Dr. Vasile Astărăstoae: Gender theory (teoria genului) – inginerie socială?

Problematica raportului dintre sex și gen constituie una dintre cele mai controversate teme ale dezbaterii contemporane. În ultimele decenii, s-a dezvoltat ceea ce astăzi este cunoscut sub denumirea de „teorie a genului”, un ansamblu de perspective care disting între sexul biologic și gen înțeles ca identitate sau rol social (Oakley 1972; Butler 1990).

Dezbaterea a depășit demult granițele academice. Astăzi, conceptele asociate teoriei genului influențează politicile publice, legislația, educația, sistemul medical și discursul cultural. Pentru susținătorii săi, teoria genului reprezintă un instrument necesar pentru înțelegerea mecanismelor prin care societatea construiește roluri și norme asociate feminității și masculinității. Se încearcă a fi folosită nu numai în scop propagandistic, ci și ca instrument de inginerie socială; teoria relativizează importanța sexului biologic și promovează o antropologie incompatibilă cu datele biologiei și ale psihologiei dezvoltării (Pinker 2002; Geary 2010). Dezbaterea este influențată de schimbările culturale generate de modernitate și de postmodernitate. Dacă societățile tradiționale considerau diferența sexuală drept o realitate naturală care fundamentează familia și organizarea socială, teoria genului pune accent pe caracterul istoric și cultural al normelor asociate masculinității și feminității (Foucault 1978; Butler 1990).

În spațiul românesc, fosta Școală de partid (PCR) „Ștefan Gheorghiu”, rebotezată Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), reprezintă una dintre instituțiile în care problematica genului este prezentă atât la nivel curricular, cât și în cercetarea academică. Existența unor discipline precum „Gen și politică”, a unor programe de master care includ dimensiunea genului și a unor proiecte de cercetare dedicate studiilor de gen indică interesul instituției pentru acest domeniu. În cazul SNSPA, analiza programelor publice indică faptul că studiile de gen sunt abordate în special din perspectiva științelor politice, a sociologiei și a politicilor publice. Nu este singura instituție preocupată de acest domeniu. Cu susținere externă, alte universități au dezvoltat astfel de preocupări. De exemplu, la Universitatea de Vest din Timișoara funcționează din 2003 un Centru Interdisciplinar de Studii de Gen, care desfășoară activități de cercetare și formare academică în domeniul studiilor de gen; la Universitatea din București există o Platformă de Studii de Gen în cadrul Institutului de Cercetare al universității iar Facultatea de Sociologie și Asistență Socială organizează programe postuniversitare în domeniul egalității de șanse și al politicilor de gen; la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” există cursuri de formare privind „integrarea perspectivei de gen” în contextul politicilor NATO, UE și ONU.

De aceea, este necesară o analiză critică a teoriei genului prin examinarea principalelor sale premise și prin raportarea acestora la datele oferite de biologie, psihologie și antropologie.

I. Definirea termenilor

Pentru a putea aborda teoria genului, este necesar să definim noțiunile utilizate.

a. Sexul uman

Sexul este un ansamblu de caracteristici genetice, anatomice și fiziologice orientate spre reproducere. Aceste caracteristici includ cromozomii sexuali, gonadele, hormonii și organele reproductive (Morris, 2004). Sexul genetic este stabilit în momentul fecundației prin configurația cromozomială XX la femei și XY la bărbați. Cromozomul Y conține gena SRY, care inițiază dezvoltarea caracteristicilor masculine. În absența acestei gene, dezvoltarea urmează în mod obișnuit modelul feminin (Hines, 2004).

Diferențele biologice dintre sexe nu se limitează la aparatul reproducător. Cercetările din endocrinologie și neuroștiințe indică existența unor diferențe privind nivelurile hormonale, structura trupului și caracteristicile neurologice (Baron-Cohen, 2003). Prin urmare, sexul biologic este necesar să fie înțeles ca o realitate naturală, fundamentată genetic și fiziologic, chiar dacă manifestările sale concrete pot prezenta variații personale.

