Raportul Comisiei pentru Libertate Religioasă al administrației Trump promovează ideea că religia ar fi necesar să fie privită ca un element central al vieții publice și insistă asupra rolului său fundamental în societatea americană
Administrația Trump a publicat un raport al Comisiei pentru Libertate Religioasă care promovează ideea că religia ar fi necesar să fie privită ca un element central al vieții publice și insistă asupra rolului său fundamental în societatea americană.

În text apare formularea potrivit căreia americanii ar fi necesar să își amintească permanent „de Creatorul care ne-a creat și ne acordă drepturile”.
Raportul, urmat de măsurile pe care le preconizează, este de natură să pună în discuție laicizarea statului și secularismul social, ceea ce va constitui o premisă excepțională pentru reîncreștinarea societăților occidentale.
Mai ales o asemenea reușită (de care neo-marxismul globalist și agenții lui de la noi se tem ca de moarte) va garanta renașterea Occidentului cândva glorios. Iar președintele Trump și echipa sa extraordinară vor intra triumfal în Istoria Universală; de unde vor fi detronate mai întâi Revoluția Franceză și toate nenorocirile care i-au urmat.
Citiți și:
Trump vrea să dedice America lui Dumnezeu
În SUA are loc o uimitoare „trezire spirituală” în jurul ortodoxiei. Din ce în ce mai mulți tineri se convertesc la creștinismul răsăritean
yogaesoteric
30 iunie 2026