Magda Ursache: Scrisoarea a VII-a ‒ „Nu-s vinovat față de țara mea”. Domnule Varujan Vosganian, suntem liberi să dezbatem Legea Vexler?
Legea Vexler a trecut, Octavian Goga a fost bifat, cum spuneam. Urmează alte „epurări”, alte incriminări aberante contra cui? A lui Nicolae Iorga, a lui Mircea Eliade, a lui V. Voiculescu, a lui Andrei Ciurunga, al cărui vers l-am folosit în titlu? Ei n-au fost vinovați față de țară.
Suntem liberi să dezbatem Legea Vexler? Nu, nu, e riscant. Gura slobodă poate fi pedepsită. Te pomenești că nu mai ai drept de indemnizație și că ești scos din Uniune. Bate-n lemn. Touch wood, dacă vrem a spune în romgleză.
Dumneavoastră, domnule Varujan Vosganian, ați scris Cartea șoaptelor, cronică a suferințelor poporului armean, care își duce înainte tradiția și cultura lui. Eminescu e caduc dacă a vorbit despre marele pericol: „aruncarea în apă a tuturor tradițiilor”? Și-i ocărât că-i „prea naționalist”. Sunt de pus pe făraș valori culturale ca Vintilă Horia, Ernest Bernea, Anton Golopenția, George Uscătescu, Pamfil Șeicaru? Cineva ‒ nu mai spun cine din silă – i-a taxat pe toți caduci. Subiectul nație-național, ce-i drept, sensibil, a fost taxat „anacronic și imbecil”. Altcineva susținea bățos că sunt „tâmpenii” cărțile lui Noica, având în final vocabula românească. Despre Rostirea filozofică românească se făcea vorbire. C.D. Zeletin, pentru mine model paideic, a spus că epitetul cel mai nobil al limbii române este „național”.
Ați scris cu durere despre neamul aparținător. Sunteți cumva scriitor perimat, obsolet, așa cum sunt acuzați cei purtători de eticheta „naționalist”, ca alt fel de stea galbenă? Suntem resentimentari ‒ repet, că este necesar ‒ dacă ne apărăm martirii?
Ar trebui să ne sprijinim în „cârjele fricii” (mulțumesc, Chr. Schenk!), ca să scăpăm de repercusiuni după ce ne susținem opinia? Să ne temem de ONG-uri suspecte, de fact-checkers „progresiști”, care ne cer să uităm de eroi și de morminte? Se vede că nu ne-a ajuns cenzura lui Dulea, dădăcind, dădăcind, conform tezelor fără antiteze.
Pentru mine e clar ce se vrea: să căpătăm complexul istoriei naționale. Lucian Boia o vrea cu siguranță. A și declarat că el n-are nevoie de „istorie eroică”. Gabriel Liiceanu s-ar fi putut adresa direct lui Boia cu „dragul meu turnător”. Și culmea: Boia a publicat chiar la Humanitas (în 2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu era luat în vârful pixului, ca turnător, de un turnător al fostei Securități.
Prin martie 2020, istoricul Adrian Cioroianu propunea un manual intitulat, dacă-mi aduc bine aminte, „Manual post-eroic”, că tot ne aflăm în post-moralia. În alte cuvinte, educația în spirit patriotic s-a dus pe apa sâmbetei, eroismul e moft.
Se trage gol după gol în poarta Istoriei. Ființei naționale i se scrie actul de deces. Doar ucrainenii pot lupta pentru ea. Și nu-i România cetate fără metereze, de intră drona ucraineană peste noi? Ne-a apărat Dumnezeu de o catastrofă, nu armata. România are în Ucraina o altă țară, o altă Românie, din pământuri furate, cum demonstrează istoricul Mircea Dogaru. Țoiu nu crâcnește pe acest subiect.
Corect-politic în cerințe și-n tendințe este ca istoria să fie dez-eroizată, dez-etnicizată. Cine mai ține cont de avertizarea lui Sun-Tzu? „Fără conștiință morală un popor e învins fără lupte”.
Se poate discuta rațional pe orice temă? Nu. Orice discurs poate fi catalogat extremist sau antisemit după această Lege, votată cu orbire. N-avem drept la informări corecte (dacă citesc Testamentul lui Ion Moța, apărut la o editură müncheneză, antologia Circularele Căpitanului, scoase de profesorul lingvist Ion Coja la Editura AEVEA, sau dacă deschid gazeta Porunca vremii înseamnă că am simpatii legionare?), se percheziționează biblioteci și se sancționează idei. „Ferește-mă, Doamne, de interpreți!” era ruga lui Tudor Arghezi.
