Ferma Națională de Țapi Ispășitori

Toate drumurile înfundate duc la Călin Georgescu și ocolesc adevărul. De fapt, Călin Georgescu e irelevant. Numai Georgescu e relevant, într-o serie care poate cuprinde orice Popescu, Ionescu sau (cu o singură excepție) Niculescu, dacă numiții se dovedesc prea vorbăreți și neascultători. Puneți această listă în scenariul pe care „autoritățile” noastre judiciare și „serviciile” specializate în deservicii îl desfășoară chiar acum.

Cineva – vreun „-escu” vorbitor de gânduri interzise – e luat la ochi, în numele democrației intimidate. Tâlharul e chemat la discuții cu Justiția.

În aceeași zi, infractori auto-dovediți ai statului plasează microfoane în casa infractorului nedovedit. Întors acasă, infractorul nedovedit se pune pe fărădelegi. În loc să fie mulțumit că statul s-a obosit să îi pună microfoane în casă, nenorocitul cheamă pe cineva să le caute. Odată găsite, microfoanele sunt scoase din uz. Crimă! – strigă statul și deschide încă un dosar. Lega e lege! Eu te ascult iar tu trebui să te lași ascultat. Altfel, ești bun de pușcărie.

Ce farsă idioată! 37 de ani de libertate etc. au dispărut în câteva ore. Cum am ajuns aici?

Mijloacele și deschiderea ne aparțin, cauza nu. Cauza e boala de care suferă sistemul care ne tutelează: euro-liberalismul pe care îl copiem, așa cum am făcut-o mereu, într-o istorie egală cu suma imitațiilor sluj, pe placul stăpânirii din afară.

Euro-centrul nu mai ține, dar se agață morbid de putere. Sistemul liberal pe care a fost clădită Europa postbelică a putrezit și se bate falsificând, mințind și derutând toate conștiințele și toate regulile.

În Mara Britanie, Germania, Franța și Statele Unite, elita liberală a trecut la suprimarea „democratică” a democrației. Această oroare urmează unui faliment de sistem: economii stinse care nu mai promit un viitor, migrație aprobată și îndesată de sus în jos, minciuni perpetue, un război pe care Europa îl vrea continuat, absurd, până la sacrificarea Ucrainei (și a veniturilor dumneavoastră).

În fața acestor eșecuri înlănțuite, reacția euro-liberală este un supliment masiv de fraudă mascată în eroism și legalism democratic. Asta înseamnă o vânătoare continuă de țapi ispășitori, cu luneta – în cazurile unor persoane – și cu rafala – în cazul turmelor care votează greșit.

Rând pe rând, în bătaia puștii au defilat covid-ul, rasismul și schimbarea climatică. Ținte prea largi și, deci, spaime insuficiente. Acum, a apărut, în sfârșit, ținta care permite orice: amestecul rus.

Cine îl descoperă fără să descopere ceva anume dar trage în acel ceva, doboară nenumărați țapi multipli, dintr-o lovitură: discursul anti-sistem, opoziția, suveranitatea și limitele care despart japca de stat de statul de drept.

Orice vorbitor nedomesticit e doldora de bani rusești și orice vorbă nepotrivită duhnește a dezinformare în nasul fin al lumii bune.

Principala operație politică a Europei ultimilor 10 ani, după Brexit și Trump, e substituirea bunului-simț, într-o rocadă care face din opinia anti-liberală o opinie anti-democratică și din dezbaterea deschisă un pericol fatal. Odată imprimat în percepția publică, acest fals dă mână liberă haiduciei juridice și normalizează suprimarea libertăților.

Manipularea justiției și a presei a devenit competență de stat și a urcat la vârful agendelor de guvernare. Avem guvern nou? La treabă! Prima lui grijă e să înființeze FNRI, un atelier românesc de supravegherea opiniei și un laborator oficial de droguri propagandistice.

Noul guvern a început bine și poate continua încă mai bine, dacă procedează imediat la două botezuri. FNRI trebuie să devină FNTI (Ferma Națională de Țapi Ispășitori) iar bulevardul de lângă sediul Guvernului trebuie să-și mai schimbe o dată numele: Ana Ispășescu.

