Călătorii extracorporale

Cunoscutele fenomene O.B.E. (out of body experiences, cf.lb.engl., însemnând experienţe în afara corpului) pot fi definite, aşa cum menţionează dicţionarul Universităţii Oxford “The Mind” (1987) ca fiind “acea experienţă prin care o persoană pare să perceapă lumea din afara corpului fizic. O.B.E. a fost consemnat în diferite epoci şi culturi de către persoane tinere sau vârstnici, educaţi sau nu, de către cei care aveau o credinţă în aceste fenomene cât şi de către cei care nu ştiau nimic despre ele”(p.571).

Conform concluziilor cercetătorilor Muldoon şi Carrington (1929) şi Rogo (1983) unele dintre cele mai dramatice situaţii în care au loc experienţele în afara corpului sunt experienţele în preajma morţii, de exemplu, sau în acelea legate de resuscitarea cardiacă sau supravieţuirea în urma unor accidente foarte grave.

Cu toate acestea, fenomenul “decorporalizării” poate apare, afirmă cercetătorii americani, în timpul stărilor obişnuite de odihnă, meditaţie, în urma consumării anumitor droguri sau chiar în timpul activităţii de zi-cu-zi. Puţine însă sunt acele persoane care afirmă că pot realiza aceste fenomene la voinţă sau că le pot controla atunci când ele apar.

Experienţele relatate de diverşi subiecţi conţin multe elemente comune. În mod constant este descrisă senzaţia de plutire în afara corpului, capacitatea de a vedea sau de a se mişca în afara sa. În acel moment ei par să ia uneori alte forme sau să aibă senzaţia că au devenit doar un punct în spaţiu. Acest punct sau formă se poate mişca şi poate observa ceea ce apare să fie lumea fizică normală dar adesea cu unele diferenţe faţă de normal. Poate conţine mici erori şi obiectele pot fi în mod straniu luminate sau întunecate. Aceşti subiecţi relatează posibilitatea de a vedea şi de a trece la voinţă prin pereţi sau alte obiecte, fără a fi afectaţi fizic. Uneori, “lumi” complet diferite sunt vizitate, unele bizare, altele, cu aspecte profund spirituale. De altfel, fiinţe care au fost considerate mari înţelepţi sau iluminaţi, provenind mai ales din Orient, cum au fost Ramakrishna, Muktananda, Yram, Yogananda, care au stârnit veneraţie prin forţa spirituală dar şi prin calităţile de clarviziune, de cunoaştere superioară, intuitivă a lumii, au vorbit frecvent despre “lumile astrale” în care “călătoreau” graţie stărilor extatice pe care le experimentau. Creştinismul, teosofia, concepţiile esoterice antice recunosc printre altele, existenţa unor lumi astrale (lumi paradisiace, lumi infernale etc.) în care spiritul uman poate pătrunde, fie prin rezonanţă, fie prin dedublare.

Experienţele de proiecţie astrală, de călătorie în afara corpului, sunt descrise în general ca fiind extrem de vii şi “reale”, fără a putea fi totuşi asociate visului sau reveriei. Adesea, subiecţii care trăiesc o astfel de experienţă au sentimentul că acele momente i-a afectat profund şi chiar a determinat o modificare a credinţelor şi valorilor personale.

Winifred G. Barton, în lucrarea “Experience mistique et projection astrale” (1990) notează că “proiecţia astrală este acţiunea de deplasare a conştiinţei, de separare a spiritului de corp, pentru a se proiecta în alte dimensiuni ale realităţii, unde conceptele de spaţiu şi timp terestru sunt depăşite. Astfel, este posibil să călătoreşti în imediata vecinătate în lumea fizică pentru a vizita un prieten sau un părinte, sau departe de lumea fizică, în sfere astrale superioare”(p.93).

Experienţele multiple relatate de-a lungul timpului, unele dintre ele fiind consemnate de oamenii de ştiinţă, dovedesc pe de-o parte că, în fapt, corpul fizic nu este decât un vehicul al Sinelui iar ca urmare, ideea supravieţuirii – într-o formă subtilă – după încetarea funcţiilor corpului fizic nu mai pare un fapt ireconciliabil.