Cum au fost șantajate țările din Golful Persic

44 0

Raportul lui Karl Miller arată că statele din Golf au plătit pentru o protecție pe care n-au primit-o niciodată – și că a venit momentul să se retragă.

Ani la rând, monarhiilor din Golf li s-a spus că drumul spre securitate trece prin Washington și Tel Aviv. Semnați Acordurile Abraham, cumpărați tehnologie israeliană de apărare și supraveghere, investiți în fondurile americane potrivite – și veți fi protejați. Apoi a izbucnit acest război. Rafinăriile saudite, unitățile de lichefiere a gazelor din Qatar și instalațiile energetice din întreaga regiune au fost lovite, iar niciunul dintre aceste parteneriate nu a ținut rachetele și dronele la distanță.

Karl Miller, pe ale cărui analize despre criza energetică din Golful Persic m-am bazat pe tot parcursul acestui război, s-a aplecat acum asupra banilor și a politicii din spatele acestui „târg” de securitate. Noul său raport poartă un titlu provocator: „Cum au fost șantajate țările din Golful Persic pentru a finanța genocidul economic și al populației din Palestina”. Titlul exprimă acuzația autorului. Ce face însă raportul să merite citit este grija lui Miller de a separa ceea ce susține el de ceea ce dovedesc documentele – iar dovezile documentate sunt, în sine, suficient de grave.

Urmăriți banii: Affinity Partners

În centrul raportului se află Affinity Partners, firma de investiții fondată de Jared Kushner după ce a părăsit funcția de consilier principal în prima administrație a socrului său, Donald Trump – administrație în care a fost unul dintre principalii arhitecți ai Acordurilor Abraham. Banii fondurilor suverane din Golf au început să curgă aproape imediat. Miller reconstituie angajamentele raportate public:

Investitor	Angajament raportat	Observații
Fondul Public de Investiții (PIF) al Arabiei Saudite	2 miliarde de dolari	Angajament inițial
Investitor(i) din Emiratele Arabe Unite, runda inițială	peste 200 de milioane de dolari	Raportat în 2023
Investitor(i) din Qatar, runda inițială	circa 200 de milioane de dolari	Similar cu Emiratele
Autoritatea de Investiții a Qatarului (QIA) și Lunate (Abu Dhabi)	1,5 miliarde de dolari	Runda din 2024, raportată în martie 2025
Total angajamente în fond	circa 4,5 miliarde de dolari	Din care circa 3,9 miliarde provin, în mod identificabil, din statele Golfului

Sursa: Karl W. Miller, The Promise of False Security (16 octombrie 2026), pe baza informațiilor publice. Sumele angajate nu sunt totuna cu sumele efectiv încasate.

Au urmat comisioanele. Până în septembrie 2024, Affinity încasase circa 157,5 milioane de dolari drept comisioane de administrare de la investitori străini, dintre care 87 de milioane de la Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite. O scrisoare a Congresului american din martie 2026 estima alte peste 60 de milioane de dolari pentru 2025 – deci, în total, peste 217 milioane de dolari în cele două perioade. Cu toate acestea, până în iulie 2024 fondul investise doar aproximativ 1,1 miliarde de dolari, adică circa 37% din suma angajată de investitori. Verdictul lui Miller: plată prea mare pentru rezultate demonstrate prea puține. Affinity a făcut investiții, recunoaște el, dar administratorul a fost plătit generos înainte ca finanțatorii săi din Golf să vadă vreun randament dovedit.

Unde au ajuns banii

Partea cea mai explozivă a raportului privește destinația unei părți din acest capital. Affinity a cumpărat acțiuni la Phoenix, unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări și investiții din Israel, în baza unei autorizații care îi permite dețineri indirecte de până la 10%. După ce a vândut un sfert din pachet în iulie 2026, mai deține aproximativ 7,4%. La rândul său, Phoenix are participații într-o lungă listă de companii israeliene de apărare – între care o participație estimată la cel puțin 265 de milioane de dolari în Elbit Systems, cel mai mare producător de armament din țară – precum și în firme care produc camere pentru drone, focoase de artilerie și componente pentru vehicule blindate. Analizele portofoliului său arată, de asemenea, că Phoenix a finanțat proiecte imobiliare în coloniile din Cisiordania Emmanuel și Efrat și deține 80% dintr-un centru comercial din Ierusalimul de Est ocupat.

Curtea Internațională de Justiție a stabilit, în avizul consultativ din iulie 2024, că politica de colonizare a Israelului în teritoriile ocupate este ilegală – la fel cum o făcuse și Rezoluția 2334 a Consiliului de Securitate al ONU. Altfel spus, bani din Golf, strânși în parte pe promisiunea unei păci arabo-israeliene, se află acum, printr-o participație minoritară, într-o companie expusă industriei de armament a Israelului și afacerilor legate de colonii.

