Fabrica de fake-uri și adevărații ei stăpâni

Agenția de știri Bellingcat a ajuns încă o dată în atenția buletinelor de știri. Personajul din spatele ei, care este prezentat de presă drept „Eliot Higgins”, a lansat o carte.

Tovarășul lui, Christo Grozev, alias Moritz Rakuszizky, a promis noi dezvăluiri. Valoarea acestor dezvăluiri este știută – autorii fake-urilor despre Boeing-ul doborât în Donbass, atacurile chimice din Ghouta, otrăvirea lui Skripal și Navalnîi nu și-au propus niciodată să pară credibili.

Este imposibil să discuți serios despre aceste invenții care compromit genul investigațiilor jurnalistice. Cea mai interesantă parte este ieșirea la lumina zilei a agenției Bellingcat. Cum a apărut această fabrică de falsuri?

La începutul anului 2010, șeful spionajului american în Afganistan, Michael Flynn, a publicat un raport interesant, intitulat „Repararea serviciului de informații” („Fixing Intel”).

Cum a apărut controversata agenție britanică Bellingcat și cine sunt adevărații ei stăpâni

Războiul de partizani aducea noi provocări la care serviciile nu erau în stare să țină piept. Flynn și coautorii raportului au propus colegilor să obțină informații de la toți cei care sunt gata să o împărtășească – localnicii, jurnaliștii, reprezentanții ONG-urilor și organizațiile de femei, angajații ONU și activiștii civici.

Era vorba nu doar de informații cu caracter militar, ci despre orice evenimente din țară. În același timp, desecretizând tot ce este posibil, pentru a oferi datele colectate aliaților din NATO, jurnaliști, ONG-uri, tuturora.

O informație redactată și bine prezentată devine o armă. Aceasta arăta localnicilor cum ocupanții au grijă de ei, distanțând populația de partizani. Iar în afară permitea demonstrarea unui chip luminos al democrației americane, care a adus ordinea și legea în Orientul Mijlociu.

Informația este nevoie să fie sortată de analiști selecți – Flynn a sfătuit alegerea „celor mai talentați și flămânzi”. Aceștia urmând să observe toate detaliile mărunte, să știe să lucreze cu geolocația și sursele publice. În final, autorii au citat un veteran al spionajului american, Samuel Wilson: „90 la sută din informații, considera fostul șef al Agenției de Informații a Ministerului Apărării din SUA, revine surselor deschise. (…) Adevăratul erou al spionajului este Sherlock Holmes, nu James Bond”.

Aproximativ în același timp, în Afganistan slujea ofițerul armatei britanice Bob Seely. Ziarele britanice îl consideră un spion, fără a prezenta probe. Probabil, din 2008, până în 2017, Seely s-a ocupat de cu totul altceva în Irak, Afganistan, Libia și Siria.

Astăzi, odată ce a devenit un politician public, Seely se comportă ca un Stierlitz. Nu a publicat nicio imagine în care ar apărea persoanele lui apropiate, părinții sau misterioasa soție. În cartea pair-urilor ea este trecută ca „Nata Rasimas”, însă nu a lăsat nicio urmă în câmpul informațional. Seely apare peste tot singur și, apropos, promovează foarte activ drepturile homosexualilor.

Biografia lui este una curioasă în felul său. Seely provine dintr-o familie nobilă, care acum o sută de ani era una dintre cele mai bogate din Anglia. Arborele lui genealogic poate fi citit ca un poem – e plin de baroni, baroane, guvernatori, miniștri, parlamentari. Toți fiii studiază în Harrow, nașii lor sunt ba Winston Churchill, ba prințul Philipp. Recent, Seely s-a înrudit cu actorul Benedict Cumberbatch, un aristocrat cunoscut și el. În calitatea lui de mare proprietar de pe insula Wight, localnicii l-au trimis în 2017 pe Seely în parlament – e o tradiție familială. Acolo, deputatul conservator promovează agresiv o agendă antirusă.