Oare voi deveni penală dacă îl citesc pe D. Stăniloae, beatificat totuși după respingere mare, sau pe „poetul îngerilor”, V. Voiculescu? Blândul, seraficul Vasile Voiculescu a fost condamnat la 74 de ani, ca legionar și contrarevoluționar, pentru că a participat, serile, la „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim. Cap de acuzare: misticismul. Fiica sa, Gabi Defour, mi-a spus n-a citit acolo nicio poezie religioasă. A stat și a ascultat, atât. Premiul meu literar cel mai prețios este „Vasile Voiculescu” și-l felicit pe colegul de liceu Florentin Popescu pentru perseverența cu care tipărește ediție după ediție, mereu cu adăugiri și completări la lucrarea Pe urmele lui V. Voiculescu. Ultima din serie: Viața și opera lui V. Voiculescu, Editura Academiei Române, 2024, cu un motto din Dinu Pillat, fiul de statuie: „…… .acest om venit parcă din adânc și de departe……. cred că nu a fost cunoscut de nimeni cu adevărat”. Și peste Dinu Pillat a trecut „plugul cartaginez”, cum îl numește Vladimir Udrescu. După pușcarizare, a fost adus la Institut de Călinescu și eliminat de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Alt destin tragic: Pillat a făcut cancer la creier și, spitalizat, văzând gratiile de la ferestre, se credea din nou în pușcărie politică. Mărturisește Monica Pillat, cu iertare creștinească. Eu cred că există o limită a iertării. Sunt fapte de neiertat și o spune chiar monahul de Rohia, N. Steinhardt.
Soros dă bani și cercetează ce vrea el, publică manuale școlare cenzurate cum vrea el, impune titlurile lucrărilor de doctorat prin universități, ca „Al. I. Cuza”. Petru Ursache s-a opus celor cerute în avizier (am hârtia!) și l-au eliminat de la conducere de doctorate, pe motiv că ar fi împlinit 70 de ani. Lege numai și numai pentru el. Cuțitaru, decan, i-a adus la cunoștință faptul chiar în timpul examenului-concurs. Valentin Talpalaru poate depune mărturie. Era în sală.
Dumneavoastră, domnule Varujan Vosganian, știți bine cum au reacționat armenii armenește, adică demn și cu coloană vertebrală dreaptă. S-au revoltat contra magnatului Soros, „filantropul”, specializat în mitinguri comandate, în acțiuni tip Rezist. Au intrat în biroul Fundației Soros pentru Societate Deschisă (deschisă cui, aceasta-i întrebarea!) și l-au distrus. Nu doresc așa ceva, incapabilă fiind de niciun fel de violență, nici de gest, nici de cuvânt, dar n-ar strica să fie re-publicată lista presarilor români finanțați de Soros, așa, ca să ne putem verifica sursele de informare.
Cu armenii n-au dus-o mai bine nici ONG-urile soroșiste, care au contribuit la victoria lui Nikol Pashinyan. Frumos au mai lucrat contra armenilor Soros și Putin. Zona Nagorno-Karabach cedată, Azerbaidjan victorios contra protestatarilor armeni. Eu nu cred că a fost în zadar sângele vărsat. Și nici armenii n-o cred. După înfrângerea din 2000, au plecat în pribegie, luând cu ei clopotele Mănăstirii Dadivank, cu vechime din sec. IX-XIII, din Artsakh (Karabakh), semn că armenii nu uită.
Uitarea e mai grea decât lanțurile pușcăriilor politice. Dacă nu vrem să recunoaștem suferința celor trecuți prin lagăre de exterminare și rămânem nepăsători, cine acceptă finanțare Soros poate re-evalua trecutul fără eroi. Ce atâția eroi, ce atâtea frunze de laur pe morminte, ce atâtea troițe? Ana Ipătescu nu mai este nume de bulevard în București. Se pregătește Calea Brucan, colț cu gen. Militaru – KGB?
