Paul Dragoş Aligică: Dincolo de faţada așa-numitei „societăți civile”: o problemă reală de politologie

Ar fi necesar să devenim mai atenți la acest joc de prestidigitație propagandistică, în care etichetele sunt vânturate ca într-un joc de alba-neagra: extremist, proeuropean, fascist, putinist, pro-occidental, populist, anti-occidental, naționalist, patriotism luminat, naționalism civic, iliberal, liberal, democrat, antidemocrat…….

Toți acești termeni aveau, la un moment dat, un sens clar, intuitiv. Nu mai au. Azi termenii își schimbă sensul și conținutul într-o manieră strategică, în funcție de obiectivele „centralei” de propagandă și ale mișcării social-politice pe care aceasta o alimentează ideologic și propagandistic.

Ei fac parte astăzi din recuzita și instrumentarul prin care funcționează sistemul emergent de propagandă și noua arhitectură emergentă de putere, manipulare și exercitare a influenței.

De exemplu, o mișcare sau o poziție care exprimă direct preferințele majorității – deci, în sens clasic, o manifestare a principiului democratic – poate fi etichetată drept „populistă” atunci când contravine unor agende dominante. Astfel, ceea ce era prezentat ca expresie a voinței populare devine, prin reetichetare, suspect sau delegitimat.

Conform acestei logici, avem acum în Europa o situație în care suntem aproape de pragul în care majoritatea simplă a cetățenilor să fie calificată ca extremistă!

În mod similar, poziții sau idei asociate tradițional liberalismului – cum ar fi libertatea de exprimare, limitarea intervenției statului, respectarea constituţiei sau pluralismul – pot fi reinterpretate și etichetate drept „extremiste”, „putiniste” sau chiar „fasciste”, nu pentru că și-ar fi modificat conținutul, ci pentru că au devenit incomode în raport cu o anumită linie politic-ideologică.

Recunoscând această nouă realitate, este momentul să punem pe masă problema așa-numitei societăți civile și a mișcărilor pretins civice.

Mascarada propagandistică și de măsuri active a așa-numitei societăți civile

Și aici avem de-a face cu același fenomen: se utilizează o terminologie veche, care avea o anumită referință în conștiința publică, pentru a acoperi, în spatele ei, o nouă structură, un nou sistem, o nouă formulă și o nouă mecanică a exercitării puterii politico-ideologice și economice.

Societatea civilă sau apelul la ea a fost, pentru multă vreme, în afară de a fi obiectul unei cercetări academice riguroase, cal de bătaie și vacă de muls pentru propagandiști și ideologi, care vânturau, de pildă, evocarea experienței est-europene comuniste și postcomuniste și mitologia societății civile create atunci, pe post de substitut pentru analiză sau gândire politică.

Dar aceasta este o chestiune minoră dacă privim situația în raport cu ceea ce se petrece astăzi. Azi, acest capital de imagine favorabilă asociat cu acest termen confuz – bun în discursul public pseudo-academic de tip „intelectual public” (mult mai precis în discursul academic tehnic, dar de obicei autorii de acest fel nu frecventează această literatură tehnică) – este pus la dispoziție și utilizat fără scrupule, într-o manieră politică fățișă și agresivă.

Așadar, ceea ce vedem astăzi sub eticheta de „societate civilă” – inclusiv multitudinea de ONG-uri, de la cele „ale binelui” până la cele ale expertizei și progresului – face parte dintr-o nouă formulă, un nou tip de mecanism sau de mașinărie politică, care funcționează în paralel, uneori convergent, alteori divergent, cu vechiul sistem politic în care partidele și entitățile de tip profesional sau sindical erau vectorii centrali.

O nouă formulă şi structură politică apare sub ochii noştri

Avem, deci, de-a face cu un fenomen politic sui generis. O creație a ultimelor decenii, testată inițial în Statele Unite: un amalgam de ONG-uri, structuri sub acoperire, vedete, influenceri, pseudo-intelectualitate, pseudo-academie, inițiative „ale binelui”, interfețe cu structuri de tip stat paralel sau segmente ale acestuia, prezență şi control mass media şi social media pe față şi sub acoperire, infiltrarea și politizarea societății civile autentice, precum și eviscerarea și infiltrarea organizațiilor religioase până la infiltrare şi control ideologic şi propagandistic la nivel economic și corporativ.

Această nouă formulă sau acest nou sistem nu are încă un nume consacrat în politologie, în parte pentru că fenomenul nu este studiat explicit. Preocuparea disciplinară rămâne concentrată pe modelele politologice clasice, de secol XX, iar disciplinele și programele de cercetare sunt încă ancorate – uneori blocate – în acele cadre conceptuale, măsurătorile aferente şi retorica în cauză.

Mai există însă un aspect: o parte semnificativă din finanțarea cercetării în științele sociale și politice este, în prezent, influențată de aceste mecanisme și structuri.

Cum ar arăta, în aceste condiții, o cerere de finanțare europeană pentru un program de cercetare care să facă exact ceea ce, de pildă, în România, face un jurnalist precum Stephane Lucon: anume să descifreze mecanismele netransparente de tip ONG, structurile financiare, dimensiunile operaționale și modul în care vechile structuri politice – inclusiv prin intermediul unor „state paralele” din România şi din afară sau partide-paravan – devin parte a acestui proces de edificare a unui nou sistem de guvernanță?

Este naiv să credem că aceleași comitete și comisii de finanțare care contribuie la edificarea acestui mecanism complex și la consolidarea acestor formule politico-instituționale vor sprijini cercetări menite să le dezvăluie funcționarea internă și să le aducă în atenția științei politice și a științelor sociale pentru analiză critică și expunere publică.

