Consiliul păcii. Sfârșitul hegemonismului. Ecouri ale discursului președintelui Donald Trump la Davos. România și Ucraina, AUR și MAE

Lumea cu și fără hegemonism ‒ din nou Vestul și Estul

Ultima perioadă din istoria fugară a omenirii ne descoperă pe lângă narațiunile îndeobște repetabile denumite inflație, datorii, îndatorarea înrobitoare, stagflație, productivitate, noile tehnologii etc. și ceva mai puțin obișnuit la scara unui popor mare și prin acesta la scara mare a omenirii.

Este vorba despre Reconquista interioară, adică despre recucerirea cuceritorilor vremelnici cu adâncă penetrare interioară și de aceea mult mai greu de învins.

Această fațetă a narativului geopolitic mondial, reconfigurat în urma reuniunii de la Davos, ne descoperă un Trump de dincolo de scena războaielor economice și a tranzacționalismului geopolitic, scenă pe care este foarte vizibil și foarte atacat. Chestiunea care a scandalizat cercurile ideologilor globalismului este cea care vizează tocmai Reconquista interioară, prin care America a fost restituită spiritului american de care vorbesc Tocqueville, F.J. Turner dar și Walt Whitman.

Cultul imnic al „firelor de iarbă” este de formulă psaltică atestând rădăcina biblică a poemelor acestui mare poet american. Motivul firelor de iarbă este, evident, de sorginte psaltică evocând cunoscutele versete din Psalmul 102: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său” (Ps. 102, 15-16).

Și iată unul dintre celebrele poeme ale lui W. Whitman, în traducerea de excepție a lui Mihnea Gheorghiu:

„O viață mereu ‒ mereu murind!
O, îngropările din mine, din trecut și din prezent!
O, eu, în timp ce merg înainte, material, vizibil, imperios ca întotdeauna!
O, eu, ceea ce am fost ani de zile, acum mort (nu mă lamentez ‒ sunt mulțumit);
O să mă desprind de acele cadavre ale mele, pe care le întorc și le privesc în locul unde le-am aruncat!
Pentru a trece mai departe, trăiește! (Trăiți mereu!) Și lăsați cadavrele în urmă!”

De la o asemenea înălțime căzuse America și sub semnul unei asemenea Reconquista și-a lansat Trump programul restaurator.

Înțelesul acestui program, pe partea sa spirituală, națională sau suveranistă, derivă din fenomenul denumit „marea întoarcere” (revolvo) la valorile biblice, iudeo-creștine și la normalitate (common sense), în fruntea căreia îi vedem pe Donald Trump și excepționala sa echipă (la vârf cu J.D. Vance).

Același înțeles de întoarcere se poate citi în totala transformare a configurației geopolitice a lumii. Trump a acceptat efectul unei realități marcată de ceea ce am putea denumi sfârșitul globalismul hegemonist, deci al unui sistem mondial bazat pe hegemonismul planetar.

Acesta nu mai era posibil în condițiile ridicării puterii asiatice a Chinei și a emergenței noului pol eurasianist indus de alianța BRICS. În acest context, Trump a întors America la doctrina wilsoniană a unei Americi interesată să apere ideile naționale sau suveraniste, pentru că numai dacă popoarele se apără prin autodezvoltare (dezvoltare autocentrată) lumea poate fi apărată de riscul unui nou hegemonism de variantă nouă, un fel de globalism hegemonist de variantă eurasianistă.

Așa putem înțelege chemarea la dezvoltare autocentrată adresată popoarelor de către Trump în cadrul discursului său la Davos.

Instaurarea unei ordini multipolare este aproape imposibilă în cadrul unui nou globalism cu ispită hegemonică.

Expansiunea sistemelor comerciale de rază mondială, în spatele căreia citim ușor războiul marilor corporații supranaționale, poate fi temperată numai prin dezvoltarea națională, a fiecărui popor, înlăuntrul unei lumi multipolare, adică în jurul unor centre regionale.

Tot așa putem înțelege sensul declarației ministrului american al Apărării care cere puterilor BRICS să se angajeze public că nu vor înainta peste linia roșie a emisferei vestice, adică a unei lumi regionale al cărei centru este, în noua viziune, America.

