Omenirea a fost dintotdeauna pe mâna unor mari nebuni

Articolul de față își propune să prezinte o analiză critică a modului în care, de-a lungul istoriei, lideri cu profiluri psihice patologice au confiscat destinele popoarelor prin războaie de agresiune și de expansiune. Se face o distincție clară între dictatorii cuceritori și cei care își apără națiunea, subliniind pericolul ca, în epoca actuală, tehnologia de distrugere în masă să ajungă sub controlul unor „genii ale răului”. Lucrarea apelează la mărturii literare și istorice pentru a avertiza că supraviețuirea umanității depinde de trezirea conștiinței colective în fața imprevizibilității unor lideri iresponsabili.

Un război nuclear ar însemna sfârșitul lumii

Folosirea Inteligenței Artificiale (IA) pe plan militar reprezintă unul dintre cele mai mari salturi tehnologice din istoria modernă a apărării, modificând profund modul în care vor fi purtate războaiele.

Marile puteri militare globale (SUA, Rusia și China) investesc masiv în dezvoltarea AI pentru a obține un avantaj strategic, trecând la „războiul inteligentizat”.

Războiul inteligentizat reprezintă o etapă superioară în purtarea eventualelor conflicte militare, caracterizat prin utilizarea masivă a inteligenței artificiale (IA).

Noul tip de război bazate pe IA este promovat intens de cele mai mari puteri militare ca o modalitate de a obține superioritatea strategică.

Afirmația conform căreia „cine va stăpâni cel mai bine IA va fi cel mai puternic și militar” este susținută de lideri mondiali și experți în securitate, fiind considerată un element central în geopolitica secolului XXI.

Inteligența Artificială (IA) este descrisă ca un „multiplicator de forță” și în domeniul militar, capabil să schimbe radical atât modul în care sunt purtate războaiele, cât, mai ales, armele folosite.

În condițiile în care cele mai mari cuceriri ale omenirii au loc prin Inteligența Artificială, pericolul unui al treilea război mondial înspăimântă întreaga omenire, care poate fi distrusă, chiar și de mai multe ori, distinct prin fiecare „tip” de război, precum: război nuclear; război biologic; război chimic; război cu bombe cinetice; război cu super-arme cu fasciculule de particule; război cu arme laser cu energie direcționată; război cu arme electromagnetice etc.

Aceste arme utilizate într-un conflict la scară mondială ar putea distruge omenirea de pe întreaga planetă chiar și numai în câteva ore, la fel cum ar fi distrusă de un bombardament nuclear.

Folosirea celor circa 15.000 de arme nucleare deținute de 10 țări, dintre care în jur de 13.500 sunt deținute de Rusia și de SUA, ar conduce la dispariția totală a omului de pe Pământ, chiar pentru câteva milioane de ani, conform unor specialiști.

Nimeni nu are de câștigat de pe urma unui război nuclear, căci acesta ar duce nu numai la anihilarea totală a inamicilor, ci ar înconjura întregul Pământ cu radiații atât de puternice care ar face ca toate formele de viață de pe el să dispară.

După prima explozie nucleară, care a uimit militarii şi oamenii de ştiinţă, când aceștia s-au înghesuit să-l felicite pe Oppenhaimer, directorul ştiinţific al proiectului, acesta, devenind conştient şi afectat de consecinţele pe care „opera sa” a avut-o și, mai ales, pe care o poate avea asupra omenirii, a exclamat, reproducând un citat din textul sacru indian Bhagavad Gita: „Dacă strălucirea a mii de sori ar clipi pe cer, ar fi ca o strălucire a Celui Atotputernic ……. Eu sunt moartea, distrugătorul lumilor”.

În timpul Primului Război Mondial, Einstein era profund oripilat de modul în care știința și tehnologia (precum gazele toxice sau noile arme de distrugere) erau folosite pentru a masacra oameni, în loc să servească umanitatea.

