Interceptarea convorbirilor lui Gregorian Bivolaru a fost ilegală!
Decizia este definitivă și irevocabilă
În data de 23 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză în mod definitiv şi irevocabil lui Gregorian Bivolaru, care a acționat în judecată Statul Român pentru ilegalitățile comise de autorități în ceea ce priveşte autorizarea şi interceptarea convorbirilor sale telefonice. Instanţa a hotărât că autorităţile române sunt vinovate pentru modul în care au fost emise mandatele de interceptare a convorbirilor respective, precum şi pentru depunerea şi utilizarea înregistrărilor în dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost judecat şi condamnat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Temeiul acţiunii a fost acela că aceste înregistrări au fost obţinute de Serviciul Român de Informaţii în baza unui mandat ce viza motivul fantasmagoric al „punerii în pericol a siguranţei naţionale”. Cu toate acestea, înregistrările au fost folosite într-un dosar penal de drept comun care nu avea, bineînţeles, nicio legătură cu siguranţa naţională.
Este important să subliniem că decizia astfel pronunţată are o foarte mare importanţă nu doar pentru demascarea oficială a unui abuz grav pe care autorităţile române l-au săvârşit asupra lui Gregorian Bivolaru, dar şi pentru demontarea altor demersuri judiciare ilegale care s-au bazat ulterior pe aceste interceptări ce au fost considerate aşa-zise „probe”.
Astfel, procesul-mascaradă ce s-a finalizat în iunie 2013 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu condamnarea lui Gregorian Bivolaru a avut drept probă principală exact aceste interceptări, care de altfel fuseseră ţinute „secrete” pe durata judecării la instanţele anterioare de la Sibiu şi Alba-Iulia. Este evident acum că motivul acestei secretizări a fost tocmai acela al ilegalităţii acestor mijloace, ceea ce procurorii ştiau foarte bine. În procesul de la ÎCCJ, pe fondul unor abuzuri revoltătoare, comise în serie de către judecătorul Ionuţ Matei, aceste probe ilegale au fost totuşi admise.
Reamintim că în iunie 2013 fondatorul MISA a fost condamnat într-un proces absurd, în care nu a existat practic o parte vătămată. Mădălina Dumitru, cea care a fost declarată împotriva voinţei sale de către procurori ca „victimă a lui Gregorian Bivolaru”, a declarat în nenumărate rânduri că faptele incriminate nu există şi că în realitate totul a fost o înscenare a Parchetului.
În acest context ar fi corect ca această hotărâre a Tribunalului Bucureşti să influențeze și chiar să invalideze verdictul ilegal de condamnare a lui Gregorian Bivolaru în cazul așa-ziselor relații cu Mădălina Dumitru.
Tribunalul Bucureşti a arătat că interceptările telefonice ale lui Gregorian Bivolaru au încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele sale adiţionale. Potrivit art. 8 § 1 din Convenţie, „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale“.
Mai multe detalii ale argumentării acestei hotărâri vor fi făcute publice după redactarea motivării deciziei de către judecător.
Biroul de Presă MISA
26 iunie 2015