Realitatea este că avem în față un mecanism, o structură și un fenomen de natură eminamente politică, o structură emergentă de factură politică și ideologică fără precedent în magnitudine și complexitate care operează într-o manieră netransparentă și manipulativă și, mai ales, pe baza unei agende care nu are legătură directă cu principiile democratice sau liberale.

Un fenomen antiliberal şi antidemocratic

A spune aceasta nu înseamnă a schimba democrația sau liberalismul în fetișuri. Este o constatare analitică: această formulă politică, care se prezintă drept expresie a unei societăți civile clasice și uneori vorbește în numele expertizei sau al științei, și alteori în numele unor valori umane supreme, are ca instrument central ideea de mobilizare online şi de stradă, nu de deliberare, ci de presiune, tensiune, agitaţie, diversiune, demascare și, uneori, forme de șantaj politic.

În această configurație, avem de-a face cu un tip de acțiune care se revendică de la tradiția liberală și democratică, dar care, în multe dintre manifestările sale concrete, se îndepărtează semnificativ de aceasta.

Și aici apare elementul cu adevărat spectaculos. Mișcările anti-democratice și anti-liberale ale secolului XX – comunismul sau fascismul – își asumau deschis natura: erau explicit anti-parlamentare, anti-liberale, anti-pluraliste. La fel, proiectele reacționare de tip teocratic, aristocratic sau futuriste de tip tehnocratic-elitist nu își ascundeau premisele și obiectivele.

Ceea ce avem astăzi este fundamental diferit. Nu mai avem de-a face cu o opoziție frontală, declarată, ci cu un proces de capturare și inversare a limbajului. Noua formulă își apropriază terminologia democratică și liberală, o golește de conținut și o reutilizează ca instrument.

Cu alte cuvinte, nu mai atacă democrația și liberalismul din exterior, ci operează din interiorul vocabularului lor. Se prezintă ca apărător al acestor valori, în timp ce, în fapt, le subminează.

Această capacitate de a utiliza limbajul adversarului, după ce i-a fost alterat sensul, conferă o eficiență politică mult mai mare decât vechile modele ideologice. Este o formă de acțiune care nu doar contestă, ci reconfigurează însăși gramatica discursului public, făcând dificilă chiar și identificarea fenomenului.

România este, în acest moment, unul dintre spațiile în care acest fenomen devine vizibil în mod precoce și distinct. Avem de-a face cu o combinație de structuri etichetate drept „societate civilă”, alimentate din două surse: una externă și una internă, legată de ceea ce este adesea numit „statul paralel” care funcționează exact pe acest parametru specific. Distorsionează sensuri, închid gurile, acoperă cu zgomot şi bruiaj, intimidează şi cenzurează.

Această combinație nu a rămas statică. Ea a crescut, s-a consolidat și a evoluat treptat într-o entitate relativ autonomă, în interiorul căreia începem să distingem tot mai clar contururile unui fenomen mai larg.

România devine astfel un caz ilustrativ pentru modul în care acest tip de structură se formează și se reproduce: prin impulsuri venite din centre de putere externe și prin procese de imitație sincronistă în societăți periferice sau semi-periferice. Cu alte cuvinte, nu este un fenomen izolat, ci expresia locală a unei dinamici mai generale, care se difuzează și se adaptează în funcție de context, dar păstrează aceleași mecanisme de fond.

Observație finală

Există tentația de a interpreta toate cele de mai sus ca fiind simple deviații sau excrescențe patologice apărute pe corpul, altminteri sănătos, al sistemelor liberal-democratice occidentale – deviații care ar fi fost ulterior exportate sau replicate, temporar, în societăți periferice sau semi-periferice. Tind însă să cred că această interpretare este eronată și, mai grav, liniștitoare în mod nejustificat.

Nu avem, în acest moment, nicio garanție că asistăm la o anomalie trecătoare. Este la fel de posibil – dacă nu mai probabil – să asistăm la emergența unei noi forme dominante de organizare a puterii și a guvernanței.

De asemenea, nu există nicio certitudine că sistemele liberal-democratice își vor putea reveni după ce au fost supuse unor procese interne de erodare: parazitare ideologică, eviscerare conceptuală, deformare valorică și reconfigurare instituțională. Aceste procese nu sunt exterioare sistemului, ci operează din interiorul lui, folosindu-i limbajul și mecanismele.

Concluzie

În ansamblu, ceea ce vedem nu este doar o degradare a limbajului politic sau o criză de interpretare, ci posibil semnalul unei tranziții de sistem. Confuzia terminologică, capturarea societății civile și convertirea ei în instrument politizant, atacurile la adresa religiei instituite, capacitarea trogloditismului și oportunismului intelectual ca formă de legitimare și diversiune, incapacitarea cercetării academice asupra fenomenului și reconfigurarea mecanismelor de putere din spatele tuturor acestora indică apariția unei noi arhitecturi politico-instituționale, încă insuficient înțelese, dar deja operaționale.

În fața acestui fenomen, prima urgență este clarificarea: înțelegerea lucidă a naturii sale reale. Să înțelegem că ne confruntăm cu ceva mult mai serios și mai periculos decât face să pară…….

Autor: Paul Dragoș Aligică

Citiţi şi:
Paul Dragoș Aligică: Magnitudinea și gravitatea crizei și prăbușirii domeniului discursului public și al intelectualității publice din România
Paul Dragoș Aligică: O precizare necesară: propagandă, cenzură și „măsuri active” – trei fenomene diferite, dar interconectate
Gheorghe Piperea: „Libertatea de exprimare apără și ideile care șochează, rănesc sau neliniștesc”

 

yogaesoteric
28 aprilie 2026