Jumătate din rezervele de carburanți se află în afara țării. Aurul la Londra, gazele în Ucraina. Ce mai urmează?

România ar fi necesar să aibă peste 2 milioane de tone de combustibili în stocuri strategice de urgență, conform legislației europene implementate cu o întârziere de 10 ani, dar aproape jumătate din acestea nu se află pe teritoriul țării, ci în depozite din alte state membre UE, potrivit informațiilor oferite de Ministerul Energiei, Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei a anunțat că va dispune o verificare completă a c, după ce chiar el a declarat, într-o intervenție la un post TV, că aproape jumătate din cantități nu se află pe teritoriul național.

Potrivit ministrului, datele oficiale indică existența a peste două milioane de tone de combustibil în rezervele strategice. El a subliniat că legislația obligă companiile din domeniu să asigure atât constituirea acestor stocuri, cât și transportul lor în țară atunci când situația o impune. Nerespectarea obligațiilor legale ar atrage „o sancțiune uriașă” din partea statului, a avertizat acesta.

Autoritățile vor compara documentele cu realitatea din depozite

Ministrul a precizat că verificările vor începe „la prima oră”, pentru a confirma dacă stocurile raportate în documente corespund cu cele existente fizic în depozite și a insistat că România nu se află în nicio situație de risc privind accesul la rezervele sale strategice, însă consideră necesară o validare rapidă și riguroasă a datelor.

Ivan a afirmat că doar 56% dintre acestea se află pe teritoriul național, iar restul, aproximativ 44%, sunt depozitate în afara țării, în facilități considerate strategice și despre care oficialul susține că pot fi aduse rapid în România în caz de necesitate.

Decizia sa vine în contextul în care declarațiile privind cantitățile aflate în afara țării au ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea României de a mobiliza rapid resursele în caz de criză.

De asemenea, Nicușor Dan a semnat un Acord cu Volodîmîr Zelenski potrivit căruia gazele din Marea Neagră vor fi depozitate în Ucraina. Și rezerva de aur a României se află în afara țării, la Londra.

Citiți și:
Războiul din Orientul Mijlociu este o oportunitate pentru a reimpune măsuri draconice similare perioadei covid, dar pe motiv energetic?
Prostănacii care au condus România au distrus producția de energie cu mâna lor

 

yogaesoteric
6 aprilie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More