Biologia contemporană consideră că sexul este o realitate obiectivă și observabilă, deși există cazuri rare de dezvoltare sexuală atipică numite fie intersexualități, fie tulburări de sexualizare. Estimările privind frecvența acestora diferă considerabil în funcție de criteriile utilizate. Anne Fausto-Sterling a propus o estimare de aproximativ 1,7% din populație, incluzând un spectru larg de variații cromozomiale, gonadale și hormonale (Fausto-Sterling 1993). În schimb, Leonard Sax a argumentat că afecțiunile care produc ambiguitate sexuală clinic relevantă apar la aproximativ 0,018% din populație și a criticat metodologia utilizată de Fausto-Sterling (Sax, 2002). Aceste excepții nu elimină existența categoriilor biologice masculine și feminine, ci confirmă existența unor variații medicale în cadrul sistemului reproductiv uman.

b. Sexualitatea

Sexualitatea reprezintă totalitatea dimensiunilor biologice, psihologice, afective și sociale asociate diferenței sexuale și reproducerii. Ea include identitatea sexuală, orientarea sexuală, comportamentele sexuale și relațiile interpersonale (Weeks, 2010).

c. Identitatea de gen

Conceptul de identitate de gen apare în literatura psihologică în a doua jumătate a secolului al XX-lea pentru a descrie experiența interioară prin care persoana se percepe pe sine ca aparținând sexului masculin sau feminin (Money & Ehrhardt, 1972). Money consideră că identitatea de gen rezultă din interacțiunea dintre predispozițiile biologice și experiențele sociale. Ulterior, teoria genului a accentuat tot mai mult autonomia identității față de trupul biologic. Judith Butler consideră identitatea de gen rezultatul unor practici sociale repetitive care creează impresia unei identități stabile (Butler, 1990). Comportamentele considerate masculine sau feminine nu exprimă o natură preexistentă, ci produc ele însele ceea ce societatea interpretează drept masculinitate sau feminitate. Se subestimează influența factorilor biologici asupra identității personale. Cercetările asupra dezvoltării copiilor indică însă faptul că anumite diferențe comportamentale apar foarte devreme și sunt dificil de explicat exclusiv prin socializare (Geary, 2010).

d. Sexualizarea umană

Sexualizarea umană reprezintă procesul complex prin care ființa dobândește conștiința propriei identități sexuale și integrează dimensiunea sexuală în dezvoltarea personalității sale. Acest proces implică factori biologici, psihologici, sociali și culturali care interacționează pe parcursul întregii vieți. Spre deosebire de alte specii, la om sexualitatea depășește funcția reproductivă și dobândește semnificații afective, simbolice și morale (Scruton, 1986).

Cercetările au evidențiat faptul că dezvoltarea sexuală nu poate fi redusă nici la determinismul biologic, nici la constructivismul social absolut. Factorii genetici și hormonali exercită o influență reală asupra dezvoltării persoanei, însă modul în care aceștia sunt interpretați și integrați în experiența personală este influențat de familie, educație și cultură (Hines,2004).

Sexualizarea umană se desfășoară în etape:

• prenatal

În momentul concepției, sexul genetic al fătului este stabilit prin combinația cromozomilor sexuali. Dezvoltarea ulterioară a organismului este influențată de activarea anumitor gene și de producerea hormonilor sexuali (Morris, 2004). În cazul embrionilor cu cromozom Y, activarea genei SRY determină dezvoltarea testiculelor, care produc testosteron și alte substanțe responsabile de diferențierea sexuală masculină. În absența acestei gene, dezvoltarea urmează în mod obișnuit modelul feminin (Hines, 2004).

• copilăria

În primii ani de viață, copilul începe să identifice diferențele dintre sexe și să își formeze reprezentări despre sine și despre ceilalți. Psihologii dezvoltării au observat că majoritatea copiilor dobândesc conștiința apartenenței la un anumit sex înainte de vârsta de 4 ani (Kohlberg, 1966). Familia exercită o influență majoră asupra dezvoltării identității sexuale. Totuși, numeroase studii arată că anumite preferințe apar chiar și în condiții de socializare diferite, sugerând existența unor influențe biologice independente de educație (Geary, 2010).

