Şef ICCJ, ordin pentru complet – Dezvăluiri explozive fără precedent despre un caz de trafic de influenţă la cel mai înalt nivel şi soluţii date la comandă de judecătorii de la Înalta Curte

 Dezvăluiri explozive despre intervenţii în Justiţie la cel mai înalt nivel, despre soluţii date la comandă de judecătorii ICCJ şi despre implicarea generalului SRI Florian Coldea în activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie! Sunt dezvăluiri fără precedent, făcute de Elena Udrea, cea care a simţit pe propria piele puterea Sistemului ocult care a condus România cu arma cătuşelor şi care a executat fără milă, prin intermediul unor acte de justiţie contrafăcută, pe oricine avea ghinionul ca dintr-un motiv sau altul să ajungă pe lista neagră.

În prima sa apariţie la o emisiune tv după eliberarea din penitenciar, mai exact la emisiunea „Culisele statului paralel” realizată de jurnalista Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, Elena Udrea a oferit detalii incendiare despre modul în care a fost pronunţată hotărârea prin care a ajuns la închisoare, o hotărâre nelegală şi abuzivă prin care patru judecătoare de la Înalta Curte au nesocotit grav o decizie a Curţii Constituţionale a României. De altfel, Elena Udrea a ajuns la închisoare în urma unui simulacru judiciar, în care au fost călcate în picioare două decizii CCR, iar într-unul dintre completele care au condamnat-o a fost o judecătoare care nu avea jurământul obligatoriu depus.

Astfel, Udrea a relatat cum a aflat de soluţia ICCJ înainte ca instanţa supremă să se pronunţe şi, în baza unei decizii CJUE aberante care dădea liber la ignorarea deciziilor obligatorii ale CCR, să îi respingă contestaţia în anulare, menţinând condamnarea nelegală din dosarul „Gala Bute”, deşi aceasta fusese dată de un Complet de 5 ICCJ nelegal constituit.

De asemenea, Elena Udrea a dezvăluit presiunile făcute de fosta şefă DNA, Laura Kovesi, în dosarul său, dar şi intervenţia prin care o persoană din conducerea ICCJ le-a cerut judecătorilor să nu îi dea o hotărâre favorabilă şi să îi respingă una dintre căile extraordinare de atac.

Nu în ultimul rând, Udrea l-a indicat în mod cât se poate de direct pe fostul judecător Ionuţ Matei ca fiind unul dintre magistraţii aflaţi în subordinea SRI şi a generalului Florian Coldea, explicând că: „Eu am fost de faţă când Florian Coldea a cerut să fie numit Ionuţ Matei, ca fiind omul lor, vicepreşedinte la Înalta Curte”.

Iată o parte dintre declaraţiile făcute de Elena Udrea, dezvăluirile acesteia putând fi accesate integral la finalul articolului:

Doamnă Udrea, de ce aţi fugit în Bulgaria?

– Mi s-a spus.

Cine v-a spus?

– Nu pot să vă spun, dar în noaptea aceea……. De fapt, totul a pornit aşa…….

Are legătură cu anturajul domnului Coldea?

– Nu vă pot răspunde la această întrebare, dar vă pot spune că în toată perioada, aşa cum am spus mai înainte, cât a fost dosarul la CJUE, mi s-a spus că se fac presiuni mari să se dea o decizie care mă va afecta nefavorabil. După care, după ce a ajuns decizia în România, mi s-a tot spus: „Vezi că nu vor respecta decizia CCR-ului”. Nu se poate, pentru că e un complet format din judecători care au respectat peste tot aceste decizii şi am crezut în asta, dar am fost şi atentă la avertizările că se fac presiuni mari asupra judecătorilor să nu se respecte această decizie. Semnalele au fost contradictorii, adică unii spuneau că vor respecta decizia pentru că la Înalta Curte deja s-au făcut tabere: unii care sunt patrioţi şi care vor să respecte Constituţia, şi alţii care sunt cu Kovesi şi cu sistemul soroșist de la Bruxelles şi vor să încalce Constituţia, de fapt să rămâi condamnată, să nu se mai rejudece şi să te bage în puşcărie. Am luat în calcul ambele variante. Am sperat până în ultimul moment că se va redeschide dosarul, dar în noaptea aceea, în noaptea de dinainte, am primit două telefoane. Unul în care mi s-a spus că este în regulă, că s-a luat decizia să se respecte decizia CCR şi să se redeschidă dosarul „Gala Bute”. Deci, încă o dată, nu eram achitată, doar se redeschidea dosarul. Câtă vreme eu nu am fost judecată corect, legal, niciodată n-o să ştim, până nu se va petrece asta, dacă eu am fost vinovată sau nu. Eu spun că nu am fost vinovată, dar dacă nu vom avea o judecată corectă, nimeni nu poate să spună că eu am fost vinovată în „Gala Bute”, dar puşcărie am făcut.

Alt telefon în care mi s-a spus: „Pleacă, Kovesi face presiuni prin procurorul general”.

(…….)

