Călin Georgescu este de vină că va veni iarna. Și George Simion că va veni vara
Wow, ce avalanșă de evenimente! Am petrecut mai puțin pe zona de media, de presă, pe internet, pentru că, ce să facem? Că țara asta nu funcționează dacă nu sunt gestionate activitățile economice.

Am văzut postarea lui George Simion și, sincer, cu toată încrederea, dar și cu mâhnire și tristețe în același timp, pot să spun că are dreptate. Este un om foarte bine informat. Știe cum evoluează treaba pe scena politică românească, dar și pe cea internațională. Și fix așa se va petrece, cum a precizat.
Știu că foarte mulți nu vor să-l creadă sau să-i gireze mesajul. Într-adevăr, unele aspecte se pot modifica de pe o zi pe alta. Pot apărea evenimente neprevăzute. Nu putem să stăpânim în totalitate situația sau să avem toate informațiile, dar are dreptate în tot ceea ce spune.
Și este adevărat că sistemul dorește să-l țină pe Călin Georgescu cât mai mult timp izolat de popor. Gândiți-vă cât de mult s-au chinuit să-l agațe cu ceva și să-l trimită după gratii. Foarte mult! Au stat, au dibăcit tot felul de planuri și așa au reușit să pună mâna pe el, într-un final. Și vă dați seama: odată prins în ghearele acestui sistem diabolic, cu greu reușești să mai ieși.
Ei vor să-l țină izolat cât mai mult, să nu mai fie vizibil în fața poporului. Vor ca populația să-l uite. Merg pe acel principiu: „Ochii care nu se văd se uită”. Așa vor să facă: să nu mai vină cu mesaje prin care să le strice jocurile.
Și ei au văzut reacția populației acum, la reținerea lui. Au văzut cum se mișcă populația și cum reacționează. Și de aceea au curaj să acționeze mai departe.
Iar în privința formării guvernului, într-adevăr, George Simion a punctat foarte bine că i s-a arătat pisica și lui Ilie Bolojan. A fost avertizat că, dacă vrea să mai fie în fruntea PNL și să spere la o viitoare candidatură, este necesar să aibă grijă cum votează partidul și să nu se mai opună atât.
Iar treaba cu PSD-ul, da, este foarte clară. Se tem de alegeri parlamentare anticipate. Se tem de eventuale dosare și așa preferă să spună: „Uite, domnule, e un guvern format din tehnocrați, din oamenii președintelui Nicușor Dan. Noi nu avem niciun fel de amestec. Nu ne poate învinovăți nimeni de vreun parteneriat sau de diferite înțelegeri cu Nicușor Dan”.
Și așa scapă și mai stau liniștiți până în 2028. Ei, împreună cu toate celelalte grupulețe formate din parlamentari fugiți de la diferite partide, care știu că nu vor mai avea nicio șansă să intre în Parlament dacă vor fi alegeri parlamentare anticipate. Pentru că ei sunt impotenți din punct de vedere politic. Nu pot să se afirme mai mult.
Am și atras atenția, la un moment dat, că, în țara asta, atât timp cât avem război în Ucraina, nu vom putea mișca nimic din punct de vedere politic. Ursula, Zelenski, Macron, Merz – ei nu-și doresc o nouă direcție aici, în România. Ei au nevoie de zona asta ca să-și facă toate jocurile posibile. Și nu vor instabilitate.
Iar aspectul ăsta cred că ne demonstrează și că, mergându-se pe mâna acestei guvernări Niculescu, americanii nu reușesc să facă unele jocuri în România, după cum ni se spunea. Deci România este în continuare captivă în mâinile progresiștilor de la Bruxelles.
Este necesar să se producă ceva, nu știu, sau să existe o intervenție destul de dură pentru a se transforma ceva în România. Pentru că, altfel, nu se va putea modifica deloc linia politică.
Sincer, acum situația este foarte gravă. Și vedem foarte clar că România este dirijată din afară.
**********
Călin Georgescu este de vină că va veni iarna
În timp ce o să stați cu ochii beliți cât cepele, uitându-vă la televizor și înghițind manipulările ăstora, o să înghețați de frig în case și nici bani pentru plata facturilor nu o să mai aveți. Dar Georgescu va fi de vină. Așa vi se va explica.