Între șase și doisprezece ani, copilul începe să dezvolte o înțelegere mai sofisticată a diferențelor sexuale și a rolurilor asociate acestora. John Archer observă că acest fenomen apare în majoritatea culturilor studiate și pare să reflecte atât influențe sociale, cât și predispoziții comportamentale asociate sexului biologic (Archer,1996). Școala și mediul social contribuie semnificativ la consolidarea identității sexuale. Copiii învață norme sociale, valori culturale și așteptări privind comportamentul masculin și feminin.

• adolescența

Transformările hormonale asociate pubertății produc modificări semnificative atât la nivel corporal, cât și la nivel psihologic. La băieți crește nivelul testosteronului, iar la fete, nivelul estrogenilor și al progesteronului. Aceste modificări conduc la dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare și la maturizarea funcției reproductive (Morris, 2004). Din perspectivă psihologică, adolescența este caracterizată de dezvoltarea imaginii trupești, apariția atracției sexuale, consolidarea identității personale și explorarea valorilor morale.

• maturitatea

Sexualitatea este integrată în relațiile stabile, în viața familială și în responsabilitățile sociale. Anthony Giddens observă că modernitatea a transformat profund modul în care oamenii înțeleg relațiile intime, accentuând importanța alegerii libere și a satisfacției personale (Giddens, 1992). Totuși, majoritatea culturilor continuă să considere diferența sexuală drept fundament al reproducerii și al familiei. Din perspectivă antropologică, sexualitatea nu este doar o dimensiune privată, ci și una socială, deoarece contribuie la continuitatea comunităților și la formarea noilor generații.

Analiza etapelor sexualizării indică faptul că dezvoltarea identității sexuale este rezultatul interacțiunii dintre biologie și mediu. Factorii genetici și hormonali influențează procesul încă din perioada prenatală, în timp ce familia, educația și cultura contribuie la formarea reprezentărilor despre masculinitate și feminitate. Explicațiile care reduc identitatea exclusiv la una dintre aceste dimensiuni riscă să ofere o imagine incompletă a persoanei umane.

II. Teoria genului

Teoria genului reprezintă un ansamblu de perspective teoretice care disting între sexul biologic și genul social.

Originile teoriei pot fi identificate în lucrarea lui Simone de Beauvoir, Le Deuxième Sexe – Al doilea sex (1949), în care autoarea formulează celebra afirmație: „Nu te naști femeie, devii femeie”. Această idee sugerează că feminitatea este rezultatul unui proces social și cultural de formare. Socioloaga Ann Oakley introduce distincția dintre sex și gen, argumentând că multe dintre diferențele atribuite femeilor și bărbaților sunt învățate social și nu derivă direct din biologie (Oakley, 1972). În anii 1980 și 1990, influența poststructuralismului francez a dus la o radicalizare a acestor idei. Judith Butler afirmă că atât sexul, cât și genul sunt produse ale discursurilor sociale și ale relațiilor de putere (Butler, 1990). Această abordare a avut un impact major asupra studiilor de gen și asupra politicilor identitare contemporane.

Teoria genului susține că sexul biologic are o relevanță redusă sau chiar că identitatea de gen poate fi definită independent de realitatea trupească.

Ea a generat și critici importante. Steven Pinker observă că multe teorii constructiviste tind să ignore dovezile privind influența factorilor biologici asupra comportamentului uman (Pinker, 2002). David Geary argumentează că diferențele dintre sexe observate în numeroase culturi sugerează existența unor predispoziții biologice universale care nu pot fi explicate exclusiv prin construcții sociale (Geary, 2010).

Cazul David Reimer

În urma unui accident, David Reimer a fost crescut ca fată la recomandarea lui John Money. Experimentul urmărea să demonstreze că identitatea de gen este determinată în principal de educație și de socializare. Rezultatele au fost însă diferite de cele anticipate. Reimer nu s-a identificat niciodată pe deplin cu rolul feminin și a revenit ulterior la identitatea masculină. S-a interpretat acest caz ca dovadă a importanței factorilor biologici în dezvoltarea identității sexuale (Diamond & Sigmundson, 1997).

