De ce ne este frică?

O vedem cu toții. Lumea nu merge într-o direcție bună. Amenințarea războiului cu Rusia pare că s-a mai îndepărtat puțin, dar conflictul dintre America și Europa capătă tușe tot mai accentuate. Iar noi, românii, cum ne-am obișnuit la urmă. Nu știu cum să judec această situație a noastră din perspectivele veșniciei, dar în cele lumești, cu siguranță, avem una dintre cele mai proaste imagini în fața popoarelor lumii, fie că sunt americani, ruși, chinezi sau europeni. De parcă ai noștri conducători nu sunt preocupați de altceva decât de distrugerea obedientă a tot ce este românesc, de la cultură și educație până la economie, lăudându-se cu asta în fața întregii lumi.

Da, se pare că LGBT-ul a fost lăsat mai moale de când a venit Trump la putere. Vorbim de promovarea doctrinei, dar oamenii care reprezintă acest curent urcă cu fiecare lună sau an în preferințele noilor generații. La noi lucrează alții pe acest plan, cultivând răul cu obstinație, chiar în pofida curentului general impus de America lumii astăzi.

Deși am putea crede că inițiativa educației sexuale în școli, după exemplul Franței, nu mai e în atenția politicienilor de la putere, s-ar putea să ne înșelăm. Ea e pusă, deocamdată, la păstrare pentru momente mai prielnice politic, căci, până la urmă, ăsta e ordinul: toată lumea sex! Asta se vede bine și în promovarea pornografiei, de care copiii, încă din școala primară, se pot înfrupta fără nici o problemă, formându-și de mici un profil de abuzatori.

Oricum, spectrul sărăciei nu mai este atât de îndepărtat. Reformele guvernului actual au redus numărul angajaților români în ultima parte a anului. Sărăcia se adâncește, căci numai în primele luni ale acestui an am cheltuit 20 miliarde de dolari pentru plata dobânzii la datoria publică. Nu e departe momentul, e vorba de câțiva ani, în care vom ajunge în incapacitate de plată și va fi necesar să vindem tot ce găsim pe-aici, inclusiv ceva proprietăți ale românilor, ca să ne plătim dobânzile mai departe.

Da, toate acestea sunt adevărate. România și noi, toți cei din această barcă, nu mergem deloc spre bine. Dar când a fost bine pentru noi, îmi spune un prieten? Poate că are dreptate, dar și noi vedem că cele mai rele evenimente sunt faptul că păcatul, adicțiile sau patimile fac ravagii în noile generații. Nu numai că timpurile se arată rele, însă nici oamenii, românii, care în toate vremurile au avut anumite calități, ajung să fie goi pe dinăuntru sau plini doar de angoasele dorințelor neîmplinite și măcinați de viermii stresului și anxietății sevrajului a tot felul de dependențe. Nu mai vor să-și întemeieze o familie, iar dacă mai nasc un copil, din greșeală, îl cresc mai rău decât pe ei, cu smartphone din primele luni de viață și toate celelalte care îi slăbănogesc firea și-l fac prizonier acestei culturi a morții pe care ne-o pregătește statul magic modern.

Da, cu toate acestea, noi creștinii care, să spunem, suntem sarea ce este necesar să săreze lumea acesta, făcliile care sunt necesare să lumineze în jur, noi, ce facem? Cred că multe dintre acestea ce vin peste noi beneficiază de o anumită dezertare a noastră de pe frontul de luptă duhovnicească din diferite motive, între care pe primul loc sa află o anumită frică de lume, dar și deznădejdea că oricum nu se mai poate face nimic. Dar ambele sunt simptomul puținei noastre credințe, slăbănogelii duhovnicești la care am ajuns din prea multa împărtășire cu cele ale lumii și astenica nutrire din cele dumnezeiești ale Duhului. Sfântul Dionisie de la Colciu ne tot spunea că lumea aceasta va ține atâta timp cât oamenii se vor mai mântui. Așadar, nu că vremurile sunt atât de rele, ci curajul nostru în lupta duhovnicească este din ce în ce mai puțin.

Am lăsat deoparte rugăciunea de toată vremea, am împuținat canonul pravilelor, tăcem când este necesar să mărturisim, ne amestecăm cu duhul lumii, făcând pogorăminte care frizează lepădarea și-i supărăm astfel pe sfinți și pe Maica Domnului pe care ar fi necesar să-i chemăm să mijlocească pentru noi la Hristos, pentru a stăvili răul în fața căruia noi, omenește vorbind, nu mai putem face nimic.

Ne este frică de moarte, pentru că moartea pătrunde prin păcat din ce în ce mai mult în sufletele noastre. Suntem apăsați de deznădejde, pentru că nu mai trăim în Lumina harului care ne poate deschide orice orizont nouă și lumii în care trăim. Practic, toate sunt mai mult efectul neputințelor noastre și bâjbâielii în viața creștină decât a lumii care, într-adevăr, forțează ca să vină peste noi și să ne înece în îndulcirile de tot felul și împrăștierea conștiinței.

Dumnezeu nu ne cere să salvăm lumea, dar ne îndeamnă să ne rugăm pentru ea. Să facem tot ce depinde de noi! Numindu-ne cu Numele lui Hristos, este necesar să-I urmăm, jertfindu-ne pentru oameni, măcar suferind în inima noastră pentru toate durerile și lepădările oamenilor în mijlocul cărora trăim. De fapt, biruința sau înfrângerea noastră nu are loc în stradă, în politică, în strigătele mass-mediei, ci pe câmpul de luptă al inimii. Dacă acolo vom câștiga smerenia, străpungerea și compasiunea pentru toți și toate, nelipsindu-ne gândul la Hristos, putem birui, și lumea să ne fie prilej de mântuire ușoară a sufletelor noastre.

De fapt, înfrângerea lumii creștine azi nu vine atât din răutatea vremurilor și obiceiurilor strâmbe ale oamenilor, ci din neputința noastră, a creștinilor, de a ne împotrivi în duh, din pricina fricii și a deznădejdii, de fapt, din puțina noastră credință. Oare nu pentru noi este cuvântul Domnului: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33)?!

Autor: Virgiliu Gheorghe Vlăescu

Citiţi şi:
Frica nu doar vinde, ci și îndatorează
Manipularea prin frică și teroare din plandemie a ajuns la paroxism
Zoe Dantes: „Între Libertate și Frică. Ce alegi? Vreme este!”

yogaesoteric
23 ianuarie 2026