Șobolanii apocaliptici

Priviți cu luare-aminte acești inși, în al căror chip se prefigurează o metamorfoză tulburătoare, semn al unei esențe străine de uman. Sub masca bine lustruită a civilizației, sub zâmbetele lor studiate și manierele mimetice, se ascunde adevărata lor substanță: rozătoare viclene, infiltrate cu dibăcie prin fisurile unei lumi epuizate, o lume care abia mai respiră sub povara propriei rătăciri.

Nu sunt vietăți ale canalelor fetide, ci șobolani faustieni, purtători de apocalipsă, însetați de prăbușirea a tot ce e viu și autentic. Hrăniți din rădăcinile cele mai întunecate ale vanității și ale urii metafizice, sunt paraziți ai sufletului uman, agenți perfizi ai unei degenerări bine orchestrate. În numele progresului, devorează tot ce are rădăcini, semnificație și demnitate.

Acești inși, pe cât de respingători moral, pe atât de periculoși cultural, nu trăiesc pentru a crea, ci pentru a contamina. Răspândesc viruși – unii fizici, alții intelectuali – meniți să distrugă țesătura fină a civilizației, să sufoce valorile autentice și să instaleze în locul lor simulacre sinistre: nonvalori travestite în genii, impostori vopsiți în profeți.

Umflați de aerul toxic al propagandei globaliste pentru a părea genii, acești nimeni ridicați la rang de idoli poartă măști de zei, dar nu sunt decât niște șoareci rătăciți într-un labirint ocult, programați să creadă că dețin cheia lumii, când, în realitate, sunt doar niște jucării în mâinile unui rău mai mare decât ei.

Viața lor? Un elogiu adus haosului, un jurământ de credință față de răul deplin. În tot ce ating lasă o dâră de putreziciune morală și de impostură intelectuală. Sunt, fără îndoială, precursorii unei apocalipse fără flăcări, dar îmbibate în minciună, alienare și ură. Șobolani cu ochii roșii, aprinși de un dispreț visceral față de umanitate și de tot ce înseamnă sens, valoare, transcendență. Dar poate cea mai mare tragedie nu e existența lor, ci faptul că omenirea, adormită de iluzii și îngenuncheată de o propagandă planetară, nu mai vede pericolul. Orbită, lumea îi urmează, cu pași liniștiți, spre marginea prăpastiei – convinși că prăbușirea e, de fapt, progres.

(Acesta este un pamflet – o oglindă spartă așezată în fața mizeriei umane, pe care prea mulți se încăpățânează s-o numească progres.)

Autor: Lucian Ciuchiță

Citiți și:
Visul dinaintea Focului
Cum elitele false răstălmăcesc cultura

yogaesoteric
30 iulie 2025