Inima creștinului ortodox – Sângele dorului pământesc și ceresc

Dumnezeiasca alcătuire a Chipului uman

„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!” (Iisus Hristos, Predica de pe Munte).

În ființa procreată, prima „aprindere” e sufletul – suflarea de viață pe care o întețește Duhul Sfânt, pentru a face ființa suflet viu întru nașterea sa ca persoană religioasă. Inima creată de Bunul Dumnezeu prin Iubirea Logosului și Voia Duhului Sfânt își începe ceasornicul vieții sale pământești la 22 de zile de la procreare. Celulele sângelui care au viață tainică prin suflarea Duhului, încep să se formeze în ziua a 16-18-a de viață embrionară, din insulele sanguine; în săptămâna a șasea această funcție este preluată de ficat și splină și durează de obicei până la naștere; în săptămâna a XII-a, hematopoieza începe și în măduvă și durează de aici înainte toată viața omului.

Sângele este format din: plasmă, un lichid de culoare gălbuie, omogen, puțin vâscos; celule: hematii – 4,5 milioane într-un mm cub; trombocite – 300.000 într-un mm cub; leucocite – 7000 într-un mm cub. Hematiile trăiesc cca. 120 de zile și transportă oxigenul de la plămâni spre țesuturi; leucocitele dispar zilnic din sânge și au rol în apărarea antiinfecțioasă; trombocitele trăiesc 4-15 zile și mențin coagulabilitatea normală a sângelui. Limfocitele au o durată variabilă: ore, luni, ani și sunt arhiva memoriei imunologice. Culoarea roșie a sângelui e dată de hemoglobină. Vitamina K – cu rol în coagularea sângelui, atinge un nivel maxim începând din ziua 5-7 de viață, iar protrombina cu același rol se află la un nivel maxim în ziua a 8-a de viață.

Temperatura normală a sângelui în plămân, creier, testicul e de 36-36,5 grade C., iar în ficat de 40-41 grade C. Inima omului e un organ extraordinar, de mărimea unui pumn pașnic, ori porumbel, care bate de aproximativ 80 de ori pe minut, de 115.000 de ori pe zi și pompează circa 7.500 litri de sânge pe zi, bătând fără întrerupere de 40.000.000 de ori pe an, de aproximativ 2,5 miliarde de ori în 70 de ani și de 3,5 miliarde de ori într-o viață de peste un secol. Rețeaua de capilare a trupului uman măsoară granița lui suverană de 96.000 kilometri. Catapeteasma inimii omului, care precede Altarul sufletului, cuprinde 2 atrii sus, 2 ventricule jos, funcționând prin valve unidirecționale, un sistem electric propriu, diverse artere și vene, a cărei funcție vitală e să pompeze sânge plin de oxigen în tot trupul persoanei. Inima este centrul trupului nostru în vreme ce sufletul este centrul ființei noastre!

„Trupul și sufletul au fost făcute simultan și nu numai întâi unul și apoi celălalt.” (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica). În Catapeteasma inimii iubitoare sălășluiește sufletul omului – icoană fidelă a lui Dumnezeu! „Sufletul se servește de un trup organic și îi dă acestuia puterea de viață, de creștere, de simțire și de naștere.” (ibid.).

Prin facerea omului ființă și persoană se arată deodată, deopotrivă și pururea măiestria artistică fără egal a lui Dumnezeu și totodată nemărginirea Frumuseții și infinitul Iubirii Lui! Privind cu răbdare, cu smerenie, cu luare aminte, cu bucurie și cu încântare la acest microcosmos – omul – observăm genialitatea Atotcreatorului întru toată splendoarea Sa!

„Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău în tot pământul!
Că s-a înălțat slava Ta, mai presus de ceruri…….
Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este Omul că-Ți amintești de el? Sau Fiul omului, că-l cercetezi pe El?
Micșoratu-L-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste L-ai încununat pe El.
Pusu-L-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele Lui.”
Psalmul 8, 1, 3-6

Nu există ceva mai gingaș, mai fin, mai sublim, mai cântare, mai încântare, mai binecuvântare, mai plin de splendoare, mai deplin de viață, mai iubire, mai uman, mai haric, mai liturgic ca inima – cupola sufletului omului religios – icoană a Cerului și a pământului! Inima Omului e taina sufletului aflat într-o perfectă armonie cu duhul – puterea cuvântării.