În acest context, el a scris următoarea frază, care apare într-o scrisoare trimisă de el prietenului său, Heinrich Zangger, pe 6 decembrie 1917: „Întregul nostru progres tehnologic atât de lăudat – însăși civilizația noastră – este ca un topor în mâna unui criminal bolnav”.

Einstein nu critica tehnologia în sine, ci decalajul moral. El credea că am perfecționat instrumentele (toporul), dar scopurile noastre au rămas primitive sau distructive (criminalul).

Această idee este completată de o altă afirmație celebră a sa din volumul Out of My Later Years – Din ultimii mei ani (1950): „Perfecțiunea mijloacelor și confuzia scopurilor par să caracterizeze epoca noastră”.

Textul original al corespondenței sale se poate găsi în lucrarea The Collected Papers of Albert Einstein – Lucrările complete ale lui Albert Einstein (Volumul 8), publicat de Princeton University Press.

Ulterior, intuind consecințele catastrofale pe care le-ar avea asupra omenirii un război nuclear, Einstein a avertizat lumea formulând cugetări ce au devenit celebre: „Nu ştiu cum se va lupta în cel de-al treilea război mondial, dar ştiu că în cel de-al patrulea se va lupta cu bâte şi cu pietre” (cel de-al patrulea război mondial putând avea loc, posibil, numai după milioane de ani după cel de-al treilea război mondial nuclear) și „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi”.

Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care folosirea cuceririlor militare de vârf ale IA ar ajunge pe mâna unor „nebuni”, a unor „genii ale răului”, a unor „cuceritori malefici”, care nu mai au capacitatea să țină cont de aceste realități din cauza dorinței lor nebunești de a-și întinde cuceririle până când vor supune întreaga lume.

În condițiile în care omenirea ar ajunge pe mâna unor mari nebuni, aceștia, în condiția lor patologică, sunt în stare să ducă o luptă pentru dreptate până nu va mai rămâne om pe pământ, până la a distruge însăși umanitatea în numele căreia această luptă este purtată.

Despre „genialii cuceritori” malefici

În abordarea acestei teme, este necesar să se facă o diferență fundamentală între un dictator care atacă pentru a cuceri lumea și conducătorul unei națiuni care se apără de invadatorii care vor să șteargă de pe hartă națiunea sa.

Istoria consemnează faptul că numeroasele și marile nenorociri ale omenirii au fost cauzate exclusiv de prima categorie, respectiv de „genialii cuceritori” malefici, de „geniile răului” care, pentru setea lor nebunească de putere, au ucis mulţimi de oameni nevinovaţi ale unor popoare pașnice.

Succesul „genialilor cuceritori” malefici a constat în capacităţile și plăcerile nelimitate ale acestora de a ucide pentru a cuceri, în general pentru gloria lor personală.

Orice război de agresiune, de ocupare, de acaparare a altor teritorii din afara graniţelor propriei ţări ar fi necesar să fie judecat corect și consemnat în istorie ca fiind „criminalitate statală organizată”, iar criminalii ”cuceritori geniali” ca „lideri ai criminalităţii statale organizate”.

Un „geniu militar al răului” spunea că „Femeia cea mai folositoare este cea care naște cei mai mulți copii” (Napoleon Bonaparte). Pentru ce susţinea respectivul „geniu militar al răului” aceasta?
Pentru a avea carnea de tun necesară ambiţiilor sale nebuneşti de a cuceri lumea.

În ţara lui au fost mame care au avut și 5-8 copii-băieţi, care au fost înrolaţi, pe rând, în numeroşii ani de războaie, ca și tatăl lor, și care au fost cu toții măcelăriţi în sângeroasele lupte purtate „pentru gloria împăratului”.

Acest „mare cuceritor” a lăsat în urma sa, în propria lui ţară, sate întregi în care nu mai existau bărbaţi între 20 și 50 de ani, în care erau sute de mii de femei ai căror bărbaţi și copii-băieţi le-au fost luaţi cu forța și duşi pe cele mai îndepărtate câmpuri de luptă, la mii de kilometrii în afara graniţelor ţării lor, unde au fost măcelăriţi pentru gloria respectivului „geniu militar” malefic, numit în cărţile de istorie „erou naţional”.

