12 propuneri de nerefuzat (și încă una în plus)
I. În drumul meu spre punte, m-a întâlnit un drac. (De unde știu că era drac? Simplu – avea un tricou negru pe care scria „Devil Inside”). Mi-a zis să stau liniștit, că nu e nevoie să mă fac frate cu el ca să trec puntea – asta era pe vremuri, acum lumea a evoluat, prin urmare se mulțumește cu 500 lei și o semnăturică. Bucuros că am scăpat de riscuri (detest riscurile!), am plătit și am semnat; două exemplare, unul a rămas la mine. „Mulțumim pentru colaborare!” mi-a spus, după aceea a pus lacătul pe punte și s-a făcut nevăzut.
II. Pe Google Maps puntea pe care voiam să o trec era pin-uită clar (și, apropo, are supermulte review-uri nefavorabile). În realitate, nu se vedea nicăieri. Cum mă învârteam derutat cu telefonul în mână, apare un ins care îmi spune că mă poate ajuta dacă îi dau un follow pe canalul lui. Sigur, îi zic. Intru pe canal, bifez la „accept all cookies”, dau follow și îmi apare un tutorial: „Cum să treci puntea în 3 pași simpli”. Are trei ore, e chiar mișto făcut. Am văzut deja un sfert de oră, dar nu mai am baterie. Și se întunecă.
III. Am ajuns la punte. Aglomerație mare la intrare. De niciunde, a apărut un personaj, s-a uitat discret în stânga și-n dreapta, m-a privit în ochi și mi-a șoptit un secret: „E necesar doar să îți dorești ca totul să dispară, puterea se află în tine, e nevoie doar să îți dorești!” Am închis ochii, m-am încordat și mi-am dorit ca totul să dispară. Și pe loc, aglomerația a dispărut. Și personajul. Și puntea.
IV. În drum spre punte, am întâlnit un tip binevoitor. S-a recomandat: Racu Denis. Mi-a zis că transferul pe malul opus nu e pentru amatori, e o sarcină care ar fi bine să fie lăsată în seama profesioniștilor, și că, dacă doresc, putem demara un proiect de colaborare și cooperare în acest sens. I-am spus că în principiu, propunerea lui e interesantă și că aștept oferta lui. Am bătut palma, după care a plecat – pare într-adevăr, un tip superimplicat. Mi-a zis să aștept oferta, o să o trimită ASAP de pe adresa racu@gmail.com. Sunt aici și aștept.
V. Mă plimbam pe malul râului, fără vreo treabă. Din senin, au tăbărât pe mine câțiva tipi care au început să mă tragă tare, unii de picioare, alții de mâini. Am simțit cum încep să mă lungesc din ce în ce mai mult, până când am ajuns, arcuit de spate, cu palmele pe un mal și tălpile pe celălalt. Mi-a fost greu la început, mă durea foarte tare spinarea, dar unul dintre tipi, motivațional, mi-a zis că o fac pentru cei dragi. De atunci mi-am dat seama că e foarte important să faci ceva în viață, chiar și să faci podul. Și deși nu a trecut nimeni pe malul celălalt călcând pe mine, simt că fac ceva util.
VI. Mai aveam câțiva pași până să pun piciorul pe punte, când apare un tip și mă întreabă civic și îngrijorat: „Ești sigur că vrei să faci asta?” Zic: „Da, de ce nu?” „Hai să îți explic. Există riscuri. În primul rând, puntea nu e sigură.” „Dar toată lumea trece de sute de ani, și n-a pățit nimeni nimic.” „Eronat! S-au făcut studii! Riscul e foarte mare, te expui. Plus de asta, nu e aprobată de guvern, nici de organizațiile internaționale, nu e ecologică și nici conformă dpdv sanitar-veterinar. Plus că discriminează pe cei care nu vor să treacă puntea.” „Păi și ce să fac atunci?”, îl întreb derutat. „Ascultă de specialiști! Convinge-i și pe alții să nu treacă! Astfel vom crește imunitatea de turmă! Iar turma scapă urma!” Și mi-a făcut cadou un televizor să mă informez și un ecuson să mi-l pun pe profilul de facebook. Iar la asta chiar n-am mai putut să rezist.
