Religie şi politică, de H.R. PATAPIEVICI

Articol preluat din REVISTA 22

„Să construieşti ceva, este un act care cere efort îndelungat ; să distrugi, este opera unei singure zile” (Churchill)

Saptamana luminata reprezinta triumful vietii asupra mortii si al dreptatii asupra violentei. Din acest motiv, in breviarul meu de prezenta din saptamana luminata va propun un exemplu de cum nu trebuie facut si altul de cum trebuie facut. Primul exemplu se refera la violenta si la brutalitate. Nu am cuvinte indeajuns de strigatoare la cer pentru a spune cat de inadmisibil mi se pare modul in care autoritatile i-au tratat pe Gregorian Bivolaru si pe adeptii Miscarii pentru Integrarea in Absolut, MISA. Indiferent ce am crede despre ideile profesate de acest guru ori privitor la practicile acestui grup (iar eu cred ca sunt dubioase), intr-un stat bazat pe legi si care se pretinde guvernat de ideea respectului fata de persoana umana, nici un om, nici un grup organizat nu ar trebui sa fie tratat asa cum au fost tratati acesti oameni. Brutalitate, arbitrar, instigare, manipulare prin presa – toate viciile brutalitatii si ale nedreptatii au fost intrunite in ampla actiune orchestrata de fortele noastre de ordine (care, datorita agresivitatii cu care au actionat, s-au comportat ca niste forte de dezordine).

Comunicatele politiei referitoare la rezultatele descinderilor pareau copiate dupa comunicatele-demascare ale politiei din timpul mineriadelor, emanand un oribil iz de 14-15 iunie 1990. Instigarea la linsaj public plutea in aer. In plus, alinierea servila a mijloacelor de informare in masa la punctul de vedere al autoritatilor a construit un caz tipic de persecutie oficiala – realizata fizic cu ajutorul bocancilor, iar simbolic cu ajutorul linsajului de imagine. Pe scurt, chiar inainte de Pasti am avut un exemplu nefericit de triumf al brutalitatii, servit societatii pe tava de acele forte ale statului nostru care ar fi trebuit sa asigure ordinea si pacea sociala.

Inca o data: aici nu este in chestiune daca suntem sau nu de acord cu practicile private ale grupului de oameni care il considera pe Gregorian Bivolaru un guru. Aici este in chestiune administrarea arbitrara a fortei de catre autoritatile statului, brutalitatea excesiva a fortelor de ordine si vasta operatiune de manipulare prin presa la care s-au dedat institutiile implicate in orchestrarea actiunii impotriva lui Gregorian Bivolaru (si a grupului sau de adepti). Eu pot sa dezaprob vehement ideile vecinului meu: nu am deloc dreptul sa instig lumea impotriva lui sau sa il brutalizez in numele acestui dezacord. Acestui respingator abuz de brutalitate trebuie sa ii contrapunem frumosul mesaj de Pasti pe care Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Bartolomeu, l-a transmis martea trecuta tuturor credinciosilor ortodocsi. Este un mesaj neobisnuit prin franchete, precizie si originalitate. In pastorala sa, IPS Bartolomeu ne atrage atentia ca, din perspectiva calitatii noastre de cetateni, bucuria pascala din acest an sta nu numai sub semnul biruitor al integrarii in NATO, ci si sub semnul ingrijorarii fata de riscul ratarii integrarii europene, ca urmare a flagelului coruptiei, de care nu mai reusim sa scapam. Potrivit ierarhului ortodox, invierea Domnului reprezinta biruinta lui Dumnezeu asupra coruptibilitatii.

Or, coruptia este viciul omului care isi degradeaza spiritul prin incalcarea conduitei sociale. „Se spune ca la noi coruptia este generalizata, chiar institutionalizata, ceea ce e foarte grav. Inainte de a fi un viciu, coruptia este o mentalitate. Nu putem visa la integrare europeana fara a purcede la propria noastra insanatosire morala (…). Invitarea noastra de a intra in structurile europene se refera si la aceasta conduita morala (…). Din aceasta cauza, riscam sa fim primiti precum un corp strain sau ca o ruda saraca ori ca un ins usor handicapat”. In fond, IPS Bartolomeu ne reaminteste faptul elementar, dar in mod convenabil expediat de noi toti pe sub masa, ca vinovati de pacatul coruptiei nu sunt numai cei care primesc mita, ci si aceia care o dau. Si ca – mare, mica – coruptia pe care o practica coruptii face parte din coruptia mai generala pe care o face, impotriva vietilor noastre, moartea. Aici imi pare a sta indrazneata originalitate a pastoralei sale – ca atunci cand corupem sau ne lasam corupti, prin fapta noastra, in fond, cea care triumfa in lume este chiar moartea. Daca vrem sa sarbatorim invierea Domnului, sa o facem constienti ca, prin inviere, a fost si este permanent infranta forma cea mai radicala si intensa de coruptie, care este moartea. Si ca e complet ilogic sa incurajam coruptia prin care, smechereste, ne aranjam ploile si, in acelasi timp, sa speram ca cealalta coruptie, a mortii, ne va ocoli. Caci omul e corupt atat de raul din el, cat si de moartea care il roade. Iar aceste doua forme de coruptie, desi diferite in intensitate, sunt identice in fond.

Mie, unuia, aceste cuvinte si contextul lor – de mesaj de Pasti transmis de un inalt ierarh ortodox tuturor credinciosilor – mi-au mers drept la inima. Mi-am zis, citindu-le, ca asa trebuie sa faca politica o biserica – nu luptand pentru putere proprie sau sprijinind lupta pentru putere a politicienilor, ci angajandu-se in lupta pentru reforma morala si spirituala a credinciosilor. Caci, sa nu uitam, credinciosii nu fac parte numai din trupul bisericii: ei formeaza si corpul politic, iar un om moral are toate sansele sa voteze mai bine decat unul corupt.