„Atunci sufletul va fi înzestrat de norul slavei dumnezeiești și lumina măreției Sale va răsări în adâncul inimii. Cerul va fi înlăuntrul tău dacă vei fi curat și acolo vei vedea îngeri de lumină împreună cu Stăpânul lor……. Rugăciunea concentrată, nerisipită, crează în suflet voia vădită a lui Dumnezeu. Prin aceasta se explică sălășluirea lui Dumnezeu în om, când Domnul, prin permanenta lui chemare, își face loc în inima omului.” (Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre Om)

De ce este inima omului religios cel mai sublim organ dintre toate celelalte create?! Fiindcă inima e orologiul spiritului care bate necontenit pentru Dumnezeu, Maica Domnului, pentru Cer, ori pentru Pământ: neam, patrie, mamă, femeia iubită, copii, prieteni, natură! Sufletul – substanța vie care dă ființă trupului, îi conferă viitorului om aura persoanei sale. „Sufletul se înconjoară și se îmbracă cu cele frumoase și armonioase ale trupului acestuia.” (ibid.) Îmbracă ochiul cu aura luminii harice și cu el vede. Brodează urechea cu fir de aur și cu ea aude gândul, sunetul, muzica. Înmănușează în catifea de azur mâinile răbdătoare și cu ele zidește, ctitorește. Gătește cu ie princiară Inima și cu ea aude cuvântul, prin care iubește și creează Cântarea, Frumosul, Psalmul, Poezia, Înțelepciunea, Arta, Liturghia.

Inima omului religios valah este lumină din lumina sufletului sublim dăruit lui Dumnezeu! Inima – organ al omului religios e Icoană a Cuvântului Dumnezeiesc care nu bate decât pentru a auzi! Auzind, ea vede! Văzând, ea cântă! Cântând, ea iubește! Iubind, ea rămâne vlaho-nemuritoare! Mesager al devenirii sale, trupul omului poartă în el făgăduința Soarelui: în inima ființei se află „plexul solar” – Casa sufletului.

„Chakra inimii e deschisă ca o floare de lotus cu douăsprezece petale, legată de ființă.” (Annick De Souzenelle, Simbolismul Trupului Uman).

Inima creștinului ortodox – casa sufletului lui e Aurora lui Hristos – Soarele Dreptății! Inima – floarea de lotus care cuprinde între cele 12 petale pulsul Vieții ei, simbolizează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, „Soarele Dreptății”, în jurul căruia gravitează necontenit cei 12-13 Apostoli și totodată Cerul cu toate cele ale lui și Pământul cu toate cele ale sale. Acestui organ sacru al sufletului omenesc, care apare în Vechiul Testament de 739 de ori și în Noul Testament de 169 de ori, i se poate conferi autoritatea regală, căci toate gândurile, cuvintele, faptele omului pleacă din inimă, vin spre inimă, trec prin inimă, rămân în inimă! De inima și sufletul întrupat sunt indisolubil legate soarta și destinul omului pământesc și ceresc. Astfel, este posibil ca modificarea destinului să însemne chiar transformarea inimii:…… „îi dădu Dumnezeu altă inimă și s-au împlinit cu el toate acele” (I Paralipomena 28, 8).

Omul creat de Dumnezeu se poate cunoaște nu după fața lui, ci după Chipul lui care este inima lui: „Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la față, iar Domnul se uită la inima lui” (I Regi 16, 7); „Căci Domnul cercetează toate inimile și cunoaște toată mișcarea gândurilor.” (I Paralipomena 28, 9); „Știu, Dumnezeul meu, că ispitești inimile și iubești curățenia inimii.” (ibid., 29, 17)

Pentru cunoașterea adevărului, inima se desprinde de trup prin suflet și poate fi de față la orice faptă ce se desfășoară în cumpăna timpului: Iar Elisei i-a zis: „Au doară inima mea nu te-a întovărășit…….?” (IV Regi 5, 26) Cumpăna care cântărește relațiile între oameni și care descoperă pe fiecare după intențiile lui ascunse bune sau rele își are mișcarea în inimă: „Inima ta este ea oare cum este inima mea către inima ta?” (IV Regi 10, 15). Venirea cu pace este o topire a discordiilor și a trupurilor într-o singură inimă: „De ați venit cu pace, ca să-mi ajutați, atunci să fie în mine și în voi o singură inimă” (I Paralipomena 12, 17). Bucuria – sentimentul echilibrat, mobilizator și uitător de rele și răufăcători, invadează ființa prin inimă: „Să se bucure inima celor ce-L caută pe El!” (I Paralipomena 16, 10); (I Paralipomena 28, 9). O inimă devotată Atotcreatorului este mai prețioasă decât fața pământului. „Căci ochii Domnului văd oriunde peste tot pământul, pentru ca să se sprijine pe cei care sunt cu inima lor întreagă la El”. (II Paralipomena 16, 9).

