Mihai Tîrnoveanu: Intelectualii țării în slujba Țării: doctor în istorie Elena Chiaburu și comandorul militar Ștefan Popa transmit omagiile lor eroilor români de la Valea Uzului!

Mesajele (le voi reda în text) au fost citite în cadrul manifestărilor noastre de Ziua Armatei, susținând dreptul ostașilor care s-au jertfit de a avea cruci de căpătâi în Cimitirul Internațional al Eroilor.

Doamna Elena Chiaburu este doctor în istorie, fiind totodată singurul expert din România care deține acreditări pentru întregul spectru al surselor culturale scrise, somitate recunoscută la nivel național și internațional.

Comandorul (r) Ștefan Popa a absolvit Școala Militară de Aviație ,,Aurel Vlaicu” și Colegiul de Război din cadrul Universității de Apărare ,,Carol I”, unde obține doctoratul în științe militare. Este licențiat și în Teologie Ortodoxă, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, și absolvent al masterului în Comunicare şi Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie şi Filosofie a Universității Babeș-Bolyai.

În serviciul activ a îndeplinit funcția de Șef de Stat Major și comandant al Forțelor Aeriene Române. În prezent, conduce Liga Aeriană Română, filiala Cluj.

Reamintesc că de Ziua Eroilor, alături de noi a fost un alt intelectual de prestigiu, domnul colonel (r) prof. univ dr. Ioan Vlad, istoric militar, președintele ASTRA Brașov.

Pornind de aici, vă semnalez o eventuală dezbatere: intelectualii țării sunt în slujba Țării? Da, cei cu biblioteci citite și înțelese, înțelegerea fiind dată nu doar de intelect, ci și de caracter. Ei sunt intelectualii marelui îndemn pe care l-a sintetizat remarcabil Simion Bărnuțiu, unul dintre vârfurile generației sale:

,,Țineți cu poporul, toți, ca să nu rătăciți”.

Ce distanță imensă este între acești oameni și politrucii care au doar ifose intelectuale, marca USR. Este diferența dintre filosofi și filfizonii pe care adeseori îi vedeți pe ecrane.

Dăm acum cuvântul filosofilor, în sensul original al cuvântului, iubitorilor de înțelepciune.

Mihai Tîrnoveanu

Mesajul doamnei Elena Chiaburu:

La morminte de eroi

Istoria războiului nostru pentru reîntregire națională nu este cuprinsă numai în hârtiile oficiale.

Întregul pământ al Țării, udat cu sânge de viteji, știe a povesti mult mai multe! În cimitirele orașelor și satelor, în cimitirele ostășești din preajma fronturilor de luptă, sub singuraticele cruci de lemn, rătăcite, pe câmpuri, zac trupurile eroilor, iar aceste mărturii scumpe vorbesc istoriei cu mult mai viu decât filele cărților. Sau: ar fi necesar să ne vorbească, îndeosebi nouă, celor de astăzi. Vorba unui ofițer-poet care a luptat în Primul Război Mondial, dar a fost zdrobit în închisorile din anii ’50 ale regimului comunist impus României prin înțelegerile internaționale, de a murit nu se știe când și nici unde i-ar fi mormântul:

„Că pe unde-ți calcă pasul și pe unde-ai vrea s-apuci,
Calci pe sfinții noștri, care dorm uitați și fără cruci.”

Se împlinesc în aceste zile 110 ani de la excepționala victorie românească obținută în condiții infernale împotriva armatei austro-ungare și germane la Valea Uzului: 14-27 octombrie 1916.

În campania militară din toamna anului 1916, o zonă cu o mare însemnătate strategică, reprezentând cea mai bună direcție de pătrundere din Transilvania în Moldova, a fost trecătoarea Oituz. Aici, timp de aproapre trei luni (septembrie-noiembrie) au avut loc teribile bătălii între armata austro-ungară și armata română. Ca dovadă a importanței strategice, atacul inamic a început în prezența arhiducelui moștenitor al Austro-Ungariei, Carol, și al prim-ministrului ungar Tisza István, care s-au aflat în Munții Oituz în septembrie 1916.

Eroul rezistenței românești de la Oituz din toamna anului 1916 a fost unul dintre cei mai capabili comandanți de armată: generalul Eremia Grigorescu, care a comandat Divizia 15 Infanterie (supranumită „Divizia de Fier”). Aici a lansat generalul Grigorescu deviza istorică „Pe aici nu se trece!”, devenită simbol al rezistenței românești. În cadrul acestui șir de bătălii, înfrângerea drastică a Diviziei 39 austro-ungare, comandată de generalul Molnar, s-a petrecut la Valea Uzului. În urma unor încleștări colosale, desfășurate aici zi și noapte între 14 și 27 octombrie, inclusiv prin atacuri la baionetă, trupele române din Divizia a 7-a (Regimentul 27 infanterie și o baterie din Regimentul 8 de artilerie), sub comanda generalului Ioan Istrate, au oprit înaintarea austro-ungară în Moldova. O a doua bătălie de la Oituz, în luna noiembrie, a îndepărtat inamicul de pe întregul aliniament al graniței și a stabilizat frontul. Rezistența din aceste trecători a salvat Moldova, permiţând refugierea guvernului și a Casei Regale la Iași și apoi reorganizarea armatei pentru campania din 1917.