VII. Știam de la bunici de un loc pe unde poți trece lejer râul, cu pantalonii suflecați. Ajunsesem la doi pași de locul cu pricina, când niște indivizi au apărut din senin, m-au bătut măr și mi-au luat banii. Când m-am dezmeticit, fix în locul ăla se inaugura o punte spectaculoasă, cu lumini multicolore, iar unul dintre tâlhari, acum zâmbitor, cald și îmbrăcat frumos – îmi mulțumea pentru sprijinul generos pe care l-am oferit pentru acest proiect. După aceea m-a informat sec că accesul pe punte e permis numai cu certificat verde.
VIII. De la o vreme eram superhotărât să trec puntea, devenise un proiect personal, o obsesie, ca atunci când te pregătești pentru un maraton. Citisem tot în domeniu, văzusem documentare, mă antrenasem zi de zi în casă și pe casa scării. Și a venit în sfârșit ziua în care am zis: acum e momentul, hai! Când am ajuns la mal, un domn respectabil, pesemne administrator al punții, m-a întrebat dacă vin cu intenții bune. I-am zis: sigur că da, am numai intenții bune. El mi-a răspuns: „În regulă, atunci ne puteți ajuta? Construim aici o autostradă, e aproape gata, mai e necesar doar s-o pavăm și avem nevoie de multe-multe intenții bune.” „Cââât de tare!”, mi-am zis. M-a convins pe loc! Mi-am dat haina jos, m-am pus în genunchi și m-am apucat de treabă. Dacă ai intenții bune, hai și tu! Și tu poți face asta! Sau poți contribui măcar cu 2 euro printr-un simplu SMS! #autostradaintentiilorbune
IX. După câteva zile de drum, am ajuns la punte și, ce surpriză! Tot malul era plin de oameni care se uitau la un film proiectat pe un ecran imens, care acoperea fluviul cu totul. Filmul era despre punți și despre oamenii uimitori care au reușit să le treacă. Și era și un loc liber fix în zona VIP. Bineînțeles, l-am ocupat eu.
X. Mergeam de câteva săptămâni bune pe punte și puntea nu se mai termina. Înșiruite, de o parte și de alta a drumului, numai bănci, farmacii, case de pariuri. Din când în când, câte un mall. Și apoi iar bănci, farmacii, case de pariuri. Mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat pe însoțitorul meu: „Mai e mult? M-am cam plictisit. Și peste tot sunt numai bănci, farmacii și case de pariuri.” Iar el mi-a răspuns misterios: „Hei, nu știi? Importantă e călătoria, nu destinația!”.
XI. Nu, nu există doar o punte. Vă zic sigur, pentru că am fost acolo. Sunt mii de punți, sunt atât de multe punți, și atât de aproape una de alta, și atât de încurcate, încât nici nu mai vezi fluviul. Un labirint de punți. În zonă nu e semnal de telefon, nici vreun chioșc de informare, nu ai pe cine să întrebi. Când am fost eu, m-am învârtit peste tot și abia într-un târziu am dat de o pancartă. Iar pe pancartă scria doar atât, cu roșu: „Mesaj de interes public: EȘTI LIBER SĂ ALEGI! E DREPTUL TĂU!”
XII. Însoțit de prietenul pe care abia îl cunoscusem, am trecut puntea fără probleme și am ajuns pe malul celălalt. Straniu, semăna foarte mult cu malul de pe care plecasem. Aceleași clădiri, aceleași străzi, același vuiet. „Și acum?”, îl întreb. Îmi răspunde rânjind: „Acum nu îți rămâne decât să-i urăști pe cei de pe malul celălalt.”
*
XII + I. În drumul meu spre punte, m-a întâlnit un drac agitându-și mâinile: „Hei, bro, ai două secunde? Doar două secunde, bro!” Mi-am pus mâinile pe urechi, am grăbit pasul, am închis ochii și am mers așa mai departe.
Și am ajuns unde eram chemat să ajung.
Autor: Silviu Man
Citiți și:
Cuviosul Serafim Rose: «Este mult mai târziu decât ne închipuim» (I)
Masca. Manual de nebună purtare
yogaesoteric
5 martie 2022