Marea prefacere a Complexului Energetic Oltenia în nimic

La nivelul Complexului Energetic Oltenia (CEO) se pune la cale o minune economică. Și e minune fără ghilimele, pentru că pentru așa ceva este nevoie de talent și milioane de euro salarii și indemnizații pentru management în perioada de implementare. Și nu este simplu, pentru că vorbim de o companie cu o cifră anuală de afaceri de mai multe miliarde de lei. Adică bugetele a zeci, poate sute de comune din România.

Dacă sunt mai mici, poate alte mii de comune din țară. Este o performanță să ajungi să ai o companie care acum 15 ani producea peste 3.000 MW, adică jumătate din consumul actual de curent electric al țării, și să tindă către zero. Nu ai cum să numești aceasta decât „minune economică”, inginerie financiară de mare finețe, pentru că nu ai cum să faci să dispară, într-un timp atât de scurt, peste 20.000 de locuri de muncă din economia Olteniei. Vorbim de salariați ai Complexului Energetic Oltenia din Gorj, Dolj, Mehedinți și Vâlcea.

Rând pe rând, activitățile au fost puse pe butuci și externalizate. Din cele externalizate de la Vâlcea și Dolj s-a ales praful sau este în curs de a se alege. Dacă la carierele miniere din Vâlcea am asistat de-a lungul anilor la prăbușiri de excavatoare, la termocentralele din Dolj vedem doar dispariția rapidă a unor coloși energetici. Unul este Ișalnița, care deținea un grup pe cărbune poate unic în zonă, cu două cazane, respectiv Societatea Electrocentrale Craiova, care își târăște leșul pe altarul termoficării. Mai vorbim de sectorul minier și termoenergetic din Mehedinți, care a ajuns fier vechi și a rămas total fără salariați. Ultimii plecați au fost cei de la Husnicioara. Halânga este de mult într-un proces amplu de ruginire. Mai este o rugină și pe la Brăila. Culmea, o termocentrală pe gaze naturale. Pare hilar, nu? În timp ce la CEO se chinuie unii cu mare talent să organizeze licitații pentru grupuri noi pe gaze naturale.

În Gorj, situația este încă vie, sau așa pare pacientul. Nivelul de viață și chiar de trai ar fi urmat să se termine în 2026, odată cu finalizarea Planului de restructurare și de închidere a capacităților pe cărbune. Politicienii au constatat că managementul CEO, indiferent de culoarea politică, a dat chix și nu a produs niciun fel de investiție nouă, din cele 10 anunțate, adică 8 parcuri fotovoltaice și două centrale pe gaze naturale. Ce să închizi, dacă nu ai construit nimic? Cu toate că și noile investiții nu ar fi însemnat decât vreo 300 de locuri de muncă în total. Hai 500, cu tot cu pile. Când au întrezărit finalul CEO pe bune, unii salariați au țipat în 2025 că vor rămâne în prag de iarnă fără locuri de muncă și astfel s-a reușit prelungirea perfuziilor până la finalul anului 2029.

Ce se petrece cu sectorul minier din Gorj? Încă mai susține salariați și familii. Câteva mii. Și cel energetic, la fel. Numai la Complexul Energetic Oltenia lucrează 8.000 de oameni și mai sunt alte câteva mii care trăiesc de pe urma mineritului, inclusiv 29 de primării din Gorj și altele din celelalte județe, unde încă anumite imobile sunt purtătoare de impozite. Cred că toată lumea este convinsă că nu se va mai investi nimic în carierele miniere și în termocentrale. Se va merge cum se va putea, din restructurare în restructurare. Se pregătește lichidarea mineritului, deși, teoretic, România ar fi necesar să mai țină de capacitățile energetice pe bază de cărbune și pe orice altă bază: papură, deșeuri, lemne. Orice care îți poate produce energie când nu o ai. Și locomotive cu aburi, cum le-au păstrat englezii. Dar tema aceasta e redundantă. Finalul este scris.

Complexul Energetic Oltenia continuă să se prefacă în nimic. Vor dispărea rând pe rând subunitățile miniere, salariații, grupurile pe cărbune. Nu mai sunt decât 4 ani. Adică doar un răgaz pentru a mai scoate la pensie câteva mii de oameni. Acesta mai este rolul Complexului Energetic Oltenia: social. Cât privește noile investiții, acestea nu există: 8 parcuri fotovoltaice invizibile încă și două centrale pe gaze. Cea de la Turceni are o nouă prelungire de termen pentru licitație, iar cea de la Ișalnița a fost anulată. Nu se știe dacă mai este timp. În plus, se pune la cale înființarea Filialei pe Lignit, care să înglobeze toate capacitățile din minerit și termocentralele pe bază de cărbune. Un fel de cimitir al elefanților din sectorul minier și energetic.

Este nevoie de un mare talent să distrugi total o companie care producea mii de megawați și cifre de afaceri de miliarde de lei noi și din care trăiau sute de mii de oameni. Numai România poate. Și mai și plătești salarii și indemnizații colosale pentru ca unii să prefacă un colos economic în nimic și să nu construiești o altă economie în locul celei care dispare. Atunci chiar nu știm pentru ce au murit unii pe la Podul Jiului, Podul Înalt și pe la alte poduri. Ce datorie au generațiile actuale față de trecut? Ce lăsăm noi în urmă? Nimic!?! Doamne ferește!

Iată ce spunea la începerea luptelor din Defileul Jiului, în ordinul de zi din 11 octombrie 1916, generalul Ioan Dragalina: „Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la general la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc”.

Citiți și:
Nebunie! Cum se surpă România: Organizația de tip terorist-antifa Declic a blocat definitiv un baraj din Apuseni finalizat în proporție de 90%. Instanțele trădătoare ale intereselor României au anulat o autorizație de construire din 1987!
Luminița Arhire: „Într-o țară care a fost, era mare cel mai prost. Spune tu, pe ce-i cunoști dintre proști pe cei mai proști? După chică sau chelie, după unghii sau simbrie?”

yogaesoteric
4 martie 2026