Inima creștinului ortodox rămâne cea mai mare jertfă pe care valahul o aduce lui Dumnezeu! Până și hrana omului este lămurită de poftele inimii: „inima regelui s-a veselit de vin” (Estera 1, 10); „inima mea s-a degustat de pâinea mea” (Iov 6, 7). Curcubeul vieții veșnice apare doar pe cerul celor care caută Sfânta Treime – Familia dumnezeiască: „iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului” (Psalmul 21, 30). Inima valahului aflată continuu cu ochii țintă la cer, pogoară spre sufletul ei pronia dumnezeiască: „Domnul este ajutorul și apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea și mi-a ajutat!” (Ps. 27, 9) Înfierea inimii noastre Bunului Dumnezeu – inima absolută a iubirii veșnice e esența Vieții! „Revărsați înaintea Lui inimile voastre că El este ajutorul nostru!” (Psalmul 61, 8). Inima omului religios este comoara tainică a înțelepciunii dumnezeiești a cuvintelor dumnezeiești! „În inima mea am ascuns cuvintele Tale ca să nu greșesc Ție!” (Psalmul 118, 11)

În sens anatomic inima omului se află în mijlocul pieptului ca un soare în mijlocul planetelor, iar în sens spiritual este sus, ca soarele față de pământ. „Când înțelepciunea se va sui la inima ta” (Pilde 2, 10) Izvorul înțelepciunii omului teofor se moștenește testamentar de la o generație la alta. „Inima ta să păstreze cuvintele inimii Mele!” (Pilde 4, 4) Izvorul vieții omului creștin ortodox valah e pulsația continuă a iubirii lui întru Dumnezeu, Fecioara Maria și a dragostei întru Neam! „Păzăște-ți inima mai mult decât orice, că din ea țâșnește viața!” (Pilde 4, 23). Flacăra vie, energia vitală ce menține strălucirea vieții trupești e inima în veșmântul ei moral! „O inimă fără patimă este viața trupului” (Pilde 14, 30)

Fața ascunsă ori tainică a omului o poți cunoaște doar prin graiul inimii lui. „Inima omului schimbă fața lui ori spre bune, ori spre rele” (Eclesiasticul 13, 30). Autocunoașterea și cunoașterea omului de către om e aproape de necuprins fiindcă inima lui e o mare de adâncuri. „Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-I puteți da de fund și nici nu puteți să cuprindeți șirul cugetării ei, cum ați putea voi, oare, să pătrundeți pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea și să cunoașteți gândurile Lui? Niciodată, fraților!” (Iudita 8, 14).

Inima omului creștin ortodox este necesar să fie cel mai curat, cel mai îngrijit ogor de semănat al Cuvântului lui Dumnezeu, spre a primi Roua iubirii dumnezeiești pentru a da roadă nemuriri Vieții sale. „Și Hristos să se sălășluiască prin credință în inimile voastre, înrădăcinați și întemeiați fiind în iubire!” (Efeseni 3, 17) Slava Creatorului și cinstirea întregii Sale Creații este necesar să emane din cântarea inimii, astfel ca vibrația sufletului să urce la ceruri. „Cântați în inimile voastre lui Dumnezeu, mulțumindu-I, în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești!” (Coloseni 3, 16). Dar și munca, lucrarea, creația omului creștin ortodox prin gând, cuvânt și faptă este necesar să fie întru Harul de Sus, ca și cum I le-am închina lui Dumnezeu. „Orice ați face, lucrați din toată inima ca pentru Domnul Dumnezeul vostru și nu ca pentru oameni!” (ibid., 3, 23)

Se spune de către știința medicinii, că inima femeii cântărește în jur de 198 grame, iar cea a bărbatului circa 283 grame. Care inimă umană este cea mai mare? Cea a femeii-mamă! De ce? Fiindcă inima femeii-mamă, ca și cea a lui Dumnezeu, a poetului, a profetului, a eroului, a martirului și a sfântului au tot trupul și tot sufletul, tot cerul și tot pământul cuprinse în ea! Atunci, inima Fecioarei-Mamă Maria Vlaherna Carpatina în cât se mai cuprinde?!

La Nașterea Sfântului Prunc, lângă peștera din Betleem s-au adunat alături de îngerul binevestitor, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) La vestirea îngerului au venit și păstorii să vadă „Cuvântul ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Ibid.).

