Nimeni nu greșește

Șoferul arhiducelui Franz Ferdinand a greșit strada. Nimeni nu-i spusese că traseul fusese modificat după prima tentativă de asasinat din acea dimineață, așa că a cotit unde nu trebuia, a fost strigat să întoarcă și a oprit motorul exact în dreptul singurului conspirator care nu plecase acasă. Un viraj ratat și un motor oprit au declanșat un război cu douăzeci de milioane de morți pentru că mecanismul era deja montat. În fiecare capitală europeană, statele majore ajunseseră la aceeași concluzie: cine se mișcă primul câștigă.

Vladimir Putin, Andy Burnham și Donald Trump se mișcă astăzi fiecare după calendarul lui, iar fiecare gest al lor rezistă la orice examen. Tocmai de aceea sunt foarte greu de oprit.

Șeful de la Kremlin nu poate câștiga un război care se decide în produs intern brut. Aritmetica îl scoate din joc înainte de prima bătălie directă, întrucât aliații europeni ai Americii au împreună, potrivit strategiei de apărare publicate de Departamentul Războiului, de treisprezece ori economia Rusiei. Așa că Putin face tot ce poate pentru ca Zelenski să fie prins în corzi înainte de noi escaladări ale NATO, prin alte mijloace decât cele care se numără în fabrici și în bani.

De aici ar putea veni și interesul brusc pentru Transnistria. La Cobasna se află până la douăzeci de mii de tone de muniție sovietică depozitate acolo din 1949, cu termenul de garanție expirat de decenii. Le păzesc o mie cinci sute de oameni numiți contingent rus, dintre care doar câteva zeci sunt ofițeri veniți din Rusia, restul fiind localnici cu pașaport rusesc. Rotațiile sunt blocate de la începutul războiului, iar observatorii internaționali n-au acces. Așa că nimeni din afară nu știe în ce stare se află depozitul.

Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate de la Moscova, a avertizat în primăvară că Rusia va folosi „toate mijloacele disponibile” pentru a-i proteja pe locuitorii regiunii, acuzând Chișinăul de blocadă, exact vocabularul folosit despre Donbas după anexarea Crimeei. Alegerea locului spune totul. Transnistria este printre puținele puncte de pe hartă unde se poate aprinde ceva fără ca tratatul nord-atlantic să se activeze.

România va intra în ecuație fără să fie atacată, din motive evidente. Ce ar urma se știe deja, pentru că proba s-a dat. La sfârșitul primăverii, o dronă rusească a lovit un bloc de zece etaje din Galați. Doi răniți ușor. Oana Țoiu a spus că incidentul justifică invocarea articolului 4, ambasadorul rus a fost chemat la minister, s-a vorbit despre pachete de sancțiuni. Apoi nimic.

Ce a urmat în august poate fi și mai instructiv. Ministrul nostru de Externe a declarat că România este pregătită să răspundă militar, generalul Silviu Predoiu, fost șef al spionajului extern, a numit-o inconștientă, iar Ilie Bolojan a salutat doborârea celei de-a treia drone drept „răspunsul necesar”. Trei oameni, un incident, o capitală și trei politici externe.

Logica opusă se vede la Londra. Andy Burnham și-a ales Ucraina pentru prima deplasare externă ca premier și a autorizat MBDA să livreze Kievului secretele de fabricație ale rachetelor de croazieră, după ce Macron făcuse la fel înaintea lui. Amândoi încearcă să readucă războiul pe terenul unde raportul de treisprezece la unu ar trebui să decidă.

Aici se închide mecanismul. Fiecare reușită a lui Burnham în a face războiul despre „cine are mai multe drone” îl împinge pe Putin spre singurul teren unde aritmetica încetează să conteze. Cu cât Occidentul ar câștiga mai repede o confruntare convențională, cu atât mai devreme ar ajunge Moscova la singura carte care nu ține deloc de fabrici și de bani, ci de numărul de focoase nucleare.

Christopher Clark a scris despre protagoniștii lui 1914 că au fost „somnambuli, veghind fără să vadă, bântuiți de vise, dar orbi la realitatea grozăviei pe care erau pe cale s-o aducă pe lume”. Comparația pare liniștitoare și tocmai de aceea ne place. Ei nu vedeau. În schimb, Putin, Burnham și Trump văd foarte clar. Un somnambul poate fi trezit, nu și un om care socotește corect în raport cu propria „gașcă”.

Într-un articol din Le Figaro, editorialistul Renaud Girard spune că, date fiind realitățile geografice, Rusia va exista întotdeauna pe continent, iar absența dialogului cu ea rămâne cel mai mare pericol pentru Europa. Dintr-o încurcătură în care ambele tabere fac mișcarea corectă nu se iese printr-o mișcare mai bună, pentru că orice mișcare mai bună a unuia înrăutățește poziția celuilalt. Rămâne dialogul, adică demersul pe care Girard îl cere cu insistență. Și pe care nimeni nu-l face.

Cursa actuală are o singură direcție, cu rachete mai sofisticate, cu ghidaj mai fin și fabrici mutate tot mai aproape de front. De la Storm Shadow produs în Ucraina drumul continuă spre următorul asset pe care europenii îl pot oferi fără ca escaladarea să provoace o reacție dură a Kremlinului. Toate se cumpără (preferabil de la Washington), iar Europa încă mai are cu ce cumpăra.

Moscova poate scăpa de presiunea aliaților NATO într-un singur mod. Ca să se ajungă acolo, este suficient ca Putin, Burnham și Trump să continue să facă exact ce fac bine.

Citiți și:
Asasinii de la BNR joacă din nou murdar și sperie populația: „Vom mânca iarbă și scoarță de copac”. Atac la Călin Georgescu și George Simion
De ce nu iese românul în stradă?

yogaesoteric
4 septembrie 2026