Torța din mâna statuii Libertății este menită să lumineze sau să incendieze planeta?

Două documente cu valoare istorică

Scrisoare deschisă adresată dlui W.G. Leland, Președintele comitetului internațional al științelor istorice, Washington, de către Prof. Gheorghe Brătianu, după bombardamentul din 4 aprilie 1944. (Publicată în ziarul Curentul, patronat de Pamfil Șeicaru, precum și în Revista Fundațiilor Regale.)

„Domnule președinte,

Mă cunoașteți puțin, deși numele noastre se află de optsprezece ani pe aceeaşi listă a Comitetului întemeiat la Geneva în 1926, care își datorăște într-o largă măsură activitatea și publicațiile sprijinului D-voastră. Dar vă amintiți desigur mai bine de alt reprezentant al României în același Comitet, neuitatul Nicolae Iorga, pe care l-ați desemnat vice-Președinte, în momentul în care ați urmat în scaunul de Președinte, regretatului H.W.Temperley.

Aţi fost, astfel, până în clipa în care războiul a pus capăt legăturilor internaționale, în fruntea celei mai înalte instanțe de coordonare și organizare a studiilor istorice a acelora cărora le revine sarcina să expună, dar să și judece faptele și întâmplările din viața omenirii. Și războiul acesta, cu toate grozăviile lui, va lua odată sfârșit. Nu știu câți dintre noi vor mai fi în viață, dar cât va fi o omenire se va scrie și istoria, care rămâne peste veacuri conștiința ei. În numele acestei conștiințe, care se va rosti mâine prin glasul istoricilor lumii, a căror muncă ați fost chemat să o îndrumați, vin astăzi să vă întreb ce judecată se cuvine distrugerilor care au lovit în zilele din urmă ţara mea, nu în obiectivele ei militare, nici în instalaţiile ei industriale, nici în căile ferate, dar în instituțiile ei de știință și de cultură.

Desigur, ați fost printre acei care s-au cutremurat la vestea sfârșitului tragic al lui Nicolae Iorga și ecoul acestui sentiment a fost puternic, cu deosebire în Universitățile Statelor Unite. Un om nu moare niciodată cu totul, dacă opera sa rămâne și poate fi continuată. Nu vă cutremurați oare deopotrivă, aflând că după ce Iorga a fost răpus în persoana sa, astăzi în Universitatea, cu truda lui clădită, i se nimicesc și urmele operei sale?

Îmi veți spune poate, la fel cu alții care ne vorbesc prin văzduh de peste mări, că așa sunt acum legile războiului și că România este lovită ca o urmare a împrejurărilor politice în care se află. Dar de veți judeca aceste împrejurări, nu după oportunități de moment, ci în lumina adevărului istoric care este unul și același pentru vremuri și popoare, veți putea oare tăgădui că la temeiul împrejurărilor de care suntem învinuiți astăzi se află moțiunea senatorilor americani care au răsturnat în 1920 principiile lui Wilson, au revenit în anii hotărâtori de după război la doctrina de izolare a lui Monroe și au determinat, astfel lipsind pacea de garanțiile Statelor Unite, toată evoluția politicii europene pe care o osândiți acum cu atâta asprime?

Răspunderea acestor greșeli se cuvine să o poarte populația nevoiașă a orașelor României și așezămintele ei de cultură, ridicate cu jertfa și munca generațiilor unui secol? O asemenea logică nu este și nu poate fi a D-voastră.

Știu, Domnule Președinte, că nu putem vorbi la fel în arena politică a lumii de astăzi. România n-a fost și nu este o Mare Putere, interesele ca și posibilitățile ei sunt mărginite. Nu putem răspunde cu aceleași arme și este necesar să îndurăm loviturile ce ni se dau de pretutindeni cu resemnarea ce ți-o impun catastrofele naturii. Așa este legea de fier a relațiilor dintre cei slabi și cei puternici. Dar este deasupra noastră și dincolo de această lume a nedreptății și a nelegiuirii o Judecată supremă, în fața căreia vom fi cântăriți nu după numărul și greutatea avioanelor și carelor de luptă, ci după aceea a cugetării și a faptelor noastre. Căile acestei judecăți n-au fost niciodată pătrunse, dar nu există pildă ca în lungul timpului istoriei, faptele bune sau rele să nu-și afle răsplată, prea adesea cu însutită dobândă. Fie numai teama ca într-o zi istoricii să tălmăcească înțelesul făcliei pe care Libertatea o înalță în pragul Noului Continent nu spre răspândirea luminii, așa cum socotise Woodrow Wilson, ci ca o torță de incendiu a civilizației în secolul ce a urmat.

Domnule Președinte, cuvintele mele pot să vă pară îndrăzneţe și, scriindu-le, îmi dau seama că pot stârni mai mult mânia și resentimentul D-voastră. Dar acei care scriu istoria se cuvine să mărturisească adevărul, așa cum este – fie el plăcut sau neplăcut – așa cum îl rosteau odinioară profeții în fața regilor și puternicilor zilei. Și în fața Senatului Romei, ne spune povestea, s-a înfățișat odată un țăran de la Dunăre, care și-a spus păsurile și necazul, cu vorba ce i-o lăsase Dumnezeu. Senatul însă nu l-a osândit pentru cuvântul său cel greoi și necioplit, dar a reținut din tâlcul sau miezul curat al adevărului ce îl aducea în cumpăna judecății sale.

Sunteți istoric, Domnule Președinte: noblesse oblige.

Gheorghe Brătianu”

Referitor la scrisoarea prof. Gheorghe Brătianu, iată ce scria marele ziarist Pamfil Șeicaru:

„Facem loc acestei emoționante scrisori pe care dl. Gheorghe Brătianu o adresează profesorului american W.G. Leland. Este o nobilă expresie a revoltei conștiinței omenești în fața pustiirilor aviației anglo-americane. Fiecare cuvânt vibrează de o durere intensă, conținută, fiecare frază scandează răspunderile morale ale celor care socotesc forța mai presus de legile morale ale omenirii. A păstra tăcerea în fața urgiei, tăcerea ar egala un act de lașitate. Suferința poporului român este necesar să-și afle o expresie, actele de teroare, de demență devastatoare, sportul vânătoarei de oameni se cuvine denunțat judecății severe de mâine. Dl. profesor Gheorghe Brătianu s-a făcut interpretul conștiinței umane ultragiate, găsind tonul, expresia, accentul necesar. Prea des fac apel marile puteri la comandamentele morale ale vieții umane, că să se poată socoti libere de constrângerea respectului datorat acestor principii. Când se urmăresc femeile și copiii până în bietele adăposturi improvizate unde caută disperați un refugiu, și asupra acestor adăposturi de pământ se svârle cu o satanică precizie bombele ucigașe, când peste aceste nevinovate victime se flutură idealurile umanității, este necesar să se ridice strigătul de protest al conștiinței umane. Dl. Gheorghe Brătianu răspunde acestei chemări a omului de cultură în mijlocul sălbaticei renegări a umanității.”

Citiți și:
Revoluția permanentă. Neoconservatorismul american și războaiele din Orient. Troțkiștii din Manhattan (I)
Războaiele Americii (I)

yogaesoteric
25 aprilie 2026