Sensurile și înțelesurile din Biblie legate de inima omului sunt diverse, fie benefice ori nefaste. După consemnările cercetătorului francez Daniel Vernet, cuvântul „sânge” apare în Vechiul Testament de 334 de ori, iar în Noul Testament de 102 ori. Viul trece de la un mădular la altul și toate laolaltă își manifestă creșterea, primenirea, viețuirea, creația, iubirea prin botezul necontenit al sângelui. „Pentru că viața a tot trupul este în sânge…….” (Leviticul 17, 11) Iar Viața a tot duhul omului religios este în sufletul Inimii lui – candelă a luminii și cuminecare a iubirii instituită de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. „Și luând paharul și mulțumind, le-a dat ucenicilor zicând: „Beți dintru acesta toți. Că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, Porunca Iubirii, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor!” (Matei 26, 27-28).

Prin Sângele dumnezeiesc al Domnului Iisus vărsat pe Cruce din iubirea Sa de oameni pentru răscumpărarea lor, a odrăslit Creștinul spiritual al cărui sânge a devenit credința ortodoxă. Sângele celui crucificat de evrei pe Golgota a împăcat Cerul cu pământul, a coborât jos pacea îngerilor și a urcat Sus nădejdea oamenilor. „Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie ca cele de pe pământ, fie ca cele din ceruri, făcând pace prin EL, prin sângele Crucii Sale!” (Coloseni 1, 20).

Prețul sângelui Omului apare astfel în istoria omenirii neprețuit prin Jertfa martiriului său. Mântuitorul Hristos s-a născut din Fecioara Maria în botezul sângelui pruncilor inocenți. Iar Iisus rămâne ultima verigă a Sângelui Său prelins pe Cruce întru Învierea Sa și a oamenilor după har. Astfel, sângele este peste tot în Biblie; e un cuvânt roșu care traversează începutul, mijlocul și sfârșitul Cărții Sfinte. Înțelesurile purtate de acest cuvânt roșu care lăcrimează întru sângele său sunt multe: „originea comună a tuturor oamenilor, semn de recunoaștere, vinovăție, nevinovăție, jertfă, darea legii, viață, moarte, împărtășanie, albire, spălare de păcate, pace, biruință” (Meditație la Medicina Biblică, Dr. Pavel Chirilă / Pr. Mihai Valica)

Sângele mamei se amestecă cu sângele fătului și își transmit unul altuia tot ce au nevoie. Sângele urcă prin vene împotriva gravitației, parcă ar fi păstrăvul care se răsfață în apele reci. Prin graiul sângelui, mădularele noastre își șoptesc multe unul despre altul. Sângele țâșnit din focul Duhului Sfânt e un torent de viață care ne inundă trupul ca un fluviu roșu, cristalin, având conlucrarea intimă cu inima pulsantă. Prin sânge, unii sfinți ajung la contemplarea lui Dumnezeu, trăind zile în șir doar cu aer și lumina cerească într-o armonie dumnezeiască. Cuvântul sânge nu poate fi despărțit de cuvântul viață; amândouă încep pe pământ și se opresc deodată, dar Viața, prin sufletul ei nemuritor, urcă prin moarte la locul pe care și l-a ales. Prin inima ta curată poți intra în comuniune cu Dumnezeu, pogorându-L în sufletul tău pur! Cea mai sublimă îmbrățișare a creștinului ortodox valah nu se face cu mâinile sale binecuvântate, ci cu inima rugăciunii care poate cuprinde necuprinsul dumnezeiesc!

„Inima

Inima-n culme de chin s-a aprins și-a-nflorit, Preaiubite
Flacără-n vârf de făclie și floare-ntr-un capăt de vrej,
Plăpândă-ngânare de fluturi, bătând din aripi obosite,
Foc strălucit de lumină cu umbrele-n fugă vârtej.

Inima-n culme de chin s-a deschis ca Potirul, adâncă,
Plină de vinul Iubirii, de care și ea s-a-mbătat;
Și s-a deschis, ca o rană, din care mai picură încă,
Clipă de clipă, tot sângele rumen, nespus de curat.

Inima-n culme de chin s-a topit ca un fum, Preaiubite
Cum se topește în aer mirosul de flori și de nard.
Sunt undeva……. în Iubire ……. și trec veșnicii sau clipite.
Nu mă mai știu……. Oare totuși mai sânger?
Și totuși mai ard?”
Zorica Lațcu Teodosia, Poezii

Citiţi şi:
Atunci când închidem ochii la Lumea Fizică, materială, se deschid ochii cei tainici ai sufletului, care apoi sunt impresionați într-un mod extraordinar, mirific de Lumina Dumnezeiască (I)
Dumnezeu a sădit de la început sămânța fericirii în inima fiecărei fiinţe umane ca să o atragă astfel la El, căci este singurul care poate împlini această aspirație (I)

 

yogaesoteric
25 aprilie 2026