Când, în 2022, gen. Radu Theodoru împlinea 98 de ani, Vasile Dîncu, ministrul Apărării, l-a omagiat pe facebook. L-a certat Florian și Dîncu și-a șters postarea. La fel, ministrul Angel Tîlvar, care și-a cerut scuze că l-a felicitat pe generalul-erou în zi de naștere. Generalul a fost îngropat fără onorurile militare cuvenite. Mai bine fără, fără salve de tun ca pentru Ion Iliescu.
Martirii închisorilor comuniste, de la Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu (nebeatificat, acuzat ca antisemit, deși l-a salvat de la moarte pe pastorul Wurbrand, cedându-i medicamentele lui, deși știa că moare fără ele și a și murit, călcând creștinește moartea), până la monahul de la Rohia, N. Steinhardt (acuzat că l-a hrănit pe „un popă legionar”, din pachetul său cu mâncare puțină), sunt mereu umiliți și nu-i apărăm. Goma a cerut ostinato să nu-i uităm și Goma a fost uitat.
Prin câte închisori a trecut Octav Bjoza, victimă a comunismului? Prin 14 lagăre de exterminare. Alexandru Muraru, istoric și universitar de felul lui, i-a cerut ex-premierului Cîțu, în martie 2021, să-l scoată pe Bjoza din modestul post de subsecretar de stat, la Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România între 1945-1989. Supermanul corijent la materia Istorie l-a scos. Urâtă pagină din istoria liberalilor a semnat Cîțu. Bjoza a făcut accident cerebral. Se născuse la Iași, în 1938, deci n-avea cum să participe la acțiuni legionare. Replica sa a apărut în Observator cultural: „Holocaustul a existat fără dubii. De discutat ar fi dimensiunile sale.” Și eu mă întreb de ce ne sunt puși în cârcă evreii ardeleni, trimiși nu de noi, ci de ocupantul Horthy la Auschwitz și Maidanek?
Dr. Chr. Shenk m-a întrebat de ce am postat pe foaia mea de Facebook o anume poză de grup. Îi răspund cu acest prilej: în poză era Octav Bjoza, greu, foarte greu refăcut după accidentul cerebral și Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare al ligii Studenților Iași, deținutul politic fiindu-i mentor spiritual.
Tânărul justițiar Man știe că nedreptatea poate ucide și……. postum. Martira Aspazia Oțel Petrescu n-a putut fi canonizată pentru că ar fi fost legionară ca elevă. Silvian Man a protestat: „Viața de martiră este necesar să fie apărată”.
Mă tem că Legea Vexler poate avea și alte urmări penibile, privind discriminările. După Legea 232/2020, s-a stârnit scandal politic. Legea voia reparații pentru copiii deținuților politici, deportați, prizonieri. Atunci, deputatul minorităților naționale Vexler s-a opus să primească ceva „copiii de legionari, fasciști”. Bine că Tismăneanu-fils poate semna Raportul final despre comunism, unde răul a fost împins doar spre Ceaușescu, iar răul absolut din anii ’50 a fost diminuat. Experimentul Pitești o fi comentat acolo? Că nu știu. Ce spune despre asta argeșanul Jean Dumitrașcu știu și-l aprob. Dacă incriminăm martirii pușcăriilor comuniste, cum face Adrian Papahagi, cât pe ce să fie ministru al Culturii, ne dez-umanizăm. Ei, cei călcați în cizme pe stern și „botezați” cu capul în tinetă, au văzut crucea de pe cer. Și cerul s-a umplut de sfinți. Experimentul Pitești, așa-zisa reeducare stalinistă, mai crudă decât oricare alta, nu apare în Arheologia terorii, a lui Volodea Tismăneanu, care se scuză că prin Raport a vrut să de-fascizeze România. L-a preocupat etern fascizanta Românie. Opinia mea este că nu de-fascizarea inexistentă e necesară, ci de-comunizarea este necesar (încă) să fie înfăptuită. Să definitivăm ce s-a început în acel Decembrie.
Autoare: Magda Ursache
Citiți și:
Silvian-Emanuel Man: V-am zis că vor veni cu procurori, mascați și polițiști să cotrobăie prin case după cărți. Mulți nu m-au crezut și unii au spus că exagerez. Iată că s-a petrecut. Și au început cu Eminescu
Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege pentru Unirea R. Moldova cu România inițiat de parlamentari S.O.S. între care și fostul lider al organizației Noua Dreaptă. Până și globaliștii l-au aplaudat sugerând că e al lui Nicușor Dan
yogaesoteric
5 iulie 2026