Ce se ascunde și ce este cu adevărat în interiorul unei piramide egiptene? Imagini realizate recent cu o tehnologie de ultimă oră
De mai bine de 4.500 de ani piramidele din Egipt își conservă secretele. Acum, mai mulți experți egipteni și străini par a le înțelege tainele ceva mai bine folosindu-se de particulele spațiale.
O echipă pluridisciplinară de oameni de știință din Egipt, Franța, Canada și Japonia a demarat la finele anului trecut o serie de cercetări bazate pe tehnologii moderne pentru a găsi mai multe răspunsuri la enigmele ce învăluie încă și astăzi anticele piramide din Egipt. Proiectul poartă numele de Scan Pyramid și este preconizat să se desfășoare până la sfârșitul acestui an. Echipa de specialiști a folosit „raze cosmice” pentru a crea hărți care prezintă structurile interne ale acestor minuni antice.
Unul dintre savanții implicați în proiect, Hany Helal, care este vicepreședinte al Institutului de Inovare și Conservare a Patrimoniului din Egipt, a explicat că „Legat de modul cum au fost construite piramidele nu există până în prezent nicio teorie care să fie sigură 100%. Nu avem decât ipoteze. Ceea ce facem noi acum, cu noua tehnologie, este să urmărim să îmbunătățim sau să modificăm aceste ipoteze pe care le avem”.
În noiembrie anul trecut echipa de cercetători a anunțat că a descoperit anumite anomalii termice în marea piramidă a lui Kufu, cea mai mare piramidă de pe platoul Gizeh, cunoscută mai mult ca „piramida lui Keops”. Puteți găsi aici mai multe detalii despre anomaliile termice descoperite în piramide.
Proiectul a trecut ulterior la combinarea tehnologiei termice cu cea bazată pe analiza urmelor lăsate de anumite particule cosmice numite muoni. Aceste particule au proprietatea că sunt radiografice, adică lasă o „urmă” ce poate fi înregistrată pe anumite plăci speciale. Muonii ajung pe Pământ din spațiul cosmic și pot trece prin spațiile goale, dar sunt absorbite sau deviate de suprafețele dure.
Mehdi Tayoubi, președinte al Institutului de Inovare și Conservare a Patrimoniului din Egipt și care este și co-director al Proiectului Scan Pyramid, a declarat pentru realizatorii programului de televiziune Discovery că „Analizând urmele lăsate de peste 10 milioane de muoni și conform distribuției lor unghiulare putem acum, pentru prima dată în istorie, să configurăm o imagine de interior a piramidei.”
Primele teste cu această nouă tehnologie au fost făcute asupra piramidei Bent, una dintre cele mai vechi piramide construite în timpul regatului antic al faraonului Sneferu și care este situată în incinta necropolei regale Dahshur, la 40 de km sud de Cairo. Imaginile 3D obținute au evidențiat că piramida are de fapt două intrări, ce se deschid fiecare către un larg coridor. Coridoarele conduc spre două camere funerare dispuse la o distanță de aproximativ 20 de metri una sub cealaltă. Legendele spuneau că în această piramidă ar fi îngropat însuși faraonul Sneferu. Prin analiza acumulărilor de particule pe plăcile instalate în interiorul piramidei, această ipoteză a fost însă exclusă.
Confirmarea în teren (după intrarea fizică în aceste spații goale ale piramidei Bent) a rezultatelor acestei investigații deschide perspective uriașe în arheologie.
Curând după testele de la piramida Bent, echipa Scan Pyramid Mission a decis să demareze cercetările la piramida lui Keops. În aceste cercetări sunt folosite în plus razele infraroșii și laserele.
Având în vedere apariția acestor descoperiri deosebit de promițătoare, ne putem întreba pe bună dreptate: câte lucruri extraordinare ar mai putea fi descoperite astfel nu doar în Egipt, ci în toată lumea?
Iată o scurtă prezentare video a cercetărilor realizate până acum.
Citiți și:
Noi rezultate extraordinare în cercetarea piramidelor
Misterioasele piramide subacvatice de cristal
yogaesoteric
6 iunie 2016