Miller este precis în privința limitelor acestui argument, și la fel se cade să fiu și eu. Legătura este indirectă. O participație de 7,4% la Phoenix nu înseamnă că Affinity deține sau controlează tot ce se află în portofoliul Phoenix, iar creditele pentru colonii menționate au fost acordate înainte de intrarea Affinity în acționariat. Dar pentru guvernele din Golf care susțin public crearea unui stat palestinian, faptul că fondurile lor suverane se află undeva în acest lanț este inacceptabil.

Emiratele Arabe Unite: dependență vândută drept protecție

A doua parte a raportului privește securitatea. După Acordurile Abraham, Emiratele Arabe Unite și-au construit legături strânse cu industria de apărare israeliană. În martie 2021, conglomeratul emiratez de apărare EDGE și Israel Aerospace Industries au convenit să dezvolte împreună un sistem antidronă, legând explicit proiectul de Acorduri. În noiembrie 2021, aceiași parteneri au anunțat nave de suprafață fără echipaj, destinate inclusiv securității maritime și operațiunilor petroliere și gaziere. Separat, compania Mubadala din Abu Dhabi a plătit în 2021 suma de 1,025 miliarde de dolari pentru 22% din zăcământul de gaze Tamar din Israel.

În evaluarea lui Miller, această integrare a slăbit autonomia de securitate a Emiratelor, aducând furnizori străini în instituții critice și restrângând libertatea de acțiune a guvernului. El nu susține – iar datele disponibile nu indică – că Israelul ar controla guvernul de la Abu Dhabi. Argumentul său e mai subtil și, cred eu, mai important: o țară care nu își poate opera, repara sau înlocui propriile sisteme critice fără un furnizor străin nu este suverană asupra lor.

Teza „falsului sentiment de securitate”

Acesta este miezul raportului. Accesul politic și armamentul sofisticat nu înseamnă protecție. Statele din Golf au cumpărat sisteme antidronă, instrumente de supraveghere și acces privilegiat la Washington. De ce aveau de fapt nevoie, susține Miller, era capacitatea de a menține fluxul de petrol și gaze de la sondă până la clientul care plătește: extracție, prelucrare, energie electrică, conducte, porturi, transport maritim și sisteme de plată. Un sistem antidronă poate neutraliza o amenințare punctuală; nu poate garanta că o rafinărie rămâne în funcțiune, că o conductă continuă să pompeze sau că un petrolier ajunge la cumpărător. Evenimentele din acest an au dovedit-o. Parteneriatele au fost anunțate cu mare fast. Infrastructura a fost lovită oricum.

Ieșire, recuperare, reluarea controlului

Recomandarea lui Miller este directă. Guvernele din Golf și fondurile lor suverane ar fi necesar să iasă din relațiile financiare cu Trump și Kushner și să renunțe la dependența de furnizorii israelieni de echipamente de apărare și supraveghere. Concret, ar fi necesar:

să oprească orice angajamente noi, reînnoiri și extinderi;
să folosească toate drepturile contractuale disponibile pentru a-și retrage, transfera sau vinde participațiile din fonduri și a-și recupera capitalul, cerând totodată o evidență completă a comisioanelor, a „dobânzii reportate” (carried interest) și a altor beneficii încasate de administrator;
să își reia controlul asupra datelor, cheilor software și accesului administrativ deținute de furnizorii străini – dar pas cu pas, astfel încât sistemele esențiale să nu fie blocate;
să achiziționeze soluții de securitate de înlocuire pe baza performanțelor testate și a controlului suveran, nu a promisiunilor politice;
să protejeze, pe toată durata procesului, lanțul veniturilor din petrol și gaze.

Miller este la fel de limpede în privința a ceea ce raportul său nu dovedește. Nu stabilește existența unui șantaj în sens juridic, a unei structuri de comandă unice care să lege Washingtonul, Tel Avivul și Affinity, sau răspunderea penală personală a cuiva. Pentru asta ar fi nevoie ca anchetatorii să facă legătura între promisiuni, amenințări, decizii și plăți concrete. Argumentul lui Miller este că statele din Golf nu au nevoie de această dovadă pentru a acționa. Comisioanele sunt documentate. Expunerea este documentată. Eșecul protecției promise se vede în fumul care se ridică deasupra rafinăriilor din Golf.

Punctul meu de vedere

Statelor din Golf li s-a vândut o afacere aparent avantajoasă: normalizați relațiile cu Israelul, cumpărați-i tehnologia, investiți alături de ginerele președintelui, iar America și Israelul vă vor garanta siguranța. Ele și-au respectat partea de înțelegere.

Protecția n-a mai venit. Banii lor au plătit comisioane unui administrator cu relații politice și au ajuns, indirect, în industria de armament și în economia coloniilor israeliene, în timp ce propria lor infrastructură de petrol și gaze ardea.

Sfatul lui Miller este cel corect: retrageți-vă, recuperați-vă banii și luați-vă securitatea în propriile mâini. Liderii de la Riad, Abu Dhabi și Doha ar fi cazul să-și pună o întrebare simplă: ce anume au cumpărat, de fapt?

Colonelul Wilkerson și cu mine ne începem ziua (17 octombrie) împreună cu Nima: