După ce au petrecut cu o seară înainte la dineu cu Vexler, Bolojan și Tănăsescu au dat bir cu fugiții la audierile din Senat de a doua zi. Abrudean s-a scos cu adeverință medicală
Ancheta parlamentară privind întâlnirea petrecută pe 14 august în biroul președintelui Senatului, între prim-ministrul Ilie Bolojan și președintele CCR, Elena-Simina Tănăsescu, s-a reluat, pe 15 septembrie, în Comisia de constituționalitate a Senatului, transmite Știripesurse.

Controversa a pornit de la momentul ales pentru întâlnire, cu trei zile înainte ca CCR să se pronunțe asupra unor cauze cu miză politică și financiară importantă, printre care Legea integrității, contestată inclusiv de senatori PNL și USR.
Protagoniștii lipsesc a doua săptămână la rând.
De ce lipsesc Abrudean, Bolojan și Tănăsescu
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a trimis documente medicale care atestă că este bolnav și nu se poate prezenta la audiere din cauza stării de sănătate.
Premierul Ilie Bolojan nu s-a prezentat și, la fel ca data trecută, nu a anunțat nici că vine, nici că nu vine și nu a oferit nicio explicație pentru absența sa.
Președintele CCR, Simina Tănăsescu, nu s-a prezentat nici ea la audieri, după ce săptămâna trecută a spus că programul nu îi permite participarea și audierea sa a fost reprogramată pentru 15 septembrie. Tănăsescu nu a mai oferit de această dată o explicație pentru absența sa.
Absența lui Bolojan și Tănăsescu vine după ce aceștia au participat cu o seară înainte, pe 14 septembrie, în Parlament, la dineul de gală prilejuit de celebrarea sărbătoririi Anului Nou Evreiesc – Roș Hașana 5787 – și a împlinirii a 90 de ani de la unificarea Comunităților Evreiești din România. Bolojan și Tănăsescu au fost așezați la aceeași masă.
Citiți și:
Pentru prima oară în istorie, Președinția României emite un document care pune pe primul plan o altă entitate decât țara noastră: patriotismul european
Statul polițienesc și drepturile civile
yogaesoteric
18 septembrie 2026