Revoltător! Cine finanțează ONG-urile care blochează finalizarea hidrocentralelor

Necesitatea transparentizării finanțării ONG-urilor are un obiectiv clar. Dacă lupți pentru o cauză, demonstrează că nu susții alte interese. Cam la asta se reduce totul. În România, pentru că li s-a permis, problemele create de ONG-uri în sectorul energetic au fost extrem de grave. De exemplu, Bankwatch, unul dintre vârfurile de lance ale luptei împotriva hidrocentralelor, cărbunelui și gazelor, este finanțat aproape exclusiv din afara țării, prin granturi de la Ministerul Mediului din Germania, dar și de la German Marshal Fund, de la Comisia Europeană direct, precum și de la European Climate Foundation, finanțat, în principal, de familia Rockefeller.

Bankwatch este unul dintre cele mai active ONG-uri de mediu, cu fonduri aproape nelimitate atunci când este vorba despre acțiuni în instanță în cascadă pentru a împiedica construirea și finalizarea hidrocentralelor, dar și pentru a închide minele și termocentralele pe cărbune.

Potrivit raportului anual pe 2025, care nu este nici pe departe un raport detaliat al finanțărilor și al cheltuielilor, Bankwatch a cheltuit pe campanii peste 300.000 de euro. Banii au provenit aproape în totalitate din afara țării, unul dintre finanțatori fiind chiar Ministerul Mediului din Germania, prin Programul Euki. Programul sprijină reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, tranziția energetică și educația climatică prin proiecte derulate de ONG-uri, institute de cercetare și autorități locale. În afara Germaniei, bineînțeles, că în interiorul țării s-au redeschis termocentrale pe cărbune și chiar s-au construit altele noi.

Ce interes are Germania?

Un alt finanțator al activiștilor de mediu de la Bankwatch este German Marshal Fund, prin Programul Proteus care urmărește consolidarea organizațiilor societății civile pentru a proteja și promova valorile și drepturile fundamentale ale UE. De precizat că German Marshal Fund este finanțat, la rândul lui, de Uniunea Europeană prin controversatul program CERV (Citizens, Equality, Rights, and Values).

Comisia Europeană se implică direct

De la Comisia Europeană, Bankwatch primește finanțare prin Programul Life pentru proiecte de mediu și de conservare a naturii, dar și prin Programul Life prin intermediul Rețelei justice & environment. Rețeaua este o asociație europeană de organizații neguvernamentale specializate în dreptul mediului, susținută și finanțată parțial prin intermediul proiectelor gestionate de CINEA – European Climate, Infrastructure and Environment Executive Agency din cadrul Comisie Europene. O altă sursă de bani a Bankwatch este European Climate Foundation, finanțat, în principal, de familia Rockefeller.

Hidrocentrala, inamicul ONG-urilor

În raportul de activitate pe 2025, Bankwatch atrage atenția asupra adoptării în 2024 a Legii PL-x 14/2023, care vizează facilitarea finalizării unor proiecte hidroenergetice în arii naturale protejate și care este considerată una dintre principalele amenințări la adresa protecției mediului. „Legea permite modificarea limitelor siturilor Natura 2000 și eliminarea unor suprafețe din regimul de protecție, precum și exceptarea acestor proiecte de la evaluări esențiale de impact asupra mediului. Am contestat această inițiativă legislativă deoarece ea creează un precedent periculos prin legalizarea retroactivă a unor proiecte controversate, reduce nivelul de protecție a mediului și contravine atât Constituției României, cât și legislației europene în domeniu. În plus, impactul energetic al acestor hidrocentrale este marginal, în timp ce costurile ecologice, inclusiv distrugerea habitatelor și afectarea cursurilor de apă, sunt ireversibile”, susține ONG-ul.

Atac după atac

În domeniul litigiilor strategice, arată Bankwatch, ONG-ul a consolidat eforturile de contestare a proiectelor hidroenergetice cu impact major asupra mediului, obținând rezultate semnificative în instanță. „În cazul Răstolița, am câștigat mai multe acțiuni esențiale care au dus la suspendarea acordului de mediu, blocarea hotărârii de guvern ce permitea scoaterea unor suprafețe de pădure din Parcul Național Călimani și, în final, la oprirea lucrărilor până la soluționarea definitivă a dosarului. În paralel, am demarat un nou proces privind hidrocentrala din Defileul Jiului, un caz emblematic pentru apărarea parcurilor naționale, continuând să folosim instrumentele juridice pentru a preveni reluarea unor lucrări cu impact ireversibil asupra ecosistemelor”, se mai precizează în raportul Bankwatch.

Citiți și:
De ce nu merge?
Cea mai mare minciună din economia românească

 

yogaesoteric
8 iunie 2026

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More