Vizualizarea facilitează accesul le cea de-a patra dimensiune
Etapele vizualizării
Exerciţii de vizualizare
Vizualizarea şi fenomenele paranormale
Etapele vizualizării
Este evident că orice analiză teoretică, oricât de complexă şi profundă ar fi, nu poate nicicum să înlocuiască experienţa directă a vizualizării. De aceea este necesar să amintim care sunt fazele unui proces de vizualizare, înţeles în esenţă ca un proces de autocunoaştere şi autocontrol.
a) Prima etapă este relaxarea care poate fi atinsă cu uşurinţă, uzând fie de metodele moderne de relaxare, (training autogen Schultz, metode sofrologice, relaxarea progresivă a lui Jacobson etc.), fie prin însuşirea unor tehnici străvechi – sursă de inspiraţie pentru cele dintâi – cum este Shavasana (sau “postura cadavrului”) cunoscută în yoga de mii de ani. Simpla autosugestie cu un conţinut specific relaxării poate avea un efect neaşteptat.
b) Concentrarea este etapa următoare şi constă în capacitatea de focalizare a întregii energii mentale asupra unui singur obiect, imagine. Interiorizarea, alungarea gândurilor parazite, îndepărtarea fluctuaţiei mentale sunt piedicile ce trebuie înlăturate pentru a realiza o bună concentrare. Ea poate fi la început realizată asupra unui obiect exterior (în acest sens yantras – imaginile simbolice folosite în yoga, sunt recomandate – figura …). Ulterior, obiectul asupra căruia s-a făcut concentrarea, poate fi interiorizat, continuându-se concentrarea mentală cu o mai mare focalizare, pentru ca ea să nu dispară din câmpul mental. Această ultimă fază presupune un autocontrol superior al propriilor gânduri, controlul respiraţiei şi realizarea unei profunde relaxări şi interiorizări. În momentul în care imaginea obiectului ne rămâne în faţa “ochiului minţii” constantă şi o putem “privi” cu claritate, în toate însuşirile sale caracteristice înseamnă că am atins o bună concentrare.
c) Contemplarea detaşată a acestor însuşiri ar fi etapa următoare. Faptul contemplării oferă individului posibilitatea reconsiderării sensului obiectului asupra căruia s-a concentrat. A contempla înseamnă a pătrunde în nivelurile sensului şi semnificaţiei nevăzute, ocultate, din acel obiect. O mătură ca obiect al concentrării poate părea ceva anost, fad, lipsit de interes. Pătrunzând mai adânc în contemplarea măturii se ajunge la sensul ei, acela de a face curat, de a înlătura murdăria. Mai mult, a face curat înseamnă la un nivel superior a purifica, a clarifica, a limpezi, a atinge puritatea absolută. Şi acest proces contemplativ poate fi aplicat oricărui lucru din lume. Pentru cel care ştie să contemple lumea cu adevărat, sensurile profunde ies la iveală şi nimic nu mai poate fi considerat atunci, ca fiind absolut bun sau absolut rău, doar urât sau doar frumos. Fiecare lucru, fiinţă, îşi are în fond un rost superior de a fi. Trebuie doar să învăţăm să privim, să contemplăm, căutând mereu să conferim semnificaţii profunde lumii în care trăim.
d) Ultima etapă este evident vizualizarea propriu-zisă, fază în care devenim capabili să pătrundem din interiorul conştiinţei, consistenţa imaginii care ne apare acum clar în ecranul mental, cu toate însuşirile sale.
Exerciţii de vizualizare
Pentru cel ce doreşte să pună în practică vizualizarea se recomandă câteva exerciţii care trebuie executate pe un fond de relaxare totală, încadrate într-un spaţiu mental neafectat.
Efectele vizualizării nu sunt regăsite doar în domeniul predilect al psihoterapiei. La fel de bine, medicina străveche a utilizat vizualizarea ca mijloc de însănătoşire, de vindecare a afecţiunilor corpului.
Babilonienii, egiptenii, grecii din antichitate, utilizau tehnica vizualizării pentru vindecare, considerând că fiinţe supranaturale şi demonii cauzau boala. Vindecarea consta în rituri magice şi religioase.
1) Un prim exerciţiu constă în vizualizarea unui obiect simplu, de dimensiuni mici, bidimensional, cum ar fi o figură geometrică (triunghi, cerc). Imaginea mentală care apare poate să nu fie perfect identică cu cea reală, ceea ce nu diminuează calitatea vizualizării.
Vizualizarea obiectelor simple, tridimensionale, familiare (măr, floare, ceaşcă) se desfăşoară astfel: obiectul va fi aşezat în faţă, fără alte obiecte în jur, care să distragă atenţia; după câteva minute de concentrare imaginea va fi interiorizată şi va fi contemplată cu ochiul minţii, conştientizându-se culoarea, forma, neregularităţile, încercând să pătrundem mai adânc în sensul şi semnificaţia sa.
2) Exerciţiul următor are ca scop surprinderea mentală a mişcării obiectelor. Se va imagina cum ne mişcăm lent în jurul obiectului privind şi înregistrând detaliile, schimbările de unghi şi perspectivă.