Există numeroase argumente care contrazic teoria genului.

a. Argumente biologice

Separarea dintre sexul biologic și genul social este dificil de susținut din perspectiva biologiei moderne. Organismul uman este structurat sexual la mai multe niveluri: genetic, hormonal, neurologic și reproductiv. Cercetările privind dezvoltarea prenatală indică faptul că expunerea la testosteron și estrogen influențează trăsături cognitive și comportamentale.

Melissa Hines a arătat că nivelurile hormonale prenatale pot influența preferințele pentru anumite tipuri de jocuri, activități și interese observate ulterior în copilărie. Aceste rezultate sugerează că diferențele dintre sexe nu sunt exclusiv produse ale educației (Hines, 2004)

O obiecție importantă privește presupunerea conform căreia ființa s-ar naște într-o stare de neutralitate sexuală, iar identitatea sa ar fi construită ulterior de societate. În The Blank Slate (Tabula rasa), Pinker critică ideea „tablei goale”, argumentând că ființa umană vine pe lume cu predispoziții biologice care influențează dezvoltarea ulterioară (Pinker, 2002). Din această perspectivă, teoria genului este criticată pentru tendința de a subestima rolul naturii biologice în formarea identității.

b. Argumente psihologice

Psihologia dezvoltării evidențiază faptul că identitatea personală se formează prin integrarea experiențelor trupești, emoționale și sociale. Erik Erikson consideră că stabilitatea identității reprezintă una dintre condițiile sănătății psihologice (Erikson,1968). Separarea radicală dintre identitate și trup poate afecta această continuitate. Dacă identitatea este definită exclusiv prin autopercepție, apare problema stabilirii criteriilor prin care aceasta poate fi evaluată și menținută. Charles Taylor argumentează că identitatea personală nu poate fi redusă la preferințe sau sentimente personale, deoarece este construită în raport cu realitatea și cu relațiile sociale (Taylor,1989).

c. Argumente filosofice

În centrul multor critici filosofice se află întrebarea: există o natură umană obiectivă?

Teoriile post-structuraliste tind să interpreteze identitățile ca produse ale discursurilor sociale și ale relațiilor de putere (Foucault, 1978). Această perspectivă conduce la dificultăți teoretice importante. Dacă toate identitățile sunt construcții sociale, atunci devine dificil de explicat existența unor caracteristici universale observate în toate culturile.

Roger Scruton argumentează că diferența sexuală reprezintă o componentă fundamentală a experienței umane și nu poate fi redusă la un simplu produs al convențiilor sociale (Scruton, 1986).

Martha Nussbaum a formulat una dintre cele mai influente critici ale abordărilor post-structuraliste. În eseul „The Professor of Parody” (Profesorul de parodie) Nussbaum susține că limbajul extrem de abstract și relativist al unor teorii contemporane face dificilă evaluarea lor empirică și aplicarea lor practică în domeniul politicilor publice (Nussbaum, 1999).

Potrivit acestei critici, dacă identitatea este în întregime fluidă și instabilă, devine dificil să se stabilească criterii clare pentru drepturi, responsabilități și instituții sociale. Antropologia filosofică tradițională consideră că persoana umană este o unitate între dimensiunea trupească și cea spirituală. Criticii teoriei genului afirmă că anumite forme ale acesteia tind să trateze trupul ca pe o realitate secundară, subordonată experienței subiective. Din această perspectivă, separarea radicală dintre identitate și trup riscă să producă o viziune dualistă asupra persoanei.

d. Argumente sociologice

Numeroși sociologi consideră insuficientă explicația exclusiv constructivistă. Anthony Giddens observă că instituțiile sociale evoluează în interacțiune cu realitățile biologice și nu independent de acestea (Giddens,1992). Ignorarea acestei interacțiuni duce la interpretări simplificatoare ale comportamentului uman.

