Ordinea simulată sau anarhia disimulată

Injustiția circulației, toleranța ucigașilor asfaltului, inegalitatea rutieră în fața legii, toate aceste grave anomalii sunt, vai, de prea multă vreme, o tăcută complicitate generală la un haos pseudo legitim generator de moarte.

Există în România un spațiu al egalității teoretice care, privit mai atent, seamănă suspect de mult cu o junglă: ȘOSEAUA.

Pe acest teritoriu asfaltat, marcat cu linii albe și cu indicatoare reflectorizante, pe acest teren, zic, cu reguli aparent foarte clare și intolerante, se întâlnesc varii jucători care ar fi normal să practice același joc, după aceleași reguli stricte.

În realitate situația este cu totul altfel: există unii, din ce în ce mai mulți, care pe același teren, jucând același joc, nu se supun deloc acelorași reguli.

Concret: pe terenul numit „drum public” toți jucătorii ar fi normal să dețină un permis care atestă că știu în ce constă jocul, cunoscându-i regulamentul, limbajul semnelor și al semnalelor. În plus, pentru a putea să intre pe acel teren, jucătorii, numiți conducători de varii vehicule, au musai nevoie de asigurare pentru acele vehicule, de inspecție tehnică periodică, de rovinietă, de taxe fiscale plătite la zi și de alte anxietăți legale rezolvate.

Împotriva lor, atunci când greșesc se aplică multiple sancțiuni și varii pedepse.

Alți jucători însă, mulți, pe același teren, au în cel mai bun caz o biată sonerie sau un clopoțel atârnat la gâtul calului.

Conducătorul auto, așadar, indiferent de categoria permisului sau de vechimea sa, este supus, încă de la început, unei pedagogii foarte complexe și severe.

Pentru a putea conduce, este necesar să învețe tehnică de șoferie, legislație, să susțină în prezența poliției examene, să plătească apoi multiple taxe, să își asume varii sancțiuni. El este apoi monitorizat în cele mai năstrușnice chipuri, filmat, fotografiat, verificat, amendat.

Orice greșeală îl poate costa bani, puncte, permisul sau chiar libertatea.

În schimb, pe aceeași șosea, circulă bicicliști fără o minimă instruire formală, trotinetiști electrizați de viteză și, uau, mai ales, tot felul de care și căruțe, unele total improvizate, fără nicio semnalizare, fără niciun element reflectorizant măcar, fără nicio minimă verificare tehnică, și chiar conduse, deseori, de niște băițeguși minori.

Vehicule de secol XIX slobode pe această complexă infrastructură de secol XXI.

Nu este vorba nicidecum de a demoniza pe cineva, ci de a propune în mod serios o privire spre această flagrantă asimetrie juridică, atât de evidentă.

Șoseaua – un teritoriu al responsabilității selective

Statul român a decis că responsabilitatea trebuie dozată în funcție de motor. Cu cât motorul este mai mare, cu atât obligațiile cresc.

Dar dacă unii circulă cu orice alt tip de vehicul fără motor, de-a valma cu cele cu motor, sunt, practic, absolviți și exonerați de complexitatea legii.

Dar riscurile în trafic nu sunt deloc în funcție de cilindre. Sunt în funcție de vehicul, de echipament, de comportament, de vizibilitate, de previzibilitate, de cunoașterea și mai ales de respectarea legii.

O căruță nesemnalizată, condusă de un căruțaș beat, pe timp de noapte, este cu mult mai periculoasă decât un autoturism condus imprudent.

De cel de-al doilea sunt multe șanse să scapi (a nu se înțelege că este normal).

Un minor care mână caii unei căruțe încărcată cu fiare vechi sau cu baloți de paie, pe un drum național sau, mai abitir, într-o intersecție intens circulată, neavând nicio cunoștință sau prudență legală, nu poate fi privit ca un simbol al tradiției. Este o teribilă vulnerabilitate publică generatoare de multiple catastrofe.