Noua siglă a Consiliului Păcii evocă ideea Technat-ului Americii de Nord, o viziune în care se citesc și elemente ale doctrinei Monroe adaptate la cadrul lărgit al Emisferei Vestice, așa cum o preconizează Donald Trump.

Președintele american și echipa sa au înțeles că noua configurație este marcată de ascensiunea unei puteri asiatice extraordinare, care, ca altădată America, este somată de propria sa creștere interioară, să pună în aplicație un proiect de expansiune mondială, pe care l-a și definit prin doctrina Belt and Roads Initiative (BRI).

Ca și programul evocator al lui Trump, și această inițiativă evocă mitul unei puteri așa cum au imaginat-o marii împărați ai Orientului care se autodefineau împărați ai întregii lumi. Asemenea procese expansionare, bazate pe vehiculul imperiului informal (al comerțului mondial), pot fi benefice dacă sunt întâmpinate cu puteri interne organizate, dacă nu, vor fi devastatoare.

Chemarea lui Trump către popoarele lumii de a se auto-organiza prin doctrine de dezvoltare autocentrată așa poate fi citit. Este un exemplu de inteligență geopolitică de stil nou, defensiv deopotrivă pentru popoare și pentru o lume care se confruntă cu un nou globalism, chiar dacă unul fără hegemonie.

Îl putem denumi mondialism pluralist bazat pe autodeterminare națională. Discursul lui Trump la Davos este un manifest adresat unei asemenea lumi, o chemare spre o nouă ordine bazată pe realism geopolitic, pe părăsirea iluziilor legate de vechiul hegemonism, care pretinsese că poate apăra ordinea lumii dintr-un singur centru și deci pe cheltuielile Americii, ale centrului care se pomenise în poziția de hegemon al planetei.

Această eră s-a terminat, ne spune Trump la Davos.

Locul ei poate fi luat fie de o mare și amenințătoare dezordine planetară, fie de o nouă ordine bazată pe întoarcerea la valorile autodeterminării popoarelor.

Este imperativ ca să revină pe scenă dialogul popoarelor și al noilor puteri cu responsabilități regionale pentru ca lumea să nu alunece pe panta marii dezordini planetare sub spectrul unui al Treilea Război Mondial autodistructiv pentru sistemul vieții pe planetă. În acest sens, Trump avertizează asupra formulelor al căror deces amenință să atragă omenirea în gaura neagră a colapsului lor.

O asemenea formulă este cea derivată din proiectul metisajului planetar de neamuri și de rase care, spune Trump la Davos, va îngropa forțele identitare ale popoarelor. Discursul de la Davos are și un înțeles de avertisment asupra iluziei că omenirea poate fi salvată prin expansiunea unui sistem comercial de rază planetară, oricare ar fi culoarea acestuia. Un asemenea sistem va fi benefic, subliniem, numai dacă va fi întâmpinat oriunde cu puteri organizate.

Precum spunea Eminescu în fața marii expansiuni comerciale din veacul al XIX-lea, când acest proces atinsese primul său vârf: „Negoț, comunicații, drumuri de fier sunt ca veninurile tari: vindecă bine întrebuințate, nimicesc rău întrebuințate. Pentru state bine organizate, în care producția internă e foarte diversificată, orice drum nou aduce un spor de putere și de dominațiune asupra naturii, în state rău și inept organizate orice drum nou, orice comunicație nouă e un nou canal prin care se storc sucurile sale vitale…….” (1)

Frontiera, locul unde se descoperă profilul moral al statelor

Optimismul discursului de la Davos al președintelui american Donald Trump se estompează pe măsură ce ecourile sale răsună în văile de amar ale emisferei estice. Aici sistemul este deja unul marcat de o nouă frontieră pe care este necesar să învățăm s-o citim ca să aflăm adevăruri localnice care nu se văd sau se ignoră când privim lumea de la Washington sau de la Bruxelles.

În spațiul noii frontiere dintre lumi suntem somați să luăm act de nenorocirile noastre în termenii acestei noi frontiere, cu războaiele ei, cu mediocritatea celor ce s-au pomenit în fruntea popoarelor locului și etalează toate semnele derivei. Fenomenul frontierei este între cele mai complexe fenomene de tip geopolitic, social și spiritual (noopolitic). Frontiera ne spune cum cresc statele dar și cum dispar.