Dacă diferențele dintre sexe ar fi exclusiv produse culturale, ar însemna să existe variații radicale între societăți. În realitate, multe diferențe observate între bărbați și femei apar în mod repetat în contexte culturale foarte diferite (Geary, 2010). Acest fapt este interpretat ca un indiciu al existenței unor factori biologici universali.

e. Argumente teologice creștine

Bisericile creștine afirmă că omul este creat ca unitate de trup și suflet, iar sexul biologic face parte din identitatea persoanei. Critica creștină a teoriei genului se bazează de obicei pe patru argumente:

• Argumentul creației – diferența sexuală este parte a creației și nu un simplu construct cultural;
• Argumentul unității trup-suflet – persoana nu poate fi definită împotriva propriului trup;
• Argumentul antropologic – masculinitatea și feminitatea au o semnificație umană și relațională profundă;
• Argumentul familiei – complementaritatea dintre bărbat și femeie este văzută ca fundament al căsătoriei și al familiei.

În interpretarea tradițională, masculinitatea și feminitatea nu sunt simple convenții sociale, ci dimensiuni constitutive ale naturii umane.

Biserica Ortodoxă Română și majoritatea bisericilor ortodoxe consideră că sexul biologic face parte din planul creației dumnezeiești și că identitatea de gen nu poate fi înțeleasă independent de acesta.

La teologii ortodocși (de exemplu, Dumitru Stăniloae, Christos Yannaris, Kallistos Ware etc.), persoana umană este văzută ca o unitate inseparabilă între trup și suflet. Din această perspectivă, teoriile care separă radical identitatea de trup sunt considerate problematice.

Biserica Catolică critică explicit teoriile care separă radical identitatea de gen de sexul biologic. În documentul Male and Female He Created Them – El i-a creat bărbat și femeie (2019), publicat de Congregation for Catholic Education, se afirmă că unele forme ale teoriei genului promovează o concepție în care identitatea personală este complet desprinsă de natura biologică, ceea ce este considerat incompatibil cu antropologia creștină.

Confesiunile evanghelice și reformate conservatoare resping, în general, teoria genului în formele ei radicale. Unele biserici protestante liberale, precum părți ale Episcopal Church sau ale Church of England, adoptă poziții mai deschise față de identitățile de gen contemporane.

III. Concluzii

1. Examinarea critică a principalelor premise ale teoriei genului indică existența unor dificultăți conceptuale și empirice Una dintre cele mai importante probleme este tendința unor versiuni radicale ale acestei teorii de a separa aproape complet identitatea de gen de sexul biologic. O asemenea separare ridică numeroase întrebări privind raportul dintre experiența subiectivă și realitatea trupească.

2. Datele provenite din genetică, endocrinologie, neuroștiințe și psihologia dezvoltării arată că sexul biologic exercită o influență reală asupra dezvoltării umane încă din perioada prenatală; sexul biologic reprezintă o dimensiune fundamentală a existenței persoanei și nu poate fi redus la un simplu produs al discursului cultural. În același timp, influența mediului social asupra dezvoltării identității este incontestabilă și este necesar să fie integrată într-o viziune mai amplă asupra omului.

3. Teoria genului susține o perspectivă în care identitatea este definită în principal prin autopercepție și experiență subiectivă. În realitate, abordările antropologice și personaliste consideră că persoana umană reprezintă o unitate între dimensiunea trupească și cea spirituală. Din această perspectivă, trupul nu este un simplu obiect exterior conștiinței, ci o parte constitutivă a identității personale.

4. Din punct de vedere sociologic și politic, teoria genului ridică probleme legate de fundamentarea politicilor publice. Dacă identitatea este definită exclusiv prin autoidentificare, devine dificilă stabilirea unor criterii obiective în numeroase domenii ale vieții sociale și juridice. În ultimele decenii, teoria genului a influențat politicile educaționale din numeroase state. Multe programe școlare prezintă identitatea de gen într-un mod care minimizează importanța sexului biologic. Acest fapt creează confuzii morale, juridice și administrative, afirmă un relativism moral și sugerează existența unui mecanism de inginerie socială. Faptul că este promovată într-o manieră agresivă de mișcările de stânga „progresiste” întărește această suspiciune rezonabilă.