O trotinetă care schimbă direcția brusc, fără semnalizare, nu e doar expresia mobilității urbane, ci este întâi de toate un uriaș factor de risc, pe al cărui cadru ar fi necesar să scrie mare: bringer of death (generator de moarte)!

Egalitatea în fața legii, principiu sau ornament?

Constituțional vorbind, toți suntem egali în fața legii. Practic, pe șosea în România funcționăm într-un regim al excepțiilor tolerante.

Conducătorul auto plătește pentru dreptul de a utiliza infrastructura. Alții o abuzează fără nicio contribuție și fără nicio obligație comparabilă.

Desigur, bicicleta e un mijloc ecologic, căruța este un vehicul tradițional, trotineta este simbolul noii mobilități. Dar niciuna dintre acestea nu pot suspenda primejdia sau responsabilitatea.

Pe un teren comun, într-un joc comun, regulile este necesar să fie comune și egal respectate.

Nu identice în formă, dar echivalente în exigență. Dacă există obligații tehnice sau de vizibilitate pentru un autovehicul, este neapărat nevoie să existe și pentru o căruță care circulă pe același drum public cu aceleași obligații, reguli și aceeași legislație. Dacă există sancțiuni pentru conducerea fără permis pe acel drum public, atunci este necesar să existe o formă minimă de certificare a competenței pentru absolut oricine participă activ la traficul de pe acel drum public, indiferent de mijlocul de deplasare.

Toleranță sau indiferență ?

Se invocă adesea argumentul social: nu poți cere același nivel de conformare tuturor. Și totuși, șoseaua nu este un spațiu social, ci unul tehnic și special. Ea nu negociază cu tradiția și nu iartă niciodată precaritatea.

Accidentul nu face diferențe culturale, ci ucide egal.

A tolera neglijența sub pretextul compasiunii, înseamnă a preschimba compasiunea în risc mortal colectiv.

În numele unei false indulgențe, perpetuată istoric deja, acceptăm mereu o dublă măsură, care produce nu doar insecuritate pentru toți, ci moarte programatică.

Civilizația ca disciplină comună

Problema nu este existența bicicletelor, a tractoarelor, nici a trotinetelor și nici a căruțelor. Problema cu adevărat importantă este absența unui cadru legislativ coerent, aplicat corect și uniform.

Șoseaua este poate cel mai democratic spațiu al societății moderne: toți îl folosim, toți depindem de comportamentul celorlalți care îl folosesc. Tocmai de aceea, disciplina este necesar să fie obligatorie, egală și comună.

Nu este vorba de a pedepsi, ci de a responsabiliza neapărat. De a introduce reguli de competență, de vizibilitate, de autorizare și de sancționare, egale pentru toți participanții la trafic. Indiferent dacă este vorba despre un TIR sau despre un cărucior pentru butelie. Nu pentru a complica viața cuiva, ci tocmai pentru a o proteja pe a tuturor.

Egalitatea pe șosea nu este un moft juridic, este o condiție de supraviețuire

Și până când nu vom înțelege că asfaltul nu e un spațiu al improvizației, ci al regulii comune, vom continua să confundăm libertatea de mișcare cu libertatea de a disemina pericolele morții.

A sosit vremea să aflăm și noi totuși, fără tăgadă, că între nătânga indulgență și responsabilitatea lucidă, civilizația a ales demult.

Autor: Cornel Constantin Ciomâzgă

Citiți și:
Comisia Europeană: Până la 19 ianuarie 2033, toate permisele din Europa vor fi înlocuite și se va trece la permisul auto digital, care va fi stocat în Portofelul Digital de Identitate al UE
Fostul șef al Poliției Rutiere desființează ideea de înlocuire a transportului clasic cu bicicletele: Este o mare prosteală! Maxim 20% dintre cetățeni vor merge pe bicicletă

 

yogaesoteric
8 martie 2026