Aceste „genii militare” malefice au manifestat permanent o totală indiferenţă faţă de carnagiile săvârşite asupra unor întregi popoare paşnice, carnagii care nu puteau avea loc decât din partea unor „monştrii cu chip de om” în nebuneasca lor ambiţie de făurire a unor „imperii”.

Succesul „marilor cuceritori” malefici a fost cu atât mai mare cu cât au trimis mai multe vieţi nevinovate la moarte.

Exemplele de „genii criminale” ale omenirii sunt numeroase, dintre care aici îl amintim pe Ginghis Han (n. 1162 – d. 1227), ale cărui armate au ucis circa 40.000.000 de oameni, ceea ce a reprezentat 10% din populația lumii din perioada respectivă (când Mongolia avea sub 2.000.000 de locuitori).

Imperiul său caracterizat de o cruzime fără precedent a fost cel mai mare imperiu terestru din istorie, care a ajuns să acopere, în perioada sa de maximă cucerire, 22% din suprafața Terrei.

Masacrele și vărsările de sânge au fost atât de brutale cum nu s-au mai întâlnit în istorie până în secolul XX, când „genialul” criminal Hitler le-a depășit de câteva ori, atât prin numărul oamenilor uciși, cât și prin tehnicile moderne aplicate.

Fiecare dintre cele circa 3.000 de războaie de agresiune (criminale) purtate în întreaga lume până în prezent a fost un ospăţ al morţii, mai mic sau mai mare, cu până la 60 de milioane de oameni morți numai în al Doilea Război Mondial, dintre care aproximativ 20 de milioane de militari⁠ și 40 de milioane de civili, mulți dintre civili murind din cauza genocidelor deliberate, a masacrelor, a bombardamentelor masive, a bolilor, a foametei etc⁠.

Mai mult ca sigur că, după al Treilea Război Mondial, nu va mai avea cine să numere victimele din cauză că, dacă acesta va avea loc, va fi un ospăţ al morţii întregii omeniri.

Nu vor scăpa nici acei nebuni care l-au declanșat, și nici cei care le sunt dragi acestora, dacă se poate vorbi de sentimente de iubire la respectivii.

Cu cât un „geniu militar al răului” a omorât mai mulți oameni ai unor popoare paşnice, cu atât victoria sa malefică a fost mai mare.

Marile crime ale acestor „genii ale răului” sunt calificate de statele agresoare drept merite în fața istoriei, pentru că toate crimele săvârșite de cei puternici în scop de expansiune sunt considerate morale, iar dintr-un om avid de sânge se va face un sfânt infailibil, o icoană la care să se închine generaţii, inclusiv din rândul popoarelor măcelărite de aceștia.

Printr-o „elegantă” diversiune, această orbire a fost impusă dintotdeauna de învingători celor învinși.

Cât timp oare omenirea va mai face greşeala de a accepta ca o bestie umană, care prin campaniile sale militare a măcelărit numeroase populații paşnice, a jefuit și incendiat sute și mii de localități, a batjocorit femei și fecioare, a omorât copii nevinovaţi, să mai fie numit „mare cuceritor”, „mare geniu militar”, „erou naţional”?

Sunt popoare care în întreaga lor istorie nu au purtat războaie de agresiune, care nu au ieşit niciodată din graniţele propriei ţări în scop de agresiune, de cucerire a altor popoare, a altor teritorii, a altor ţări.

Noi aparţinem unui asemenea popor.

Aceste popoare pașnice pot face judecăţi de valoare corecte – numai cel care îşi învinge duşmanii în luptă pentru apărarea patriei, numai acesta este un „geniu aflat în slujba umanității”, este un erou naţional, este un mare patriot.

Cel care întreprinde acţiuni pentru cucerirea unui popor paşnic ar fi necesar să fie considerat și consemnat în istorie ca un criminal, ca un duşman al omenirii.