Impresia de mobilitate mentală poate fi obţinută imaginându-vă că acţionaţi faţă de anumite obiecte: priviţi o maşină; imaginaţi-vă că vă aşezaţi la volan; priviţi apoi din toate unghiurile posibile. Un alt procedeu este acela de a ne imagina obiectele mişcându-se în jurul nostru, după care ne mişcăm noi în jurul lor. Aceste exerciţii de vizualizare conferă în final controlul imaginaţiei.
3) Urmează, în ordinea complexităţii, dezvoltarea capacităţii de a vizualiza, transformarea imaginii. Imaginarea succesivă a unei săli de teatru pline, apoi goală, cu luminile stinse, mişcarea dinaintea spectacolului, sau imaginarea procesului de creştere, dintr-un bob, a unei plante până la rodire, sunt doar câteva exemple.
4) O ultimă etapă este aceea a vizualizării unei persoane. Deşi vom relua pe larg această etapă ca fiind esenţială în tehnicile pentru experienţa în afara corpului, notăm că este importantă alegerea unei persoane cunoscute, dragi; ne vom imagina culoarea ochilor, pielea, părul, forma gurii, nasul, corpul persoanei, felul cum stă. Urmărim de exemplu, atitudinea ei într-o conversaţie, tonul, gesturile, expresia feţei la despărţire.
Se constată adesea, că mulţi indivizi au dificultăţi în a se vedea pe sine în viziunile create. Pentru a înlătura acest neajuns, se va folosi exerciţiul autocontemplării în oglindă, de preferinţă nud.
5) Alte exerciţii de vizualizare
Aceste exemple de vizualizare nu vor rămâne însă la stadiul unor imagini mai mult sau mai puţin clare, ci vor fi îmbogăţite ulterior cu senzaţii diverse: vom mirosi mărul imaginat, îl vom gusta, îl vom pipăi, vom auzi motorul maşinii, vom simţi mirosul florii imaginate, vom auzi tonul vocii persoanei cu care discutăm imaginar sau vom simţi atingerea sa pe umăr.
- O pădure în munţi – pacientul urcă în munţi şi descrie priveliştea, aceasta evidenţiind trăirile subiective faţă de cariera sa;
- Vizualizează o casă şi camerele componente (simbolul personalităţii lui);
- Situaţiile sexuale – care trădează modul de raportare la celălalt în situaţii intime;
- Leu într-o cuşcă, junglă, deşert – reflectă tendinţele agresive;
- O mlaştină în marginea pajiştii – el trebuie să descrie figura ce emerge din acel loc.
- Pacientul se vizualizează la o distanţă sigură de pădure sau cuşcă;
Psihosintezele reprezintă o serie de tehnici descrise de Roberto Assagioli şi vizează integrarea armonioasă a naturii umane în ansamblul social. Printre ele se află şi metoda de vizualizare simbolică. El utilizează patru tipuri de simboluri în terapie:
- sinteză-integrare (balanţă);
- relaţii umane armonioase (două palme bătându-se una de alta);
- simbolul masculinităţii şi feminităţii (ceaşca de aur);
- stări afective.
Această tehnică ne ajută să găsească imaginea vizuală ce corespunde gândirii nonverbale.
Vizualizarea şi fenomenele paranormale
Inevitabil, vizualizarea ne arată şi cealaltă faţetă a sa, mai misterioasă şi insondabilă. Dacă, ceea ce am descris anterior reprezintă metode conştiente de control asupra imageriei mentale, ceea ce vom prezenta în continuare ţine de o scrutare cu totul inedită a inconştientului, acest rezervor imens de cunoaştere… încă necunoscută.
Cele mai multe dintre fenomenele paranormale (telepatie, percepţie extrasenzorială, psihokinezie) se exprimă prin mijlocirea imaginilor. Starea de vizualizare receptivă e o stare în care persoana poate primi informaţii pe o cale extrasenzorială despre starea mentală a altor persoane (în telepatie, de exemplu), obiecte sau evenimente (în clarviziune), asupra evenimentelor viitoare (în precogniţie) sau trecute (în retrocogniţie).
Despre telepatie, Wolf Messing – fizician rus – spunea: “gândirea oamenilor ajunge la mine ca imagine. De obicei văd imagini ale acţiunilor sau locuri specifice. Mai întâi mă relaxez, apoi, printr-un efort de voinţă văd deodată rezultatul final al evenimentului strălucind în faţa mea”.
Bob Hoffman şi Ernst Pecci (unul fizician, celălalt psihiatru) au dezvoltat un sistem de terapie fizică numit tehnica Fischer-Hoffman. Acesta implică imaginarea sanctuarului interior şi a unui spirit care ajută vizualizarea receptivă.
Fenomenele paranormale, cum ar fi telepatia, clarviziunea, fenomenele ESP, presupun vizualizarea receptivă, în timp ce psihokinezia, de exemplu, implică o vizualizare emisivă, supusă controlului conştient şi efortului de concentrare şi exteriorizare.
