Vigilant Citizen: Cea mai groaznică reclamă a anului – eșecul înfiorător al McDonald’s cu inteligența artificială
McDonald’s Olanda a lansat o reclamă sumbră și lipsită de suflet, care este definiția unui „eșec IA”. Mai rău, aceasta conține un mesaj bizar, anti-familie și anti-Crăciun, care este pur și simplu derutant. De ce companiile fac astfel de reclame, știind foarte bine că oamenii le vor detesta?

Din când în când, companiile fac tot posibilul să lanseze o reclamă detestată de toată lumea. De cele mai multe ori, cei care sa află în spatele reclamelor sunt foarte conștienți de reacția nefastă iminentă, dar o lansează oricum. De ce? Pentru că, uneori, reclamele nu au ca țel vânzarea unui produs sau serviciu, ci transmiterea unui mesaj din partea proprietarilor lor, care au legături cu elita.
Anul acesta, unele companii importante au decis că perioada sărbătorilor de iarnă ar fi momentul perfect pentru a lansa reclame înfiorătoare, lipsite de suflet, generate de inteligența artificială, care vor enerva întreaga lume. Iar McDonald’s a mers și mai departe, prezentând Crăciunul ca fiind „cea mai groaznică perioadă a anului”.
Într-adevăr, petrecerea timpului de calitate cu familia, respectarea tradițiilor și sărbătorirea nașterii lui Iisus Hristos contravin tuturor dorințelor elitei satanice pentru noi. Așadar, de fiecare dată când au ocazia, încearcă să atace sau să otrăvească sărbătorile într-un fel sau altul. Și, în zilele noastre, pentru a adăuga insultă la injurie, folosesc IA pentru a ne servi otrava lor.
Nu este nevoie de milioane de dolari cheltuiți din bugetul pentru cercetarea de piață pentru a ști că, indiferent cât de impresionantă devine tehnologia IA, oamenii o urăsc și o resping visceral. Este aproape ca și cum creierul nostru recunoaște o încercare neautentică de a reproduce viața umană și se alarmează.
O parte din această reacție s-ar putea datora „efectului văii stranii”.
„Efectul văii stranii descrie sentimentul straniu și neliniștitor pe care oamenii îl au față de roboți sau figuri artificiale care arată aproape, dar nu chiar, umane, provocând o scădere a afinității noastre de la apreciere la repulsie, înainte de a crește din nou cu un realism perfect. Termenul a fost inventat de roboticianul Masahiro Mori în anul 1970 și sugerează că imperfecțiunile ușoare ale simulacrelor umane extrem de realiste provoacă disconfort, posibil ca o apărare evolutivă împotriva bolilor, morții sau amenințărilor, făcându-ne să ne întrebăm dacă ceva este viu sau mort, sănătos sau bolnav.”
Efectul văii stranii este răspunsul instinctiv al creierului nostru la vederea unor oameni fără viață. Și exact așa arată următoarea reclamă McDonald’s: un grup de oameni morți care încearcă să pară vii. Adăugați la asta un mesaj clar anti-Crăciun și veți obține una dintre cele mai bizare reclame ale anului.
Cea mai groaznică reclamă a anului
Reclama începe cu niște părinți care par nefericiți în timp ce conduc pe o vreme mohorâtă. În același timp, auzim cuvintele „Este cea mai groaznică perioadă a anului”. Și muzica o fi fost generată oare tot de IA?
După ce descrie groaza de a petrece timp cu familia, reclama ne arată și alte aspecte „groaznice” ale sărbătorilor de iarnă. Următoarele scenarii s-ar dori să fie amuzante. Dar nu sunt. Deoarece computerele nu sunt menite să fie amuzante, ci să facă foi de calcul.

Un cor înfiorător, generat de inteligența artificială, cu efect tip vale stranie, cântă despre ororile Crăciunului în fața unui restaurant McDonalds.

Oameni care se bat pentru un ursuleț de pluș într-un magazin. Se petrece asta vreodată în afara filmelor de Crăciun din anii 1990?
În acest timp, versurile spun:
„Toate magazinele se preschimbă într-un haos, unde Moș Crăciun nu mai are loc.”
Ce înseamnă asta? De ce ar fi Moș Crăciun într-un magazin? Are un atelier întreg cu spiriduși care lucrează non-stop și tot ce are nevoie. Această reclamă promovează informații calomnioase și dezinformare despre Moș Crăciun.
De ce Moș Crăciun este blocat în trafic? Poate zbura cu renii lui. Iarăși propagandă anti-Moș Crăciun.
Reclama conține și propagandă anti-familie.

Cina de Crăciun a luat foc chiar pe masă și a fost nevoie să fie stinsă. Asta se petrece TOT timpul.

Se pare că acest tip este traumatizat de timpul petrecut alături de cei dragi.
Între timp, melodia compară această reuniune de familie cu o grădină zoologică. Cu alte cuvinte, reclama compară oamenii care sărbătoresc Crăciunul cu animalele. Iată ce se petrece când combini ura elitei față de Crăciun cu gunoiul IA: melodii bizare care compară reuniunile de familie cu o grădină zoologică.
Acest chip generat de inteligența artificială vrea să reprezinte groaza de a fi alături de familie.
Această scenă bizară vrea să reprezinte grozăvia de a găti pentru familie. Ar trebui să mănânce Big Mac-uri în loc.
În loc să creeze o reclamă distractivă, creativă și sănătoasă pentru sărbători, unii oameni au fost plătiți să alimenteze un bot IA cu instrucțiuni. Și, se pare că acești oameni triști doreau cu adevărat să vadă oameni rănindu-se. Așa că au cerut ChatGPT (sau orice altceva) să genereze modalități prin care oamenii pot fi răniți violent. Ar fi indicat să oferim IA-ului (adică viitorului nostru dușman) idei despre cum să rănească oamenii?
Tipul ăsta e cel mai groaznic. N-am văzut niciodată pe cineva să eșueze atât de spectaculos în a conecta ceva la rețea. Și de ce se află chiar în mijlocul sufrageriei? O să te împiedici de cablu! În plus, omul generat de IA care țipă în fundal pare conceput să îți bântuie visele.
Tipul a eșuat atât de spectaculos încât luminile s-au stins în tot orașul. De ce divizia de inteligență artificială a McDonald’s dorește întreruperi masive de curent în perioada Crăciunului? Urăsc atât de mult bucuria Crăciunului?
Tipul ăsta care a pus luminițe de Crăciun era să cadă în cap. Asta ar trebui să ne bage în atmosferă pentru niște McNuggets? Nu prea funcționează.
Tipul care atârna cu capul în jos pe luminile de Crăciun mi-a amintit imediat de un simbol specific.
Trei versiuni ale cărții de tarot „Spânzuratul”, care înfățișează un bărbat atârnat cu capul în jos.
În tarot, Spânzuratul sugerează capitularea definitivă, sacrificiul sau suspendarea în timp. Indiferent dacă este intenționată sau nu, această referință este destul de sumbră.
Tipul ăsta a fost aruncat din casă și a aterizat în „poziția crucificării”. O altă victimă generată de inteligența artificială.
Cu toate acestea, sunt și vești bune.

Se pare că tipul ăla „învie”……. la un restaurant McDonald’s. Da, după ce era pe punctul de a muri, tipul ăsta a spus: „Vreau un Quarter Pounder cu brânză chiar acum!”
Să fugi de veselie? Veselia înseamnă distracție și fericire. Oare oamenii ăștia sunt normali la cap? Oare chiar niște oameni au scris asta?

Să scapi de căldura familiei și a sărbătorilor pentru a intra într-un restaurant McDonald’s rece, lipsit de suflet, populat de oameni înfiorători generați de inteligența artificială.
Reclama se încheie cu o scenă aproape apocaliptică.

În timp ce furtuna distruge totul în exterior, corul satanic generat de IA ne încurajează să ne ascundem într-un restaurant McDonald’s până în ianuarie……. împreună cu toți ceilalți oameni nefericiți.
Pe scurt, această reclamă este groaznică. Oamenii au urât-o atât de mult încât comentariile au fost restricționate pe rețelele de comunicare virtuală înainte ca reclama să fie complet eliminată. Cu toate acestea, așa cum se petrece adesea, reclama a fost totuși repostată și a devenit virală datorită infamiei sale. Și probabil că asta au vrut încă de la început.
Ne testează oare?
Reclama menționată în acest articol este o aberație creată de una dintre cele mai mari companii din lume. În mod surprinzător, o altă corporație importantă a considerat că este o idee bună să irite oamenii cu o reclamă de Crăciun generată de inteligența artificială.
Coca-Cola a lansat recent o reclamă de Crăciun realizată integral cu ajutorul inteligenței artificiale.
Încă din anul 1995, Coca-Cola lansează reclame cu tema „Crăciunul se apropie”, în care apar un camion roșu și Moș Crăciun. Anul acesta, reclama a fost generată în întregime de inteligența artificială, iar oamenii au detestat-o. Și sunt destul de sigur că știau că oamenii o vor detesta.
În partea stângă jos a capturii de ecran de mai sus este scris „Creat de Real Magic AI”. Aceasta este platforma exclusivă a Coca-Cola care utilizează modelele de generare a imaginilor DALL-E 2 și de generare a textului GPT-4 ale OpenAI.
Cu alte cuvinte, brandurile globale cred că AI este viitorul marketingului și își testează creațiile reci, lipsite de suflet și de inimă în perioada sărbătorilor. Un moment ciudat pentru a face aceasta.
În concluzie
Două dintre cele mai cunoscute mărci din lume au folosit IA generativă pentru a crea reclame cu tematică de Crăciun, iar rezultatele au fost dezastruoase. În cazul McDonald’s, creatorii s-au străduit să realizeze o reclamă sumbră, violentă, tulburătoare și anti-familie, folosind personaje IA tulburătoare. De ce s-au obosit să creeze o astfel de abominațiune?
Pentru majoritatea familiilor, Crăciunul înseamnă bucurie, căldură, tradiție, creștinism și alte activități sănătoase. Iar elita îl urăște în totalitate. În fiecare an, încearcă să otrăvească spiritul folosind mass-media, iar anul acesta, McDonald’s și-a făcut partea. Știau că toată lumea o va urî, dar au făcut-o oricum. Pentru că era rândul lor să creeze cea mai groaznică reclamă a anului.
Sursa: Vigilant Citizen
Citiţi şi:
Revolta tinerilor care refuză să utilizeze inteligența artificială
Ce sunt „veganii AI” și de ce tot mai mulți tineri nu vor să folosească Inteligența Artificială
yogaesoteric
12 ianuarie 2026