Autor: Vasile Astărăstoae

Bibliografie

Anderson, Ryan T., When Harry Became Sally: Responding to the Transgender Moment. New York: Encounter Books, 2018.

Archer, John, Sex Differences in Social Behavior. Cambridge: Cambridge University Press, 1996.

Baron-Cohen, Simon, The Essential Difference: Men, Women and the Extreme Male Brain. London: Allen Lane, 2003.

Beauvoir, Simone de, The Second Sex. New York: Vintage Books, 1949.

Bem, Sandra Lipsitz, The Lenses of Gender: Transforming the Debate on Sexual Inequality. New Haven, CT: Yale University Press, 1993.

Buss, David M., Evolutionary Psychology: The New Science of the Mind. 6th ed. Boston: Pearson, 2019.

Butler, Judith, Bodies That Matter: On the Discursive Limits of “Sex”. New York: Routledge, 1993.

Butler, Judith, Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity. New York: Routledge, 1990.

Butler, Judith, Undoing Gender. New York: Routledge, 2004.

Congregation for Catholic Education, Male and Female He Created Them: Towards a Path of Dialogue on the Question of Gender Theory in Education. Vatican City: Libreria Editrice Vaticana, 2019.

Connell, Raewyn, Gender and Power: Society, the Person and Sexual Politics. Stanford, CA: Stanford University Press, 1987.

Connell, Raewyn, Masculinities. 2nd ed. Berkeley: University of California Press, 2005.

Diamond, Milton, and Keith Sigmundson, “Sex Reassignment at Birth: Long-Term Review and Clinical Implications.” Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine 151, no. 3 (1997): 298–304.

Erikson, Erik H., Identity: Youth and Crisis. New York: W. W. Norton, 1968.

Fausto-Sterling, Anne, “The Five Sexes: Why Male and Female Are Not Enough.” The Sciences 33, no. 2 (1993): 20–24.

Fausto-Sterling, Anne, “The Five Sexes, Revisited.” The Sciences 40, no. 4 (2000): 18–23.

Fausto-Sterling, Anne, Sexing the Body: Gender Politics and the Construction of Sexuality. New York: Basic Books, 2000.

Firestone, Shulamith, The Dialectic of Sex: The Case for Feminist Revolution. New York: Bantam Books, 1970.

Foucault, Michel, The History of Sexuality. Vol. 1: An Introduction. New York: Pantheon Books, 1978.

Francis. Amoris Laetitia: Post-Synodal Apostolic Exhortation on Love in the Family. Vatican City: Libreria Editrice Vaticana, 2016.

Francis, Laudato Si’: On Care for Our Common Home. Vatican City: Libreria Editrice Vaticana, 2015.

Freud, Sigmund, Three Essays on the Theory of Sexuality. New York: Basic Books, 1905.

Geary, David C., Male, Female: The Evolution of Human Sex Differences. 2nd ed. Washington, DC: American Psychological Association, 2010.

Giddens, Anthony, The Transformation of Intimacy: Sexuality, Love and Eroticism in Modern Societies. Stanford, CA: Stanford University Press, 1992.

Gilligan, Carol, In a Different Voice: Psychological Theory and Women’s Development. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1982.

Goldberg, Steven, The Inevitability of Patriarchy. New York: William Morrow, 1973.

Haidt, Jonathan, The Righteous Mind: Why Good People Are Divided by Politics and Religion. New York: Pantheon Books, 2012.

Heyes, Cressida J., Self-Transformations: Foucault, Ethics, and Normalized Bodies. Oxford: Oxford University Press, 2007.

Hines, Melissa, Brain Gender. Oxford: Oxford University Press, 2004.

Holy and Great Council of the Orthodox Church, The Sacrament of Marriage and Its Impediments. Crete: Holy and Great Council of the Orthodox Church, 2016.