În ultimele două-trei decenii, în virtutea noilor ideologii progresiste, de cancel culture și a așa-numitelor valori comune europene, s-a ajuns să vorbim tot mai puțin sau deloc despre valorile identitare proprii și patriotism, să nu mai celebrăm luptele înaintașilor pentru libertate și unitate națională și aproape că s-a creat obişnuința ca doar să deplângem zgomotos înfrângerile armatei noastre din toamna anului 1916 (Valea Jiului, Turtucaia, ocupația Bucureștiului), ascunzând episoadele de memorabilă rezistență militară și civilă care au asigurat salvarea ființei Statului român în timpul Primului Război Mondial și finalmente excepționalul triumf: România Mare înfăptuită în 1918. Or, șirul acestor memorabile episoade de reală mândrie națională a fost deschis de rezistența militară românească de la Oituz și Valea Uzului.

Pentru că astăzi sărbătorim Ziua Armatei, este și o datorie de onoare să evocăm ceea ce se petrecea în urmă cu 110 ani pe aceste locuri. Iată, pe scurt: „La 14 și 15 octombrie, inamicul nu poate să facă mari progrese; e respins de la frontieră prin focuri de artilerie. Un întreg batalion de infanterie ungurească, masat într-o vâlcea și pregătit de atac, a fost distrus de focul nostru; printre morții lui s-a găsit și maiorul comandant al batalionului. Dar inamicul bagă în linie forțele întregii divizii și dă atacuri violente; reușește să ocupe la 20 octombrie Poiana Uzului, de unde trupele române se retrag spre Sălătruc. Cu ajutoarele sosite, românii încep contraofensiva, atacând și frontal, de-a lungul văii, și pe flancuri, de pe înălțimi. Inamicul rezistă cu îndârjire; centru rezistenței sale e o redută puternică, construită mai dinainte de români de-a curmezișul văii Uzului, la vestul satului Poiana Uzului. Prin asalturi puternice, satul e recucerit de grupul român central; coloanele laterale nu pot însă să înainteze.

Încurajat de acest început, Feldmareșalul Fabini trimite din nou Divizia a 61-a la atac înspre Ghimeș, pe când artileria dușmană ataca Goioasa. Atacurile însă sunt oprite de români.

La 27 octombrie, Regimentul 4 de vânători, sub comanda vrednicului colonel Gherculescu, atacă puternica poziție inamică. Companiile 1 și 2 înaintează cântând «La arme!». În asalturi repetate, vitejii vânători reușesc pe seară să scoată pe inamic din poziții. Noaptea ei desăvârşesc victoria, companiile 3 și 4 ocupă toate lucrările de la Poiana Uzului, cuceresc formidabila redută și capturează întreaga garnizoană. Inamicul, bătut, se retrage în dezordine pe tot frontul și lasă pe teren un mare număr de morți, numeroși prizonieri și mari cantități de material de război. Numai în această zi s-au capturat patru ofițeri și 900 de soldați prizonieri. Vânătorii împing pe dușmanul bătut până la Poiana Lapoș. Divizia a 39-a austro-ungară suferise o înfrângere simțitoare și a fost necesar să se retragă pe linia de frontieră. Înfrângerea Diviziei a 39-a a însemnat definitiva înfrângere a Corpului VI al armatei austro-ungare, care, epuizat de pierderile suferite și cu ambele divizii dezorganizate, nu a reușit să forțeze Valea Trotușului. Divizia a 7-a română a plătit biruința cu 14 ofițeri și 446 soldați morți, 33 de ofițeri și 2183 soldați răniți, 4 ofițeri și 1463 soldați dispăruți.”

După aceste izbânzi, generalul Alexandru Averescu nota că în munți s-a produs o minune tactică. În timp ce armatele din sud se prăbușeau, apărătorii trecătorilor din Carpați Moldovei țineau pe loc divizii austro-ungare și germane mult mai bine dotate: „Soldatul nostru, țăranul smuls de la plug, a arătat o dârzenie care a depășit orice prevederi ale Marelui Cartier General. Lipsiți de obuze, bombardați zi și noapte într-un teren muntos extrem de potrivnic, oamenii aceștia au înțeles, printr-un instinct sublim, că în spatele lor nu mai este pământ de cedat. Ei s-au agățat de stânci și au murit acolo fără să dea un pas înapoi”. La Valea Uzului, datoria a fost mai puternică decât moartea.

Înfăptuirile militare și politice din România Primului Război Mondial au constituit cea mai mare epopee a românilor din toată istoria și suntem obligați să dăm importanța cuvenită memoriei noastre naționale. Valea Uzului nu reprezintă numai o mare izbândă, ea este simbolul de credință, făcător de minuni, care a dat poporului nostru forța să înfrunte vicisitudinile istoriei.

