Maheshvarananda

Goraksa, autor al poemului Maharthamanjari, a fost supranumit Maheshvarananda, Beatitudinea Domnului Shiva –Stăpânul universului, de către Maestrul său, Mahaprakasa, în momentul iniţierii sale.

Fiul lui Madhava şi originar din regiunea Cola, din sudul Indiei, el a trăit aproximativ în secolul al XII-lea, după Kshemaraja, pe care îl menţionează adesea. În primele şi ultimele versete ale propriei glose la Maharthamanjari, intitulată Parimala, Maheshvarananda ne oferă el însuşi numeroase detalii asupra vieţii şi operelor sale. Discipol al lui Mahaprakasha care trăia în aceeaşi regiune, el a transcens toate impurităţile şi limitările conştiinţei sale sub privirea binecuvântată a Maestrului său şi a atins astfel completa revelare a Sinelui. Pe de altă parte, iniţiat în diverse şcoli şivaite din Caşmir, în Auttaramnaya, în Krama ezoterică, el datorează cunoaşterea iluminatoare în special şcolii Pratyabhijna. A trăit într-o profundă intimitate cu operele lui Abhinavagupta (pe care-l numea Abhinavaguptanathapada), faţă de care manifestă cel mai profund respect de fiecare dată când îl citează. El i-a studiat nu numai operele filozofice, dar şi tratatele poetice, Dhvanyaloka şi Locana, cărora le datorează cunoaşterea sa în acest domeniu.

El aparţine tradiţiei mistice Mahartha sau Mahanaya, identică cu Auttaramnaya, şi în mod particular grupării Yoginimelapa a cărei tradiţie diferă puţin de cea a şcolii Trika.  Se spune că el a fost de fapt iniţiat în timpul unui vis de o siddhayogini (o entitate divină feminină – termenul de siddha desemnează aici pura energie care provine din suflu şi care-l revelează pe Bhairava însuşi). El  însuşi precizează că aceasta i-a apărut în starea intermediară dintre veghe şi somn care corespunde extazului celei de a patra stări (starea de turya). Maheshvarananda identifică această yogini cu realitatea ultimă a sistemului Krama şi o omagiază cu un profund respect numind-o Kalasamkarshani.

Maheshvarananda mărturiseşte că avea obiceiul să adore în mod constant divinitatea, să mediteze şi să recite formule mantra-ice. Într-o zi, tocmai terminase un ritual, aducând ofrande de flori, parfumuri şi băuturi către suprema Zeiţă în compania consoartei sale mistice (duti) în cercul sacrificial când, fiind cufundat în extaz, i-a apărut o siddhayogini îmbrăcată în haine ascetice, în zdrenţe peticite (kantha), purtând un trident într-o mâna şi un craniu în cealaltă.

Maheshvarananda i-a oferit un loc şi i-a adus omagiul său, şi a însărcinat-o pe duti  să-i dea bani, dar siddhayogini, mânioasă, i-a spus în limba maharastri ‘la ce bun  aceasta!’, a schiţat cu mâna numărul şapte şi a adăugat: ‘această mudra trebuie transmisă şi fructul său recoltat’. Cu aceste cuvinte ea a atins fruntea lui Maheshvarananda cu capul de mort şi a dispărut. În dimineaţa următoare Maheshvarananda s-a dus la Maestrul său şi i-a povestit ce se petrecuse în timpul nopţii; acesta văzu în acestea semnul că discipolul său va trebui să renunţe la multiplicitatea obiectelor de cult şi să expună adevărata cale spirituală în şaptezeci de versete în limba maharastri. El a interpretat îmbrăcămintea în zdrenţe de diferite culori ca pe un simbol al lumii obiective în diversitatea sa, tridentul, ca simbol al triplei energii: voinţă, cunoaştere şi acţiune, iar capul de mort ca simbol al fiinţei umane supuse limitărilor şi deci reprezenţând efemeritatea, expresie a kanthasulakapalamatravibhava, desemnând ceea ce manifestă întreg universul prin intermediul subiectului limitat graţie celor trei energii. De aceea Maheshvarananda a transcris această revelaţie în şaptezeci de versete în maharastri, numind-o ‘Maharthamanjari’ – Ghirlanda de flori a adevărului suprem; el a tradus-o apoi  în sanscrită şi i-a făcut  el  însuşi o glosă pe care a numit-o Parimala, parfum, (glosa şi titlul reunite semnifică astfel: Parfumul ghirlandei de flori a cărei esenţă este Absolutul).

Autorul menţionează de-a lungul glosei şi alte lucrări ale sale, astăzi pierdute: Padukodaya, Samvidullasa, Parastotra, Maharthodaya, pe care le citează în numeroase pasaje; Komalavallistava, Sukta, Kundalabharana, Mukundakeli, Nakhapralapa sunt  doar amintite. El citează, de asemenea, două opere ale paramaguru-lui său: Kramavasana şi Rjuvimarsini şi două ale Maestrului său: Manoshnusasanastotra şi Ananda Tandavavilasastotra, inspirate de şcoala Pratyabhijna şi din care a mai rămas doar o strofă. Maharthamanjari, lucrarea sa principală, se prezintă ca o sinteză a diverselor curente mistice şi filozofice ale şivaismului monist care au înflorit în Caşmir: Maharthadarshana (numită şi Mahanaya şi Krama), Kula, originară din Assam, Trika şi Pratyabhijna-darshana.
 
yogaesoteric