John Paul II, Man and Woman He Created Them: A Theology of the Body. Boston: Pauline Books & Media, 2006.

Kass, Leon R., Life, Liberty and the Defense of Dignity: The Challenge for Bioethics. San Francisco: Encounter Books, 2002.

Kohlberg, Lawrence, “A Cognitive-Developmental Analysis of Children’s Sex-Role Concepts and Attitudes.” In The Development of Sex Differences, edited by Eleanor E. Maccoby, 82–173. Stanford, CA: Stanford University Press, 1966.

Laqueur, Thomas, Making Sex: Body and Gender from the Greeks to Freud. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1990.

MacKinnon, Catharine A., Toward a Feminist Theory of the State. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1989.

McLaren, Margaret A., Foucault and Feminism: Power, Gender and the Self. Cambridge: Polity Press, 2002.

Moi, Toril, What Is a Woman? And Other Essays. Oxford: Oxford University Press, 1999.

Money, John, and Anke A. Ehrhardt, Man and Woman, Boy and Girl: Gender Identity from Conception to Maturity. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1972.

Morris, Desmond, The Human Animal. London: Vintage, 2004.

Murray, Douglas, The Madness of Crowds: Gender, Race and Identity. London: Bloomsbury Continuum, 2019.

Nussbaum, Martha C., Sex and Social Justice. Oxford: Oxford University Press, 1999.

O’Donovan, Oliver, Resurrection and Moral Order: An Outline for Evangelical Ethics. 2nd ed. Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1994.

Oakley, Ann, Sex, Gender and Society. London: Temple Smith, 1972.

Paglia, Camille, Sexual Personae: Art and Decadence from Nefertiti to Emily Dickinson. New York: Vintage Books, 1991.

Pinker, Steven, The Blank Slate: The Modern Denial of Human Nature. New York: Viking, 2002.

Rubin, Gayle. “The Traffic in Women: Notes on the ‘Political Economy’ of Sex.” In Toward an Anthropology of Women, edited by Rayna R. Reiter, 157–210. New York: Monthly Review Press, 1975.

Sax, Leonard, “How Common Is Intersex? A Response to Anne Fausto-Sterling.” Journal of Sex Research 39, no. 3 (2002): 174–178.

Scruton, Roger, Sexual Desire: A Moral Philosophy of the Erotic. London: Weidenfeld & Nicolson, 1986.

Sommers, Christina Hoff, Who Stole Feminism? How Women Have Betrayed Women. New York: Simon & Schuster, 1994.

Staniloae, Dumitru, Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă. Craiova: Mitropolia Olteniei, 1986.

Staniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă. Vol. 1–3. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2003.

Taylor, Charles, Sources of the Self: The Making of the Modern Identity. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1989.

Tong, Rosemarie, Feminist Thought: A More Comprehensive Introduction. 3rd ed. Boulder, CO: Westview Press, 2009.

Ware, Kallistos, The Orthodox Church. London: Penguin Books, 1997.

Ware, Kallistos, The Orthodox Way. Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 1995.

Weeks, Jeffrey, Sexuality. 3rd ed. London: Routledge, 2010.

West, Candace, and Don H. Zimmerman, “Doing Gender.” Gender & Society 1, no. 2 (1987): 125–151.

Witt, Charlotte, The Metaphysics of Gender. Oxford: Oxford University Press, 2011.

Yannaras, Christos, Person and Eros. Brookline, MA: Holy Cross Orthodox Press, 2007.

Yannaras, Christos, The Freedom of Morality. Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 1984.

Young, Iris Marion, Justice and the Politics of Difference. Princeton, NJ: Princeton University Press, 1990.

Citiți și:
Ficțiunea woke (I)
Așa a inventat John Money ideologia de gen: copilul care i-a fost cobai uman a ajuns să se sinucidă
Transgenderismul, „fratele geamăn” al transumanismului – Cum ne sunt expuși copiii și tinerii „cultului tehnocratic al morții”

 

yogaesoteric
15 iunie 2026