O Țară se înalță și se întărește numai prin credință în Dumnezeu și cultură națională, virtuți strămoșești care ne-au dat de-a lungul veacurilor puterile biruinței. Cu gândul la cei care se odihnesc în pământul Țării, avem datoria morală de a cultiva demnitatea și valorile pentru care eroii români – militari și civili deopotrivă, s-au jertfit. Ideologiile vin și trec, dar un popor rămâne veșnic atunci când știe să-și iubească Neamul, când știe să-și iubească pământul de care este legat de veacuri și când știe să respecte trecutul și pe cei care și-au dat viața pentru cauze mari.

Fie ca amintirea eroilor morți pentru Neam și Țară să rămână vie și strălucitoare în sufletele tuturor românilor de astăzi și a urmașilor de mâine.

La mulți ani de Ziua Armatei Române!

Glorie eternă Eroilor Neamului românesc!

Iași, 24 octombrie 2026
dr. Elena Chiaburu

Domnul Ștefan Popa: Odă eroilor neamului românesc

Valea Uzului – Octombrie 1916 și toți cei ce nu s-au mai întors

Un mare om politic și strateg militar, Napoleon Bonaparte, a spus aceste cuvinte: „Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe, deși nu ai putere”. Tot el a spus că: „Vitejia vine din sânge, curajul din gândire”.

Privește eroul! Omul care știe pentru ce să trăiască și este pregătit pentru moarte se cuvine să privească numai înainte. Curaj înseamnă să mergi într-o singură direcție, să ai un singur țel, fără mustrări și fără regrete. Eroul nu trebuie să trăiască nici în viitor și nici în trecut, ci numai în prezentul imediat. Eroul rămâne același azi, mâine și întotdeauna stâncă de granit în fața riscurilor, amenințărilor armate de tot felul, în dogoarea nenorocirilor celor năpăstuiți și neajutorați, singurul care dă rost nu numai vieții de aici, ci și morții, căci a muri pentru aproapele tău sau pentru țară nu este pagubă, ci un câștig.

Bătălia de pe Valea Uzului s-a desfășurat în perioada 14-27 octombrie 1916. În această confruntare tactică de pe Frontul Român, Divizia 7 Infanterie română a oprit cu succes avansul Diviziei 39 Honvezi și al Corpului VI de Armată austro-ungar, forțându-le să se retragă către graniță. Această victorie defensivă a prefigurat marile succese românești de la Oituz, Mărăști și Mărășești. De aceea, pe eroii care s-au jertfit în luptele crâncene de pe Valea Uzului din octombrie 1916 se cuvine să îi cinstim, să-i omagiem și să le păstrăm memoria vie a faptelor de vitejie.

Când tunurile austriece mușcau din stâncă și pădurea trosnea sub schije, când pământul însuși părea că fuge de sub picioare, ei au rămas. Plutonul acela de vânători și de grăniceri români, îmbrăcați în zeghe subțire, cu opincile sparte de piatra muntelui, a înțeles mai bine decât generalii din cancelarii ce înseamnă gândul lui Napoleon: vitejia din sânge, curajul din gândire. Și s-au gândit: Dincolo de acest defileu este Țara. Dincolo de această vale este Neamul.

O, voi, ai Văii Uzului!
Voi sunteți cei care ați dat rost morții, ca noi să dăm rost vieții.
Voi ați plecat într-o singură direcție – înainte – și nu v-ați mai uitat înapoi.
Ați trăit o clipă cât veacul, în prezentul acela imediat unde nu există frică, ci numai datorie.
Nu v-ați întrebat dacă veți învinge. V-ați întrebat dacă sunteți vrednici.
Și ați fost.

De aceea, azi, când ne e greu, când nu mai avem putere, ne gândim la voi.
Și înțelegem, în sfârșit, vorba Corsei: Curajul nu e să ai putere să mergi mai departe. Curajul e să mergi mai departe, deși nu mai ai putere.

Dormiți în pace, eroi ai Văii Uzului!
Dormiți în pace, eroi ai Mărășeștiului, ai Oituzului, ai Cașinului, ai tuturor văilor și dealurilor acestui neam!
Pământul pe care l-ați apărat vă este de azi strajă.
Noi vă suntem datori cu pomenirea.

Dumnezeu să vă așeze în ceata drepților, acolo unde nu e durere, nici întristare, ci viață fără de sfârșit.
Veșnică vouă pomenirea din neam în neam!

Am onoarea să vă salut, eroi ai neamului românesc!

Președinte Liga Aeriană Română, Filiala Cluj
Comandor (r) Ștefan Popa

Citiţi şi:
Ioan Aurel Pop: Se lucrează sistematic la eradicarea urmelor identității noastre
Mihai Tîrnoveanu: Lăsați-i pe tineri să creadă în Dumnezeu și neamul românesc! Nu otrăviți sufletele lor cu ateism și antiromânism!
Acad. Ioan Aurel Pop vs Lucian Boia: Despre conștiința națională la români…

 

yogaesoteric
5 noiembrie 2026