America a fost creația mișcării frontierei spre Vest, de la țărmul Atlanticului spre Pacific, ne spun așa de frumos doi sociologi, Alexis de Tocqueville și F.J. Turner. Dreptul omului de a fi liber la casa lui, în gândire și în atitudine, pentru ca ideile sale să nu fie alungate după gratii și libertatea lui să nu poată fi suprimată, se citește cel mai deplin în narativul frontierelor.

Frontiera dintre români și români a preluat pe toată durata imperiului bolșevic forma reprimării acestui drept, încât românul de dincolo să nu se mai cunoască pe sine și să nu se mai recunoască în fratele lui de dincoace, să-și uite limba, credința, să-și piardă memoria și voia de a fi ceea ce este, român. Inamicul libertății a trecut la faza totală, aceea a eliminării sale ființiale ca să nu i se mai audă vocea, să i se uite numele și neamul.

Totul era menit nimicirii ființei spirituale a românității

Putem spune că frontiera este indicatorul cel mai fidel al esenței unui stat. Acolo se poate citi tăria acestuia, forța de gravitație a centrului, puterea de care dispune un popor în serviciul ființei sale în fața presiunii altor popoare. Acolo se dă testul zilnic al păcii și deci al competenței pacificatoare a unui stat și tot acolo survin înverșunările, se etalează trufia statelor mediocre, a statelor care ridică agresiunea spirituală la rang de tehnică în serviciul auto-afirmării sale.

Micile șicane și deopotrivă înverșunările de frontieră devoalează spiritul care animă un stat în raport cu vecinii săi. Citirea zilnică a „evenimentelor” de la frontieră îi permite statului să formuleze un diagnostic corect în legătură cu vecinii și să conchidă dacă aceștia sunt mișcați de impulsuri pacifice ori războinice în stratul lor mai profund.

Asemenea evenimente se petrec și la frontierele de la răsărit și la cele de la apus ale României, de la nord și de la sud. În substratul unui stat zac un pacificator sau un războinic iar evenimentele aparent minore din zona de frontieră ne spun care dintre cele două tipare dau marca spiritului unei frontiere.

Frontiera este locul viu în care ni se descoperă profilul moral al unui stat.

Acolo putem afla dacă un stat este slab sau puternic, inteligent sau repetent, corect sau incorect etc. Lectura frontierelor a fost și este, în mod firesc, solul din care au răsărit ideile geopolitice ale tuturor statelor, deci și ale statului român. Evenimentele de la frontieră sunt toate narațiuni vii în care putem citi țesătura geopolitică a unei zone.

Un asemenea eveniment s-a petrecut recent la frontiera cu Ucraina.

La linia de vecinătate a statului român cu cel ucrainean a fost agresat un deputat de către autoritățile ucrainene de frontieră. Fenomenul este de o gravitate de natură să determine reacția severă a statului român.

Orice deputat, indiferent de culoarea politică, este un exponent al statului român, este chiar statul în expresia lui personalizată. O asemenea persoană reprezintă, în dreptul ei, prima din cele trei puteri într-un stat, puterea legislativă.

Incidentul atestă o atitudine ostilă a statului ucrainean față de statul român în expresia lui personalizată. Statul ca instituție supremă a unui popor nu are culoare politică, el este o instituție națională, adică este expresia întregii națiuni înlăuntrul căreia apar partide politice diverse, trăiesc comunități etnice diferite etc.

Statalitatea nu are culoare mono-politică decât în statele dictatoriale, unde statul preia culoarea politică a unui partid, care devine astfel partid-stat. Statul se poate afla în poziție subalternă, pe plan intern, față de un partid sau grup de partide și atunci devine stat oligarhic, sau față de o putere externă și atunci devine stat colonial.

Prin urmare, un stat de reprezentare a unui popor, cu toți cetățenii din cuprinsul său, indiferent de culoarea lor politică sau etnică, este un stat național.

Dacă devine stat subaltern a încetat să fie stat de reprezentare a intereselor unei națiuni.

Statul suveran este inevitabil stat național, încât, sub această calitate, nu poate fi stat mono-politic.

Dacă încetează să fie stat național, înseamnă că a devenit stat oligarhic sau colonial. Chiar statele federale sunt înlăuntrul formei federative tot state naționale. Expresia ideal-tipică a statului federal este oferită de modelul Statelor Unite ale Americii de Nord (cumva singura federație de state care a reușit să îmbine plenar în una și aceiași structură pluralitatea cu unitatea deplină). Cel mai înalt succes al acestui popor-continent este construcția unui stat în care avantajul comparativ se îmbină armonios cu formula succesiunilor coexistente.