Este un fapt cunoscut că, de când lumea, istoria nu se face și nu se scrie de popoarele paşnice; pentru ele este valabil principiul „Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşiˮ (R.W. Trevanian). Tocmai de aceea cărţile de istorie nu prezintă corect nici „geniile răului” și nici „imperiile răului” realizate prin adevărate agresiuni criminale statale.

Astăzi trăim un teribil paradox: am creat tehnologia care poate șterge viața de pe planetă în câteva minute, dar cheile acestei puteri au ajuns în mâna unor personaje a căror principală trăsătură este imprevizibilitatea.

Există câte unul dintre puternicii lumii care face din politica globală fie un spectacol cinic de divertisment, fie un instrument de cucerire din ambiții personale, total străine de voința propriului popor și, cu atât mai mult, de dorința de pace a popoarelor supuse agresiunii sale.

Acești lideri ignoră faptul că, de data aceasta, consecința ambițiilor lor malefice nu mai este simpla ocupare a unui teritoriu, ci însuși riscul declanșării unei conflagrații mondiale ce poate duce la distrugerea omenirii.

Când nebunia, fie și numai a unuia singur dintre cei mai puternici conducători ai lumii, devine mai mare decât responsabilitatea față de viitorul speciei umane, înseamnă că, în orice secundă, patologia sa poate declanșa moartea și distrugerea lumilor.

Unii umanişti iluştri despre „geniile răului”

Jules Verne, în cartea „Castelul din Carpaţi”

Fapte istorice au fost consemnate și de unii umanişti iluştri, care au vorbit despre adevăratul eroism al popoarelor paşnice și despre „geniile răului”.

Jules Verne, în cartea Castelul din Carpaţi, vorbeşte despre „valahii din Transilvania” care „…Au fost amestecaţi în toate războaiele care au însângerat provinciile transilvane, au luptat împotriva ungurilor, a saşilor, a secuilor; numele lor figurează în cântecele şi doinele lor, unde se perpetuează amintirea nenorocitei perioade; aveau drept deviză faimoasa lozincă valahă: «Dă până la moarte!» şi-şi dădură, îşi vărsară pentru cauza independenţei sângele, acest sânge care le venea de la români, străbunii lor. Se ştie, atâtea silinţe, jertfe şi sacrificii n-au dus decât la cea mai nedemnă asuprire a urmaşilor acestei rase viteze. Ea nu mai are existenţă politică. Trei călcâie au zdrobit-o. Dar valahii din Transilvania nu deznădăjduiesc că-şi vor scutura jugul. Viitorul le aparţine şi ei repetă, cu o încredere de nezdruncinat, cuvintele în care li se concentrează toate năzuinţele: «Românul nu piere!»”. (Jules Verne în Castelul din Carpaţi, un roman de anticipație publicat în 1892, a cărui acțiune se petrece în majoritate în Munții Carpați din Transilvania).

Istoria a confirmat și de această dată că „Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este blestemat”. (Henri Lacordaire în Cugetări). Este o problemă de timp până când scadența va veni pentru toți asupritorii poporului român, care au distrus și România de azi, în care nu (prea) mai avem nimic al nostru, care (prea mult) nici nu mai pare românească.

Jules Verne a intuit, încă de atunci, că un geniu fără suflet face ca știința să devină o temniță a spiritului.

Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”

Cincinat Pavelescu, în poezia „Geniul răului”, face un portret inspirat al „geniilor malefice” care, prin domnia lor, vor să aducă iadul pe pământ.

„Geniul răului

Pe mări de sânge el plutește,
Pășind pe mormane de cadavre,
Și-n ochii lui nu sclipesc lacrimi,
Ci fulgeră mândrii sălbatice.

Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna,
Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor,
Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor,
Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna.

Când vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii…
Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor,
E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor,
Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii!

În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin,
Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin
Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme.
Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor,
Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme,
În aerul acrit de sânge mă schimb în corb croncănitor…….”

