„Asta e marea problemă”
Să recapitulăm. Avem așa:
- Demenții distopici și ipohondrii nevrozați care îi susțin pe primii, adepții noii normalități gata oricând să ne amputeze sufletul ca nu care cumva să murim de covid și care, asemeni doctorului nazist din filmul lui Kubrick despre Apocalipsa nucleară, ne-ar ține închiși sub pământ și o sută de ani.
- Profitorii, ăia care își umflă conturile în timp ce amărâții plătesc factura pandemiei și mor cu zile pentru că nici în plină pandemie sănătatea nu reprezintă o prioritate pentru guvernul României. Plus mare parte din sclavii lor, care se identifică din reflex cu poziția stăpânilor. Ăștia nici nu au un interes ca pandemia asta și nebunia aferentă, atât de profitabile, să se termine prea repede. Dar le dau lecții „analfabeților funcționali” din vilele lor de milioane.
- Incompetenții de la guvernare care nu sunt în stare să facă anchete epidemiologice, să testeze, să izoleze, să vaccineze, să trateze eficient și care nu mișcă un deget pentru a redistribui profiturile celor de la punctul doi către societate, ale cărei nevoi au crescut enorm, ba din contră, îi sprijină prin contracte de achiziții și închiderea concurenței. Aceștia dau vina pentru tot ceea ce se petrece exclusiv pe cea de-a patra categorie.
- Sandilăii, și ăștia tot nevrozați incapabili de o raportare rațională și responsabilă față de medicină și prevenție.
Și în rest, noi ceilalți, prinși la mijloc, care Dumnezeu știe pentru ce păcate plătim. Suntem mulți, suntem puțini? Suntem o minoritate sau suntem majoritatea? Nu știu. Cert este că nu suntem nici articulați, nici organizați. Dezbaterea publică a fost practic acaparată de nebunii din prima și a patra categorie și e deturnată de ticăloșii din categoriile doi și trei. Răul nu e localizabil, la unii sau la alții, care altfel își dau reciproc în cap. E ubicuu. Asta e marea problemă.
Autor: Alexandru Racu
Citiți și:
Sub apăsarea pandemiei, disperarea neputinţei contra sfidării tăcute
Regele pandemiei (I)
yogaesoteric
31 ianuarie 2022