ca un drog
Nestle recunoaşte că majoritatea produselor sale alimentare sunt nesănătoase
yogaesoteric
16 noiembrie 2024