În plan general, liberalismul occidental a fost, dintotdeauna, așa: o ideologie îndrăgostită de expertiza elitară și foarte reținută față de participarea „vulgului”. În plan românesc, schema e mai tulbure și mai ipocrită.

Realitatea românească nerostită este că multă lume subțire și educată n-a fost niciodată adversarul principial al controlului de sus.

Clasa educată a detestat opresiunea și cenzura pentru că, până în 1989, a fost strivită de ele. După 1989, ea a început să descopere fără dificultate că poate strivi cu ele orice curent care îi pune în pericol primatul. Din 1990, mulți din acești oameni cred că a venit rândul lor la secerat și se feresc să afle ce înseamnă să trăiești cu adevărat, în câmp democratic deschis.

Postura e mai comodă și deja testată. Felul în care plutonul lumii euro-civice vede așezarea „normală” a societății post-comuniste nu e tocmai diferit de varianta comunistă: un sistem dominat de grupul cu idei superioare și bine protejat de orice contrazicere.

Adevărat, spre deosebire de apetitul occidental pentru doctrină, febrele ideologice au fost rare în România. Dar asta nu e o frână. Statul și optica publică sunt, încă, dispuse să preia controlul și să reducă țara la o idee unică. Gustul pentru mârșăvii securiste n-a trecut.

Lepădările de dogmatismul comunist au fost rituale și au eliminat vocabularul comunist, fără să elimine reflexul dogmatic. Priviți la ușurința, ba chiar la deliciile cu care judecătorii și anchetatorii se cufundă nepăsător în abuz. În plus, n-am auzit nicio voce euro-civică spunând: „Până aici! Georgescu și Georgeștii nu îmi sunt tocmai prieteni dar minciuna nu îmi e deloc prietenă!”.

Cu alte cuvinte, am fost și suntem pregătiți pentru supunere. Ca întotdeauna, singurule aspecte care ne lipsesc sunt pretextul declanșator și paravanul ocrotitor. Acum, le avem: în euro-liberalism.

Am atins zona de confluență. Intersecția în care se combină servilismul față de tutelă (astăzi, euro-liberală) și memoria încă neepurată a forței arbitrare. Punctul în care utopiile liberală și comunistă comunică.

Asta explică de ce, după un început ditirambic, anti-comunismul a dispărut și e considerat, azi, o atitudine de prost gust. Și de ce naționalismul e tabu. Ecuația e veche. Atât cât s-a opus înainte de 1989, clasa noastră citită nu s-a opus internaționalismului marxist ci, mai degrabă, naționalismului ceaușist.

Acum, regimul de tutelă liberală se clatină în toată Europa și caută disperat să își mențină monopolul. Numai că, în timp ce sistemul îl poate suprima ilegal pe C. Georgescu, nimic nu poate radia curentul anti-sistem, situat la 35-40% și în urcare (în parte, tocmai din cauza golăniilor DIICOT).

Acesta e motivul pentru care sistemul a deschis un front suplimentar, împotriva AUR.

Gravitatea operației este subestimată. Căci ținta nu e o anume voce și un anume grup, ci orice voce și orice grup nealiniat. Cel mai căutat vânat este obișnuința cotidiană de a gândi autonom și netimorat.

Ce urmează? Din partea noastră, nimic. Același tip de nimic dictat de o dorință de răspundere care s-a atrofiat, dacă s-a născut vreodată.

Singura speranță e, ca de obicei, un carambol extern, o modificare de tutelă, provocată de evenimente la care nu obișnuim să participăm statal.

Munca la Ferma Națională de Țapi Ispășitori e în toi.

Autor: Traian Ungureanu

Citiți și:
Judecătorul care a respins prelungirea arestării lui Călin Georgescu: „Nu există nicio probă”. Acuzațiile DIICOT, considerate simple supoziții
Falsa democrație UE
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, este implicat în propaganda anti-Georgescu din România! Fundația masonică Konrad Adenauer sponsorizează articole în presa progresistă

 

yogaesoteric
9 noiembrie 2026