Absolvind Harrow, la începutul anilor ’90 Bob Seely a activat în calitate de stringer în spațiul ex-sovietic. A realizat reportaje din Kiev, Tiraspol, Cecenia. Principalul său angajator era ziarul The Times.

La începutul anului 2021, în spațiul virtual a apărut blogul Brown Moses. E titlul unei piese a lui Frank Zappa. Seely preferă muzica rock, o perioadă a lucrat și în cadrul MTV britanic, cântă bine la chitară.

Apoi, Brown Moses va fi prezentat de presă drept „un blogg genial”, însă lecturarea lui este imposibilă. Materialele lui reprezintă o compilare plictisitoare, monotonă și deloc captivantă de articole de ziar.

Inițial, Moses a reflectat scandalul legat de furtul datelor personale din News Corporation a lui Rupert Murdoch. Atunci opinia publică suspecta că pentru magnatul media australian lucrau agenți corupți ai serviciilor de informații. Blogul Brown Moses devia stăruitor atenția cititorilor de la acest subiect, acuzând Scotland Yard. Însă nimeni nu-i citea materialele. „Bloggul genial” a obținut doar câteva comentarii din partea publicului său.

Peste o anumită perioadă, Brown Moses se concentrează pe subiectul Siria. Bloggerul necunoscut face ceea ce ar fi nevoie să facă un analist „talentat și flămând” din raportul lui Flynn. Acesta urmărește imagini video din Siria, încărcate pe YouTube, și le oferă titluri șocante, cum ar fi: „Aproximativ o duzină de bebeluși morți cu răni de șrapnel!”.

Totuși, bloggerul nu analizează informația, ci doar ajustează totul la un răspuns. Acesta acuză autoritățile siriene de tragedia din Hula, chiar dacă investigațiile ulterioare au arătat că asasinatele în masă au fost comise de teroriști. Aici nu mai e vorba de spionaj, ci de o pură și distilată propagandă.

Anume în acest moment este „găsit” și prezentat publicului de către reporterul militar al The New York Times fostul pușcaș marin, care o vreme a condus o reprezentanță a ziarului la Moscova, Christopher John Chivers. Acesta publică o investigație despre exportul de arme din Croația în Siria. În articol se susține că materialele au fost prezentate de bloggerul care semnează cu pseudonimul Brown Moses, iar în realitate numele lui e „Eliot Higgins”.

Presa britanică și americană îl promovează foarte activ pe Eliot Higgins. În ciuda faptului că este un „ochelarist modern”, „un tocilar inteligent”, acesta reușește să scoată la iveală „crimele” regimului sirian. Numele lui reprezintă o aluzie la un cunoscut poet, numele de familie precum cel al eroului piesei „Pigmalion” al lui George Bernard Shaw – se reține ușor. Cu toate acestea, în pofida faptului că apare în presă de opt ani, nu se cunoaște nimic despre părinții lui. Iată de ce numele și prenumele lui puteau fi, pur și simplu, inventate – highly likely, cum preferă să ne spună partenerii noștri.

Nu există nicio dovadă că acesta locuiește în Leicester cu soția lui turcoaică și cu doi copii. Nu se cunosc sursele lui de venit, din momentul ce zile întregi petrecea în YouTube. Cine îi achita ratele la ipotecă și îl asigura cu toate necesare? Nu cumva soția, care e angajată a poștei? Totodată, cum un student care nu a reușit să absolve facultatea, concediat de peste tot, care nu cunoaște limbi străine, nu a slujit în armată și, potrivit mărturiilor lui, „se pricepe la arme precum orice jucător X-Box”, se transformă la un moment dat într-un analist militar profesionist?

Nici Higgins nu e în stare să explice multe. În anul 2013, reporterul New Yorker, care îl simpatizează, l-a întrebat de ce și-a ales un astfel de nume pentru blog. „Accidental”, a răspuns bloggerul.