Statul național preia și unele atribute politice atunci când politica este una națională, dar atunci, mai ales atunci, spunem că este stat național. Ceea ce s-a petrecut la frontiera româno-ucraineană este de o gravitate excepțională fiindcă autoritățile ucrainene au confirmat că nu recunosc atributul de stat național al statului român în expresia lui personalizată, ba chiar îl sfidează.

În viziunea belicoasă a funcționarilor frontierei ucrainene, calitatea personalizată a statului română este socotită demnă de dispreț judecând după tratamentul pe care l-au aplicat unui diplomat român.

A apăra drepturile la educație, la limbă și la credință este o normă universală, stipulată ca atare în toate documentele internaționale. A apăra dreptul la identitate al cuiva nu înseamnă încălcarea dreptului la identitate al altcuiva. Statul ucrainean, prin autoritățile sale de frontieră, își definește profilul de stat adversar față de una dintre etniile conlocuitoare, ceea ce echivalează cu încălcarea atributului său de stat național, preluând culoarea unui stat etno-totalitar.

Un stat care-și agresează o parte a cetățenilor suspendându-le exercițiul limbii, al școlii și al bisericii, este funciarmente un stat totalitar-represiv. Iată fundalul care vorbește de la sine despre deviațiile disprețuitoare ale autorității de frontieră a statului ucrainean față de un parlamentar român, care este statul român în expresia lui personalizată: „tratamentul la care am fost supus depășește orice standard minim de conduită instituțională și respect al demnității umane. ……. Am fost condus într-un container metalic neîncălzit, în condițiile în care temperatura exterioară era de aproximativ -12 / -13 grade Celsius”, a afirmat deputatul Petru-Gabriel Negrea, potrivit comunicatului de presă.

Acesta a precizat că în acel container a fost obligat să se dezbrace complet pentru un așa-zis control trupesc, fără vreo justificare legală.

„Această decizie survine în contextul în care, în ultimul an, am avut poziții publice constante, asumate și documentate în apărarea drepturilor comunităților românești din Ucraina, în special a dreptului acestora la identitate națională, limbă, credință și educație”, a mai spus deputatul AUR.

Unde este echivalența morală a celor două state: român și ucrainean? Ca să ne lămurim, vom pune față în față cele două tipuri de reacții: a statului ucrainean în expresia personificată a funcționarilor săi de la frontieră și a statului român în expresia personificată a parlamentarului român, devoalată de atitudinea sa față de ucraineni:

„Am primit sute de cetățeni ucraineni în hotelurile mele, din solidaritate umană și creștină, fără expunere mediatică.

Această realitate demonstrează clar că demersurile mele nu au fost îndreptate împotriva poporului ucrainean, pe care îl respect, ci exclusiv în apărarea drepturilor legitime ale românilor din Ucraina. În ultimul an am semnalat public: agresiunile și tentativele de preluare forțată a bisericilor românești, inclusiv cazul grav al Catedralei «Sfântul Duh» din Cernăuți, unde preoți și credincioși români au fost agresați; reducerea drastică a numărului de școli și licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, ca urmare a reformelor educaționale aplicate de statul ucrainean” (cf. București, 25 ian., Agerpres și ActiveNews, AUR: Solicităm explicații MAE și Ambasadei Ucrainei după tratamentul umilitor aplicat deputatului Petru-Gabriel Negrea).

Fenomenul frontierei dintre Ucraina și România vorbește de la sine. Acolo se vede bine spiritul care-i animă pe unii și pe alții ba, încă mai concludent, pe cei în care se poate contempla expresia personificată a celor două state pe versantul relațiilor dintre ele.

Autor: Prof. Ilie Bădescu

Note:

1. Mihai Eminescu, Dezvoltarea comerțului și a căilor de comunicații, Timpul, 31 octombrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 387, 388.

Citiți și:
Deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea, susținător al drepturilor românilor din nordul Bucovinei dar și al refugiaților ucraineni, umilit și interzis abuziv în Ucraina. MAE nu reacționează!
Mesajele lui Trump la Davos (I)

 

yogaesoteric
11 februarie 2026