Era o nebunie cu dosarul ăla (n.r. – contestaţia în anulare de la ICCJ), se tot amâna de câteva luni, din ianuarie s-a tot amânat, deja era o aşteptare foarte mare pe el, unii aşteptau să intru în puşcărie, alţii aşteptau……. Termenul a fost luni, s-a amânat pe joi. Termenul a fost pe 4 aprilie, s-a amânat pronunţarea pe joi, 7 aprilie 2022. Pe 6 aprilie seara, uitându-mă la televizor, am constatat nişte aspecte. La postul Antena 3 se discuta o notă în care se punea problema: „Udrea mai e în ţară sau a fugit?” Dar de ce? Adică de ce ar fi fost nevoie să fug? Era firesc să se obţină o soluţie de rejudecare a doua zi. A fost un semn de întrebare. Deschid telefonul şi văd că pe site-ul securist de la Libertatea de la vremea aia, unde era domnul Tolontan, iarăşi se spunea că DNA-ul care a pus concluzii să se respecte decizia CCR şi să se redeschidă dosarul îşi schimbase punctul de vedere în timpul pronunţării şi venise cu concluzii să se respingă aplicarea deciziei CCR şi să fiu condamnată, să rămân condamnată. Erau nişte semne că deja ceva se petrece. Pe lângă asta, deci primesc aceste două telefoane: unul în care mi se spune: „Stai liniştită, s-a decis, se va respecta decizia”, în seara de 6 spre 7. Şi noaptea de 7 spre dimineaţă am primit un telefon şi a spus: „Pleacă pentru că te vor aresta, te vor lua, nu vor redeschide dosarul. S-au făcut presiuni.” Kovesi a făcut presiuni prin Procurorul General de la vremea aceea, Scutea (n.r. – Gabriela Scutea) a făcut presiune asupra judecătorilor să mă condamne.

Kovesi și Scutea

Aveţi informaţii că judecătorii au fost chemaţi şi li s-a spus asta?

– Da. Şi am făcut şi o sesizare la CSM. (…….) Bun, deci primind acest telefon, eu am plecat, mi-am dus copilul la grădiniţă. (…….) Am plecat imediat. Era în dimineaţa zilei de 7. S-a anunţat că se va face pronunţarea, asta a fost dovada clară că urmează să mă execute, că se va face pronunţarea în şedinţă publică. Unde s-a mai făcut pronunţarea în şedinţă publică? O singură dată, tot în cazul meu, doamna judecător a Sistemului, Jderu Claudia, în dosarul cu Ioana Băsescu. Da, la fel şi acolo s-a făcut pronunţarea în şedinţă publică, unde mi-a dat opt ani de închisoare pentru finanţarea unor panouri publicitare în campania prezidenţială, dar de fapt pentru referendumul din 2009. Deci pentru nişte panouri pe care scria „Vino şi tu la referendum, votează 300 de parlamentari”, am luat opt ani de închisoare. Noroc că acolo faptele s-au prescris şi dosarul acela s-a închis. Dar întorcându-mă la subiect, deci când am auzit că se anunţă, mi-a spus presa că s-a anunţat că va fi pronunţarea în sală în şedinţă publică, am ştiut că sigur, sigur este decizie nefavorabilă pentru mine. Am plecat aşa cum eram, deci ducându-mi copilul la grădiniţă.

Vi s-a spus să plecaţi într-un anumit loc?

– Nu, nu în Bulgaria. Nu în Bulgaria, dar aşa s-a petrecut. Deci acolo am ajuns. Ideea nu era să stau fugită într-o pereche de blugi şi un tricou. Ideea era să mă predau şi să pot să mă apăr. Acum nu ştiu, poate mă aduceau, poate nu mă aduceau, habar n-am, dar să pot să mă apăr, nu dusă, ceea ce s-a şi petrecut după aia. Mai apără-te din închisoare. Am pierdut toate procesele pe care le-am deschis şi o să fac o altă mărturisire despre unul dintre procesele astea prin care am încercat să redeschid „Gala Bute”. (…….) Eu am făcut nenumărate cereri. Aveam recurs, cereri (n.r. – căi) extraordinare de atac. Nu spunem publicului, că nu toţi sunt jurişti ca să înţeleagă ce cereri am făcut. Eu am făcut multe cereri atunci, în perioada aceea, prin care încercam redeschiderea dosarului. La una dintre ele aproape am avut succes. Au amânat de luni pe miercuri, de miercuri pe vineri, de vineri pe luni, de luni pe miercuri şi vineri s-au pronunţat şi au respins. Am informaţii că în şedinţa de vineri, care a durat câteva minute pentru că cineva din conducere – ştiu cine, nu-i dau numele pentru că încă nu mi s-au verificat informaţiile, dar are logică ce spun, că este o persoană despre care ştiu – cineva din conducerea Înaltei Curţi a intrat peste completul de judecată şi a spus: „Trebuie să respingeţi cererea”. Era o cerere, nu contează, o cerere prin care ceream iarăşi să se redeschidă. Care era presiunea? Presiunea era aşa. S-a spus că dacă nu se respectă decizia CJUE, România nu va intra în Schengen în toamna lui 2022, toamna-iarna. Nu va intra în Schengen şi nu se va ridica MCV. MCV-ul era expirat din 2010. Era o poveste cu MCV-ul ăla. România tot n-a intrat în Schengen în 2022. A intrat mai târziu în Schengen. Asta a fost povestea lui Kovesi, înţelegere cu cei de la Bruxelles.

(…….)

De câte ori eu aveam un termen, Kovesi era la Bucureşti, Kovesi era în vizită la Ministerul Justiţiei, Kovesi era în vizită la Parchetul General. Când eu aveam termen de pronunţare, era Kovesi în Bucureşti. Păi, era nevoie să facă presiune în continuare să se menţină soluţia aceasta.

Dezvăluirile bombă ale Elenei Udrea (I)

Dezvăluirile bombă ale Elenei Udrea (II)

Dezvăluirile bombă ale Elenei Udrea (III)

Citiți și:
Cum a dat chix eroina noastră, Laura Codruța Kovesi
Primul proces cu adevărat politic de după 1989 – Călin Georgescu pus la zid de o clasă politică de hoți și trădători
Procuror cu comanda la SRI – Dezvăluiri incendiare făcute de colonel-magistratul Constantin Udrea, despre acoperiţii SRI din Justiţie

 

yogaesoteric
19 septembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More