Pe numele lui Higgins a fost înregistrată agenția Bellingcat, care a lansat noi și noi „dezvăluiri” antirusești. Niciuna dintre acuzații nu a fost probată. Cu toate acestea, fiecare devine un motiv pentru atacuri informaționale asupra Rusiei, urmate de sancțiuni.

În acea perioadă, Bob Seely devine un politician și un analist militar cu experiență. Parlamentarul compune texte tot mai războinice. După Brexit, Marea Britanie, în viziunea lui, este necesar să devină una „globală” – adică să-și impună controlul asupra tuturor „partenerilor” săi. Rusia este poziționată de Seely în calitate de inamic central. Acesta proiectează asupra Rusiei toate fobiile sale – ba Rusia își trimite spionii, ba se ocupă de dezinformări, ba „poartă împotriva noastră cel de-al treilea război mondial și câștigă!”.

„Zece metode de protecție față de Rusia agresivă”, „50 de instrumente ale Rusiei în războiul hibrid împotriva Occidentului” – Seely are o adevărată obsesie patologică asupra subiectului rus. Probabil, a pățit ceva în anii ’90, pe când se afla în spațiul ex-sovietic.

În calitate de analist militar, acesta dezvoltă tema „războiului neconvențional” – adică a dezinformării, propagandei, provocărilor, evenimente active în rețele de socializare. Este exact ceea ce desfășoară Bellingcat în câmpul informațional.

În anul 2018, Seely a venit cu un coming-out politic. A organizat în parlament o „conferință de presă” pentru Bellingcat, în legătură cu cazul Skripalilor. „Iată care sunt de-alde Sherlock Holmes contemporani”, i-a prezentat el colegilor pe Higgins și Grozev, „defectivele lor digitale sunt unice”.

De atunci, parlamentarul alimentează deschis Bellingcat. A inclus pe Eliot Higgins în Consiliul Atlantic și Societatea Henry Jackson din Cambridge – cele mai agresive centre analitice rusofobe. Dumnezeu știe ce relații există între „ochelaristul din Leicester” și aristocratul de pe insula Wight, însă cea mai puternică legătură între ei este ura față de Rusia.

Curios, unul din cei mai cunoscut strămoși ai lui Bob Seely, generalul John Seely, primul baron Mottistone, a fost un prieten de-o viață cu Churchill, ocupa funcții înalte în țară, dar călătorea în Germania, fiind fascinat de führer: „Domnul Hitler, povestea el la întoarcere pair-urilor din Anglia, este absolut onest, sincer și lipsit de egoism”. Probabil, ideea hitleristă de Drang nach Osten (îndemn spre est) a fost moștenită de Seely.

Patronul colegului de la Bellingcat, misteriosul manager media Christo Grozev, la fel, are o antipatie față de Rusia. Karl von Habsburg, un mare prieten al lui Grozev, până în ziua de azi este traumatizat de pierderea moșiilor de către strămoșii lui. Odată ajuns în fruntea Casei Habsburg, acesta, spre deosebire de tatăl său, nu a renunțat la drepturile asupra terenurilor imperiale. Pentru el spațiul post-sovietic este doar o moșie dinastică. Apropo, soția lui Habsburg, Francesca Thyssen, este nepoata legendarului industriaș german, care a sponsorizat cu generozitate venirea la putere a lui Hitler și înarmarea lui.

Pentru clanurile de elită din Occident, teritoriul limitrof Rusiei este un pământ al nimănui, terenuri de vânătoare. Populația locală, indiferent dacă este avansată sau rămasă în urmă, reprezintă doar o parte a florei și faunei. Instrumentele precum Bellingcat, o armă ideală în războiul hibrid.

Citiți și:
Cum a devenit presa o inchiziție externalizată a serviciilor
Școala securiștilor globaliști

 

yogaesoteric
8 februarie 2022