Epigramistul Cincinat Pavelescu surprinde aici rânjetul rece al celui care vede în moartea altora doar o treaptă către propriul soclu.

Adrian Păunescu, în poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”

Dar și Adrian Păunescu, în poezia „Suntem pe mâna unor nebuni”, exprimă acest crud adevăr ce continuă să caracterizeze lumea noastră și astăzi.

„Suntem pe mâna unor nebuni

Suntem pe mâna unor nebuni,
Care n-au nici mamă, nici tată,
Și care pot oricând să spună:
Să piară lumea asta toată!

Sunt nopţi şi zile pe pământ
Când nu mai e nimica sfânt
Şi omul trage-n jug din greu,
Nebunii pleacă din spital
Şi intră-n câmpul social
Şi îl ucid pe Dumnezeu.

Nebunii urcă-n vârf de tot,
Comandă lumea idiot,
Declară zilnic un război,
Murim săraci, murim umili,
Din moftul unor imbecili
Şi este vai şi-amar de noi.

Suntem pe mâna unor nebuni,
Suntem pe mâna unor mari nebuni.

Nebunii fac în lume foc,
În oameni nu mai cred deloc,
Ca în relicve care-au fost,
Zoologia e la preţ,
Stau geniile în coteţ
Iar Shakespeare li se pare-un prost.

Nu mai există nici valori,
Nu se mai nasc nemuritori,
Există bani şi-atâta tot,
Să fim maimuţe-n carnaval,
Maimuţa n-are ideal,
Maimuţa are numai bot.

Suntem pe mâna unor mari nebuni,
Suntem pe mâna unor nebuni.”

Versurile lui Adrian Păunescu devin astăzi un diagnostic clinic: trăim într-un azil global unde pacienții cei mai grav bolnavi (nebunii) au primit cheile de la depozitul de muniție.

Concluzii: supraviețuirea între rațiune și patologie

Istoria ne demonstrează, cu o cruzime repetitivă, că destinul miliardelor de oameni a atârnat adesea de firul fragil al sănătății psihice a câtorva persoane.

Dacă în trecut „marii nebuni”, precum Ginghis Han sau Hitler, aveau nevoie de ani de zile și de armate imense pentru a însângera pământul, astăzi, tehnologia a scurtat drumul spre apocalipsă la doar câteva milisecunde.

Un război nuclear, care ar însemna sfârșitul lumii, nu poate avea loc decât în condițiile în care „omenirea a ajuns pe mâna unor mari nebuni”.

Tragedia epocii noastre nu este progresul științific, ci decalajul moral: am creat instrumente de „zei”, dar am rămas captivi unor instincte de „cavernă”.

Atunci când egoul mesianic al unui lider imprevizibil întâlnește puterea absolută a arsenalului nuclear, omenirea nu mai este subiectul propriei istorii, ci o victimă sigură a unei nebunii care nu cunoaște limite.

Oare acești „mari nebuni”, care au ajuns să țină îngenuncheată sub dictatura lor o mare parte din omenire, care își doresc să fie stăpânii lumii în dorința lor nebunească de a înghiți întregul pământ, chiar nu mai au capacitatea să înțeleagă că un război nuclear ar însemna sfârșitul lumii?

Când nebunia, fie și numai a unuia singur dintre cei mai puternici conducători, devine mai mare decât responsabilitatea față de viitorul speciei umane, înseamnă că oricând patologia sa poate declanșa moartea și distrugerea lumilor.

Singura noastră șansă de supraviețuire rămâne trezirea conștiinței colective și refuzul de a mai accepta nebunia drept substitut pentru adevărata capacitate de a conduce și de a inspira o colectivitate către un ideal comun, bazat pe responsabilitate și echilibru moral.

Citiţi şi:
Doctrina nucleară din SUA – „Atacă-i pe toți odată. Agresiunea împotriva întregii lumi”
Modalități de utilizare a armamentului geofizic – Agresiunea geofizică și modalitățile de identificare și contracarare a acesteia

 

yogaesoteric
24 aprilie 2026