Clarviziunea implică, aparent, vizualizarea receptivă în maniera asemănătoare cu recepţia în telepatie. Vizualizarea intervine şi atunci când se realizează acea “lectură psihică” prin care se pot descrie evenimentele din trecutul persoanei, situaţiile prezente ce implică persoane, evenimente despre viitorul persoanei. Vizualizarea sau “citirea” pot fi utilizate pentru a determina informaţiile despre starea de sănătate a subiectului.
Aceste informaţii pot fi generale, fie implică informaţii specifice, cu diagnostic medical. Între tehnicile utilizate în clarviziune se află şi vizualizarea clară a corpului pacientului. Unii văd zonele sănătoase ca lumină şi diferitele boli ca întuneric; alţii văd bacterii, aure, blocuri de energie.
O altă formă de clarviziune implică transformarea imaginii dintr-o acţiune ideomotorie în radiestezie (de exemplu, amplasarea apei şi a mineralelor subterane). Clarviziunea include abilitatea de a vedea scene şi locuri la distanţă. Una dintre tehnicile folosite pentru a însoţi clarviziunea, presupune călătoria mentală a persoanei, în locul pe care doreşte să-l vadă şi apoi să-l privească ca şi cum ar fi acolo. Uneori, cei ce au aceste capacităţi utilizează un glob de cristal sau un inel cu diamant pentru vizualizarea semnelor.
Psihologul american McKellor consideră că vizualizarea facilitată prin globul de cristal este un fel de imagine eidetică tridimensională şi tinde să apară color.
Un alt tip de călătorie mentală îl constituie experienţa în afara corpului (OBE) sau călătoria astrală, căreia de altfel, i-am dedicat un întreg capitol. Persoana se simte ca şi cum ar avea alt corp. În timpul călătoriei astrale devine total inconştientă de senzaţiile din corpul fizic.
Psihokinezia (PK) ca fenomen de influenţare directă a obiectelor prin intermediul minţii, foloseşte de asemenea, vizualizarea. Între tehnicile de experimentare a PK amintim: vizualizarea unui obiect cu “ochiul minţii şi imaginea lui mişcându-se (deci ca proces) sau perceperea lui vizuală la sfârşitul procesului (în stadiul final), după ce s-a mişcat. Aceasta este vizualizarea programată, utilizată cu precădere în procesul creativ. Vindecarea fizică poate fi gândită ca o formă specială de PK în care mintea influenţează direct ţesuturile organismului.
Sugestiile pentru folosirea unui exerciţiu programat în vindecarea fizică sunt: vizualizarea persoanei ce va fi ajutată ca fiind înconjurată de lumina albă; singuri putem vizualiza persoana bolnavă, înconjurată de o atmosferă de dragoste; putem imagina energia curgând din corpul nostru în corpul persoanei bolnave; ne putem vizualiza pe noi mergând în corpul persoanei bolnave şi schimbând zona afectată cu una sănătoasă.
Iată, câteva dintre metodele ce ţin de natura vindecării sunt şi ele de natură vizuală: o persoană poate vindeca direct cu energia din interiorul corpului; multe vizualizări utilizează energia din afara persoanei – Dumnezeu, univers, altă persoană. Emoţiile pozitive, sentimentul iubirii, influenţează abilitatea persoanei de a vizualiza şi comuta energia vindecătoare.
Aşadar, vizualizarea este un proces psihic cu profunde implicaţii în viaţa noastră cotidiană, în starea noastră de sănătate şi chiar în obţinerea unor performanţe mai mult sau mai puţin, de natură paranormală. Deşi acest termen impropriu “paranormal”, nu ar mai reflecta atunci, o transcendere a normalităţii ci, pur şi simplu o reconsiderare a sa, în cazul în care fiecare dintre noi ar înţelege şi ar aplica aceste metode, unele dintre ele fiind – să recunoaştem – atât de accesibile…
Prin dedublare controlată, înţelegem separarea deplin conştientă a corpului de structurile subtile, în aşa manieră încât fiinţa devine conştientă de unul sau mai multe corpuri, diferite de corpul său fizic, ea putând să se deplaseze în spaţiu, liber, independent de structura sa grosieră (corpul fizic).
Vom explica în continuare ce înseamnă a fi deplin conştient – în decursul unei experienţe de dedublare:
A) La întoarcere, subiectul păstrează din experienţa lui şi din tot ce a putut percepe şi îndeplini în această stare de dedublare, o amintire foarte clară, deseori mai clară decât amintirile din viaţa sa curentă.
B) Pe durata dedublării, experimentatorul păstrează la dispoziţia sa toate amintirile stării de veghe; în consecinţă el posedă cunoaşterea imediată a caracterului excepţional al acestei experienţe, graţie unui ”sui generis” sentiment inefabil, care scapă descrierii.
C) În afara cazurilor excepţionale şi incomplete, dedublarea este voluntară, deci succede practicii exerciţiilor al căror ţel este de a induce această stare. Aceste practici trebuie în general prelungite foarte mult timp înainte de a se produce prima dedublare. Perseverând, în această metodă, după prima dedublare realizată, toate celelalte se succed mult mai uşor.