Un profesor bucureștean a fost confundat de mascați cu un raket ucrainean. A fost luat pe sus din parc și dus la audieri: „M-au pus jos, le-am dat telefonul. M-au încătușat, m-au legat, m-au lovit – Am crezut că mă tâlhăresc!”

Un profesor din București a fost confundat de polițiști cu un escroc și imobilizat brutal în timpul unui flagrant. După ore în șir de audieri, anchetatorii s-au convins că au greșit și i-au cerut scuze. Bărbatul vrea să îi dea în judecată, relatează Observator News:

Polițiștii urmăreau un ucrainean care escroca femei și își dăduse întâlnire cu victima lui în Parcul Tineretului. Agenții l-au imobilizat și pe el, și pe un bărbat care sa afla la câțiva pași de el și pe care l-au crezut complice. Acesta, însă, nu avea nicio legătură cu cazul. Alexandru, un profesor de sport, terminase o tură de alergare și se odihnea pe o alee.

Fără nicio somație, fără nimic, doi băieți……. să spun, că după aia am aflat că sunt polițiști, au sărit pe mine să le dau telefonul. Eu în momentul ăla am crezut că sunt tâlhărit, cred că orice om ar fi crezut la fel. M-au pus jos, le-am dat telefonul. M-au încătușat, m-au legat, m-au lovit, am și semne. Am vrut să fug, dar m-au pus iar jos”, a spus victima.

Profesorul în vârstă de 44 de ani va primi certificat medico-legal care atestă că intervenția polițiștilor i-a lăsat pe trup o mulțime de vânătăi și cicatrici. Pe baza lui a depus plângere împotriva agenților pe care îi acuză de abuz în serviciu și lipsire de libertate.

Bărbatul a fost adus la Serviciul de Investigare a Infracțiunilor Informatice din cadrul Poliției Capitalei. Acesta a fost audiat timp de aproape 5 ore.

Acolo m-am liniștit, m-am liniștit în sensul că mi-am dat seama că sunt la poliție și fiind nevinovat, mai devreme sau mai târziu, tot îmi vor da drumul. Au văzut că nu fac parte din banda asta, clanul ăsta de infractori pe care i-au căutat ei și mi-au dat drumul”, a mai spus victima.

Profesorul de sport a fost victimă colaterală în timpul arestării unui ucrainean de 20 de ani care se pregătea să escrocheze o femeie din București cu 100.000 de lei. Poliția Capitalei dă vina pe victimă și susține că agenții au acționat corect.

Citiți și:
Franța – Am fost victima unui raid al poliției și am fost reținută abuziv timp de două zile și două nopți
La Dumbrava a atacat Clanul Psihopaților – un om a murit, un vizitator a fost răpit și nu se știe nimic de el

 

yogaesoteric
23 iulie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More