Tot el va fi vinovat dacă euro va ajunge la șase lei. Deci toate problemele națiunii sunt din cauza lui Călin Georgescu. Până să apară el în peisaj, erau alții de vină, domnule! Erau rușii, erau extremiștii, erau nu știu cine.
Acum, toată vina este a lui și de asta trebuie plimbat zilnic la DIICOT, împreună cu soția lui, Cristela Georgescu: ca să se mențină un spectacol mediatic care să prindă la mulțime, să-i facă pe oameni să uite de alte griji și să le ofere circ, astfel încât să nu mai țină cont că nu au pâine pe masă.
Asta ne demonstrează că statul, în structura lui actuală, sistemul și băieții din sistem care îl conduc, nu mai au soluții. Sunt disperați. Încearcă să mențină o stare de liniște în societate, prezentând arestarea lui Georgescu, situația acestuia și nu știu ce alte dosare împotriva suveraniștilor drept soluții care vor scăpa țara de probleme.
Dar manipularea asta prinde doar la unii. De altfel, am și văzut de-a lungul timpului cum s-au exprimat la vot aceste persoane.
Toată situația politică este din vina acestui sistem. Ei au generat haosul intern, lăsând la o parte dificultățile prin care trece Uniunea Europeană, problemele economice cu care se confruntă, inflația și investițiile uriașe în războiul din Ucraina.
În România, ei au provocat toată această situație și acum nu mai știu efectiv ce să facă. Adică să nu vină cineva să ne spună că nu pot să formeze un guvern sau alte povești de felul ăsta. Nu! Au ajuns la o limită, dar vor în continuare să conducă.
Astea sunt vrăjeli mediatice, că nu s-ar înțelege partidele între ele. Nu! S-a ajuns într-un punct în care sunt debusolați și nu mai văd o ieșire. Treaba nu mai funcționează ca până acum. Asta este slăbiciunea unui sistem, iar când va crăpa, se va face țândări. Istoria ne-a învățat și ne demonstrează acest aspect.
Mai nou, am văzut că se aduce în atenția publicului, prin presă, că s-au găsit 90 de dispozitive la Călin Georgescu. Până acum erau, nu știu, 30 de telefoane sau câte or fi fost. Acum sunt 90. (De fapt 4 telefoane și 2 laptopuri – n.n.)
V-am spus: ăștia cred că au luat și aspiratorul, și fierul de călcat, și uscătorul de păr. Au luat absolut tot ce înseamnă aparat electric și așa au ajuns la cifra asta uriașă. Dar asemenea chestiuni propagandistice prind foarte bine la masele care le înghit.
Așa ne-au învățat. Este aceeași metodă pe care au folosit-o bolșevicii și comuniștii împuțiți care au venit la conducerea României, impuși de la Moscova. Au găsit biblioteci și piane la chiaburi. Ce să mai? Erau chestii rele!
Știu din familie situația asta de când a venit regimul comunist. Pe străbunicul meu l-au declarat chiabur, i-au distrus moara pe apă pe care o avea și i-au confiscat pădurile. Așa au procedat atunci. Așa fac și acum. Este fix aceeași operațiune, făcută ca la manual.
Și normal că acele capete seci, care se cred deștepte, înghit astfel de gogoși, ca și atunci. Toți sărăntocii, amărâții și desculții de prin sate au fost făcuți mai-mari, puși la înaintare și trimiși să facă ei ordine.
Acum nu mai sunt desculți. Au încălțăminte, au și câte o diplomă, dar nu știu să gândească critic, cu propriul cap. Au fost atât de bine neteziți pe creier, timp de zeci de ani, de propaganda asta progresistă, încât cu greu mai văd dincolo de aceste mesaje manipulatoare.
Dar iarna va veni, iar țara asta nu prea este pregătită pentru ea!
Autor: Ion Motea
Citiţi şi:
Cum a fost la cele peste 40 de proteste din întreaga lume, organizate pe 11 octombrie, pentru eliberarea lui Călin Georgescu
Robert Turcescu a lansat, în format e-book, volumul „Până la capăt. Călin Georgescu, în dialog cu Robert Turcescu”. Convorbiri despre România, libertate, demnitate și viitor
yogaesoteric
26 octombrie 2026